Prezent II - de Boris Ioachim

...Să mergem, deci, pe drumu-acesta, care
Noi credem că ni-i hărăzit de sus
Şi sub a anilor, sură ninsoare,
Să spunem – de mai e ceva de spus.

Să spunem că, prezentul, bunăoară,
E-un timp trăit de alţii, din trecut…
Să ne-ntrebăm, câţi trebuie să moară,
Ca viitor să aibă-un nou-născut?

Să spunem că, deliberat, nimica
Nu învăţăm – trecutu-l dăm cu fard –
Că mult ne place s-aruncăm pisica
Ce a murit, la alţii peste gard.

Că de tot răul ce ne înconjoară
De vină–s ale sorţii vineţi ploi…
Vecinului, însă, capra să-i piară –
De nu se află capră pentru noi.

Să spunem că belşugul ne lipseşte
Fiindcă trăim, comod, în compromis
Şi gurile căscăm, râzând prosteşte,
La cei ce vor să scape de abis.

Să spunem că, mereu, crăpata buză,
Crăpată va rămâne – pân’ pierim –
Căci Dumnezeu ne dă, însă refuză,
În traistă să ne bage ce râvnim.

Memoria ni-i scurtă, selectivă
Şi în nisipul patimilor, des,
Ne ascundem capul, ca-ntr-o sugativă –
Doar vom scăpa de frică şi de stres.

…Să mergem, deci, pe drumu-acesta, care
Ne duce, calm, spre-un rece nicăieri;
Căci, sub a veacului sură ninsoare,
Nu avem vreun „mâine” şi nu ştim de „ieri”…