Încet, ca o boare, trecut-a şi vara
Cu serile lungi şi flori printre nuci,
Aud cum în trist îmi cântă vioara
Şi plec tremurând pe drumul spre lunci.
M-adie un suflu de toamnă, amară
Şi sufletu-mi plânge în paşii mei trişti,
Privesc către boltă cu inima-n gheară
Şi lacrima-mi cântă pe obrajii încinşi.
S-a stins înc-un vis, adus astă vară.
Cenuşă de fluturi, cu asta am rămas?
Mă strânge iubirea, în toamna bizară
Şi-un tot fantomatic îmi joacă-n balans.
Şi trista pădure, îmi râde şi-mi spune,
Că marea-ţi iubire, o şoaptă-a rămas.
Ascunsă în şagă, prin vară... şi-mi vine
S-arunc în adâncuri... amarnicul glas.
De-ai şti ce iubire îmi joacă prin vine,
În valsul iubirii te-ai pierde un ceas!
Te-aş strânge în braţe şi-n şoapte sublime
Ţi-aş spune că-n suflet, doar tu mi-ai rămas.
Da-s gânduri nebune, căzute prin umbre
În geana-nserării, prin foşnet de haz.
Ce-mi lasă-n tăcere, doar doruri şi fiere
Şi lacrimi amare căzând pe obraz.
