Eu te iubesc Moldovă - de Iurie Osoianu

Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Te înrămez în amintiri ce-s aidoma
Cu deja-vu al frunzei rupte de la ram
Cu retrăiri-iluzii și dureri -phantome
Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Îți fac cadou parada asta militară
Să înțeleagă toți – prieteni sau dușmani
Că nu jelesc nimic să te afirm ca țară
Eu te iubesc Moldovă , la douăzeci de ani
Deschis îți spun -de abea încep a înțelege
Că tu ești Țara mea și eu sunt moldovean
Și o credința avem și un pămînt și-o lege
Eu te iubesc Moldovă , la douăzeci de ani
Nu mai doresc nici alipiri nici aderări nici alianțe
Că-ci înțeleg că am visat in van
Și timpul ce sa dus, că-i pură relevantă
Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Doresc să ai tărie”n braț și sânge rece…
Și cânii astea lătra iar avan
Și caravana asta ,
Doamne , greu mai trece…

FIINȚA MEA - de Elena Iuliana Constantinescu

Mersul cuvintelor
Pe cărările gândului
Răsună încet,
Supraveghindu-le somnul;
Se apropie mereu,
Cu pași repezi
Ziua de ieri,
Ce-mi cere socoteală
Pentru acest somn;
Pașii merg cadențați
Și lasă urme adânci
Pe pământul
Din interiorul ființei mele;

Acum știu de ce. - de Oană Stefan Valentin

Odată am visat
că poftele sufletelor
de dincolo de aici

se potolesc doar
prin limbile noastre.

Așa că
dis de dimineață
cu țigara aprinsă
am pus de cafea
și fasolea la înmuiat.

Doamne…..
ce poftă îmi e
de o viață!

VIAȚA…de Constantinescu Elena Iuliana

Viața…
Un punct de vedere,
Un țipăt jalnic de durere,
Scos sau auzit din când în când?
Mândria mea,
A ta,
A omului de rând,
E viață?
Traiul nostru strașnic de mizer,
E libertatea de-a avea putere,
Un târg fără frontiere?
Viața..
Un cer fără de nouri,
Oglindită-n spațiul infinit;
Viața?
O pradă devorată,
De noi toți, ironic de egal,
Scenă pentru lupta neîncetată
Dusă în comun?
Paradoxală

TRECUTE ÎNFĂPTUIRI - de Oană Stefan Valentin

Îmi miros pașii
a statuie neumblată
și atâta de verde,

Gândurile au gust
de țurțuri reci,
ca în copilărie.

Înnod vorba
cu fapta, strâns
docil și tăcut.

Scrijelesc copacii
mult prea tineri
cu briceagul bunicului.

Mă dor umeri rebeli
în zbatere mută
de nesupunere.

Apoi sparg cuvinte
noi, de nori
să-mi plângă fulgerul.

Lustruiesc opacul
febril și crunt
poate iese lumină.

Sparg malul de val
în mii de faruri
și mă scufund înspre nămeți.

Beau dulce liant
de tăceri zdrențuite
să urlu întreg.

Mă îndoi la un colt
să-mi aduc aminte ieri
cine sunt, mâine.

Sunt supărat pe lume... Nicoară Nicolae-Horia

Sunt supărat pe lume și ce-i dacă?
Motivul niciodată nu-l voi spune,

Și supărarea asta o să-mi treacă,
Peste ea nici soarele n-apune!

Sunt supărat pe lume, nu pe viață,
Aici mă simt doar musafir și-atât,
Din supărare omul mai învață
Că și frumosul poate fi urât!
............................................
De după nouri soarele apare,
Lumina lui din mine o ascult-,
Eu supărat pe lume? vi se pare,
Când mă citiți, m-am împăcat demult...

23 August 2012

Balada verii ce se duce de Boris Ioachim

Pe furiş, vara se duce –
Cu amiezile-i năuce...
Se tot duce, nesmintit,

Către cerul nesfârşit.

Fără vorbă, fără şoaptă,
Către toamna ce-o aşteaptă,
Tremurând de nerăbdare -
Să bântuie prin frunzare

Cu vânt rece şuierând
Şi toţi pomii îngrozind...
Pomii toţi şi florile –
Dând cu ceaţă zorile.

Pleacă vara pe furiş,
Lăsând jalea, prin frunziş,
În amurg să se strecoare –
Când de rug e larga zare.

Vară, câmpurile-s arse –
Und’ ţi-s zilele frumoase?
Unde-i iarba de smarald,
Ce-mi ţinea, în zori, de cald?

Unde-ţi sunt păsările,
Unde mi-s iubirile?...
Trecătoare, eşti, ca ele –
Nu ca dorurile mele

Care, într-adins, mă dor –
Zbuciumându-mă de zor...
Şi m-or zbuciuma cu sârg –
Pân’ o da moartea în pârg.

Vară – anotimp de floare,
Iar eşti gata de plecare...
Ia-mă în al tău alai –
Ce se-ndeaptă către Rai;

Ia-mă ca pe-o simplă boare,
În caleaşca ta de soare...
Să nu văd cum frunzele
Ruginesc cărările.

Să nu văd brume căzând
Şi nici pâcle mohorând
Zorile, înserările
Şi toate visările...

cireşe amare de Ovidiu Oana -parau

ninsese din cireşi frumoasa floare

pătând cu alb covorul înverzit

s-au încărcat de fructe-mbietoare

şi pline de arome de iubit

de mii de ani oriunde pe planetă

cercelul de cireşe-a însemnat

un dar ce-mpodobeşte o cochetă

primit ca un răsfăţ de la băiat

te-aştept de prea demult în astă vară

cireşul s-a golit de cerceluşi

n-ai apărut doar greieri din vioară

cri-cri-uri îmi îngână pe la uşi

24 august 2012 

Sărut de soare de Cristina Maroiu

Niciodată, nu, niciodată 
n-ai fost mai frumoasă 
ca atunci! 

Mai ţii minte?
Te dăruiai mângâierilor
cu aceeaşi simplitate
cu care-i jertfeşti duminicii
porţia cuvenită de repaus!

Soarele îţi semănase în plete
halouri princiare
şi-acum întreaga ta făptură
strălucea ,
încătuşată într-un zâmbet.
Conturul ţi se prelungise
ireal, până dincolo de zări…
Cu glas înfiorat,
te strigam pe nume,
să nu te pierzi printre stele,
dar tu îmi răspundeai senină,
că te vei întoarce cândva,
odată cu noaptea!

Pe chip îţi rămăsese imprimat
semnul fericirii
şi râdeai,
uimită, frumoasă, departe!

Însă eu m-am temut!

Era păcat să te risipeşti
în amalgamul de umbre şi lumini,
aşa că te-am reclădit,
minune cu chip,
din amintirea timpului
devenit apă stătătoare,
pe obrajii tăi calzi, rotunzi,
cu miros de pâine coaptă!

Mai ţii minte?

Niciodată, draga mea,
n-ai fost mai frumoasă,
ca în acea zi
de vară târzie,
când te-am avut doar pentru mine,
şi pentru soarele,
care juca şotron
în părul tău!

Cristina Maroiu
24.08.2012

VECERNIE de Leonid Iacob

Vin spre seară 
pelerinii, 
toaca sfântă 
îi adună  

şi, din turlele 
grădinii,
urcă dangăt 
către lună. 

În pridvorul 
plin 
de floare, 
maica stareţă 
primeşte
tot soborul 
de măicuţe
ce vecernia 
doreşte  

 

Şi-n altarul 
ce-aromeşte
de lumină  

şi tămâie, 
taica popa 
lin grăieşte 
despre lumi 
ce-n ceruri 
suie. 

Îi răspund 
cu glas 
subţire 
cor de maici, 
de îngeri vii, 
şi-ascultând 
cânt 
de slăvire 
rostul vieţii 
atunci îl ştii. 

Se coboară-ncet 
spre tine 
harul 
de la Duhul Sfânt, 
primenit 
de glas de îngeri  

şi de cer  

şi de pământ