duminică, 3 iunie 2012

Din lumină dor de noapte de Catalin Ciorba

Spune-mi suflet de lumină,
Încotro se scurge timpul?
Unde începe renunţarea,
Din clepsidră plâng nisipul?

Stau cuvintele nescrise,
A ta clipa-mi bate rar
Să-mi mai pui culori de vise,
Cu ce gust să te compar?

Rosu-ar fi de trandafir,
Cu miros de iasomie,
Galbenul mi-ar fi potir,
Violet îţi place ţie.

Verde-mi e de-acum cărarea,
Spulbera-n albastru marea,
Iar din griul de nisip,
Mi-a rămas în pumn un pic.

Răsucită în culoare,
Ziua sta să se termine,
Să-ţi aduc în suflet soare,
Flori de munte şi rubine.

Spune-mi suflet de lumină,
Zarea se desparte-n noapte,
Mă aşteaptă e acolo?
Pur şi simplu se desparte?


Cătălin Ciorbă

Soldat fidel iubirii de Boris Ioachim

Soldat fidel, iubirii, zilnic îi dau onorul –
Deşi, câteodată, mai fac pe dezertorul…
De fiecare dată, pedeapsa-mi ispăşesc,
Iubita-mi cere-un lucru: mai mult să o doresc.

Ar trebui, iubito, să ştii că tu greşeşti
Găsind, mereu, cu cale, astfel să pedepseşti
Un suflet, căci sub soare şi cât cuprinde firea
O singură pedeapsă plăcută e – iubirea.
Îţi par o glumă, poate, cuvintele ce-ţi scriu
Dar vreau, iubirii noastre, soldat fidel să-i fiu
Şi gurii tale fine, să-i fiu supus ostaş –
Să dezertez nu-mi place – căci aş părea un laş.

O luptă inegală, mereu, iubirea noastră,
Ne face dimineaţa, când neagră, când albastră
Dar eu, care din fire, mă simt cam dezertor,
La zâmbetul tău dulce, mă-ntorc, plin de fior.

Şi uite-aşa, iubito, când dulce, când amar –
Ne ducem existenţa-ntr-al dragostei hotar…
Când tu, cam mohorâtă, pedeapsa-mi pregăteşti
Ştiu că eu sunt soldatul, obraznic, ce-l iubeşti.

Şi simt, aşa, deodată, în sufletu-mi - cătană,
O dulce fierbinţeală şi-o dureroasă rană…
Mi-e inima fierbinte, când dulce îmi zâmbeşti –
Şi-o rană sângerândă, când supărată eşti.

Dar, nu ştiu cum se-ntâmplă, c-atuncea dezertez,
Când tu eşti aiurită şi uiţi să mă dezmierzi…
Dar când buzele tale îmi ard gura-mbufnată,
Devin soldat cuminte – şi înfloresc pe dată.

…Soldat fidel iubirii zilnic îi dau onorul –
Deşi, câteodată, mai fac pe dezertorul…
Dar cât trăiesc sub soare şi cât mă ţine firea –
Pedeapsa ta-i sublimă – căci este doar iubirea…

FORTAREATA FARA CHEI de Cristina Maroiu

Daca mi-as pune pe rug
indoielile
as potoli foamea
dinlauntrul tristetii
cu cenusa multelor
intrebari existentiale…

Din jarul noptilor de foc
bartolomeic
ar mai ramane in picioare
o singura certitudine:
ca mi-e sangele
o fortareata fara chei!

Sa arborez steagul pasnic
al impacarilor cu mine
insami,
Ori, ca un pirat,
sa pornesc insetata
pe apele tulburi 
ale cunoasterii?
“ Ce bine! (fremata cu nerabdare
vantul in panzele-mi sus)
Sa inceapa calatoria!”

Cristina Maroiu
02.06.2012

Undeva, oriunde... de Radu Adrian Gelu

În visele toate undeva, oriunde,
aud şoapta venind de niciunde,
mângâind pleoapa, umbră alint,
în labirint de speranţe ce mint…

Dublu suflet de argint ochii sunt 
o taină respirând visul cel cărunt,
sărutând amintirea rămasă acolo,
printre norii însoţind zborul solo…

Portaluri apar în răsărit de soare,
vortexuri amăgiri pline de culoare,
filând dorurile ce duc tot nicăieri,
undeva, oriunde ard azi ca şi ieri…

În suflet rădăcină de Radu Adrian Gelu

În sufletu-mi tu ţi-ai prins rădăcina,
sânii, braţele ramuri vii mi-s păstrate,
o fixaţie de verde frunză-n eternitate,
codrului păşit de ani aduci adrenalina...

Îmi eşti copacul, frunza şi rădăcina,
o Driadă a iubirii dar şi divina durere,
respirând frunziş în tentaţii efemere,
îmi eşti ghilotina, heroina sau lumina...

Patima ce speranţa hrăneşte e seva,
lacrima aşteptării e ploaia ce te spală,
adierea brizei ce-n frunziş ţi-e escală,
colindă dorul în Paradis, fiindu-mi Eva...

Văpaia rugului inimii mi-e doar apusul,
ce cuprinde-n caldă îmbăţişare clorofila,
altă aşteaptare, foc de paie fiindu-ţi idila,
ramuri-n zori desfaci a aştepta sedusul...

sâmbătă, 2 iunie 2012

Nu e lucru ușor să dormi... de Nicoara Nicolae-Horia

Mi-e vârsta între flacără și scrum
Și cerul meu e dureros de-albastru,
Mă las în voia drumului de-acum
Precum odinioară Zoroastru.

Cât voi rămâne în cuvânt postum
O știe Cel de dincolo de astru,
Mă las în voia gândului de-acum
Precum odinioară Zoroastru.

Nu mă-ntreba cât mi-a rămas din drum,
Sfârșitul lui nu e niciun dezastru,
Mă las în voia somnului de-acum
Precum odinioară Zoroastru...

COPY-PASTE de Stefan Oana Valentin

visele dorm cuminți 
în perne parcate aiurea
sub cap interzis.
pătura îmi e mai mică 

decăt frigul.

tremur a lipsă de tine
în brațe moi încrucișate.
dimineața, roiuri de fluturi
îmi bat ceasul din aripi
moale morbid.

vreau să tremur
cu brațele tale sub cap
poveste de umăr rupt
din drag de ziuă
sărut de abanos.

copiez noaptea
multiplu de noi
să mor îngreunat
de vise incerte
pe pântecul tău.

rob de piele dulce
cărată sub limbă
să-ți gust tresărirea
împărțind fiorii
la doi!

10 04 2012
Ștefan Oană

IARBA de Boris Ioachim

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

Canibalism, 2012 de Nuța Istrate Gangan

Trăim într-o lume ciudată. Şi nu de azi sau de ieri.

Căutăm senzaţii tari. Şi atunci când le găsim suntem dezamăgiţi de faptul că tot ce este senzaţional şi halucinant nu durează o veşnicie. În goana noastră, dublăm doza de senzaţii tari, dublând sau triplând porţia de halucinogen care o produce.
Zilele astea am o senzaţie de "stomac uşor şi sensibil". Am avut întotdeauna o stare ciudată de "empatie stomacală", dar zilele astea am auzit şi citit despre un lucru pe care nu am putut să-l diger prea uşor.

Încă am în minte o imagine îngrozitoare şi macabră, în care doi bărbaţi zac dezbrăcaţi pe marginea unei şosele, unul, cu gura plină de sânge şi bucăţi de carne umană şi celălalt cu ochii scobiţi, cu nasul smuls şi cu bucăţi de piele de pe fata sfâşiată de dinţi, într-un act de canibalism în 2012.
S-a întâmplat în Sudul Floridei, pe marginea unei şosele extrem de aglomerate, în weekendul trecut.
Poliţistul chemat la locul faptei nu va uita uşor ce i-a fost dată să vadă: un bărbat dezbrăcat muşcând din fata altui bărbat, mâncându-i ochii, nasul, urechile şi părţi din faţă. A încercat să-l avertizeze, dar atacatorul a mârâit animalic şi s-a întors să-şi continue festinul canibalistic. Cu câteva focuri de armă, poliţistul l-a ucis, apoi paramedicii, chemaţi de urgenţă au transportat omul fără fața la spital.
Mai târziu s-a dovedit că amândoi erau sub influenţa LSD, un drog recreaţional, o combinaţie mai mult sau mai puţin recreaţionala, reuşită de "chimiştii străzii".

Luat în cantităţi rezonabile, drogul se pare că nu este foarte periculos, produce stări halucinogene plăcute, creşte senzaţia de a atinge şi a fi atins, oamenii "văd" sunete şi "aud" culori. Simţurile devin extrem de sensibile şi confuze, senzaţiile se amestecă ...
Și are efect pozitiv asupra creativităţii.
Dar... depinde de toleranţa fiecăruia. Luat în cantităţi mari dă stări anxioase şi paranoice, creşte extrem de mult temperatura corpului (de aici lipsa hainelor) şi măreşte potenta fizică încât ai impresia că te lupţi cu un om de două ori mai puternic. Consumatorul simte că are puteri superumane, se simte de neînvins, are accese extreme de paranoia şi halucinaţie.

Lucrez cu un fost poliţist. Mi-a povestit că a văzut scene îngrozitoare provocate de supradoză de LSD şi ca el însuşi a fost nevoit să împuște o femeie aflată sub influență, în vreme ce-şi sfârteca realmente soţul cu băţul de la mătură(broomstick)

Pe o şoseaua americană, doi oameni ai străzii, care şi-au găsit alinarea, desfigurarea şi moartea sub influenţa halucinogenelor.
Unul dintre ei, până mai ieri om normal, "cu un zâmbet cald, amuzant, fost jucător de fotbal american, politicos şi gata să ajute pe oricine ar fi avut nevoie".
Dar, care a fost arestat de câteva ori pentru posesie de marijuana şi pentru asalt.
Celălalt are la activ o istorie extinsă de probleme cu poliţia.

Dincolo de efectele negative mulţi scriitori şi vizionari au consumat LSD sau alte forme de droguri pentru creşterea creativităţii: Steve Jobs, Stephan King, Baudelaire, Cocteau, Freud.

Trăim într-o lume ciudată. Şi nu de azi sau de ieri.

TE CHEM, TE AȘTEPT de Ines Popa

Îmi înflorește gândul în liniștea sihastră 
Pe rătăcite drumuri sunt iarăși peregrin, 
Mă-ntreb dacă iubirea a-nmugurit în glastră, 
Sau am visat destine în ciob diamantin ? 

Azi stau stingher în noapte cu cetina pe pleoape 
Și dorul meu de tine l-am suspendat de-o stea, 
Poate în ochi de lună și-n minutar de șoapte 
Revii-n clepsidra vremii în pas de catifea. 

Te chem iar la răscrucea nedescifratei ore 
Acum la-ntretaierea de raze despletite, 
Din patru continente te strig în aurore 
De stele-n batalioane și inimi răstignite. 

De pasul ți-e agale, iar nopțile deșarte 
Și amânări năuce se-ascund printre perdele, 
Eu mistuit de tine în arderi disperate 
Cu licurici te-ntampin și-n gând cu vis de stele. 

Te vreau pentru o clipă sau pentru veșnicie? 
Ispită mi-e dorința,o candelă de-opal, 
Mă-nvaluie miraje de dor în agonie 
Te-aștept în catedrala iubirii de cristal.

Ines Popa