UN ALT ADIO de Renate Müller

Respiraţie-n miresme de mai de Radu Adrian Gelu

Crengile-n muguri respiră-n mai,

timpul primăverii trecând-n alai,
în cânt de păsări dirijor e cucul,
dă bucurie, ciocârlia, guguştiucul...

Aerisite miresme sclipesc culori,
fluturi-n zbor printre suave flori,
farmec în adâncime de lumină,
aduc verde viaţă-n orice tulpină...

Nuanţe de zori duc visele la cer,
frunţii încreţite de timp-n mister,
templului de nori şoapte-n ocol,
aducându-i prospeţimii un obol...

Timpul îşi caută-n verde, mireasă
a zămisli fructul vieţii ca aleasă,
înflorindu-i splendoarea-n soare,
duce primăverii voalul la altare...

RĂSPUNS VAG de Patricia Serbanescu

bolta-n noapte e tăcută

şi ne-mprăştie refrene,
luna, e ascunsă-n cută
naşte-acum cu noi poeme...
sfinţii menestreli veghează
vântul ne răsfiră gene
norii se mai balansează,
vine mistica selene...

te întrebam dacă-ţi sunt dragă
răspunsul se aude vag...
îmi bate lacrima în pleoapă
şi cerul drag, îmi cade-n cap
retorică-ntrebare pun
ce-i dragostea în rostul firii?
chiar de te crezi un nou stăpân
dări şi tribut plătesc iubirii...

fără să vreau, au căzut sorţii
şi-acum mă dau de cesul morţii,
inima-mi cântă, dar nu dansează...
cât stai în suflet, produci doar stază.
grea-i despărţirea şi-nsingurarea...
Doamne... ce bine-i! Ne-ai dat uitarea!

UD PÂNĂ LA PIELE de Stefan Oana Valentin

Curtez 

fiecare picătură de ploaie
fierbinte și clară
spre rădăcina-mi.

Sorb
nori înmiresmați ud
cu nările largi
fremătându-mi.

Împlinesc
atingerea apei
cu epiderma
tremurându-mi.

Și dorm
înflorind vise
în lujer prea viu... 
trezindu-mă.

25 05 2012
ȘTEFAN OANĂ

Sohodol... de Nicoara Nicolae-Horia

Șapte Sohodoale sunt în lume, dar numai unul singur e leagănul nașterii mele...

La tine
veni-voi,
Sat
apăsat
de nevoi,
Sohodol-
fântână cu apă
stelară,
setea gândului tău
mă-nfioară.
Plecat-am din tine
în lume
copil
rătăcind
prin pădurile lumii
dar
n-am uitat niciodată
de casă,
de nume,
de laptele mumii,
de fluier,
de roată...
Între noi doi
e-o singură cale!
Primește-mă dar
în pridvorul
cel sfânt
al iertărilor
tale...

Din volumul „Acasă”

Vizita a şaptea... de Radu Adrian Gelu

În talpă-ţi sărut umbra

a coapse-ţi penumbra
ce-mi urcă sărutarea
în fierbinte adorarea...

Murmur epiderma albă
nudă naiadă codalbă
numărând parfumuri
ca ivite din albumuri...

În Eden mi-e parcursul
a avidelor buze excursul
spre adorata-mi floare
ce-n grădină crin apare...

Coapsele lumină-n umbră
cer alintul şi-n penumbră
în escale fac lent păşitul
de crin crescând apetitul...

Ascult a somnu-ţi suflarea
crinului-i dau amânarea
doar un pic, căci noaptea
e loc şi de vizita a şaptea...

Îngerii din noi de Catalin Ciorba

Tu ştii că îngerii se-ascund în oameni?
Şi nu au aripi căci nu vor să se trădeze.
Se uita-n ochii tăi şi-ţi spun că lor le semeni,
Îţi stau alături findca vor să te salveze.

Au doar privirea mult mai luminată,
Şi te privesc direct când te ascultă,
Povara ta de ei e uneori luată,
Te însoţesc pe drum cu grijă multă.

Îţi seamănă decât puţin la-nfăţişare,
Dar te învaţă tot ce ai nevoie,
Îţi mângâie tristeţi sau vreo durere,
Şi te aşteaptă ani întregi de bunăvoie.

Când tu ajuţi pe cineva eşti înger,
Şi nu ai aripi ca să nu te deconspiri,
Puţini ar ştii să îţi citească-n ochi vreun fulger,
Şi tu cândva trăiai din amintiri.

Cătălin Ciorbă

Zamolxe!... Ţi-s Dac!... de Radu Adrian Gelu

Piatra tare-mi dă înălţime,

Piatra Rotării… se-nvârte
cu gându-mi în adâncime,
de sclav-n vie pasiune 
şi-n ancestrală viziune…

Înălţime de tracic Olimp,
în regatul tărâmului de vise,
piatră cu găuri de sânge,
prin pustiuri de ani uitate,
treazul somn-mi posedă…

Fantome aevea mă-npresoară,
de nici-unde tot coboară,
în val de pulbere de aur,
ce lumina o-nconjoară laur,
strălucirea gloriei de alt-dat…

În muritoarea lume pe altar
a dacicelor jertfe, ofrandă
ţie Zamolxe-ţi ridic pios,
a mea simţire-n recompensă
în suliţile sacre o ofer…

Ştiu acum că ţi-s dac-n neam,
şi mândru de astă virtute,
n-am cuşmă nici barbă sură,
vertical stau-n furtunile vieţii
ca om, în tracica descendenţii…

Invidia ca o potaie...(Statornicului a-mic...) de Nicoara Nicolae Horia

Vorbele tale nu mă înspăimântă,
Le simt răutatea şi gustul amar,
... Mi-e milă de zborul din aripa frântă,
Mi-e silă de zbaterea ta în zadar.

Te uită-n oglindă să vezi cum arăţi,
Între tine şi ea e o veşnică ceartă,
Vederea durută se sparge-n bucăţi,
Te iert pentru toată rostirea deşartă!

De la nordul cuvântului, până la sud,
Brazii mei sub tăceri se încovoaie,
Acum e devreme, din verdele crud
Muşcă invidia precum o potaie...

Lasă-i Duminicii lacrima sfântă,
La tine e vineri în calendar,
Mi-e milă de zborul din aripa frântă,
Mi-e silă de zbaterea ta în zadar..

Dor de tine... de Catalin Ciorba

Când mi-ai păşit în cale ţi-am zâmbit,

Precum se întâlnesc doi oameni care se cunosc,
Şi mi-am dorit în suflet să-ţi citesc,
Ninsoarea plopilor ce-n Mai se risipesc.

Am smuls din mine un banal îmi pare bine,
Căci tu păşeai ca-n ceruri mândră luna,
Zâmbeai cu ochii tăi, surâsul tău mi-erai totuna,
Cu o veşnică icoana vie, ce-şi poartă grav cunună.

Nu te-ai oprit să-ţi spun că, îmi eşti dragă,
Şi-mi amintesc şi acum de mersul tău cuminte,
Care-ţi saltă cămaşa spre-nainte,
Rănite păsări revărsate-n ne cuvinte.

Pe strada ta am mai trecut de-atâtea ori,
Să te-ntâlnesc măcar o dată aş fi vrut,
Că te-am văzu odată mi-a părut,
Mi te-ai ascuns în suflet ca un înger dispărut.

Mi-au nins zăpezile de acum pe tâmple,
Tu mi-ai rămas în suflet vie,
Încet pe strada ta, imaginea îmi reînvie,
Şi-mi bate inima precum, o cinteză în colivie.

Catalin Ciorba