AM DEPRINS NEMURIREA de Aurel Peteoaca

Alerg desculţ prin rouă neîncepută,
fire de iarbă îmi botează glezna cu nemurire,
curcubee tinere mă sărută pe tâmplă,
dându-mi impresia de zeu pus pe şotii.
Dorinţa păşeşte munţii ca pe nişte biete muşuroaie de cârtiţă,
gândul meu zboară,zâmbet şăgalnic amăgit de amintiri.
Trupu tău devine obsesie,incendiez zarea,
iar lumea mă crede,naivă,un soare novice.
Iarba călcată face sacrificiul suprem,
curcubeele îmi agaţă disperarea de sărut,
iar glezna,nu întîmplător,se închină la iubire.
Glezna,,,,,da,această pasăre migratoare cu aripi ascunse,
desluşind zborul prin fugă.
Trupul tău e descântec,e leac,
mă leagă la ochi, îmi fură minţile definitiv,
prăpastie care mă cheamă cu foame,
deşert dezgolit de orice inhibiţie,
ce trezeşte în mine o sete rebelă.
Doar glezna mea se poartă ca un pumnal,
asasinînd iarba de dragul unui botez de rouă.
Vă întreb pe voi muritorilor,martori muţi al acestui miracol,
oare chiar am deprins nemurirea?

Tot ce-avem nevoie... de Lacramioara Lacrima

Tot ce-avem nevoie…e iubire
Ce am planuit spre implinire
Sa ne-aduca numai fericire
Precum e un vis, o dulce menire,
Cand la mine tu vei veni
Raza soarelui iar va straluci
In caldura ne va-mbratisa
Dorul in uitare ni se va curma,
In sarutul tau, placut ma voi pierde,
Timpul oprindu-se o vreme
Seara, stele…noi vom numara,
Calma luna …pe cer s-o culca,
Dragostea va curge-n rauri
Imbracand mai multe randuri
De tandrete, multa pasiune,
Inimile traind o minune
Ca s-au intalnit, devenind doar una,
Exact cat de mult ne-am dorit candva,
Vom visa in brate de flori
Trupuri cuprinse in mii de fiori
Cuvinte vor tace, dorinti vor vorbi,
Din potirul iubirii…incet vom sorbi…

Tot ce avem nevoie…e iubire
Traind viata noastra-n nesfarsire
In mainile ei sa ne-adapostim
Orice clipa, timp, ca sa ne iubim,
Rasarit de soare va fi orice zi
Cand amurg apare…in nopti vom privi,
Haina de-ntuneric va fi luminata
De o dragoste care-i minunata
Ne va-nvalui un farmec aparte
Caci nimic pe lume n-o sa ne desparta,
Cer va-nvalui dorul cel avut
Tainica culoare ce n-am cunoscut…
Cand tu vei veni…agale la mine
Ochii voi deschide, genele-n clipire
Va lasa o lacrima ca sa te primeasca
Cea de bucurie…sa te regaseasca,
Chipul tau frumos iti va mangaia
Iar oftatul lung…vantul il va lua
Simfonie dulce voi simti in piept
O vei auzi…ma vei strange-ncet
In a tale brate, ma voi cuibari
A ta inimioara…iute-o voi simti
Batand cu a mea plina de emotii
Chiar de o fi ziua sau chiar miezul noptii…

Prea mult de Veronica Simona Mereuta

inca mai sunt dependenta de nimicuri
dincolo de culoare,miros,gust...
egoista din joaca,totul mi se cuvine
pentru ca nu mai alerg
nu mai plang muguri dormind primavara
rabdarea n-o mai asez medalie a varstei
pot sa te iubesc zilnic,fara sa stii
si sa te pierd de mult
mi-s totuna lumea si locul meu
partea dintre val si mal
ceata si aerul de respirat usor
poate ca dor ca un dor
ard ca o cireasa
cu radacini in loc de sambure

sa nu mai stiu daca sunt
sa nu afli vreodata ca m-ai privit
pana dincolo de suras

10.01.2013
VeSMe

VULCANUL IUBIRII - Popa Ines Vanda

Lacrimi de rouă se-aștern peste gânduri 
Și noaptea de dor se scurge-n văzduh, 
Ninși ghiocei în buchete săruturi , 
Răsar din izvoare de vis și de duh.

În altarele noptii-ntrebări si răspunsuri
Străjuiesc azi la poarta destinului meu,
Cohorte de îngeri în ludice dansuri,
Își rotesc aripi albe de zbor Prometeu.

Aripile-și scaldă-n genune de pântec
Și-n zbucium sălbatic în horă se prind,
Mă-naltă pe brațul divinului cântec,
Incertul din mine-n alinturi arzând .

Stele se-așează pe margini de suflet
Și-nsetate de dor din privire mă sorb,
Beau nectarul iubirii în cupe de cuget,
Revarsandu-și lumina-n destinul meu orb.

Pretutindeni străjeri în drumul spre tine
Și gărzi nemiloase opreliști îmi pun,
Tăiș de cuțit stă la sfat azi cu mine,
Și piedici viclene de zid se supun.

Răspântii de vreme răzbat amintirea
Diguri imense tot cresc alarmant
Infinitu-și măsoară-n secunde-ntâlnirea
Și corbi de-ntuneric se zbat în neant.

Focul iubirii zvâcnește în flăcări
Mocnesc framântări disperate de dor
Stihia de ieri e zdrobită in țăndări
Si fluturi albaștri danseaza ușor.

Eu știu că vulcanul doar tu îl poți stinge,
Imperii de taine doar tu le descui
Robia iubirii în lanțuri ne strânge
Si nici gațiere-n decret inca nu-i.

Pesimism de Boris Ioachim

Ştiu, sunt un pesimist – deci un ciudat
Şi-n speţă, nu trăiesc cu adevărat...
Dar o să–ţi spun ceva, (cred că firesc!):
Mai mult decât-ţi închipui te iubesc.

Iubesc privirea ta – cu-al ei azur –
Iubesc iubirea în sensul cel mai pur...
În acest veac prozaic, desfrânat –
Nu mi-e deloc ruşine că-s ciudat.

Iubesc un simplu zâmbet ce mi-l dai,
Iubesc şoptirea ta, când spui: „mai stai!”
Şi nu mă simt deloc că sunt ciudat
Când prinţ mă faci doar de m-ai sărutat.

Şi-ţi mai iubesc...nici eu nu mai ştiu ce...
Doar te iubesc – nu mă-ntreba de ce!
Şi, uite aşa, ciudat şi pesimist –
Mi-ajunge că exişti şi că exist.

...Cuvintele-s, parcă, de-un puşti imberb
Rostite, însă, stau şi mă întreb:
În lumea ce-şi ridică poale-n cap –
Să fii, la suflet, puşti – e-un handicap?!

Eu cred că nu, doar ştiu, iubita mea,
Că-mi eşti şi-n zi şi-n noapte-un fel de stea
Şi sufletului meu – mereu căznit –
Singur reper şi singur „bun-venit!”

...Ştiu, sunt un pesimist - deci un ciudat
Şi-n speţă, nu trăiesc cu adevărat...
Dar pesimismul meu – iubirea ta,
Îl înveşmântă-n strai de catifea...

Dorinţă de An Nou de Vali Zavoianu

Să îmi zâmbeşti iubite
Cu sufletul, privirea,
Că fiecare zâmbet al tău 
E preţios
Şi-n fiecare curge
Ca râul lin iubirea
Şi parcă nimic nu e
Pe lume mai frumos.
Să mă cuprinzi cu braţul
Cum numai tu ştii bine
Că astă-mbrăţişare
E cel mai drag veşmânt
Şi parc-atunci iubite
Mă leg pe veci de tine
O contopire care
Devine jurământ.
Să mă mângâi cu dorul
Când nu eşti lângă mine
Ca să tânjesc de-a pururi
Apropierea ta
Şi să păstrăm comoara
Fără de preţ amorul
Atât cât viaţa asta
Şi zeii ne-or lăsa.
Să rasădeşti în mine
Din dragoste, un nume,
Să prelungim povestea
Şi peste timp, departe,
Ceva din "împreună"
Să fie dar spre lume
Să dăinuie iubirea
Şi dincolo de moarte.

10.01.2013, Zavoianu Vali

Vis în iarnă de Florina Sanda Cojocaru

În ceruri de marnă plâng luni de marcasit
Şi-n porţi de melasă bat îngeri de-aramă;
Îndepărtate cânturi se-aud în asfinţit
Când măştile nopţii spre mine te cheamă.

Fantasme de ceţuri în lumină mioapă
Îmi sperie friguri ce-aleargă pe-afară.
Pământuri flămânde cu cer se îndoapă
Şi aerul miroase a vin şi scorţişoară.

Sub ieftine pături îmi tremură gândul
Şi flori de gheaţă ferestre decorează.
Probabil va veni şi pentru mine rândul,
Dar până-atunci, poetul încă mai visează.

E fumul prea subţire în coşul bătrân
Şi lemnele-s aşchii ce cad de aiurea.
Eu încă-aş mai vrea puţin să rămân
Când fiare-ngheţate răscoală pădurea.

Cerboaice fragile trec gheţuri, departe,
Iar ceaiu-i fierbinte în mâini vineţii
Şi vise renasc din pagini de carte.
În iarnă geroasă, aproape să-mi ţii!

Suavă făptură, de crivăţ fărâmă
Şi moartea cu tine alături, mi-e dragă!
Castelul de cărţi încet se dărâmă,
Doar tu să îmi fii o noapte întreagă!

ADU-ŢI AMINTE ! de Aurel Peteoaca

Sărut febril de burice de degete,
electrizează reliefuri obraznice
pe trupul tau firav,crescut,parcă,din umbre de aripi.
Lava,iţi incendiază ochii
si-o purpură de cicatrici te înveşmântează mireasă.
Imnul strident din parcul pustiu,
somează porţile cetăţii să mă recunoască.
Am aceiaşi îndrăzneală de a visa,
aceiaşi timiditate frustantă mă împinge în faţă,
dar niciodată nu îngenunchez teatral.
Mă ridic în capul oaselor,
statuie fidelă iubirii ce-ţi port,
iar tu îmi citeşti cuvintele pe buze,
le ştii pe de rost,e o rostire de lavă fierbinte.
Ultima dată te-am pătruns ca un junghi,
era în primăvară,intr-o viaţă trăită mai demult,
Adu-ţi aminte plăcuta durere,
ce febră musculară ţi-am presărat în trupul firav,

PREA ALB de Ioana Burghel

Cea mai frumoasă iarnă era în mine.
Îmi prinseseşi
fluturii cu palmele…
(Din aripile lor zăpada
o alungasem)

Eram prea bolnavă
prea bolnavă să văd
cum primeam lumina
(bolnavă eram de lumina
de iubire bolnavă eram)
şi ochii-ncepeau să mă doară

Sângeram
De prea mult alb
nu te mai zăream…
În toate ferestrele mureau fluturi
Ce iarnă în mine!
Ce gheaţă în tine

doar atât de Renate Müller

umblam în pantofi de sticlă
când ne-am întâlnit

neobişnuit pentru mine
cea care iubea
să umble desculţă

voiam să-ţi fiu
cea mai apropiată
fiinţă în lumea ta de vis

dansam menuete tăcută
citeam poezii
m-ascunde-am în
noptierele sufletului
lăsând pantofii la uşă
să le încalţe o altă muză

HD 09.01.2013 RM