duminică, 13 ianuarie 2013

VORBE ‘NGHEŢATE de Patricia Serbanescu


Şi dacă găndurile sumbre ne încearcă
Ne reunim iubirea, uita-vom de durere,
Vom căuta acorduri noi de harfă
Fiind pătrunşi de muzica din sfere.

Spre seară, conectaţi într-o privire
Ne vom alege-un drum, mai drept
Şi dându-i inimii atunci de ştire
Vom cere vieţii, încă un prospect.

Căci totul curge fără vreun descânt
Numai lumina dragostei contează,
Ea este ,,piua-ntâi,, pe-acest pământ
Trebuie s-o conservăm, cât ea durează.

Tu, înger răzvrătit de a ta soartă
Reaminteşte-ţi... alegerea-i a ta,
Nu te-ndrepta spăşit spre altă poartă
Aceiaşi e iubirea... şi dincolo de ea.

Poate vei reveni, părtaşi în a mea carte
Deschidem alt capitol, păşim în eră nouă
Numai contau nici vorbe şi nici uitate fapte
Nici eschivarea ta, că... încă îţi mai plouă...

Ne plouă încă-n suflet sau ne cuprinde teama
Numeni nu e perfect, când preamărşte Eu-l,
Cuvintele îngheaţă, când sunt rostite iarna
În resemnare, aşteptăm... să ne ridice zmeul...

11.01.2013

PRIN PLOAIE….DESCULŢĂ…de Ioana Burghel

Alergam desculţă
prin ploaie
iar ploaia nu se oprea…

Atunci
ca s-o ajut cumva
am început a lăcrima…

Dar ploua
ploua
ploua
iar lacrima ploii în mine
un cânt de durere-nlălţa…

Şi ploua…

Dorul de viaţă
din inima mea… 

Cândva de Leonid Iacob


În astă seară  
undeva  
la Singapore, Marmara  
prin polul vest,  
prin polul est,  
porneau şi visele-a visa.  
un vis în care ea şi el  
ea mai învoltă  
el rebel  
plecau  
să se-ntâlneasc-aşa  
cumva,  
cândva  
pe undeva.  

Între nadir  
şi-ntre zenit  
cei doi plecaţi s-au întâlnit  
pe-o punte aprigă de dor.  
şi viaţa mult se bucura  
în ochii lor.  

Fior uşor,  
îmbătător,  
prin trupuri le trecu aşa  
cumva,  
cândva,  
prin el şi ea,  
şi lumea-ntreagă surâdea  
când îi vedea  
prin ochi de stea.  

Era în mine-acel fior  
între nadir şi-ntre zenit  
din polul est  
din polul vest,  
plecat spre dorul ce visa  
cumva,  
cândva,  
pe undeva  
când lumea-ntreagă surâdea.  

Ce e iubirea de Costel Suditu

Ce e iubirea?
O repetare măsurată
De întâmplări în ani,
Numită soartă.

Cu prima întâmplare de iubire,
Înveţi ce e mai bine pentru fire:
Multe greşeli, din care, înţelept,
Mai pui învăţături pentru concept.

Cu deziluzii, patimi şi regrete,
Începi a te desprinde de perete.
- ‚Iubito, cât de tare te iubesc!...
Dar ce să fac, să ştiu că nu greşesc’?

Cu întâmplări de soartă, repetate,
Încerc a vă iubi pe rând, pe toate.
Până când, scumpa mea iubire de final,
Va fi să te iubesc mai infernal
De cât visez a fi iubit vreodată
De vreo femeie, ce mi-ar fi ca soartă.

mi-e inima-umbră de Renate Müller

aripă de floare
ce s-a zbătut prea mult
sărăcia ei
stă-n vârf de ac
zi de zi
tot mai intens
o doare

HD 11.01.2013 RM

sclipire de Carmen Zaniciuc

îți plac diminețile în care lumina își face loc prin perdea
și liniștea te trezește treptat
te ridici și vezi fulgii de nea cum cad domol
se întâmplă ca ninsoarea să te surprindă chiar și-n ianuarie
ca pe un copil ce se bucură
că există minuni și-n lucrurile firești
poezia nu renunță să vorbească nici când inima a tăcut
dăruiește într-o zi un zâmbet
și vezi ce se va naște

De ce mă urăşti? de Ioana Burghel

Când în suflet îţi cobora înserarea,ţi-am cuprins chipul cu palmele,
ţi-am ascultat disperarea,
ţi-am spus că nimeni nu calcă
pe drumul care-i numai al tău,
poate doar,
rătăcind,
Dumnezeu…

De ce mă urăşti?

Vulturii mari nu vânează
decât în zbor
şi cuiburi îşi fac pe vârfuri de stânci,
aproape de ţipătul lor…

De ce mă urăşti?
Cândva
chiar şi Olimpul s-a prăbuşit
într-o noapte de prea mulţi zei…

Şi Dumnezeu a căzut
uneori…

Tu
şi
Eu
suntem doi muritori
fiecare cu lacrima timpului său…

N-ai cum să ştii
nici TU
nici EU
din palma cui
într-un alt Univers
va bea
o altă Înviere
Dumnezeu…

De ce mă urăşti?

am decis de Maria Belean

să las copilul să coboare din icoană 
să o ia desculț pe drumul destinului 
nu mai privesc surâsul sângeriu al mărului 
temnicer tăcut
...crud
nu știi ce cauți
ai bocancii însetați între două vise de vis
în vitrina unui market
prima treaptă păstrează mirosul cerșetorului
- vreau fluturi
delirul lui adună izvorul
pe treapta a doua irișii copilului despică zorii
cu pădurea pe umeri întinzi capcane
tremurul cuvintelor din urmele poemelor
mă zdrobesc
...nu simți
cu nepăsare strivești tainul iubirii
chinul înălțării
râurile repezi nu au margine de unde să-și ia țărână

la ușă schilodită a mâinilor
bătăile cad…
poemul respiră
a găsit a treia treaptă
ignor arderi care strigă să întind pe stradă chemări
totul și nimicul se surpă în prima literă
unde sufletul copilului
veștejește dansul

ALB NEBUN CUMINTE de Stefan Oana Valentin

Dacă-o să fiu nebun
Voi fi nebun cuminte
Întreaga mea, tu să mă ierți
Nu voi putea
Să-mi umblu-n minte
Dar voi putea să te iubesc.

Am să-ți vorbesc
Pe limbă de copac
Ori ciripit am să învăț
Zăpezi am să traduc
În hieroglife
Dar despre tine n-am dezvăț.

Poate-o să zac
La soare ca o floare
Prea colorată și firesc
Am să cerșesc albinele,
Cu soare
Dar despre tine, te iubesc

Așa nebun, frumos...
Dar un nebun cuminte.

10.01.2013
ȘTEFAN OANĂ

încorsetat de Dorina Neculce

un Elastic îmi strânge mâna
îmi muşcă din sânge
venele pulsează nebun
şi nu am puterea
de a trece pe lângă oameni
fără să nu le observ
fâşâiele de lumini
care le acoperă carnea
încă nevindecată şi
nu cred că mai există
un colţ neumblat
în care să îmi duc păianjenul
de casă care ar putea să îmi
ţese cele mai alese pânze
distinse haine mi-aş face
să acopăr cu ele parte
întunecată
a lumii