Viscolesc în mine rătăcite-atingeri,
Cioburi de suspine n-au cum să te doară
Voi pleca cu sănii trase de înfrângeri
Nici o disperare nu îți este-amară,
Dumnezeu doar știe că în mine ninge,
N-am cui aparține pot pleca oricând,
Voi stârni Golgote când mă voi învinge
Umbră nepereche îți voi fi curând.
Dorul mi-e chinină,crește neputința,
Veșnică căință, doar atât mai știu!
Sângeră iubirea, răstignesc dorința
Sunt golit de sevă, un amurg târziu.
Îți pictez un zâmbet, curcubeu din temeri
Poate-n dor de mine îți vei aminti,
Astăzi plec departe-n țara unor îngeri,
Nu-ți spun nici adio, nu te osândi!
luni, 25 februarie 2013
Dochia şi Dragobete de Elena Valeria Ciura
Împletitele codiţe-
Precum aveau cele domniţe,
Peţite de prinţi ,
Păzite de părinţi,
Dochia a lor stăpână,
Avea cei mai mândri ochi
Jinduiţi, iubiţi,
Dar de nimeni stăpâniţi
Până ce un nor,
Vrăjit de-acest bujor,
Cu buze de frăguţe,
Faţa sidefie,
Peste chipul adormit,
Pe un pat de flori,
După asfinţit
Uşurel, uşor,
S-a înstăpânit,
.............................. ......................
Şi Dochia-şi purta turma şi cânta,
Glas de mierlă dulce pentru mieii noi,
Noaptea surâdea şi un domn visa
Sub formă de nor
Ce o-mbrăţişa a uşor...
Şi-a adus pe lume
În noapte cu plină lună
Mândrul Dragobete,
Cel ce pupă fete,
Dar cu voia lor-
Nu fura, doar săruta,
Dragostea aşa-ncepea!
Mândrul Dragobete,
Cel iubit de fete,
Păr de abanos,
Ochi de iarburi crude
Miere-n glas
Şi foc pe buze!
.............................. .............
Părea venit din altă lume-
Şi cei bătrâni se minunau,
Fiu al muntelui vrăjit-
Din fluier le cânta neostoit!
A dispărut după o vreme-
Muntele l-ar fi chemat
Să-nveţe şi mai multe despre oameni
Şi...despre sărutat!
Multe i-a spus despre natură,
Cu taine l-a împrietenit
Şi cobora din nou din munte,
Când venea vremea de iubit.
Întors în lumea mare
Primit era precum o sărbătoare!
.............................. ..................
Sub jurământ
Cânta vrăjit,
Despre fete şi băieţi
Şi despre iubit!
Şi astăzi îl găseşte
Oricine îl doreşte!
Dragobete, drag la fete
A mai lăsat pe pământ
Floarea numită ,,năvalnic,,
Ce vindecă năpraznic
Şi de vrăji, şi de descânt!
Fetele în sân o poartă
Cu gândul că-ntr-o zi
Şi la ele va veni!
Dragobete, Dragobete!
Drag la feciori şi la fete!
23 02 2013
Precum aveau cele domniţe,
Peţite de prinţi ,
Păzite de părinţi,
Dochia a lor stăpână,
Avea cei mai mândri ochi
Jinduiţi, iubiţi,
Dar de nimeni stăpâniţi
Până ce un nor,
Vrăjit de-acest bujor,
Cu buze de frăguţe,
Faţa sidefie,
Peste chipul adormit,
Pe un pat de flori,
După asfinţit
Uşurel, uşor,
S-a înstăpânit,
..............................
Şi Dochia-şi purta turma şi cânta,
Glas de mierlă dulce pentru mieii noi,
Noaptea surâdea şi un domn visa
Sub formă de nor
Ce o-mbrăţişa a uşor...
Şi-a adus pe lume
În noapte cu plină lună
Mândrul Dragobete,
Cel ce pupă fete,
Dar cu voia lor-
Nu fura, doar săruta,
Dragostea aşa-ncepea!
Mândrul Dragobete,
Cel iubit de fete,
Păr de abanos,
Ochi de iarburi crude
Miere-n glas
Şi foc pe buze!
..............................
Părea venit din altă lume-
Şi cei bătrâni se minunau,
Fiu al muntelui vrăjit-
Din fluier le cânta neostoit!
A dispărut după o vreme-
Muntele l-ar fi chemat
Să-nveţe şi mai multe despre oameni
Şi...despre sărutat!
Multe i-a spus despre natură,
Cu taine l-a împrietenit
Şi cobora din nou din munte,
Când venea vremea de iubit.
Întors în lumea mare
Primit era precum o sărbătoare!
..............................
Sub jurământ
Cânta vrăjit,
Despre fete şi băieţi
Şi despre iubit!
Şi astăzi îl găseşte
Oricine îl doreşte!
Dragobete, drag la fete
A mai lăsat pe pământ
Floarea numită ,,năvalnic,,
Ce vindecă năpraznic
Şi de vrăji, şi de descânt!
Fetele în sân o poartă
Cu gândul că-ntr-o zi
Şi la ele va veni!
Dragobete, Dragobete!
Drag la feciori şi la fete!
23 02 2013
lume plină de nerealişti de Renate Müller
stau şi privesc la însărcinaţii cu orgoliu
cu pene de gâşte se-mpodobesc
prin nas rostesc puţinul ce au de spus
de sus din înnorate mărginiri
curg zgribulite silabele
cuvinte zdrobite se-mpiedică rănite
şi cad din fiecare vers:
speranţa moare la urmă
cu pene de gâşte se-mpodobesc
prin nas rostesc puţinul ce au de spus
de sus din înnorate mărginiri
curg zgribulite silabele
cuvinte zdrobite se-mpiedică rănite
şi cad din fiecare vers:
speranţa moare la urmă
en vogue de Renate Müller
cărţi goale se nasc zi de zi
izvorâte din puterea banului
nu din vocaţie
foi albe destinate pieirii
ucise de umbre lacome
negre himere dansează frenetic
se-mping dau din coate
pe buze se ling să se-mprime
pe suprafeţe imaculate
HD 23.02.2013 RM
izvorâte din puterea banului
nu din vocaţie
foi albe destinate pieirii
ucise de umbre lacome
negre himere dansează frenetic
se-mping dau din coate
pe buze se ling să se-mprime
pe suprafeţe imaculate
HD 23.02.2013 RM
Colaps de Lavinia Amalia
Armatele tacerii urmaresc dorul
prins in menghina norilor
trag de raze soarele
sa pot gasi Izvorul
care sa-mi spele umbrele
obosita,imi plec in genunchii
mainile
ce ti-au atins degetele rugii
pe clapele aceluiasi pian dezacordat
de autori cu pretentii de artisti...
mintea si-a deschis ochii
sa vada visele sechestrate in temnita
noptii
lacrimile cad peste cuvinte
sub forma semnelor de punctuatie...
cu o profunda tristete privesti o fresca
pe zidul din pestera durerii
...te intreb:
- "ce vezi?"...
imi atingi vioara inimii cu arcusul gandului
dramaticul concert ne strafulgera fiinta
muzica sangelui invie toate personalitatile
in care ne-am cautat
niciun ecou nu te-a adus inapoi
n-am apucat sa interpretez simfonia fericirii
pe panza chipului tau,
n-am reusit sa scriu poezia pe linia palmei
ca sa te strige in toate limbile
dragostei,
sa-ti infloreasca pe buze margarete si iasomie
sau sa te minta ca si cum nu ne-am fi...
mormantul primaverii apasa greu in piept
despicandu-ne sufletul ce inghite fortat
neputinta
simt imbratisarea somnului rece
nu stiam ca iti place sa ma vezi emanata
in aburul sculptat in peretii geruiti
ai istoriei
azi, luminii i-au crescut aripi negre
materializand cancerul distantei
(si se mai zice ca nu exista
"a vrea"
fara
"a putea")!?
moartea e un mit neelucidat
scris intre doua stihuri
de iubire
metastaza inimii cere o minune
iar eu,
dintotdeauna sunt...
in tine
Frig de primăvară de Boris Ioachim
Stă talgerul de aur, al soarelui-ntr-o rână,
Pe atât de vast şi albastrul, înaltul lumii cer…
Cerc să-mi ridic privirea, sleită, din ţărână -
Ca ochii-mi goi de vise – ofrandă să-i ofer.
Dezamăgiri şi vise-n cadenţă se succed
În viaţa mea, cu ceru-i – mai zilnic înnorat
Şi nu mai am putere în nimeni să mai cred –
Mi-e traiul tot mai silnic, mai trist şi dezlânat.
Nu-i teamă şi nu-i jale, ci-un fel de tânguit -
Căderea-mi stă alături, vioaie, ceas de ceas…
Apusul mi-e amiază – mi-e zilnic răsărit
Şi mi se-ngână în minte un cânt de bun-rămas.
În zarea albăstrită, nu văd vreun înţeles,
Nici în copacii-n floare, gătiţi să lege rod…
Pe calea deznădejdii, de-o vreme, am purces
Şi vântu-mi cântă-n taină, un obsedant prohod.
De dragostea de semeni, mă simt tot mai golit –
Lipsiţi de sentimente, îi văd – şi-ncrâncenaţi…
Mă simt străin de mine, de tot ce am iubit,
Mi-e sufletul o rană şi ochii-nrouraţi.
Cărările vieţii, tot mai înguste-mi par –
Lipsit de siguranţă, pe ele mă strecor…
E-o luptă fără noimă, purtată în zadar –
Căci nu urc nicăierea – ci tot mai mult cobor.
Mă chinuiesc, pe faţă, regrete, remuşcări –
Mi-s nopţile înecate de neîntrerupt calvar…
O, de-aş putea să depăn, ca altădat’ visări –
Să evadez din mine - un ceas-două, măcar.
Haotica gândire mi-o scald în lamentări –
Mi-e rece primăvara – şi afară şi în trup…
Dac-aş putea privirea să mi-o înfig în zări,
Aş reuşi, de mine, cu totul să mă rup.
Şi ochii către soare, spre razele-i de foc,
M-ar înnoi cu totul – şi-n suflet aş primi
Căldura sa, şi, vesel, aş crede în noroc –
Aş lua-o de la capăt şi-ncet – m-aş regăsi.
…Stă talgerul de aur, al soarelui-ntr-o rână,
Pe atât de vast şi albastru, înaltul lumii cer…
Deodată, îmi salt privirea, sleită, din ţărână
Şi ochi plini de speranţă – ofrandă îi ofer….
Pe atât de vast şi albastrul, înaltul lumii cer…
Cerc să-mi ridic privirea, sleită, din ţărână -
Ca ochii-mi goi de vise – ofrandă să-i ofer.
Dezamăgiri şi vise-n cadenţă se succed
În viaţa mea, cu ceru-i – mai zilnic înnorat
Şi nu mai am putere în nimeni să mai cred –
Mi-e traiul tot mai silnic, mai trist şi dezlânat.
Nu-i teamă şi nu-i jale, ci-un fel de tânguit -
Căderea-mi stă alături, vioaie, ceas de ceas…
Apusul mi-e amiază – mi-e zilnic răsărit
Şi mi se-ngână în minte un cânt de bun-rămas.
În zarea albăstrită, nu văd vreun înţeles,
Nici în copacii-n floare, gătiţi să lege rod…
Pe calea deznădejdii, de-o vreme, am purces
Şi vântu-mi cântă-n taină, un obsedant prohod.
De dragostea de semeni, mă simt tot mai golit –
Lipsiţi de sentimente, îi văd – şi-ncrâncenaţi…
Mă simt străin de mine, de tot ce am iubit,
Mi-e sufletul o rană şi ochii-nrouraţi.
Cărările vieţii, tot mai înguste-mi par –
Lipsit de siguranţă, pe ele mă strecor…
E-o luptă fără noimă, purtată în zadar –
Căci nu urc nicăierea – ci tot mai mult cobor.
Mă chinuiesc, pe faţă, regrete, remuşcări –
Mi-s nopţile înecate de neîntrerupt calvar…
O, de-aş putea să depăn, ca altădat’ visări –
Să evadez din mine - un ceas-două, măcar.
Haotica gândire mi-o scald în lamentări –
Mi-e rece primăvara – şi afară şi în trup…
Dac-aş putea privirea să mi-o înfig în zări,
Aş reuşi, de mine, cu totul să mă rup.
Şi ochii către soare, spre razele-i de foc,
M-ar înnoi cu totul – şi-n suflet aş primi
Căldura sa, şi, vesel, aş crede în noroc –
Aş lua-o de la capăt şi-ncet – m-aş regăsi.
…Stă talgerul de aur, al soarelui-ntr-o rână,
Pe atât de vast şi albastru, înaltul lumii cer…
Deodată, îmi salt privirea, sleită, din ţărână
Şi ochi plini de speranţă – ofrandă îi ofer….
Iurie Osoianu
Ai apărut lângă pianul meu,
Venind de undeva, din răsărituri,
Răpind, printr-un acord instantaneu
Din universul meu, tot infinitul
Iertați-mi note suspinânde prin fiori,
Acorduri care plâng pe la agape.
Dar lacrimile de pian grozav mai dor,
Cu despărțiri alunecânde peste clape
Te rog de-mi iartă, drag necunoscut,
Nevinovata mea chemare din privire....
Și tristul zâmbetului meu ce-i doar tribut
Plătit de-o veșnicie – veșniciei...
În ochii tăi, atâtea adâncimi,
În blondul tău, atâta nud si soare.
... Plângea pianul meu cu profunzimi,
Cu simfonii de stele căzătoare...
De-a pururi vinovați și izgoniți
Pentru păcatul prim și plin de vină,
Mă plec în fața Creatorului, cerșind
...iubirea Evei,... vinovată.... primă...!
Şi ruga asta, împletită din cerşiri
Şi tainicul ascuns prin asfințituri,
Va fi comoara noastră de iubiri,
De inceputuri noi și de sfârșituri.
Te vreau înghenuncheat în fața mea,
Învăluit de voluptate și iubire.
Răpitul infinit din lumea ta,
Să-mi aparțină veșnic numai mie.
Cu negrul absolutului, absorb
Imaculatul veșniciei de ninsoare...
Plângeau peste pianul nostru orb,
Acorduri rătăcite de scrisoare…
Venind de undeva, din răsărituri,
Răpind, printr-un acord instantaneu
Din universul meu, tot infinitul
Iertați-mi note suspinânde prin fiori,
Acorduri care plâng pe la agape.
Dar lacrimile de pian grozav mai dor,
Cu despărțiri alunecânde peste clape
Te rog de-mi iartă, drag necunoscut,
Nevinovata mea chemare din privire....
Și tristul zâmbetului meu ce-i doar tribut
Plătit de-o veșnicie – veșniciei...
În ochii tăi, atâtea adâncimi,
În blondul tău, atâta nud si soare.
... Plângea pianul meu cu profunzimi,
Cu simfonii de stele căzătoare...
De-a pururi vinovați și izgoniți
Pentru păcatul prim și plin de vină,
Mă plec în fața Creatorului, cerșind
...iubirea Evei,... vinovată.... primă...!
Şi ruga asta, împletită din cerşiri
Şi tainicul ascuns prin asfințituri,
Va fi comoara noastră de iubiri,
De inceputuri noi și de sfârșituri.
Te vreau înghenuncheat în fața mea,
Învăluit de voluptate și iubire.
Răpitul infinit din lumea ta,
Să-mi aparțină veșnic numai mie.
Cu negrul absolutului, absorb
Imaculatul veșniciei de ninsoare...
Plângeau peste pianul nostru orb,
Acorduri rătăcite de scrisoare…
Dragobete (partea a V-a) - De unde vin ? de Ovidiu Oana-pârâu
Motto:
”M-am scris pe-un colţ de vânt pentru Iubita”
de unde vin ?
dintr-o răscruce
de gust pelin
şi altul dulce
în zborul lin
o adiere
de rozmarin
ca mângâiere
m-a rupt din flori
să te îmbete
cu reci fiori
de Dragobete
ca să rămân
la ceas de seară
lângă-al tău sân
dulce fecioară
purtat de dor
de vrajă plin
din ierbi covor
de-acolo vin !
***
când te-oi săruta pe gură
cazne dulci şi reci fiori
rătăcind prin pat de flori
mierea lor să te îmbete
vrăjită de Dragobete
să te ardă ca de focuri
cerc de braţe pe mijlocuri
să te zbaţi să simţi arsură
când te-oi săruta pe gură
de unde vin ?
dintr-o răscruce
de gust pelin
şi altul dulce
mă cotropesc furnicile în sânge
la gustul tău de fruct abia în pârg
galbene
cosiţele
roşii fragi
sunt buzele
e dusă vremea când pe seară
furam în glumă un sărut
şi îmi doresc a mia oară
acum să-mi treacă de urât …
Numai ochii strălucesc,
Flăcăii-i-ademenesc.
Strânse-n braţe, se feresc
De sărutul fecioresc,
De pe buze să li-l soarbă.
Prinse iară, se supun
Jocului de-acum nebun
De alint şi dezmierdări,
Printre mii de sărutări.
Câte una, mai cuminte,
Prea târziu şi-aduce-aminte
De-a mămucăi ei povaţă
Şi prea mult îl strânge-n braţă,
tu să îndemni fără zăbavă,
să îi dezmierde cu săruturi
sau sa-i alinte-n zbor de fluturi
pe rotunjimi, gura hulpavă
sărut înfioară
adânc de comoară
iubirea-i vioară
sau vorbe-ntr-o doară?
Ea-l împinge şi-l struneşte,
Arşiţa îi potoleşte
C-un sărut şi fuge-apoi,
Către casă, înapoi
Unde-n vise se cufundă
Şi fiorii o inundă.
Iar pe el, pe drum l-apasă
Dor de mândra cea frumoasă.
bătăi de inimi de Renate Müller
ramura pe care stăm e subţire
rău se clatină-n vânt
pe ea ne-am adăpostit
urmăriţi de cete haine
vulturii de pradă s-au înmulţit
lupi înfometaţi dau năvală
să ne rupă-n bucăţi sufletele
ce albe în piept ne-au rămas
HD 22.02.2013 RM
rău se clatină-n vânt
pe ea ne-am adăpostit
urmăriţi de cete haine
vulturii de pradă s-au înmulţit
lupi înfometaţi dau năvală
să ne rupă-n bucăţi sufletele
ce albe în piept ne-au rămas
HD 22.02.2013 RM
Legată-n amintiri de Renate Müller
Te pierd
şi-n urma ta
rămân doar fire
în care mă-ncâlcesc
voi vieţui legată-n amintiri
şi-un drum
din labirintul
firelor întortochiate
n-o să mai găsesc
şi-n urma ta
rămân doar fire
în care mă-ncâlcesc
voi vieţui legată-n amintiri
şi-un drum
din labirintul
firelor întortochiate
n-o să mai găsesc
Abonați-vă la:
Postări (Atom)