Sufletul în carte de Cătălin Codru

Mi-am pus sufletu`-ntre file...
Şi ţi-am zis frumoasă doamnă,
Răsfoieşte-l între zile,
Eu mă scutur ca o toamnă...
N-am purtat pe chip vreo mască...
Şi nici meşă în gândire,
Dar în mine vai se cască...
Munţi întorşi... şi simt pieire.
Eu te rog serveşte-mi trupul,
Când plâng ploile-n stamine...
Moale sunt ca aşternutul,
Seci zăpezile străine.
De-ai să ştii să vezi în mine...
Am să ştiu să fiu păcat,
Verdele-i uscat... ştii bine,
C-am venit să fiu plecat.
Ard şi stelele albastre...
După ce au fost frumoase,
Eu îţi las aceasta zestre,
Fără vis a gol... miroase!
N-am lăsat vreun zbor să cadă,
Şi-am gustat atât nectar...
Tu închide-mă într-o ladă,
Dar citeşte-mă... măcar!

Vis de april de Boris Ioachim

Vânt suav, ca de april,
Îmi inundă, vesel, ceasul…
Vreau să fiu, din nou, copil –
Cristalin să-mi fie glasul.

Vreau bunica să mă cheme
În căsuţa ei pleoştită
Şi să aud, fierbând, cum geme -
Lapte, aburind pe plită.

În cămara înnegrită,
Mirosind a busuioc,
Să-mi simt viaţa că-i menită
Spre visare şi noroc.

Basme, molcom, povestite,
De bunica în înserări
Să mă ia pe nesimţite –
Să mă ducă-n alte zări,

Spre tărâmuri cu palate,
Cu caleşti, cu zâne bune,
Cu-ntâmplări hazlii, ciudate –
Ba naive – ba nebune…

…Dar bunica nu mai este,
Nici căsuţa ei pleoştită…
Însămi, viaţa e o poveste –
Dar deloc preafericită.

Buruieni cresc, azi, pe locul
Unde ascultam poveşti…
Şi, nicicum, pribeag, norocul –
Nu-mi trimite, din zări, veşti.

Iar bunica tace-n taină
Sub un strâmb salcâm culcată…
Lutul rece-i este haină –
Nimic nu-i ca altădată.

Ape-amare – în zori de april,
Îmi inundă ochii, ceasul…
Nu mai pot să fiu copil –
Şi-necat îmi este glasul…

pe cer văd chipu-ţi de Ovidiu Oana-pârâu

mă-mbie adierea

sau freamăt de pădure

când ”te iubesc” e-o şoaptă

din buze rug de mure

e muzică divină

şi glas de heruvim

ce-mi curge lin în suflet

umplându-l de sublim

de ce par ochii-ţi negri

din fulgere crâmpeie

şi-adâncile îndemnuri

fac inima să-mi steie ?

înaltul mă absoarbe

când stele strălucesc

de ce pe cer văd chipu-ţi

frumos când îl privesc?

Dacă aş şti de Veronica Simona Mereuta

cum e să fii ploaie
n-ar mai trebui să mă vărs în mare
iar şi iar
în fiecare dimineaţă roua m-ar face una cu iarba
scările pe care mi-e greu să le urc
le cobor în joacă
şi nu mai vine atât de greu
...mâine

VeSMe

Pribeag de Emil Marian

Pribeag acu-n țară străină,
Gonit de nedreptate-n lume,
Își caută a sa lumină
Și al său rost și al său nume.

O existență cam confuză
Și greutăți 'nalte cît malul,
Muncește ce alții refuză,
Trăiește-așa plutind cu valul.

Mîncat de dor, ros de tristeți,
El se întreabă ne-ncetat,
Care e rostul acestei vieți,
Sub muncă stînd tot aplecat?

Și de ce viața-i doar un chin,
Cu mult prea scurte bucurii,
Iar traiul este doar pelin,
Drum colțuros spre năsălii?

Gîndul zburat la cei de-acasă,
Îl ține treaz, îl face drept,
Să aibe ei destul pe masă,
Și fără greutăți în piept.

De poate sprijin să la fie
Și să-i ajute cînd e greu,
Atunci puterea-i este vie,
Gîndind mereu la Dumnezeu.

Și nici de greu lui nu-i mai pasă,
Iar traiul nu mai e beteag,
Muncește-așa zîmbind spre casă,
Își duce traiul de pribeag...

Putere de Veronica Simona Mereuta

cine-ţi dă şi unde te duce
libertatea de a alege
după bunul plac al duhovnicului
ce se arată numai în miez de noapte

inima doare a ispită
în capul tău,ghemul ajunge la capăt
drumurile se închid şi eşti cu un pas
pe urma fatalităţii

doar ce trăieşti te ţine drept
picioarele îţi pot fi la fel de bine
aripi,lopeţi sau ferestre
care primesc primăvara sau doar păianjeni

te rog,minune,nu mă uita!
nu mai am culoare să te deschid
iar răsăritul şi apusul s-au răstignit
pe aceeaşi cruce pe care o port

fără să ştiu dacă am plecat sau mă întorc

VeSMe

Astazi… de Lacramioara Lacrima

Astazi este soare
Cucul canta afara
Florile-mi zambesc
Ce mult te iubesc
Mult si mult de tot
Atat cat eu pot…
De-aici pan’la mare
Din zori pana-n seara
De jos pan’la cer
Dar nimic nu cer
Primavara este,
Vremea-i de poveste
Dragostea-i in toi
Pentru amandoi
Frunzele-s verzui
Ochii tai-s caprui
Cand eu ii privesc
Iubire gasesc…
Rauri curg mai lin
Cerul e senin
Simfonie calda
In ape se scalda
Copiii se joaca
Timpul sa le treaca…

Astazi n-a plouat
N-a fost innorat
Vantul mai adie
Aducandu-mi mie
Amintiri in minte
Si-asa iau aminte…
Vad, ma minunez,
Ce placut visez.
Inimioara-mi spune
Tu esti doar cu mine.
Va veni iar seara
Racoroasa tare
Si multe stelute
Mai mari, mai micute,
Se vor aseza
Cu luna vor sta
Pe bolta cereasca
Prin a mea fereastra
Simplu voi afla
De prezenta ta,
Inchizandu-mi pleoape
Vei fi mai aproape
In suflet si gand
Ne iubim oricand !

BOBOCII de Ion Ene Meteleu

In gradina casei mele,
Am tot felul de boboci:
Zambile,crini,micsunele,
Altii, doar scosi din gaoci.
Cu puf galben,pliscuri late,
Cu garnitura de cas,
Gaste,rate leganate,
Azi vom merge pe imas.

Dar in drum,dam de-o baltoaca,
Lasa iarba,lasa tot,
Se balacesc si se joaca,
Fac concursuri de inot

Dar mamele,rate,gaste,
Bastinase,sau lesesti,
Ii cheama din lacoviste;
Ai copii,sa-i ocrotesti !

Si ciugulesc iarba cruda,
Pan-aproape de-nserat,
Cand ii strig sa ma auda,
Ca vacarmul s-a gatat.

Si merg pe carare-agale,
Gagaind si macaind,
Despre balta cea din vale,
La care tanjesc cu jind.

In curte-am deschis cantina,
Grau,malai,trifoi tocat,
Si desi-s cu gusa plina,
Tot meniul l-au papat.

Dar mai am si boboci care,
Vor doar apa si lumina,
Ce se vor desface-n floare,
Parfumand a mea gradina.

deocamdată de Renate Müller

răsfoiesc zilele înhăţată de timp

peste graniţi trec în gând
ridic în urmă ziduri de piatră

încă îmi sapă nepăsătorii
riduri în suflet

dar seara deschid fereastra
zeului flămând de iubire
să-mi ocupe încăperile

Se risipesc trecuturile-n aer de Ovidiu Oana-pârâu

Se risipesc trecuturile-n aer,

Mânate către cer de gospodari.

Miroase fumul desfăcut din caier

A curăţenie arsă-n ruguri mari.

Şi-l poartă vântul înspre zări, departe,

Vestind poruncă noul început.

Aduc obol frunzişurile moarte

La patul primăverii renăscut.

Rămâne numai grebla la odihnă,

Făcându-i loc răsadului în straturi.

Semănătorul nu-şi găseşte tihnă,

Cât timp nu pleacă rodul spre înalturi.

Răgazu-i doar un ceas, cât vin din ceruri

Stropii grăbiţi, să fie sevă vieţii.

Pământul cald, descătuşat de geruri,

Respiră calm sub cerul dimineţii.