DE PLECI de Aurel Peteoaca

De pleci spre Dacii Liberi in voiaj,
Sa-i duci lui Decebal salutul meu
Si sa imprumuti o monstra de curaj.

Din maretia lui de vultur si de zeu.

De ti-or da horinca,bea,fara grimase,
Si razi de moarte ca intr-un ritual
Caci harta tarii mai mica ne ramase
Si daca-i bal,atunci sa fie totusi bal.

De te vor intreba de Dunarea de Jos
Sa taci meditativ,in asteptare,
Raspunsul tau ar fii necuviincios,
Imparte-le bezele de la mare.

Si minte-i cum n-ai mintit vreodata,
Ca tara sta pe roze si o duce bine,
Ca regele de acum ne este ca un tata,
Ca-i pasa doar de noi si nu de sine.

De pleci spre Dacii Liberi in voiaj.
Sa-i duci lui Decebal salutul meu
Si sa imprumuti o monstra de curaj,
Din moartea lui de vultur si de zeu.

LINII DREPTE ȘI FRÂNTE de Constantinescu Elena Iuliana

Foșnetul inimii,
Pașii adânciți în timpuri,

Număr fără număr;
Răsună vacarm
Peste mine;
Viața,
Injecția orbirii,
Clipa durerii
Ce pătrunde în viu,
Scufundare în adâncuri
De vise;
Înnălţare spre cer,
Lacrima contopiri mele cu tine
Ce se scurge pe fundalul alb,
De dragoste…
Țărână în amestec cu cer,
Apă în aer, inimă în lanţuri,
Furtună ce vine, ţepi în ochi,
Flori de spini pe frunte,
De dor…
Şi durere.

Cine sunteți voi... de Sergiu Ciurtin

Vă declarați în fals... o generație
pe care eu am trăit-o
vă declarați vremelnic o agitație

pe care eu am iubito!

traiam sub felinar la umbra înserării
pe unde de chitară cu accent divin
unde ești Păunescu?... dor și împăcare
unde sunteți toți... cei ce nu mai vin

la verde peluză cercul luminat
lumină luptă libertate
acolo trăiam clipa și remușcarea
prin versuri și cânt... dreptate

cu versul comoară și ritm de asalt
poet cu pământ deocamdată
așază în noi precum fortăreți...
generații de piatră cu piatră

Vă declarați în fals... o generație
despre care nu știți mai-nimic
aplecați seara de sunteți acasă
urechea la al vostru drag tătic!

...și el adunat din ogradă
cu oboseala lui la ale voastre rugi...
va spune la cina cu glasu-i confuz
trăirea perenă prin generația-n blugi!

Vis de haiducie de Boris Ioachim

Prietene, îţi spun doar: Hai!
În grabă să ne haiducim…
Să facem rost de nişte cai

Şi-n lumea largă să fugim.

Să fim nepăsători pribegi
Prin veacu-acesta scăpătat,
Pân’ amândoi vom fi moşnegi –
Căci, stând, ce-avem de câştigat?!

Şi, apoi, nimic nu-i de pierdut
În viaţa ta, în viaţa mea –
Când n-am făcut ce am fi vrut,
Ce rău ni s-ar mai întâmpla?

Când caii-n goană-or să apuce,
Prietene, nu spune „nu”!
Pe unde paşii ne vor duce –
Nu ştiu nici eu – nu ştii nici tu.

De vom găsi vreun codru des,
Bordei adânc ne-om scormoni;
Iar când nu vom avea de-ales –
Pe bogătani i-om tâlhări.

În toate cele patru zări,
Ibovnice de vom afla –
Din vreme în vreme-n dezmierdări,
Cu ele ne vom desfăta.

…Prietene, vorbesc în vânt,
Visând ca un copil naiv!
Nici cai, nici codri nu prea sunt –
Vândut e veacul şi parşiv.

Dar, hai, paharul dă-l pe gât –
Pe gât îl dau, la rândul meu…
Afară plouă şi-i urât –
Dar, mâine, poate fi mai rău.

…Prietene, îţi spun doar: Hai!
Măcar cu gândul să fugim…
Să face rost de nişte cai
Şi-n grabă să ne haiducim…

Îmi trăiesc viaţa? de Costel Suditu

Îmi trăiesc eu viaţa sau
Viaţa mă trăieşte pe mine?
Când spun că o trăiesc,

E ca atunci de mănânc ceva,
Până când nu mai rămâne nimic;
Viaţa mănânc trăind;

Pe când aproape că nu eram,
Mă gândeam, cum că ar fi trebuit,
Pe cer, să zboare vapoarele
Şi nu păsările;

Îmi era mereu teamă că va pica cerul
Dacă ele nu ar mai zbura într-o zi;
Iar apele, să nu mai fie pe deasupra,
Să nu se mai înnece atâtea gânduri sinucigaşe,
Să curgă prin năuntru,
Cum curgem noi prin viaţă
Iar nu ea prin noi.

A doua treaptă de Costel Suditu

Te-am înţeles, după mult timp,
Când s-ar putea să fie prea târziu;
Pentru mine nu pentru tine!

Ai mimat de cele mai multe ori,
Că eşti o aţă;
De teama de a nu te rupe,
Prea des ţi-am fost ca o slugă
Surdo-mută-chioară-slută;
Doar ca să te am.
Acum, mi-am dat seama că
De fapt, tu erai mai slugă de cât mine,
Dar mai isteaţă;
Şi fiindcă ai fost desconspirată
De regula bunului simţ
Pe care măcar nu ai mimat-o,
Eşti acum la discreţia mea;
Chiar de-ai fi un ca fir de mătase
Întins la maxim,
Ai să regreţi momentele de nesinceritate,
Atâtea răni vii
Ce muşcă din năuntrul meu
Cu năuntrul tău de atunci;
Cât ai să mai fii cu mine,
Îţi promit că am să te respect dar,
Privindu-te bănuitor
Din coada ochiului
Ce altfel priveşte acum lumea,
Lumea plină de tine,
Sucită de tine,
Murind în tine,
Rost al tău fiind.

IUBIRE ÎN ZADAR de Constantinescu Elena Iuliana

Am băut rouă de pe ferigile pădurii,
M-am îmbătat cu splendoarea dulceții sale,

Nervurile verzi râd de căutarea mea printre frunze…
Te-am căutat…
Nu ai fost printre ferigi;
Am răscolit pământul umed, lucios,
Cu degetele, vibrând ca nişte corzi de liră,
Și între rădăcini de copaci ,
Am căutat locul de ascunziş al dragostei noastre,
Dar în zadar…
Mi-e dor de ochii tăi de pom înmugurit;
Cât îmi doresc să-i simt,
Să-i mângâi!
Obosită de atâtea căutări am adormit
Îmbrățișând un copac;
Alergi sau poate zbori,
Ori te ascunzi…
Vreau cuvintele tale
Pentru a-mi răspunde întrebărilor pe jumătate
Ce-mi mistuie ființa;
Pipăie inima mea,
E un porumbel prins,
În marea zbatere a mării;
Mi- e milă de tot ce se întâmplă,
De zidul ridicat între noi,
Dincolo de el e pustiu, e deșert
Dar sper…
Doar un pic din roua ferigilor,
Amăgire de vis,
Amăgire…
Pentru mine,
Ultimul visător.

Portret de fată de Boris Ioachim

Stai singură pe bancă, cu degetul la tâmplă –
În toamna desfrunzită, cât de frumoasă eşti!
Nu pari să iei în seamă tot ce în jur se-întâmplă –

Privirea ta-i desprinsă de cele pământeşti.

În părul tău se joacă zglobie adiere,
O frunză-ngălbenită ţi-adastă, delicat,
Pe-un umăr – ca o caldă şi fină mângâiere,
Apoi te părăseşte cu-n lung şi trist oftat.

Lumina, ca de miere, a toamnei, îţi atinge
Timid şi tandru sânii, în amurgu-abia încropit…
Un zâmbet dulce-ţi joacă pe buzele de sânge
Ce, umede şi calde, par gata de iubit.

În treacăt – trecătorii–ţi aruncă vagi ocheade
Şi tuturor le saltă, în piept, un scurt fior…
Deasupra ta, salcâmii, îşi spun că bine-ţi şade
Pierdută în visare, pierdută-n tainic dor.

…Stai singură pe bancă, cu degetul la tâmplă
Desprinsă eşti de lume, de cele pământeşti…
Nu iei nimic în seamă, din ce-împrejur se întâmplă –
Amurgul te îmbracă în straie-mpărăteşti…

Moartea clovnului de Emil Marian

„În astă viață fost-am clovn,

Astăzi artist si mîine domn,

Am fost ce alții-au vrut să fiu,

Am rîs, am plîns, am zis că-s viu.

Am făcut tumbe și giumbușlucuri,

Pentru cei dragi si la ciurucuri,

Am fost și vesel, dar și trist,

Și cabotin ca un artist.

Dar astăzi linie am tras,

Și pentru ceea ce-a rămas,

Scot sufletul la suprafață,

Ca să nu scrie în postfață

Că a mea viață a fost un fals

Și am ținut-o într-un vals.”

Acest bilet a fost aflat

În buzunar la spînzurat.

Vîntul adie acum în pom

Pe cel murit, schimbat în ...OM.

08.08.2012

Amintire de Emil Marian

În roua dimineților senine,

Găsit-am pașii mei fugiți,

Cu amintirea zilelor cu tine,

Suflete calde-a doi iubiți.

Și gîndurile către vremuri duse,

Domol mă plimb-acum în viață,

Cu ore răsucite după fuse,

Ce tot mai iute trag de ață.

Visînd la tine mă alin,

Zîmbetu-mi fuge-acum pe poartă,

Iar buzele rostesc suspin,

Mă-ndrept acum spre altă soartă.

08.08.2012