(versificare după o legendă populară românească)
De demult, pe când povestea
Sus pe plaiuri se ţesea
Şi când Dumnezeu – Preabunul
Pe la case colinda,
Undeva în smârcuri ude,
Sarsailă- teleleu,
Vru să fie ( aşa se zice)
Creator ca Dumnezeu.
Şi să fac-o arătare,
Cum îi este firea lui:
Să aducă-ntotdeauna
Pagube doar omului.
Şi, săltând de bucurie,
Sarsailă cel zevzec
Urlă cât putu de tare:
- Doamne, am să te întrec!
Ieşind el din cele smârcuri
Luă-n grab-un pumn de humă
Şi-o frământă şi-o-ntinse
Mai ceva ca pe o gumă.
După care , dându-i formă
( după chip şi-asemănare),
sus pe mal ieşi de-ndată
O păroasă arătare.
Era straşnică-n privire
Şi în colţi dar şi în trup
Şi o boteză procletul
Chiar cu numele de lup.
Încântat de-aşa lucrare
Cel cu coarne şi codiţă
Puse lupul la uscare
Sus pe mal, în poieniţă.
Şi, trecând vreo patru ceasuri,
(Mai cu soare, mai cu ceaţă,)
Necuratul vru să-i deie
Lupului din humă, viaţă.
Şi se apucă să sufle
Din bojoci cu osârdie
Tot dorind ca lutul moale
Dintr-o dată să învie.
Şi suflă, suflă procletul
Şi pe sus, dar şi… pe jos,
Însă toată suflătura
Nu avea nici un folos.
Dumnezeu, în poieniţă,
Mustăcea în a lui sine
Când vedea că-ncornoratul
Nu făcea nimica bine.
Michiduţă, văzând asta
Şi ştiindu-se învins,
Se rugă la Creatorul:
- Doamne, iacă, mă dau prins,
Dar te rog cu plecăciune
Să pogori a ta suflare
Şi să dai viaţă nouă
Pentru-această întrupare.
Domnul, mustăcind în barbă
Îi răspunse verde-n faţă,
- Lupu-acesta, măi proclete,
De îndat’ va prinde viaţă,
Dar va fi acelui care
( fără de nici un păcat)
O să-i fie-ndestulare,
Istui lup ce n-a mâncat.
Zicând toate-acestea, Domnul
Făcu semn şi, de-ndat,
Lupul prinse-ndată viaţă
Jigărit şi-nfometat.
Şi văzând pe Sarsailă
Îşi găsi un prânz uşor
Şi îndată , haţ! îl prinse
Pe proclet chiar de picior.
Simţind groaza muşcăturii
Fără a mai zice cârc!
Michiduţă-ncornoratul
Se-aruncă buluc în smârc.
Şi din mijlocul bulboanei,
Zise el lui Dumnezeu:
- Doamne, n-am crezut vreo clipă
Că de hrană-i voi fi eu!
Şi de-atunci (povestea spune)
Când e ger ca-n Bobotează
Lupii-n goană prin pădure
Numai necuraţi vânează.
Că procleţii-n acea vreme,
Fiind bocnă cele unde
Nu găsesc nici o scăpare
Şi n-au unde se ascunde.
