HOTĂRÂREA de Irina Nedelciu

Fiecare părticică îmi spunea că sunt iubită

Semne, peste tot în floare, o întreagă-ngândurare,

Stat-am cam un an de zile, tot gândindu-mă la tine,

Aşteptam o confirmare care a venit... în fine!

Totu-a fost o nebunie, doar în mintea mea zurlie,

Ea vedea numai iubire între semnele din file,

Dar acum m-am liniştit, totu-a fost un vis tâmpit,

Fantomatic, aiurit, ireal... deci un nimic.

Dar ce fac cu acea simţire care-mi cântă despre tine

Şi mă ţine-ncorsetată într-o chingă nepătată ?

Întrebări fără răspunsuri, timp pierdut în negre cursuri,

Toate-mi stau ca o povară, sper să scap până în vară!

Pentru asta am luat... hotărârea la drumeag,

Să o am la îndemână ca o stea de vreme bună

Să îmi văd cararea larg, fără gânduri către drag,

Am găsit chiar o fărâmă de speranţă foarte bună.

Toate bune şi frumoase, sper să ies cumva din coase,

Să alerg pe cele văi fără gânduri în noroi,

Vreau să văd iar stălucirea, viselor cântând menirea,

Forfecând pe cele rânduri licuricii de prin gânduri.

Doar atunci voi reveni printre voi, şoptind prostii,

Despre una, despre alta, de cum plouă cu găleata,

Despre vise, paradise, cu iubiri neinterzise,

O întreagă nebunie printre rânduri o să fie.

Până atunci vă pup cu drag , am toiagul, am drumeag,

Mă pornesc în drumul meu, să-mi înving marele hău,

Dar vă las în urma mea, gânduri bune, zâmbet stea,

Să vă fie alinare până mă întorc din zare.

România altfel – atmosfera boemă şi un pian dezafectat de Vali Zavoianu

Rânduri, gânduri de Vali Zăvoianu
_____________________________________________

Undeva pe promenada oraşului Codlea îşi are „casa” un pub – Ristopub Trattoria. Locaţia este elegantă, extrem de plăcută şi primitoare. Până aici nimic ieşit din comun, totuşi…locul acesta este unic, neobişnuit.

Ce îl face așa, încât să scriu despre asta? Pot începe cu un pian. Nu unul oarecare ci unul dezafectat, dar care pare că emană mai multă viaţă decât orice alt pian obişnuit. Serveşte pe post de masă, loc de autografe, punct de întâlnire, martor tăcut şi lista poate continua…

Pianul acesta, ale cărui acorduri poate nu se vor mai auzi vreodată are capacitatea de a capta și emite acorduri sufleteşti/culturale ce m-au impresionat.

Armonia şi atmosfera boemă ce domnesc în jurul pianului, personaj celebru deja, au atras oameni din toată ţara şi din lume – Bucureşti, Braşov, Iaşi, Brăila, dar și din… Canada, Germania -, iar amfitrionii acestei locaţii se întrec pe ei înşişi organizând evenimente cu un standard cultural ridicat, din dorinţa de a arăta lumii că se poate şi… altfel.

Am fost martor, în acest spaţiu, a două concerte superbe- cu Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, violonist,

dar şi cu Trupa Veche.

Precum şi observator la diverse întâlniri şi discuţii la pian – transformat uneori chiar în masă verde, pentru o parte din liderii politici locali.

Amfitrionii, Alin şi Maria Grecea, au planuri mari legate de viitorul cultural al Codlei, bazate pe un entuziasm molipsitor şi un optimism asimilat din ecourile, la superlativ, ale evenimentelor organizate de ei până acum.

Da. Se poate trăi şi altfel. Se poate naşte o atmosferă extraordinară, cum rar am întâlnit, datorită oamenilor care „sfinţesc” acest loc.

Dacă intraţi în Trattoria Pub joia seara, atmosfera e una de poveste: e searakaraoke.

Dacă sunteţi mai norocoşi şi ajungeţi la Codlea în week-end, la o dată care să coincidă cu un concert sau orice altfel de eveniment organizat la Trattoria, atunci chiar veţi înţelege ce minunăţii şi cascade de emoţii se pot trăi aici.

Acest loc este special – reuşind să fie, în acelaşi timp, expoziţie de artă plastică şi nu numai, cap de afiş pentru evenimente culturale desfăşurate în Codlea, scenă pentru concerte care deja fac istorie, casă pentru muzică şi iubitorii de muzică bună.

În plus, aici este pianul minune, al cărui… glas se aude şi se va auzi mereu în sufletele tuturor celor care au trecut vreodată pe acolo.

Felicitări Trattoria Ristopub. Se poate trăi şi altfel în România.

Sursa - http://www.ionpetrescu.ro/2012/04/25/romania-altfel-atmosfera-boema-si-un-pian-dezafectat/

Mai mult, mai bine, mai mereu de Nuta Istrate Gangan

Femeile au inventat barbatii. Noi am creat "monstrii".
I-am creat dupa dorintele noastre ascunse, i-am remodelat, i-am transformat.
Rai, buni, romantici, misogini, buni amanti, patetici amanti, frumosi, urati idioti, destepti...noi i-am creat.Dar nu dintr-o amarata de coasta, ci din inima pe care am pierdut-o cand ne-am indragostit de ei.
De aceea nu ar trebui sa ridicam din umeri cand vine vremea ridicatului din umeri.
Noi suntem construite pe principiul "mai mult, mai bine si mereu".

Primim o floare, saptamana viitoare vrem tot buchetul(de mireasa). Ne cumparam o pereche de pantofi, peste cateva zile, pentru ca ne place modelul am vrea si celelalte culori, mergem anul asta in vacanta la Constanta, la anu' vrem Bahamas, avem un orgasm, maine vrem cinci...Si tot asa.
Barbatii nu se "creaza" singuri. Noi suntem inventatorii lor
Femeile.
Altfel nu vad de ce le-am cere atat de mult daca ei ar fi inventia altcuiva.

Problema este ca nu intotdeauna culegem ce am semanat. De obicei avem de-a face cu creatia alteia, ca-i mama, bunica, fosta sotie, prietena ..cine stie ce porn star...sau cine stie ce maicuta in devenire.
De cate ori n-ai auzit expresii de genul: "Maica-mea zicea...Fosta mea obisnuia sa...Am vazut chestia asta in ultimul film al Jennei :)"
Si atunci munca frate, de demolare si reconstructie, ca doar nu vrei sa traiesti in ruinile sau palatele alteia, nu-i asa?

Si ei, ei ce vor? Nu prea multe, hai sa recunoastem.

De cate ori ai auzit un barbat dorind altceva decat celebra tarfa in pat si doamna pe strada?
AH, poate doar o tona de iubire si o supa fierbinte din cand in cand

Cioburi si tacere de Nuta Istrate Gangan

Mi-erai pe piedestal statuie calda 
Un sfant frumos cu suflet si simtiri 
Din cand in cand te-nrouram cu lacrimi 
Si-ti risipeam cenusa din priviri. 

Dar dintr-un joc de furii si orgolii 
Te-am rasturnat si-amar te-am risipit 
Si m-am ranit calcand pe-atatea cioburi 
In carne mi-ai intrat cand te-am strivit. 

In jurul meu doar cioburi si tacere 
Pe tine calc ca pe-un covor incins 
Sunt numai rani cand ma-nvelesc cu tine, 
Te strang in pumni si-n trupul meu invins. 

Imi esti in sange si-mi pulsezi sub tampla 
Durere-aceasta cruda ne dezleaga. 
Decat o cicatrice-n amintire 
Mai bine o rana vie viata-ntreaga. 

Mi-e bine asa c-un ciob de tine-n mine 
Durerea carnii mele n-ai s-o stii 
Atat ma rog sa nu-mi fii alinare 
Si sa nu fie leac in farmacii. 

Sa te lipesc la loc nu mai am vreme 
Mai mult sa te imprastii n-am putere 
....................................... 
Doar noaptea-n vis imi esti din nou statuie. 
Iar dimineata ...cioburi si tacere.

...vant, nisip si 18 ani... de Nuta Istrate Gangan

"Dumneavoastra chiar ati mai putea ierta daca vi s-a gresit in mod repetat de catre aceeasi persoana?"

..............................................................

Atat de mult am scris despre iertare ca, probabil, trebuia sa ma fac popa...

Dar fata care m-a intrebat are in jur de 18 ani.

(nu stiu de ce m-a intrebat acest lucru .Dar am sa-i raspund gandindu-ma la o alta fata de 18 ani, pe care am cunoscut-o acum o vreme.

Stii...depinde de cine si cum ti-a gresit.

Avem tendinta sa-i iertam repetat pe cei care ne gresesc repetat atunci cand ii iubim.

Si parintii si fratii ne gresesc si le gresim, dar aceste relatii vin cu iubirea "built in" si cat de tare ne-am stradui sa nu-i iertam totusi in inima noastra i-am iertat demult. Desi, poate nu ne mai vorbim unii cu altii.

Tin minte o faza despre o anumita fiica.

S-a maritat impotriva vointei tatalul, cu baiatul pe care l-a iubit.Tatal ei nu a vorbit cu ea 15 ani. Copiii ei erau deja mari, isi stiau bunicul doar pentru ca vecinii se straduiau sa tina "focul barfei viu" si, intr-o zi cand omul a realizat ca 15 ani inseamna de fapt o viata de om, a venit la fiica si si-a cerut iertare. Au inceput sa vorbeasca calmi si linistiti de parca ieri s-au revazut ultima oara.

Securea razboiului fusese ingropata de mult, iertarile fusesera daruite si primite tacit, orgoliile doar, au fost greu de depasit.

Si totusi NIMIC, NICIODATA, NU A MAI FOST LA FEL.

De ce?

Pentru ca poti lipi la loc un vas de cristal dupa ce l-ai spart, va arata exact la fel, dar niciodata valoarea acestui vas nu va mai fi aceeasi.

Eram copil. Am invatat devreme-n viata despre iertare.

Dar stiu ca nu despre acest fel de iertare m-ai intrebat.

Pe un iubit il iertam in functie de cat de mult il iubim si in functie de durerea provocata. Pare stupid ce spun dar cu cat durerea provocata va fi mai acuta cu atat devenim mai dependente de iubirea lui si cu atat il iertam mai mult si mai repede. Nu ma mir niciodata cand aud ca el a inselat-o pe ea si ea inca il iubeste, l-a iertat si este din nou cu el. Iubirea, ca si durerea creaza dependenta. Il iubesti, te inseala, suferi si apoi vine si te vindeca cu cateva cuvinte frumoase si cateva saruturi, tie iti mai trece din durere, speranta ca veti fi din nou impreuna renaste...

Si uite asa se creaza dependenta. Iti strecoara subtil "medicamente "impotriva durerii pe care el insusi ti-a provocat-o.

Intotdeauna, in mintea ta(si asta este stupid cu S) crezi ca tu i-ai dat motiv sa te insele.Tu ai fost vinovata pentru ca el cauta potcoave de cai morti.

La 40 de ani poate i-ai dat motive, poate l-ai neglijat, poate ai lasat loc pentru altcineva sa se infiltreze in mintea lui. Poate ti-ai vazut doar de nevoile tale si le-ai ignorat pe ale lui.

La 18 iubirea este experiment, romantism mult mai mult decat sex, traire sublima, descoperire...

La 40 iubirea se mai si negociaza. La 40 ierti mai usor. Mai ales daca stii ca ai gresit intr-un fel sau altul crezand ca ce-i al tau, al tau ramane.

La 18 nu exista negociere. Si nici iertare prea multa.

Adevarul e ca, de foarte multe ori nu este nimeni vinovat. Iubirea se mai si sfarseste. Iubirea asa cum o stiai poate nu a mai putut supravietui pentru ca sunt atat de multe lucruri care pot ucide o iubire. Si cea mai adanca iubire are crizele ei si cei mai fideli parteneri trec prin incercari.Totul ti se pare frumos si calm si linistit pana intr-o zi cand realizezi ca inima ti-a tresarit aproape invonluntar la surasul cuiva.Te poti abtine, controla, blestema. Dar nu toata lumea are puterea de a analiza si depasi situatia.

Iubirea se mai si sfarseste .

La 18 esti tentat sa crezi ca iubirea este eterna.

La 40 realizezi ca si eternul are garantie si termen de expirare.

Daca la 18 ti se pare ca e usor sa pastrezi iubirea, la 40 trebuie sa te straduiest.

La 40, la amalgamul de nebunie, dependenta si iertare care este iubirea, se adauga si cateva grame de compromis.

Pentru ca fiecare isi cauta coltul lui de rai.

Si, ca sa fiu cinica as spune ca unii merg in raiul dintre genunchii altei partenere prin linie directa iar altii o iau mai pe ocolite.

Pentru ca, pana la urma urmei despre aceasta este vorba. Ne putem invarti in jurul subiectului ca pisica in jurul cozii dar noi toate stim ca ierti, ierti, ierti pana cand intervine relatia sexuala dintre partenerul tau si altcineva. Atunci a ierta este o arta. Este un atribut al marilor suflete sau ...nu. Nu stiu insa daca multa lume isi vede iubirea dincolo de patul conjugal. Ceva de genul"Il iubesc prea mult si fericirea lui conteaza mai mult decat fericirea mea" ...sau mai pe "romaneste"Da-l dracu' pan' la urma tot la oala mea vine" !

Iubirea creaza dependenta, poti sa te amagesti si sa spui ca nu, dar, daca stai bine si te gandesti, vrei sa fii langa acea persoana, vrei s-o simti, s-o atingi.

Chiar daca sunteti impreuna cu altii o suta in aceeasi incapere, simpla prezenta face minuni in sufletul tau. Si este normal sa fie asa. Iubirea este formata din dependenta, nebunie si iertare.Procentajul e in functie de fiecare si indraznesc sa spun ca foarte putini in lumea aceasta au gasit balanta perfecta.

Noi, cei de rand, luam iubirea asa cum vine, fara s-o analizam si fara s-o trecem prin ciururile filozofiei .Ne luam zilnic doza de nebunie, dependenta si iertare si traim linistiti.

Este normal si omeneste sa gresim. Exclud greselile grave si de neiertat, totusi.

Iertam ...Dar pana cand? Asteptam sa ne treaca iubirea, mergem la clinica de detoxificare de dependenta de iubirea lui/ei?

Nu stiu, asa gandesc astazi la 40.

La 18 nu as ierta la nesfarsit o greseala, o anumita greseala. Nimeni nu greseste din greseala. Gresim motivat si anticipat si intentionat. Stim exact ce facem. Ne amagim doar ca nu aveam alta solutie.

Suntem doar robii instinctelor noastre.

Ca apoi, mai tarziu sa devenim robii greselilor noastre.

La 18 ani nu ai timp de iertat. La 18, te opresti, il privesti peste umar, respiri adanc, iti desfaci parul din codita adolescentei, il lasi sa-ti inunde umerii si lui ii intorci spatele si te indepartezi. Fara regrete.

Daca iubirea ta din adolescenta va fi sa fie iubirea ta cea mare,VA FI. Daca nu ,NU.

Alte iubiri asteapta sa te umple de frumos, sa-ti franga trupul pe altarul dorintei sau sa-ti franga inima fara mila.

Dar nu la 18:)

Sunt iubiri care-ti seaca sufletul si-ti sfarsesc ultimul gram de incredere pa care il aveai in tine insati.Sunt iubiri care-ti sug sangele fara mila, care te lasa mai mult mort decat viu in mijlocul drumului. Sunt iubiri care te trimit in spital pentru "incercare de sinucidere". Iubiri care iti jura pe cer si stele ca a doua zi sa te tradeze cu luna.

Stii ceva, poate ai sa fii destul de norocoasa sa nu intalnesti astfel de iubiri, dar aminteste-ti reversul acestor iubiri .

Cel care pe tine te-a facut sa gandesti suicidal poate face fericita alta femeie. Sau cel pentru care tu suferi cu lacrimi grele a fost "aruncat" de alta.

Rar exista iubire fara durere si foarte rar te indragostesti, se indragosteste,va casatoriti faceti copii si traiti fericiti pana la adanci batranete.

Si aminteste-ti un lucru: Cu toata capacitatea te de iubire si iertare NIMIC, NICIODATA, NU VA MAI FI LA FEL. Asa ca gandeste-te bine daca a ierta este verbul pe care vrei sa-l conjugi la 18 ani.

Ai timp toata viata sa treci prin iubire.

Ai timp toata viata de dependenta, nebunie si iertare. Si de compromis.

Dar la 18 ,nu te opresti!

La 18, PLECI MAI DEPARTE ! Fara regrete !

Castel de nisip-n izvor de lacrimă de Radu Adrian Gelu

Izvor e lacrima-n şir de mărgărite
la durerea iubirii cele ne-mplinite,
nefericit e interiorul cel ce plânge,
tornadă de emoţii ce nu se stinge...

Iubire, rupi-n bucăţi lacrima sticlă
a străluci privirea gândului-n pâclă,
îmbraci speranţa în zdreanţă peticită,
în foamea dorului, a cerşi îi ademenită...

Ochi-mi trişti desfac nisipuri plajă,
modelând castel de iluzii-n vrajă,
scăldată-n valuri a lacrimilor mare,
în durerea amintirii, cu palmele goale...

Aşteptând ca ea durerea să dispară,
cu speranţă vie deşi-i amăgire amară,

zi de zi obrazu-mi înotând-n acea mare,
ridic castel-ntr-un descânt spre cea zare...

În grădină de Ene Adrian Daniel

În grădină e război,
Larmă mare, tărăboi,
Un bondar nebun, străin
Cere mâna unui crin.

Iar l-a ameţit nectarul,
Dintr-un mac avea paharul,
Zbura-n salturi, dar cotit.
Era pe la asfinţit.

-Uite, domne, ce tupeu!
Răcneşte gura de leu.
Lângă ea o crizantemă
Se închide, e-n dilemă.

-Fiţi unite! Fără milă!
Se agită o zambilă.
-Du-te! Pleacă, piază rea!
Strigă firul de lalea.

Scuturi mici din ghiocei
Fac redută-n jurul ei,
Pe cărare vin ostaşi,
Trandafiri şi toporaşi.

La răscruce de alee,
Stă prinţesa orhidee,
Ea veghează în grădină,
Dintr-o dată lung suspină.

-Floarea crinului e pură,
Fala noastră din natură.
E plăpândă, e suavă
Pentru mintea ta bolnavă.

Iarăşi ai venit, bondare,
Rătăcind a ta cărare,
Căutând la noi mireasă
Când durerea te apasă?

Iarăşi ai venit grăbit
Dintr-un lan abia cosit,
Să schimbi rostul, rânduiala?
Sabie îmi e petala.

Noi vrem pace, armonie,
Liniştea dintr-o câmpie,
Ura să rămână-n teacă;
Te rugăm, acuma pleacă!

Gâza pleacă, e spăşită,
Parcă-n aripă lovită,
Lecuită e, se pare,
Să zboare din floare-n floare.

Amfiteatrul vis de Radu Adrian Gelu

În luciri de stele, visul e amfiteatru,
spectacol a vieţii-n mister albastru
îmbrăţăşând iubirile dar şi coşmarul,
unde druizii înalţă spre cer, pocalul...

Incantaţia albă a gândurilor vestale
adună stele, trandafiri, dantele abisale,
mătase-n spaţii ce aprind-n torţă Luna
arzând iubirile la sacra-i rece, cununa...

Spectator mut dar şi-n scenă actorul,
ascult lumina scipită admirând decorul
înveşmântat cu nesomnul, joc iar rolul
tristeţii, desnădejdei aducându-i obolul...

De vara cărui verde... de Petre Violetta

Cu braţele deschise alerg spre verde crud
Şi visele din muguri încep să le aud;
Mi se deschid şi ceruri şi inima aşteaptă
Cu flori în miez de vară să îmi descuie poartă.

Mi-s paşii cu măsură şi teama mi-i desprinde
Din îndoieli de iarnă, timid când dor se-aprinde
În mugure sub soare şi-albastre fulgerări;
De ce mă plânge vara, de ce se-nchid mirări?

Şi mă pândeşte ochiul închis spre neuitare
Din vara cea pierdută în cântecul de mare-
Descântec de sirenă când dimineţi se-ascund;
De ce mă doare valul,în tainicul rotund?

Pe glezna-mi neatinsă de fluxul înserării
Aştept sărutul verii-n apusul roşu-al mării-
Petală desenată-n parfum de trandafiri;
De ce-am pierdut şi zborul,de ce-au apus iubiri?

Cu braţele deschise spre verde crud alerg
Şi paşi şi aripi frânte spre alte veri converg;
Răscruci ameţitoare nasc întrebări, dileme
De vara cărui verde, mugurii mei s-or teme?

FREAMĂTUL DORULUI de Irina Nedelciu

Scântei de stele adulmecă pământul

În căutarea visului pierdut cu gândul,

Ce prăpădit şi însetat s-a scurs

În noaptea ciuruită de atâta plâns.

Fărâme de planetă îmi cad pe capul trist

Ca o năframă-n bucle căzută din abis

În adieri de nimfă mi-aduce al meu surâs

Smaraldul îmi străluce privind în boltă, dus.

Cu gândul dus departe cu dorul neapus

Frisonul mi se zbate în frigul din apus

Iubirea mă-nconjoară, mă-mbracă într-o doară,

În rochie de seară, dorinţa mă doboară.

Ca două stele-n noapte, lumină, ochii tăi,

Îmi amintesc prin şoapte iubirea pentru ei

Şi vena de la tâmplă se zbate ca o tâmpă

Îngenuncheată-n noapte, durerea mă frământă.

Cu braţele întinse şi ochii-nlăcrimaţi

Strivesc bietele şoapte în buze şi dinţaţi

Şi-n scâncetul din noapte pe frunze mă aşez

Încrucişată-n braţe adorm şi te visez.