Eu sunt poet... de Nicoara Nicolae-Horia
Eu sunt poet, nu cer să-mi dai crezare,
Legat cu toată
viața de cuvânt
Cum e legat departele de zare,
Ploaia de nor și aerul de vânt.
Eu sunt poet și nu o spun cu fală
În văzul și-n auzul tuturor,
Nevindecat voi fi de-această boală
Și dincolo de ea când o să mor
Ca lacrima unui copil bătrân
Din umbra celui răstignit pe roată-,
Eu sunt poet și-așa o să rămân
În sărbătoarea care mi-a fost dată...
5 Iulie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu