sfidai toate limitele de viteză
(nu te-ai supus niciodată regulilor
nu-i așa?)
te-am privit până te-ai transformat într-un punct
ochii îmi ardeau;
corbi invizibili
ciuguleau hulpav irişii obosiţi
nu plângeam;
lacrimile au fost plânse
cu mult înainte
dar te striveam sub pleoape
cu pumnii strânşi şi unghii înfipte adânc
plecai fără destinaţie
fără adio
nu mai exista cale de întors
nici drum de mers înainte
am fost doar postul restant
la care ai trimis scrisori fierbinţi o vară
voiai să laşi în urmă
podul acela suspendat
pe care un sinucigaş
îşi plănuia ultima dorinţă
am crezut că ai fugit de mine
şi am blestemat clipa
în care te-am învăţat
depăşirea vitezei legale
(mult mai târziu am aflat
că de fapt
nu ai avut frâne
şi că ai fost pe podul acela)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu