Maia sta chircită lângă zid de Maria Belean

ca un shaman în plină meditație conturând ambiguități
privirea-i goală se umple de adâncuri
albe

albastre
negre
nu le mai putea distinge căldura
după sensuri
erau doar proaspete

șerpi nemișcați pe pământ
elegant încovoiau iarba rupând tăceri

odată am învățat și eu să aplec iarba
în melodii unice
muzică de Bach
în competiții mereu pierdute

Maia știa cel mai bine să stea lângă ziduri
mereu în aceeași cămașă neagră
picioarele goale
speriată de verdele rece

mușchi și licheni îi alunecă pe frunte
atingerile rochiei de voal și brocart
nu o mai recunosc
șarpele privește orhideea
care-și smulge singură petalele
în reverberații
de senin

cu ce se mai poate măsura
nisipul din ziduri

Gând de toamnă de Boris Ioachim

Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă
Frunza ruginie aşterne-se sub pas,
Şi se-aud în noapte chiote de nuntă

Tulburând cu larmă al tăcerii glas.

Îmi tresare gândul, hohotind bezmetic
Amintindu-mi, sadic, de trecutul mort,
Şi se adună-n grabă negrele corăbii
Ale amintirii-n al inimii port.

Pleoapa cerne lacom ploile durerii
Rana greu ascunsă se deschide iar
Mă-nfioară-n noapte amintirea verii -
Vara tinereţii şi stinsul ei jar.

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?

Văd, în amintire, o iubire vie -
Patimă ascunsă-n ochii care cer...
Dragoste nebună – ce n-a fost să fie,
Sentimente care, astăzi, zac stingher.

Văd, în amintire, muguri de april -
Văd o fată dulce, cu un râs bizar
Şi-mi revin în suflet lacrimi de copil
Şi tristeţi nespuse – şi suspin amar.

Anii – pietre grele – vise-au măcinat
Dragostea pierdută mi-e blazon şi chin,
Des îmi port în noapte trupul ruinat
Şi-o-ntrebare-mi umple gândul de venin:

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?

Calea care duce către nicăieri
Tot mai des s-aşterne sub stingherul pas
Nu mă mai sărută limpezi primăveri –
Nu e vis s-aprindă înecatu-mi glas.

Fata mea ciudată, fata mea de-april,
Cine-n miez de noapte te-o mai pomeni
Când sub strai de iarbă, rece şi umil,
M-or culca – şi-n tină mă voi risipi?

…Frunza ruginie aşterne-se sub pas
Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă;
Să ne luăm, iubito, ultim bun-rămas -
Căci m-aşteaptă moartea, să-ncropim o nuntă.

...Viaţă blestemată
Toamnă fumurie,
De ce am ars degeaba
Şi n-a fost să fie?

Frumoasă ești... de Nicoara Nicolae-Horia

Frumoasă ești! de parcă mă înfurii
Și frumusețea ta e-atât de-adâncă!

Ascunde-ți chipul să nu-l vadă furii,
În poezia mea, nescrisă încă

Și-acolo să rămâi o viață întreagă
Și dincolo de ea, în veșnicie,
Să nu mai știe nimeni că mi-ești dragă,
Nici frumusețea ta să nu mai știe.

Eu să te scriu încet și cu migală,
Să îți adun silabele fierbinți
Ca un copil sârguincios la școală-,
Frumoasă ești! eu știu că nu mă minți...

28 August 2012

Strigă cerul de Catalin Codru

Strigă cerul a mirare...
De ce vânturile vin?

Zarea mea se tot răceşte,
Iar eu, uite... sunt senin!

Ziua-mi scade.. şi se duce,
Mi se tot răresc din frunze,
Din copaci îmi pleacă păsări,
Pierd din fluturi, pierd din gâze...

Verdele mi-e auriu,
Sunt albastru... mai pătruns,
Şi mă simt de-acum pustiu,
Tot sunt cer, dar nu-s de-ajuns...

Mi-am greşit vreo socoteală,
Mi-am amestecat, magia,
Norii-mi fierb a împărţeală,
Şi-mi e surdă gălăgia...

Cu pădurea colorată,
Şi cu ploile ce-mi vin,
Îmi e toamna... aristocrată,
Strugurii se cer în vin.

Strigă cerul a mirare,
Dacă am greşit ceva...
Lasă-mi Doamne, bolţi stelare,
Şi nopţi line... câteva.

Destin împrospătat de Bogdan Dumbraveanu

Câte traiectorii puteam urma 
Dintr-un punct
În care poate 

Am greşit perspectiva

Un pescăruş se aşează
În fiecare dimineaţă
Pe fereastra mea
Apoi zboară
De fiecare dată
În altă parte a zării

Sunt zile când ploile
Şi un amurg înainte de vreme
Ţi se aştern pe chip

Îmi vine să mă odihnesc puţin,
Sărut pe gelznele tale,
Precum pasărea
Pe geamul meu de dimineaţă

Punct din care să văd încă odată
Câte zboruri
Câte traiectorii
Pot urma

Nemărginirii.

Melancolie de Bogdan Dumbraveanu

cât timp intra altădată
într-o clepsidră,
obiect simplu, transparent

cu sugestii senzuale

toate cele aveau forme
feminine

şi câtă vegetaţie
verde mai ales, roşie ori
ruginie, ca-n operele pictorilor
prin care lumina
nu se spunea niciodată bătrână,
şleampătă, trecută

iradia promisiunea unei bucurii,
a zilei de mâine
în care te mai puteai
naşte odată

de câte ori nu purtam
cu mine
până şi un secol întreg

într-un săculeţ modest
legat la gât,
printre monezile gălbui

de pe vremea cand mecanica
nu era iubită

Rătăcire de Ovidiu Oana-parau

Vreau să te uit !

Să-ţi spun că nu te mai iubesc.

Apoi să mă întorc în mine

şi să-mi admir curajul.

Vreau să mă mint !

Să-mi spun ca nu te vreau.

Apoi să mă întorc spre tine

să te privesc în suflet.

Iar în final, aş vrea să mă trezeşti,

să-mi spui că nu-i aievea.

Apoi să mă întorci din mine

şi să mă ierti.

Mă simt câteodată… de Nicoara Nicolae-Horia

„Dacă nu mă găsiţi aici,
Căutaţi-mă în altă parte,
Eu undeva m-am oprit

Şi vă aştept”.
Walt Whitman

Faceţi puţină linişte
Şi m-ascultaţi-
E plină pădurea
De iscoade,
Tot mai puţini sunt copacii
Adevăraţi,
Cariul invidiei
Se aude cum roade…
E atâta gâlceavă
Între culori,
Peste cuvinte
E o negură deasă,
Aşa-mi vine
Să plec
Uneori,
Dar mă ţin
Rădăcinile-Acasă!
Mă simt câteodată ca frunza
De nuc,
Toamna lovită
De vânt
Şi de brumă,
Nici nu ştiu unde
Aş vrea
Să mă duc,
Cine mi-aşteaptă
Trudita mea
Humă?…

DESCÂNTEC de Elena Valeria Ciura

Când îţi va fi negură şi vânt
La ceas de încercare,
Să ştii că simt şi eu cuvânt

De-mbărbătare!

Şi dacă nu e de ajuns,
Îmi las obscura treabă..
Ajung la tine-ntr-un minut
Şi fac o vrajă...

Cu un sărut alung şi spleen
Şi-un început de boală,
Te-anunţ, ca incantaţie
Cât te iubesc de tare

Apoi adun prinsuflet
Ce-a mai rămas din vară
Si pentru iarna le depun
În( încercata-ţi) inimioară!

Şi ,înainte de-a pleca,
Mă rog de cerul bun
Să-ţi dea ce pentru mine cer
Lumină-n taina ta...şi adevăr...

Dar ştiu că cer un pic prea mult
Cănd pomenesc de adevăr
De-aceea în păgân descăntec
Te rog, păstrează-mă...„mister”

27 august 2012

Acum de Veronica Simona Mereuta

apele învolburate de curs a secetă
nu vor a mai lăsa,până la uscăciune
rădăcinile să uite.

nici în lună,
darămite în soare nu e zacere,
norii mistuie tăceri,
lumina dăruie înăţimii visul de zbor,
şi creşte un munte de drag
neatins de dor
curgere de izvor fără grai
doar viaţă!

27.08.2012
Vero