Armatele tacerii urmaresc dorul
prins in menghina norilor
trag de raze soarele
sa pot gasi Izvorul
care sa-mi spele umbrele
obosita,imi plec in genunchii
mainile
ce ti-au atins degetele rugii
pe clapele aceluiasi pian dezacordat
de autori cu pretentii de artisti...
mintea si-a deschis ochii
sa vada visele sechestrate in temnita
noptii
lacrimile cad peste cuvinte
sub forma semnelor de punctuatie...
cu o profunda tristete privesti o fresca
pe zidul din pestera durerii
...te intreb:
- "ce vezi?"...
imi atingi vioara inimii cu arcusul gandului
dramaticul concert ne strafulgera fiinta
muzica sangelui invie toate personalitatile
in care ne-am cautat
niciun ecou nu te-a adus inapoi
n-am apucat sa interpretez simfonia fericirii
pe panza chipului tau,
n-am reusit sa scriu poezia pe linia palmei
ca sa te strige in toate limbile
dragostei,
sa-ti infloreasca pe buze margarete si iasomie
sau sa te minta ca si cum nu ne-am fi...
mormantul primaverii apasa greu in piept
despicandu-ne sufletul ce inghite fortat
neputinta
simt imbratisarea somnului rece
nu stiam ca iti place sa ma vezi emanata
in aburul sculptat in peretii geruiti
ai istoriei
azi, luminii i-au crescut aripi negre
materializand cancerul distantei
(si se mai zice ca nu exista
"a vrea"
fara
"a putea")!?
moartea e un mit neelucidat
scris intre doua stihuri
de iubire
metastaza inimii cere o minune
iar eu,
dintotdeauna sunt...
in tine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu