Paty Serbanescu

Suntem doar o secundă
Din minunatul ceas,
Un suflet sfânt ce umple
Un lut, formând un ,,vas,,
Ne e scris să trăim
Atât... cât ne e dat
Căci pentru-această viaţă
NOI, am semnat contract…

SISIF - de Aurel Peteoaca

dedic aceasta poezie Slviei Bya Urlih,
autoarea romanului VIAŢA DE DUPĂ VIAŢĂ,
pentru că a învins suferinţa şi a descoperit LUMINA.
pe care azi cu har ne-o împărtăşeşte.

Sisif tu n-ai obosit măcar o clipă,
Te încăpăţânezi să-ţi duci lucrarea la final,
Noi tremurăm ca varga la o gripă
Şi gâfâim asmatic doar când urcăm un deal.

Ai dobândit credinţă cât pentru o omenire,
Noi de abia de facem din când în când o cruce,
Tu te iubeşti pe tine şi risipeşti iubire,
Pe noi credinţa ne încearcă şi începe să ne apuce.

Tu ai trecut hotarul şi te ai întors tot vie,
Un înger te veghează şi Dumnezeu din umbră,
Pe noi acum ne muşcă acces de nebunie.
Iar Viaţa de Apoi ne pare o variantă sumbră.

Dar Dumnezeu nu te-a ales la întâmplare,
Ţi-a dat durere cât pentru zece vieţi,
Tu trebuia să fi o călăuză,să luminezi o cale,
Să vindeci suflete doar depănând poveţi.

Sisif tot urci un munte şi chiar nu oboseşti,
Iar pilda ta ne arde precum un foc divin,
Tu ai trecut prin cazne şi vămi neomeneşti,
A trebuit să bei paharul în cumpăna destin.

iarnă tristă - de Ovidiu Oana-pârâu

o mare de şesuri
fardată de ceţuri
văzut-am pe cale

nămeţi impozanţi
ca nişte amanţi
se-aşează pe vale

copaci risipiţi
de frunze goliţi
se-nchină agale

o cioară pătează
zăpezi ce pictează
câmpiile goale

ici-colo prin case
lumini somnoroase
şi fum rotocoale

doar gările triste
mai cată-n batiste
saluturi formale

tablou autist
sumbru şi trist
ca vorbele goale

o iarnă posacă
surprinsă în joacă
în versuri banale

doar timpul veghează
naturi ce şomează
sub friguri astrale

Dragoste şi iarnă - de Boris Ioachim

Afară, iarna ţese din fulgi plasă
Şi gerul peste fire-adânc se lasă…
Mi-e tare frig – şi vreau să ştii, iubito,
Că eu din mine-n tine am zbughit-o.

Căci ştiu că-n sufletul tău cald e bine
Şi acolo uit de iarnă şi de mine,
Ascult cum inima vioi îţi bate –
Şi nu mă tem de stihii, nici de moarte.

Aş vrea, iubito, şi de vrei – se poate
Să fim o inimă ce-n pieptu-ţi bate –
Dar, de tu crezi că-aşa nu este bine –
Trimite-ţi inima în piept la mine.

Şi astfel, cu inimile îngemănate,
Uşor prin lumea hâdă vom răzbate;
Şi nici o piedică – oricât de mare
Nu va putea ca să ne stea-n cărare.

Şi nici o vitregie nu ne-o-nvinge
În lumea care spre neant ne-mpinge,
Eu ştiu că stranii bârfe vom stârni,
Dar aste fleacuri le vom povârni.

Căci, dragostea, de-i sinceră şi-adâncă,
Are puterea de-a zdrobi şi-o stâncă –
Dar, noi, un tot fiind, nu vom zdrobi
Nici stânci, nici oameni – doar ne vom iubi.

În dragoste, mereu, e cu putinţă
Să-nvingi şi răutăţi şi umilinţă
Şi trist e doar atuncea când rostim,
Cu buze mincinoase, că iubim.

Sub cerul trist şi văduvit de soare
Iubirile-s din ce în ce mai rare –
Deci eu nu vreau ca ipocriţi să fim,
Ci doar ca doi proscrişi să ne iubim.

…Afară, neaua firea-a potopit-o –
Iar eu, la tine-n suflet am zbughit-o…
Ştiu, am venit, cumva, cam nepoftit -
Nu mă-alunga – mi-e frig şi-s ostenit…

Dragoste şi iarnă - de Boris Ioachim

Afară, iarna ţese din fulgi plasă
Şi gerul peste fire-adânc se lasă…
Mi-e tare frig – şi vreau să ştii, iubito,
Că eu din mine-n tine am zbughit-o.

Căci ştiu că-n sufletul tău cald e bine
Şi acolo uit de iarnă şi de mine,
Ascult cum inima vioi îţi bate –
Şi nu mă tem de stihii, nici de moarte.

Aş vrea, iubito, şi de vrei – se poate
Să fim o inimă ce-n pieptu-ţi bate –
Dar, de tu crezi că-aşa nu este bine –
Trimite-ţi inima în piept la mine.

Şi astfel, cu inimile îngemănate,
Uşor prin lumea hâdă vom răzbate;
Şi nici o piedică – oricât de mare
Nu va putea ca să ne stea-n cărare.

Şi nici o vitregie nu ne-o-nvinge
În lumea care spre neant ne-mpinge,
Eu ştiu că stranii bârfe vom stârni,
Dar aste fleacuri le vom povârni.

Căci, dragostea, de-i sinceră şi-adâncă,
Are puterea de-a zdrobi şi-o stâncă –
Dar, noi, un tot fiind, nu vom zdrobi
Nici stânci, nici oameni – doar ne vom iubi.

În dragoste, mereu, e cu putinţă
Să-nvingi şi răutăţi şi umilinţă
Şi trist e doar atuncea când rostim,
Cu buze mincinoase, că iubim.

Sub cerul trist şi văduvit de soare
Iubirile-s din ce în ce mai rare –
Deci eu nu vreau ca ipocriţi să fim,
Ci doar ca doi proscrişi să ne iubim.

…Afară, neaua firea-a potopit-o –
Iar eu, la tine-n suflet am zbughit-o…
Ştiu, am venit, cumva, cam nepoftit -
Nu mă-alunga – mi-e frig şi-s ostenit…

Colind de fiu risipitor - de Boris Ioachim

Vreau de-acasă s-o întind
Pe furiş, ca să-ţi colind,
Un colind ce l-am rostit
Pe când eram puşti smintit.

Şi cătam, cătam de zor,
Steaua sfântă-a magilor
Iar sub vraja fulgilor
Mă simţeam nemuritor.

„Leru-i ler, hei, leru-i ler! ”
Tot cântam, zâmbind spre cer.
Aşteptând ca, mintenaş,
Să primesc, de sus, răvaş

Cum că Domnul s-a născut
Într-un grajd ce l-am văzut
Într-un vis neprihănit
Ani la rând, neobosit.

Şi voiam ca Domnul bun
Să îi dea lui Moş Crăciun
Să-mi aducă ce-mi doream:
O crenguţă dintr-un ram

Ruptă dintr-un brad aflat
Sus, în cerul înstelat
Şi cu ea, în mâini, să ştiu
Că sunt bun, frumos şi viu.

Ani, ca fulgii, s-au topit
Eu – crenguţa n-am primit
Căci în patimi îmbăiat
Drumul drept nu l-am aflat.

Azi, când nu-s frumos nici bun,
Nu mai cred în Moş Crăciun
Dar tot cred ce-am tot crezut:
Că pe acest glob trist, de lut,

Domnul se naşte, umil,
Într –un suflet de copil
Şi-n grajdul sufletelor –
Pace-aduce tuturor.

…Nu-i zăpadă, ci doar vânt,
Dar la uşa ta eu cânt,
Pe când dormi, visând frumos –
„Astăzi s-a născut Hristos! ”…

Colind de dragoste - de Boris Ioachim

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzeşte-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –

Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut…
Copilăria-mi, ca şi un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristeţe – ca-n inima mea
Ci-i veselie şi-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât şi umil.

Acum în casă de m-ai chema
Fată frumoasă, eu n-aş intra
Chiar de-mi eşti dragă şi te iubesc –
Gheaţa din suflet nu pot s-o topesc.

Fată frumoasă, acum voi pleca
Unde mă duce tristeţea mea
Te las cu căldura-ţi şi bradul frumos –
Mă cheamă lutul cel friguros…

De iarnă - de Boris Ioachim

De aspră iarnă, albă-i toată firea…
Tu, primăvară, cam pe unde eşti?
Şi, tu, iubito, mai ştii ce-i iubirea? –

Căci nu-mi mai spui deloc că mă iubeşti.

De sticlă rece, parcă, mi-e obrazul
Şi sufletul – un bulgăr îngheţat…
Sub crivăţ şuierat mi-aplec grumazul,
Iar tu, iubito, cred că m-ai uitat.

Cu fulgi de gheaţă, trupu-îmi biciuieşte,
Această iarnă – cu răceala sa…
Un gând întunecat mă împietreşte –
Că, poate, nu mai eşti iubita mea.

Mă înfăşoară iarna-n alba-i haină,
Cum înfăşoară giulgiul alb un mort…
Iubito, pentru mine, eşti o taină -
Şi-o rană ce în inimă o tot port.

Cândva, mi-era destul, numai o clipă,
Să te gândesc – şi sufletu-mi lua foc
Şi c-o bătaie, scurtă, din aripă –
Spre tine, avântat, zbura - pe loc.

Acum e aspru şi învelit în nea,
Iar pe sub nea, e-o pudră de cenuşă
Şi nu mai poate, deşi mult ar vrea,
La tine-n suflet - să mai bată-n uşă.

Hei, albă iarnă, searbădă şi grea
Şi rece, cum mi-e sufletul acum,
Hai, du-te-acolo unde-i casa ta
Şi primăverii calde lasă-i drum.

Iar tu, iubito, poate că-n april,
La mine, surâzând, vei reveni
Şi, poate-n sufletu-mi, uşor, tiptil –
Te vei întoarce într-o-nsorită zi…

Început de lume - de Veronica Simona Mereuta

oricum ar fi, nu mă aştepta,

culorile vin mereu de altundeva
pe neştiute alcătuire de zare

atât de albastră
cât ai îndura
să aşezi un pas în faţa altuia
pietrele să fie de piatră în calea mea

rămân să înşel clipa
cu încă o za
am ramul meu şi creanga pe care o ştiu salva
e arcă şi coastă cu muguri
floare şi ninsoarea
ivită şi nu muritor înfăptuită
chiar dacă-i singura
în bucata de minune
unde voi adăsta

DE AŞ FI.... de Aurel Peteoaca

De-aş fi o stea,eu te-aş fura lumină
Şi aş invada întunericul de afară,
Iar trupul meu,cu febră ţi se închină
Să simţi sărutul ca pe-o rază clară.

De-aş fi o ploaie, te-aş pătrunde
În scorburi tainice şi adânci
Şi te-aş preface toată în unde,
Să simţi sărut de ţărm de stânci.

De-aş fi un vânt,te-aş flutura,
Să pot să-ţi trag pe nări parfumul,
Te-aş face aripi şi-aş zbura,
Sărut şăgalnic ca şi fumul.

De-aş fi un soare,te-aş aprinde
Şi te-aş preface-n vâlvătăi.
Iar focul în buze ţi-aş cuprinde
Sărut ce-ar ispiti odăi.

De-aş fi iluzie,te-aş sechestra magie
Şi ai fi captivă în lumea din poveste,
Iar visul meu ţi-ar aparţine numai ţie,
Sărut de ozon ce îmbie creste.

De-aş fi........şi sigur o să-ţi fiu.
O lacrimă cu gust plăcut de sare,
Pe cal arab ţâşnind dintr-un Pustiu,
Şi curcubee voi topi în sărutare.

De-aş fi o cicatrice,te-aş înlănţui brăţară,
Transplant de vise ţi-aş implanta în piele,
Te-aş săruta pe sânge,ca pentru întâia oară,
Sărut nepământean cu amăgiri de stele.