Încăpăţânare de Radu Adrian Gelu

Încăpăţânat, credeam în vise

ce speranţa îmi tot călăuzise,
în dorinţa a deveni realitate,
visam dorurile a-mi fi alinate…

Înfăşurat-n coconul de umbre,
aşteptând în luminile sumbre,
pribegeam pierdut-n rătăcire,
purtând şal de doruri-n aţipire…

Încăpăţânate amintiri-n adânc
la şaua gându-mi tot fac oblânc,
pavând şi calea somnului absent,
client fiind tristeţii cu abonament…

Fluenta agonică, aparentă trezire,
pare tot o irosire a visului ispitire, 
rămas încăpăţânat-n speranţa vie,
voi păşi pe a vieţii frunză arămie…

BALADA ULTIMULUI DRUM de Boris Ioachim

Cocoşii stau sa cânte agale-n dimineaţă

Când singur-cuc mă trec din astă viaţă

Căci nimeni nu-i, la creştet să-mi vegheze,
Nici lumânare n-am, puţin să-mi lumineze

Cărarea care duce de-a pururi către Domnul…
Mi-e teamă, doar, să nu mă prindă somnul

Şi-n somn să mă îndrept spre veşnicie…
Halal mi-ar fi de-aşa călătorie!

Că-ntâia oară e când plec de-acasă –
Călătoria asta vreau s-o am frumoasă.

Mă simt uşor şi parcă nu mi-e frică…
Curând o să mă-nalţ în zbor de rândunică

Să-mi pară rău că plec?!Ei,na, aiurea!
Sunt liniştit precum sub nea pădurea

De ce să-mi pară rău?Vin vremi scrântite!
Şi-apoi, mi-s oasele aşa de ostenite

De parcă un călău, cu plumb mi le-a umplut…
O, de-aş scăpa odată de chin şi de durut!

Noroc nici cât o muscă măcar nu am avut
Cât umbră am făcut acestui glob de lut.

În cea viaţă-n care plec de-acum, sper -
Că bine o să trăiesc – ca un boier.

M-oi lăfăi, gândesc, în bunătăţi cu carul –
Căci mare-i mila Domnului şi darul.

N-oi mai robi din zori pân’ la chindie
Poveri şi biruri dincolo n-or să fie.

…O ghiară-n piept s-a apucat de ros…
Dar dacă nu mă duc în sus – ci-n jos?!

O,Doamne, iartă-i robului Tău izmenirea,
Dar numai rob să fiu îmi e menirea?

Hai, Preaînalte, fă-Te-un pic niznai
Şi lasă-mi slobod drumul către Rai

Şi sfântului Tău Petru dă-i de ştire
C-ai slobozit un suflet din pieire.

Căci pentru Tine un suflet, bunăoară,
E ca la bogătan o para chioară…

Şi pentru Tine, un suflet mântuit
E ca un peşte în mare azvârlit.

Ci iartă-mi rogu-Te, atâta îndrăzneală
Dar simt cum trupul începe să mă doară

Şi-o nerăbdare surdă mă furnică
Căci geamul s-a albit a ziulică

Se-aud sudalme în dimineaţa calmă –
Aud cum gândul lumii e-o sudalmă

Şi-aud averi mârşave cum se clădesc buluc…
Ce bine e, Preasfinte, la Tine că mă duc!

Dar, iată, că s-a aşternut de-acum cărarea…
E atât de dreaptă, că m-a prins mirarea!

Şi albastră precum ochii de copil –
De atâta măreţie mă închin umil.

Păşesc uşor, parcă-s din fum ţesut…
Adio, dar, bătrâne glob de lut!

Suflet pereche de Catalin Ciorba

În ochii tăi, se-ascunde, marea,

Şi mult prea adâncite, valuri se ascund,
Aş vrea, să-mi regăsesc în ochii tăi, uitarea,
Să îmi ascund în ochii tăi, un gând.

Când ţi-am văzut întâia oară, mersul,
Mi te-am dorit, în calea mea, scânteie,
Cu un sărut, să-mi dezveleşti, răspunsul,
Din ce minuni, făcută eşti femeie?

Tu porţi miracolul, căderii şi-al răbdării,
În suflet porţi, nenumărate lacrimi,
Din al tău pântec se ridică zeii
Şi ai în piept, puţin prea multe, patimi.

În ochii tăi se-ascund, nenumărate valuri,
Trăiri, din lumi aproape dispărute,
Şi munţii îşi ascund, timiditatea-n dealuri,
Dar tu, din doruri, poţi să faci virtute.

Ai fost, cu multe daruri, binecuvântată,
Şi mâna ai ştiut, să-o prefaci, în mângâiere,
Minune, ce nu poate fi, uitată,
C-un singur zâmbet, îmi alini, orice durere.

Sărută marea de Catalin Ciorba

Sărută marea,dacă vrei...în locul meu,

Să-i spui să îţi vorbească de iubire,
Ea ştie cum să-ţi spună, că mi-e greu,
Cu valuri surde, frământate in izbire,

Să nu te laşi înduplecată, dacă vântul,
O să încerce să îţi spună-o-poezie,
Ascultă-ţi inima şi macină cuvântul,
Sunt prea plecat in lumea cea pustie.

Şi nu uita să îmi saluţi nisipul,
Aşa mărunt şi modelat de valuri,
El ştie să te-nveţe când e timpul,
Şi ştie ,cum să se aşeze-n maluri.

Sărută pescăruşi, care-mi zboară,
Dar nu-i lăsa să plângă şi să strige,
Se vor topii in zarea ce coboară,
Dacă la vară,eu la mare n-oi ajunge.

BOALĂ DE INIMĂ GREA - Scrisoare de Lucian Dumbrava

Astăzi, tată, mama-i iar bolnavă,

Iar au internat-o în spital.
Ca s-o vindece de boala cea mai gravă
Au înscris-o-ntr-un dosar special.

Mama, tată, astăzi stă-n arhive,
Nerevendicându-și nici un scop.
Obosită peste tratative,
A căzut în boli de mizantrop.

Este palidă și nu-i e bine,
Ace sapă drum în carnea ei…
A-ntrebat, într-un târziu, de tine
Și-antrebat și despre dumneaei…

Cum să-i spun că ne-ai adus o mamă
Care-i poartă hainele și pălăria
Cumpărată-n târg, după o vară
Ce-o confundă, azi, cu veșnicia…?

Orișicum, le cunoștea pe toate;
M-a lăsat să plâng în rugăciune
Și-am simțit-o,-atuncea, mai aproape,
Fără să mă-ntreb de ce anume.

Mama, tată, astăzi e-n spital,
Nerevendicându-și nici un drept,
Nici chiar dreptul sacru și vital
De a ști că ai trăit corect.

A-ntrebat, într-un târziu, de tine,
A-ntrebat dacă îți este bine…

de Lucian Dumbrava.

Iubito - nesfârşit blestem de Boris Ioachim

Iubito, nesfârşit blestem,

Îmi eşti coşmar şi zare-albastră…
Când vreau să te alung – te chem,
Împins de-o zodie nefastă.

Ba mă răneşti până la sânge –
Ba zbori cu mine-n absolut…
Când sufletu-mi rănile-şi linge –
O luăm din nou, de la-nceput.

Poţi fi liman şi zână bună –
Poţi fi scorpia din poveşti…
Ba eşti, de dragoste, nebună -
Ba nici nu ştii de mă iubeşti.

Eu te alint, cu dulci cuvinte,
Şi te iubesc, adânc, duios…
Apoi, ca un ieşit din minte,
Te blestem – când sunt furios.

E-o comedie nesărată
Acest tumult, trăit în doi,
Sau dragoste nemăsurată
Ce ne zdrobeşte pe-amândoi?

Cum mă priveşti – fără sfială,
În timp ce trupul ţi-l frământ!
Iubita mea, dulce petală,
Îmi eşti şi cer – şi-mi eşti mormânt.

Când pătimaş îţi sorb nectarul,
Din finul buzelor-ţi contur,
Uitând mânia şi calvarul –
Iubire veşnică îţi jur.

Apoi, reîncepe nebunia –
Eşti năzuroasă – sunt hain…
Amarnic ne vărsăm furia –
Asta-i iubire, sau e chin?

Înveninaţi de neagră ură,
Un nod ni se aşează-n gât…
Cuvinte reci ne ies pe gură –
Îmi eşti urâtă – îţi sunt urât.

Dar, nu ştiu cum – mereu se-ntâmplă,
Fără să vrem, fără să ştim,
Ne trezim tâmplă lângă tâmplă
Deodată… iarăşi ne iubim.

Mă arde această nebunie,
Să nu te pierd, mereu mă tem…
Îmi eşti când iad, când bucurie –
Iubito – nesfârşit blestem…

Scăldătoare... de Nicoara Nicolae-Horia

Dacă ochii mei suspină,
Nu suspină în zadar,
Cel ce m-a făcut din tină
Știu că mi te-a dat în dar

Ca pe-o sfântă scăldătoare,
Precum cea din Siloam,
Sub cămașa mea de sare
Lângă suflet să te am

Legământ de veșnicie,
Lacrimă prelinsă-n dor,
Arde mâna când te scrie
Ca un sfeșnic în pridvor.

Tu, ce vindeci orice boală
Și tristețile din lut,
Nu-i în mine îndoială
Când m-aplec să te sărut,

Nu-i în mine nici trufie,
Robul tău de-a pururi sunt,
Fii slăvită, Poezie,
Scăldătoare din cuvânt...

de Nicoara Nicolae Horia 21 Mai 2012

Povestea scribului începător de Iurie Osoianu

Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac 

De ce a fost 
Să vin 
Să scriu 
Chiar nevoind în sinea mea s-o fac 
Dar undeva acolo sus s-a hotărât 
Să fiu poet 
Și nu doar surd, și nu doar bâlbâit 
Nu doar aschet 
Și restul zilelor lăsate pentru-acest pământ 
Să fie chin 
Să fie vers 
Să fie cânt 
Să fie numai adevărul pur 
Șoptit în albăstrimea cerului de guri 

Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac 
Când țara este scoasă la mezat 
De ce citesc în ochii lor- 
Inloc de adevăr 
Ceva ce strigă numai pentru cer 
Când eu aș vrea că ei să strige pentru noi 
În ochii lor citesc 
Că sunt flămânzi 
Că sunt desculți 
Și goi 
Pentru tăcerea lor ei stiu că vor primi 
Arginți strălucitori 
Arginți furați 
Arginți din pătimiri 

Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac 
Și nicidecu nu-i pot 
Veni răspunsului de hac 
Răspunsului scuipat 
De guri de scriitori 
În ochii triști 
A celor din popor- 
-Sperăm oricum, că va veni o zi 
Când treizeci trei de-arginți tăcuți 
Spălați 
Îi v-om primi 
Fiind poet și nu judecător 
Închei aici povestea mea- 
Povestea lor 

22 mai 2012
Moscova

catren cu trio de Iurie Osoianu

iubito, azi e balul nostru de adio

se sparg pahare grele de cristal
e vals în doi, deși persistă trio
și sună melodia a metal

iubito, azi e balul nostru de adio
viorile se sparg în plâns oval
e vals în doi, deși persistă trio
în potpuriul ritmului stelar

iubito, azi e balul nostru de adio
și ultimul acord e infernal
în valsul nostru persistând în trio
în infinitul purului tantal ...

Poetului din mine de Iurie Osoianu

Sunt speriat de ține 

De versul tău domol 
Ce vine din adăncuri de depărtări albastre 
Ce rupe verde firav 
De cenușiul sol 
Refredonănd cântarea 
Vazoanelor cu glastre 

Sunt speriat de tine 
De geniul fatal 
Ce îmbină veșnicia cu versul inocenței 
Ași vrea să fug de ține 
În albul glacial 
Ași vrea să uit de ține 
Pe undele frecvenței 

Sunt speriat de ține 
Și nu mai am păreri 
Și nu mai am puterea 
Să spun ce voi a spune 
Și nu găsesc cuvinte venind de nicaeri 
Să-ti cânt poemă mea 
Copilule- minune...