Grea e linistea noptii,
Cand pe nimeni nu ai
Si-ti blestemi ursita sortii
Si pe ganduri tot stai.
Trist,iti aduci aminte,
De iubiri din trecut,
Si ai vrea iar sa-ti alinte
Sufletul abatut.
Doar melancolii
Si clipe de regret,
Cat vei mai trai
Simti doar un gol in piept.
Stii ca viata-i doar una,
Si-ai mai vrea s-o traiesti,
Sa infrunti mereu furtuna
Pentru tot ce iubesti,
Fiindca timpul nu iarta
Si batrani,toti vom fi
Si nu vei sti niciodata,
Cand si cum vei pieri.
Singur,parasit,
De copii si nepoti,
Vremea-ti va veni
Sa bati in cer la porti.
Sa n-ai teama de moarte,
Caci perfida cum e
Te va cufunda in noapte,
Ascunzand zilele.
Numai sufletul zboara,
Trupul e doar pamant,
Si-n pamant el se coboara,
Rasarind un mormant.
Si vremea de-apoi,
Toti o vom astepta,
Poate vom fi noi ,
In trupul altcuiva...
luni, 25 martie 2013
Mâine de Veronica Simona Mereuta
omul se schimbă
într-o zi de luni
când amintirile au să te caute
aşa, ca o bunăvestire a ce va urma,
cum visul te ajunge întotdeauna
când ai vrea mai mult
să spui niciodată
atunci vorbeşti
fără un înţeles premeditat
ora ta de singurătate se încheie
în punct alunecat peste virgula speranţei
că soarele răsare de ziua ta
şi iubirea pică la fix
cât să-ţi spună
cine eşti
VeSMe
într-o zi de luni
când amintirile au să te caute
aşa, ca o bunăvestire a ce va urma,
cum visul te ajunge întotdeauna
când ai vrea mai mult
să spui niciodată
atunci vorbeşti
fără un înţeles premeditat
ora ta de singurătate se încheie
în punct alunecat peste virgula speranţei
că soarele răsare de ziua ta
şi iubirea pică la fix
cât să-ţi spună
cine eşti
VeSMe
port doliu de Renate Müller
în mine-i stare de durere
totul e în negru învelit
şi-n casă ţin obloanele lăsate
mă chinuie lumina la vedere
în mâini ţin capul sprijinit
eu tac cu lacrimi nevărsate :
şi nu gândesc nimic
HD 24.03.2013 RM
totul e în negru învelit
şi-n casă ţin obloanele lăsate
mă chinuie lumina la vedere
în mâini ţin capul sprijinit
eu tac cu lacrimi nevărsate :
şi nu gândesc nimic
HD 24.03.2013 RM
DRUMUL PÂNĂ LA TINE de Ioana Burghel
E așa departe pân la tine,
Că se rătăcește chiar și gândul,
Mă dezbracă noaptea în suspineȘi de jale plânge tot pământul.
La țărmul vieții nu e niciun port,
Pescărușii caută catargul,
O corabie cu un cap de mort
Despică apele și înaltul.
Se ascund potecile în neguri,
E lumină dincolo de ceață,
- Inimă aș vrea să nu mai tremuri
Când aștepți o altă dimineață.
Că se rătăcește chiar și gândul,
Mă dezbracă noaptea în suspineȘi de jale plânge tot pământul.
La țărmul vieții nu e niciun port,
Pescărușii caută catargul,
O corabie cu un cap de mort
Despică apele și înaltul.
Se ascund potecile în neguri,
E lumină dincolo de ceață,
- Inimă aș vrea să nu mai tremuri
Când aștepți o altă dimineață.
Dacă... de Alexandra Manea
Dacă aş fi umbră, m-aş întinde alene sub pasul tău, ca să fiu una cu potecile pe care rătăceşte privirea ta.
Dacă aş fi o pală de vânt, aş mângâia tâmpla ta stângă, ca să respir parfumul îngândurărilor tale.
Dacă aş fi ram visând că-s înger, te-aş proteja cu aripile-mi crescute din sideful florilor de cireş, ca să-ţi aflu mereu desenat pe chip zâmbetul plin de lumină.
Dacă aş fi negura nopţii, m-aş ascunde în pupila ta, ca să fiu sigură că numai tu vei şti unde să mă găseşti.
Dacă aş fi valul mării, te-aş îmbrăţişa în fiece dimineaţă, ca să spăl păcatele nopţilor în care m-am pierdut în tine.
Dacă aş fi prima şoaptă a răsăritului, aş săruta aburul respiraţiei tale, ca să măsor clipele visărilor în care pulsăm amândoi în bătaia aceleiaşi inimi.
Dacă aş fi ploaie, aş hrăni cu apă vie amintirile iubirii noastre trăite cu nesaţ în orice viaţă trecută, prezentă sau viitoare, ca nu cumva să se piardă în uitare.
Dacă aş fi iubire, m-aş strecura în abisul sufletului tău, ca să nu mă mai pot elibera de acolo niciodată...
CAM – 24.03.2013
Dacă aş fi o pală de vânt, aş mângâia tâmpla ta stângă, ca să respir parfumul îngândurărilor tale.
Dacă aş fi ram visând că-s înger, te-aş proteja cu aripile-mi crescute din sideful florilor de cireş, ca să-ţi aflu mereu desenat pe chip zâmbetul plin de lumină.
Dacă aş fi negura nopţii, m-aş ascunde în pupila ta, ca să fiu sigură că numai tu vei şti unde să mă găseşti.
Dacă aş fi valul mării, te-aş îmbrăţişa în fiece dimineaţă, ca să spăl păcatele nopţilor în care m-am pierdut în tine.
Dacă aş fi prima şoaptă a răsăritului, aş săruta aburul respiraţiei tale, ca să măsor clipele visărilor în care pulsăm amândoi în bătaia aceleiaşi inimi.
Dacă aş fi ploaie, aş hrăni cu apă vie amintirile iubirii noastre trăite cu nesaţ în orice viaţă trecută, prezentă sau viitoare, ca nu cumva să se piardă în uitare.
Dacă aş fi iubire, m-aş strecura în abisul sufletului tău, ca să nu mă mai pot elibera de acolo niciodată...
CAM – 24.03.2013
Mă doare fiecare oră de Ovidiu Oana-pârâu
Mă doare fiecare oră!
Clepsidra lacomă îmi soarbe
Trecut şi mâine prinse-n horă,
Halucinante iele oarbe.
Şuvoi cerşind eliberarea
E răul care vrei să-l scuturi,
Zăgazul este neuitarea
Ca stropi răzleţi picând din ciuturi.
Dinspre nadiruri năruire
Vaginul clepsidrian tresare,
Siliciul, aspră dăruire,
La insolita penetrare.
comoara uitată de Renate Müller
sufletul mi-l acoperisem
cu zdrenţe
ca pe-un copil sărman
mi-l înveleam
îl ascundeam la nevoie
tu eşti unicul
ce s-a avântat fără teamă
în adâncurile mele sinistre
te plimbi prin mine
ca printr-un templu antic
întrezăreşti
razele diamantine
care radiază de puritate
prin grămada înaltă de petice
şi înţelegi
cu zdrenţe
ca pe-un copil sărman
mi-l înveleam
îl ascundeam la nevoie
tu eşti unicul
ce s-a avântat fără teamă
în adâncurile mele sinistre
te plimbi prin mine
ca printr-un templu antic
întrezăreşti
razele diamantine
care radiază de puritate
prin grămada înaltă de petice
şi înţelegi
o clipă de rătăcire de Renate Müller
auzeam sunetul
solzilor de oţel
târâşul lamelor ascuţite
foşneau sub podele
mă urmărea şerpuitoare
năluca imaginaţiei
cu ochi de viperă
printre crăpăturile
scândurilor de lemn
ştiam că nu poate
să mă ajungă
exista doar îngrădit
pericolul ce se numea:
tu ştii ?
solzilor de oţel
târâşul lamelor ascuţite
foşneau sub podele
mă urmărea şerpuitoare
năluca imaginaţiei
cu ochi de viperă
printre crăpăturile
scândurilor de lemn
ştiam că nu poate
să mă ajungă
exista doar îngrădit
pericolul ce se numea:
tu ştii ?
Mi-a fost dor de Cătălin Codru
Mi-a fost dor de vocea ta...
Caldă care-mi spunea despre viaţă,
Povestea cum se nasc visele,
Ştia sa numere stelele fără sa le numere,
Ţinea minte toate lucrurile bune dintre noi...
Şi tu ai trimis un înger să-mi vorbească,
Acesta a trimis o mierlă.
Într-o dimineaţă ea mi-a vorbit cu vocea ta.
Au şi ele înaripatele legea lor cu ierarhii cu tot.
Înainte să-mi spună că începe să-mi fugă copilăria din ochi,
A oftat.
Am discutat aşa despre lumea mea,
Apoi despre lume în general şi...
Când să ne spunem păsurile.. nu m-a mai ascultat.
Avea şi alte “programări”...
Ştiu ca te-ai urcat la cer sa devii,
Una cu întregul... să fi parte din tot.
Dacă aş fi vrut un înger cu jumătate de normă,
Aş fi venit la Tine Cel care m-ai făcut...
Aşa ...ca tot omul,
Şi aş fi cerut ceva doar pentru mine, dar eu...
N-am vrut decât să-mi fie dor de vocea Ta.
Caldă care-mi spunea despre viaţă,
Povestea cum se nasc visele,
Ştia sa numere stelele fără sa le numere,
Ţinea minte toate lucrurile bune dintre noi...
Şi tu ai trimis un înger să-mi vorbească,
Acesta a trimis o mierlă.
Într-o dimineaţă ea mi-a vorbit cu vocea ta.
Au şi ele înaripatele legea lor cu ierarhii cu tot.
Înainte să-mi spună că începe să-mi fugă copilăria din ochi,
A oftat.
Am discutat aşa despre lumea mea,
Apoi despre lume în general şi...
Când să ne spunem păsurile.. nu m-a mai ascultat.
Avea şi alte “programări”...
Ştiu ca te-ai urcat la cer sa devii,
Una cu întregul... să fi parte din tot.
Dacă aş fi vrut un înger cu jumătate de normă,
Aş fi venit la Tine Cel care m-ai făcut...
Aşa ...ca tot omul,
Şi aş fi cerut ceva doar pentru mine, dar eu...
N-am vrut decât să-mi fie dor de vocea Ta.
Prima poezie de Elena Valeria Ciura
Oare cine, când şi unde
A ticluit primele versuri?
Sunt sigură că omul se rugaIar ruga dura cât seara ţinea
Ori , devreme, dimineaţa.
Când totul era aşezat,
Se putea sta cu puritatea la sfat!
Auzindu-l şi alţii, ce ciudat,
ce frumos sunau cuvintele în gura lui,
au început să inventeze şi muzica
şi aşa, se pare, că a apărut imnul şi oda!
Odată, pe cand se băteau
cavalerii lunii cu cei ai soarelui,
privighetoarea îşi încerca notele mai înalte,
un drumeţ, din altă parte
obosit şi chior de-un ochi
cu desagi plini cu cărţi
şi terfeloage de legi
a poposit la un castel
si a compus un rondel.
Un altul , atât de mult a îndrăgit poienile
si râurile noastre
că a rămas aicea , printre castre.
Şi-au mers şi dintre-ai noştri, mai departe
şi s-au întors cu altă carte-
cu genuri noi şi multe specii-
am început să concurăm cu grecii
şi cu romanii, ori cu alte naţii
venite pe aici cu banii
sau după bani,
pentru sărmanii de poeti
talentaţi,dar fara de talanţi
autoexilati pe stânci fără de viaţă
ori în tabun,furând câte-o mireasă!
Şi cum legenda spune
aici s-a rasturnat Cassiopeea,
peste neaoşele care, din care
ne privesc, uneori cu nerăbdare,
frumoasele muze,
susurând , printre cărnoasele buze.
Şi din primăvară până-n primăvară,
AICI se scrie, se dansează, se cântă
Şi se recită tot ce ajunge la stele
Smulgându-le lacrimi ori scăntei
Şuvoi pornind din cer in tei
Legându-ne fără curmei
De acest TEI ,fără de care
Am fi doar RĂTĂCIŢI în lumea mare...
A ticluit primele versuri?
Sunt sigură că omul se rugaIar ruga dura cât seara ţinea
Ori , devreme, dimineaţa.
Când totul era aşezat,
Se putea sta cu puritatea la sfat!
Auzindu-l şi alţii, ce ciudat,
ce frumos sunau cuvintele în gura lui,
au început să inventeze şi muzica
şi aşa, se pare, că a apărut imnul şi oda!
Odată, pe cand se băteau
cavalerii lunii cu cei ai soarelui,
privighetoarea îşi încerca notele mai înalte,
un drumeţ, din altă parte
obosit şi chior de-un ochi
cu desagi plini cu cărţi
şi terfeloage de legi
a poposit la un castel
si a compus un rondel.
Un altul , atât de mult a îndrăgit poienile
si râurile noastre
că a rămas aicea , printre castre.
Şi-au mers şi dintre-ai noştri, mai departe
şi s-au întors cu altă carte-
cu genuri noi şi multe specii-
am început să concurăm cu grecii
şi cu romanii, ori cu alte naţii
venite pe aici cu banii
sau după bani,
pentru sărmanii de poeti
talentaţi,dar fara de talanţi
autoexilati pe stânci fără de viaţă
ori în tabun,furând câte-o mireasă!
Şi cum legenda spune
aici s-a rasturnat Cassiopeea,
peste neaoşele care, din care
ne privesc, uneori cu nerăbdare,
frumoasele muze,
susurând , printre cărnoasele buze.
Şi din primăvară până-n primăvară,
AICI se scrie, se dansează, se cântă
Şi se recită tot ce ajunge la stele
Smulgându-le lacrimi ori scăntei
Şuvoi pornind din cer in tei
Legându-ne fără curmei
De acest TEI ,fără de care
Am fi doar RĂTĂCIŢI în lumea mare...
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)

