duminică, 26 august 2012

Datoria... de Nicoară Nicolae-Horia

„Plătește-mi ce ești dator... Îngăduiește-mă și îți voi plăti...”
Matei 18, 28-29

Mă simt dator precum era și ea,
Sluga aceea din cuvântul sfânt,
Și datoria nu-i atât de grea-
Am s-o plătesc întreagă pe pământ;

Știu, datoria către Dumnezeu
Niciodată n-o să se termine!
„Îngăduiește-mă”, te rog și eu,
Frate mult mai datorat ca mine...

Lacrimi de pian...cantec - de Iurie Osoianu

Ai apărut lângă pianul meu,
Venind de undeva, din răsărituri,
Răpind, printr-un acord instantaneu
Din universul meu, tot infinitul

Iertați-mi note suspinânde de fiori,
Acorduri care plâng pe la agape.
Dar lacrimile de pian grozav mai dor,
Cu despărțiri alunecânde peste clape

Te rog de-mi iartă, drag necunoscut,
Nevinovata mea chemare din privire....
Și tristul zâmbetului meu ce-i doar tribut
Plătit de-o veșnicie – veșniciei...

În ochii tăi, atâtea adâncimi,
În blondul tău, atâta nud si soare.
... Plângea pianul meu cu profunzimi,
Cu simfonii de stele căzătoare...

De-a pururi vinovați și izgoniți
Pentru păcatul prim și plin de vină,
Mă plec în fața Creatorului, cerșind
...iubirea Evei,... vinovată.... primă...!

Şi ruga asta, împletită din cerşiri
Şi tainicul ascuns prin asfințituri,
Va fi comoara noastră de iubiri,
De inceputuri noi și de sfârșituri.

Te vreau înghenuncheat în fața mea,
Învăluit de voluptate și iubire.
Răpitul infinit din lumea ta,
Să-mi aparțină veșnic numai mie.

Cu negrul absolutului, absorb
Imaculatul veșniciei de ninsoare...
Plângeau peste pianul nostru orb,
Acorduri rătăcite de scrisoare…

Rugăciunea unui dac - de Iurie Osoianu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor
Nici Lupu presedinte, nici Godea tradator
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Voronin era toate, Voronin era una
Pe când siretul Gimpu, si jalnicul Chirtoacă
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Din ce adinc de mama nascu-i acest Ulinici

El singur statu hot inainte de-a sta hotii
Cind nu-l stia mai nimeni, acum il stim cu totii
E l este papusarul ce-aduce fericire
Acestu-i colt de Tara si rest de omenire
El este fondatorul de firme si partide
El pentru noi se roaga, tot el de noi se ride
E ce-l ce ne hraneste pe noi cu franzelute
Dospite prin offshor-uri,ca nu cumva sa puta ...
Pe-acest neom Tu Doamne facuta-i cel întâi
Ce mi-ar răpi chiar piatra ce-o am de căpătâi.

Gonit de statul asta prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice procuror un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte
Că neagra saracie simţirea-mi mi- a *mpietrit-o,
Că fug din tara asta, pe care am iubit-o -
,Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
I-ar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Î ndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
In lumea stapinita de lupi si papusari
De chori necomuniste si gimpi neliberali
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

TU... noi? - de Cătălin Codru

Tu eşti tu...
Dar eu... sunt... noi?
În gând bun cu amândoi?
În amestecul de turbă, ce-şi aşteaptă iarna sfântă?
Întunericul... nimic
Coborât din infinit?
Înălţat spre nu ştiu unde
Păsările să-l inunde
Întunericul de sus?
Răstignit ca un apus?
Întunericul în care sunt doar stele
Căzătoare
Sunt şi stele existente
Cu aprinderi remanente
Însă... acolo
Sus eşti tu!
Acum nu pot spune nu
Suntem unu... suntem doi
Dacă tu eşti între noi
Dacă eu sunt tu... sunt eu!
Sus acolo-i Dumnezeu
Care,în tine,a pus sămânţa...
Şi din noaptea asta sfântă
Dacă... am şi eu lumina... sunt şi eu
O rădăcină
Dacă tu şi eu... eşti tu,
Împărţirăm sufletul... suntem noi şi Dumnezeu,
Tu şi noi suntem doar eu,
Infinitul cel prezent... se târăşte lin...
Dar lent.
Unde ai sălăşlui?
În ce noapte în ce zi?
Cum ai fi dacă n-ai fi?
Fi-ţi-ar noaptea numai zi!
Strigătele bucurii,
Întunericul... lumina!
Să trăieşti fără vreo vină!
Eu, să te aştept mereu...
Dacă tot ce eşti sunt eu!

Eu te iubesc Moldovă - de Iurie Osoianu

Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Te înrămez în amintiri ce-s aidoma
Cu deja-vu al frunzei rupte de la ram
Cu retrăiri-iluzii și dureri -phantome
Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Îți fac cadou parada asta militară
Să înțeleagă toți – prieteni sau dușmani
Că nu jelesc nimic să te afirm ca țară
Eu te iubesc Moldovă , la douăzeci de ani
Deschis îți spun -de abea încep a înțelege
Că tu ești Țara mea și eu sunt moldovean
Și o credința avem și un pămînt și-o lege
Eu te iubesc Moldovă , la douăzeci de ani
Nu mai doresc nici alipiri nici aderări nici alianțe
Că-ci înțeleg că am visat in van
Și timpul ce sa dus, că-i pură relevantă
Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Doresc să ai tărie”n braț și sânge rece…
Și cânii astea lătra iar avan
Și caravana asta ,
Doamne , greu mai trece…

FIINȚA MEA - de Elena Iuliana Constantinescu

Mersul cuvintelor
Pe cărările gândului
Răsună încet,
Supraveghindu-le somnul;
Se apropie mereu,
Cu pași repezi
Ziua de ieri,
Ce-mi cere socoteală
Pentru acest somn;
Pașii merg cadențați
Și lasă urme adânci
Pe pământul
Din interiorul ființei mele;

Acum știu de ce. - de Oană Stefan Valentin

Odată am visat
că poftele sufletelor
de dincolo de aici

se potolesc doar
prin limbile noastre.

Așa că
dis de dimineață
cu țigara aprinsă
am pus de cafea
și fasolea la înmuiat.

Doamne…..
ce poftă îmi e
de o viață!

VIAȚA…de Constantinescu Elena Iuliana

Viața…
Un punct de vedere,
Un țipăt jalnic de durere,
Scos sau auzit din când în când?
Mândria mea,
A ta,
A omului de rând,
E viață?
Traiul nostru strașnic de mizer,
E libertatea de-a avea putere,
Un târg fără frontiere?
Viața..
Un cer fără de nouri,
Oglindită-n spațiul infinit;
Viața?
O pradă devorată,
De noi toți, ironic de egal,
Scenă pentru lupta neîncetată
Dusă în comun?
Paradoxală

TRECUTE ÎNFĂPTUIRI - de Oană Stefan Valentin

Îmi miros pașii
a statuie neumblată
și atâta de verde,

Gândurile au gust
de țurțuri reci,
ca în copilărie.

Înnod vorba
cu fapta, strâns
docil și tăcut.

Scrijelesc copacii
mult prea tineri
cu briceagul bunicului.

Mă dor umeri rebeli
în zbatere mută
de nesupunere.

Apoi sparg cuvinte
noi, de nori
să-mi plângă fulgerul.

Lustruiesc opacul
febril și crunt
poate iese lumină.

Sparg malul de val
în mii de faruri
și mă scufund înspre nămeți.

Beau dulce liant
de tăceri zdrențuite
să urlu întreg.

Mă îndoi la un colt
să-mi aduc aminte ieri
cine sunt, mâine.

sâmbătă, 25 august 2012

Sunt supărat pe lume... Nicoară Nicolae-Horia

Sunt supărat pe lume și ce-i dacă?
Motivul niciodată nu-l voi spune,

Și supărarea asta o să-mi treacă,
Peste ea nici soarele n-apune!

Sunt supărat pe lume, nu pe viață,
Aici mă simt doar musafir și-atât,
Din supărare omul mai învață
Că și frumosul poate fi urât!
............................................
De după nouri soarele apare,
Lumina lui din mine o ascult-,
Eu supărat pe lume? vi se pare,
Când mă citiți, m-am împăcat demult...





23 August 2012