Atât de Gabriela Dangu

Atât de acolo...atât de departe,
Îmi sunt dimineţile îngropate printre cuvinte,
Mă plânge ploaia ce-n picuri de desparte,
Perdea rece de lacrimi acoperă morminte...

Prin cerul ros de vreme, atât de albastru-livid,
Nici timpul nu mai curge în pântece de ceas,
În pagini albe, goale, tacută mă închid,
Mai caut în secunde o urmă sau un pas...

De veacuri mă doare atâta asteptare,
In dorul ars de tine mă cufund, mă-nnec,
Mă strânge la pieptu-i, în valuri mă închide, pustie, o mare,
Surâsuri safirii prin mine trec...

Sunt tot ce aş fi putut să-ţi fiu...atât...
Sunt zâmbet, sunt lacrimă, sunt floare de salcâm,
Sunt ploaie, furtună, îţi sunt sărut,
Sunt tot ce aş fi putut să-ţi spun....