Octavian Petrescu - Scrisoare catre casa

Cocorii toamna pleacă, dar primavara vin
La cuibul lor, acasă, întotdeauna, mamă!
Eu am plecat în lume şi nu mă mai întorc,
Deşi padurea, casa şi chipul tău mă cheamă.

Ca ei, peste oceane şi mări, mi-am dus trăirea,
Şi am purtat în suflet mereu al vostru dor…
Dar aripile mele sunt frȃnte, depărtarea
Mi-a frȃnt elanul, mamă,
Şi nu mai pot să zbor.

(Octavian, 2009)

Octavian Petrescu - Marii Negre

O, mare, ai rămas în ochii mei
Aceeaşi pânză rece, sclipitoare,
Ce oglindeşte-n frumuseţea ei
Eternitatea ploilor de soare.
Mişcarea undei tale o resimt
În sufletu-mi ce zboară peste tine,
Un pescăruş de lacrimă unind
Tremurul tău cu freamătul din mine.

După atâta vreme, m-am întors!
Da, nu mai sunt copilul de-altădată!
Dar inima cu ochii de copil…
Aceasta nu se pierde niciodată.
Deplina ta mişcare de lumini
Întoarce clipa risipită-n soare,
Căci nu mai plâng că timpul a trecut
Şi nu mai simt că sufletul mă doare.

Mereu am vrut în versuri să te cânt,
Dar m-am oprit, căci nu găseam cuvinte.
Întotdeauna lumea mă scotea
Din marea mea de patimă fierbinte.
Acum, c-am reuşit să scriu ceva,
Sper să mă porţi în cântecul din tine,
Iar peste timp, când n-oi mai fi aici,
Să îţi aduci aminte şi de mine.

(Octavian, 2010)

A Whisper Away - Verbe

Culeg
un pumn de stele
din nimic.
Tremură gândul
când le ating
cu glas de pasare-lună.

E încă rece în cuvânt.

Înalț
pe vârfuri de vânt
frunte de trestie verde.
Adulmec fierbinte
ceaiul de cireșe furate
din buze crăpate de sete.

Whisper ~ ianuarie 2011

A Whisper Away - Cer de ciocolată

Mi se deschide
un colț de iarbă udă
în minus de silabă.
Nu știu să înghit cuvinte de tine,
nu știu să tac șoapte de mine.

Respir sevă fierbinte
și simt jarul din mâine
înghețat în careul de inimi
poticnit pe umărul nopții.

Cos ultimul strigăt
pe-o funie de fum
în care mi-am încâlcit fără minte
un cântec răgușit de gol.

Clipa dă cu pumnul
în pieptul unei raze
ce-și trage aerul cu greu:
-Pleacă! S-a închis!
Azi n-avem cer de ciocolată!


Whisper ~ 6.1. 2012

Radu Adrian Gelu - Ea, oare e Venus, Afrodită?

O… tu a lui Zeus prea fică,
ce pe tronu-ţi de Afrodită,
domneşti iubirea aţintită,
Olimpul, ce poate să zică?...

Zeiţă rebelă, şi prea belă,
veşnic îndrăgostită, iubită,
cu dorinţe de nechibzuită,
spuma mării-ţi e o dantelă…

Mrejele-ţi în a iubirii temple,
sunt şi cântate şi venerate,
fete-n voal-s înveşmântate,
frenezia-ţi să-o contemple…

Mirtul sacru atins-a lebăda,
şi porumbelul şi rândunica,
şi sacre fiindu-ţi şi levănţica,
a iubirii simbol, zise legenda…

Lui Ares-Marte într-o iubire,
pe Cupidon il zămisli cu drag,
un veşnic ghiduş, a-ţi fi toiag,
împletindu-i a săgeţii ochire…

O! te-aud, te cuget, te văd…
sclipiri azurii pitii-n privire,
celei ingenuă Giocondă vie,
ai fi săgeţi Cupidon-prăpăd…

Dintr-un cer a terestre stele,
cu-alte raiuri şi posibili zei,
desfăcuta pleoapă a divei,
ningea fulgi a lunii-n bezele…

Zâmbet, zeiţă-n provocare,
cu dulci patimi şi suspine,
candid, răpune pe oricine,
arzând inimi-n a iubirii altare…

Ochii-n văpaie cuprinzători,
sălbatică furtună-mi sărută,
sclaviei-mi în mrejele-i ajută,
a veghea chinul, zeiță-n nori...

A dorului fecioară, se scaldă,
eclipsând aştri şi luna-n amor,
în nectarul florilor, aţâţător,
iată-mă dus-n genunea-i caldă…

Mihaela Aldea - De mai...târziu

Îmi arcuiesc fiecare simţ, hrănindu-l
cu trupuri ce vindecă insomnie
obosite de versuri
îşi întind braţe; pot visa…
fură galben păgân de pe Calea Lactee
dulce din soare
parfum curge, şiroind aer poeme.

iubiţii îşi fac cu ochiul printre stamine

Lui Eminescu îi mângâie tâmpla,
când încep sămănătorii
lucrul la elegii, suspină atunci implorând
„ o, rămâi...” „...floare albastră!”
de dorul dorului, cântă-ntr-o seară
pe deal... la un ceai.

Eu, aştept să mă petreacă
dinspre nicăieri spre niciunde vremelnicie
rămasă fără seva raţiunii de a fi.
am lăsat esenţa în singurul pocal uitat rătăcit
la rădăcinile copacului de lângă fântână.

dacă le privesc mai atentă seamănă
cu trupuri de stele,
felinare, uitate-n arbore bătrân, noapte...
străjuiesc boem oraşul
printre tramvaie,
măsurând paşi de poeţi ...
deschid vernisaje-n Copou în fiecare lună,
de mai...târziu.
flori de tei...

Petre Violetta - Amintiri despre Eminescu

Ce s-au mai dus anii tineri în zbor
Cu Eminescu şi versul tăcut
Pleoapele tainic s-au mai zbătut
În aşteptarea astralului dor...

Cum au trecut clipe-n neant rătăcind
Încă aud un oftat de iubire
Din ne-ndoielnica lui rătăcire
Într-o oglindă de lac scânteind...

Un singur dor pe la margini de mare
A mai rămas să suspine, în gând
Un cer senin , cu nori albi de cuvânt
Toate încap într-o dulce chemare...

Cobori, către mine Luceafăr , din Cer!
Alunecând pe o rază târzie
Eu îţi voi fi doar poemul-soţie
În aşternuturi de gând...din eter..

Corina Nica - Odă poetului nepereche

Te-ai dus când multe-aveai de spus,
Am recitit frumoase rânduri
Dar steaua ta e-acolo sus
Lumină sfântă peste gânduri.

Tu, flacără ce-ai ars scriind,
Ai definit iar poezia.
Fără să vrei ai devenit
Simbolul ei și veșnicia.

Au vrut ca tine mulți a scrie
Dar cât cuprinde universul
Și cât s-o scrie poezie
Doar unul fi-va Eminescu!

 (15 ian 2012, Corina)

Octavian Petrescu - Floare ofilita

Iubitei i-am trimis o floare
Să-i spun că-s singur şi mi-e greu,
N-a vrut s-o ia atunci, iar floarea
S-a veştejit în pieptul meu.

A trecut vremea, iar iubita
La mine iarăşi a venit,
Şi-am vrut s-o iert, dar ea, Iubirea,
Rămas-a-n floarea ce-a murit…

(Octavian, 2008)

Stelian Maria - Un an mai tarziu

Ma doare sufletul pan` la refuz,
In somnul meu padurea joaca teatru
Si noaptea are rol de psihiatru
Cu rezultatul primului obuz.

Mi-a mai ramas o rana cat un mit
Si niciodata n-are vindecare,
Doar trupul meu se stinge ca o boare
Alunecand spre minus infinit.

Ma doare, ma-nspaimanta si ma doare
Pamantul ca o mierla, ca o floare,
Ca un balsam ciudat rasfrant in par
Ma doare-al tarii mele adevar !

Stelian Maria
24 aprilie 1991