CĂTUȘE DE IARBĂ de Stefan Oana Valentin

Ce cal împiedicat o să mai zboare
Când gâtul trist doar aripă nu e.
Ori cum să pască nori din soare
Când ochii-i sunt acoperiți, cu ce?

Ce flori îmbujorate or să râdă
Când miere ori albină nu mai e.
Sau iarba cum să ne mai crească
De rădăcina-i e cătușă, chiar cu ce?

Ce vâlvătaie poate să mai ardă
Când rece vremea acum ne e
Fierbinți zăpezi or să mai cadă
Din ceruri fără sus, oare cu ce?

Și ce păduri de secole prea verzi
Or să ne apere de golul prea perfect
De mugurii se nasc în jos și drepți
Cu mâinile încătușate verde-n piept?

Chiar... Cum? De unde? Și de ce?

13 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

TOT de Aurel Peteoaca

Nu ţi-am spus niciodată.....
de ce a trebuit să-mi iau inima în căuşul palmelor
de ce a trebuit să sărut caldarâmul pieţii cu tremurul genuchilor mei,
obosiţi de atâta emoţie....
Nu....nu ţi-am spus...
că buzele mele au devenit dependente de catifeaua pielii tale
şi mai cu seamă...
că zâmbetul tău îmi alungă furtuna,cu un răsărit.
Am uitat să-ţi mai spun...
că visarea mea inocentă,a devenit incomodă pentru oameni,
mult prea grăbiţi..
iar iubirea mea pură este o taină,
proscrisă,în oraşul preocupat obsesiv de ziua de măine.
E musai să-ţi spun...
că niciodată,dar niciodată,nu pot evada dincolo de vis,
calc pe speranţe şi diperarea mă împiedică,lovindu-mi gleznele c-o ploaie de cârcei,
mă bâlbâi şi glasul mi-e stins,
flacăra de lumânare izgonită,din biserica monopolizată de sfinţi.
Şi-ţi mai spun.....
că dacă ar fi să aleg între amurg şi răsărit,
întotdeauna aş da cu banul,
fiindcă le iubesc pe amândouă,deopotrivă.
Ce să-ţi mai spun?...ştiii foarte bine,
poate mai bine decât mine........
că îţi aparţin........tot.

Urare pentru orice zi de Elena Valeria Ciura

Cuprins de har şi ajutat de sorţi
Maestrul binelui e darul nostru-
Divinul a privit spre ale sale porţi
Şi ce a zis privind la astru?

Să se coboare fericirea-n necuprins,
Cât omu-i neajutorat de fizic şi natură
Speranţa să-l învăluie prin codul scris ,
Până citeşte singur din sfânta Scriptură.

Iar ce e bine dat, norocului urmeze-i,
Înzestrat, distins şi priceput
E destinat pe oameni lumineze-i,
Iarăşi visând la noul început!

Din cornul abundenţei lin să se reverse-
Şi pentru mici şi pentru mari
Ce n-au avut, străini de saţ; să se deştepte ,
La anul şi la anul…La mulţi ani!

mă trec în tine... de Ovidiu Oana-pârâu

Primește-l ! Mult doritul phalus

sculptează-n tine sentimente

ca-n marmuri, dalta lui Daedalus.

Pătrund. Abisul mă absoarbe;

stârnite energii latente

se mută-n degetele oarbe.

Sânii tresar. De pântec freamăt

sub apăsări devin accente

ce-ncremenesc iscatul geamăt.

Mă trec în tine. Curg ca seve

flămândele trăiri ardente.

A fost doar vis, sau e aieve?

MĂ TOT ÎNTREB - Popa Ines Vanda

Coboară-mă în tine să nu mai știu ce-i dorul, 
Să-ți locuiesc în suflet la fel ca-ntr-un ghioc, 
Oprește-mi alergarea în care-mi caut norocul, 
Transfugelor clipite ce-n goană-s în galop.

Învăluie-mă-n lacrimi de netrăite vise
Ca răsăritul zilei să pot să ți-l nuntesc
Secunda de restriște s-o stingi cu doruri ninse
Alungă-mi orice temeri din zborul meu lumesc.

Resfira-mi cu iubire amarul din privire
Și calendarul zilei oprește-l pentr-o zi,
Chiar dacă-i amăgire, să mai gustăm iubire,
Nepăsător, chiar moartea putea-v-atunci veni.

Să-ți plângă raza lunii în șoaptă la ureche,
Să poți simți dezastrul risipei noastre-n doi
Și nesortite vise-nmultite in pereche
Ca rădăcini de arbori sa urce printre ploi.

La fel precum o moară ce-și macină făina,
Rătăcitoare gânduri în mine hoinăresc,
Tenebre de-ntuneric ce nu găsesc lumina,
Îmi încolțesc în suflet în loc să te găsesc.

Eu simt că doar himere în inimă-și fac casă
Și dorul meu de tine doar pribegește-n gând,
Iluzia e dorința , ce-n pace nu mă lasă
Și naște-n mine visul nespusului colind.

Mă-ntunec și mă bucur în tine totodată ,
Iar binele și răul sălășluiesc comun,
O geană îmi surâde, iar alta-i întristată,
Un amalgam de lupte-s pe baricade-acum.

Poate tu știi mai bine ce broderii de vise,
În inimă și-n suflet ai tot țesut în timp,
Eu tot mă caut în trupu-ți și nu-nțeleg e-apusul ,
Sau răsăritul zilei în care mă preling?

Eu cred că doar năframa de vreme-nselatoare
Te-ascunde după ploaia din ochii mei uciși,
Și din iubire-adâncă nascută din splendoare
Te-am recompus din cioburi,de soartă interziși.

Te-ntreb astăzi pe tine și de îmi poți răspunde,
În care anotimpuri trecute să te caut,
De poți, mai prelungește în calendar secunde,
Sau stinge-mă-n săruturi, să știu că-n tine sunt.

Și dacă doar fantasme iti prelungesc șederea,
În lacrimi spală-mi gândul uitare să-ți aduc,
Culeg doar flori de gheață ce-ți tăinuiesc tăcerea
Sau doar pictez iubirea pe catafalc depus?

VORBE ‘NGHEŢATE de Patricia Serbanescu

Şi dacă găndurile sumbre ne încearcă
Ne reunim iubirea, uita-vom de durere,
Vom căuta acorduri noi de harfă
Fiind pătrunşi de muzica din sfere.

Spre seară, conectaţi într-o privire
Ne vom alege-un drum, mai drept
Şi dându-i inimii atunci de ştire
Vom cere vieţii, încă un prospect.

Căci totul curge fără vreun descânt
Numai lumina dragostei contează,
Ea este ,,piua-ntâi,, pe-acest pământ
Trebuie s-o conservăm, cât ea durează.

Tu, înger răzvrătit de a ta soartă
Reaminteşte-ţi... alegerea-i a ta,
Nu te-ndrepta spăşit spre altă poartă
Aceiaşi e iubirea... şi dincolo de ea.

Poate vei reveni, părtaşi în a mea carte
Deschidem alt capitol, păşim în eră nouă
Numai contau nici vorbe şi nici uitate fapte
Nici eschivarea ta, că... încă îţi mai plouă...

Ne plouă încă-n suflet sau ne cuprinde teama
Numeni nu e perfect, când preamărşte Eu-l,
Cuvintele îngheaţă, când sunt rostite iarna
În resemnare, aşteptăm... să ne ridice zmeul...

11.01.2013

PRIN PLOAIE….DESCULŢĂ…de Ioana Burghel

Alergam desculţă
prin ploaie
iar ploaia nu se oprea…

Atunci
ca s-o ajut cumva
am început a lăcrima…

Dar ploua
ploua
ploua
iar lacrima ploii în mine
un cânt de durere-nlălţa…

Şi ploua…

Dorul de viaţă
din inima mea… 

Cândva de Leonid Iacob

În astă seară  

undeva  

la Singapore, Marmara  

prin polul vest,  

prin polul est,  

porneau şi visele-a visa.  

un vis în care ea şi el  

ea mai învoltă  

el rebel  

plecau  

să se-ntâlneasc-aşa  

cumva,  

cândva  

pe undeva.  

Între nadir  

şi-ntre zenit  

cei doi plecaţi s-au întâlnit  

pe-o punte aprigă de dor.  

şi viaţa mult se bucura  

în ochii lor.  

Fior uşor,  

îmbătător,  

prin trupuri le trecu aşa  

cumva,  

cândva,  

prin el şi ea,  

şi lumea-ntreagă surâdea  

când îi vedea  

prin ochi de stea.  

Era în mine-acel fior  

între nadir şi-ntre zenit  

din polul est  

din polul vest,  

plecat spre dorul ce visa  

cumva,  

cândva,  

pe undeva  

când lumea-ntreagă surâdea.  

Ce e iubirea de Costel Suditu

Ce e iubirea?
O repetare măsurată
De întâmplări în ani,
Numită soartă.

Cu prima întâmplare de iubire,
Înveţi ce e mai bine pentru fire:
Multe greşeli, din care, înţelept,
Mai pui învăţături pentru concept.

Cu deziluzii, patimi şi regrete,
Începi a te desprinde de perete.
- ‚Iubito, cât de tare te iubesc!...
Dar ce să fac, să ştiu că nu greşesc’?

Cu întâmplări de soartă, repetate,
Încerc a vă iubi pe rând, pe toate.
Până când, scumpa mea iubire de final,
Va fi să te iubesc mai infernal
De cât visez a fi iubit vreodată
De vreo femeie, ce mi-ar fi ca soartă.

mi-e inima-umbră de Renate Müller

aripă de floare
ce s-a zbătut prea mult
sărăcia ei
stă-n vârf de ac
zi de zi
tot mai intens
o doare

HD 11.01.2013 RM