Nu sunt de Veronica Simona Mereuta

şi, totuşi,paşilor mei le sunt dragi urmele
nu mă uita îmi scrie steaua din frunte
sau ce-o fi ea 
snoavă sau balada şoaptei înflorite de mugur
măria sa viaţa mă ridică după fiecare trântă
iubesc iubirea
urăsc uitarea atât cât mă lasă minunea de cer
albastru şi celelalte culori
ale ochilor prin care văd inimi
bat suflete clopote la porţi de necuprins

VeSMe

Am să port un vis de Veronica Simona Mereuta

până ce-au să strepezească dinţii cuvinte
de negăsit în dicţionar
înţeles ştiut doar de mine 
pot aşeza căpătâi lucrurilor simple
nu ştiu cât e adevăr sau păcat
în lumea aceasta fără oca
dorurile se scriu pe frunze
aroma o are vinul
iar vechimea
n-a fost scrisă încă

VeSMe

UN ȚINUT NUMAI AL MEU… de Ioana Burghel

…și 
voi avea cândva
un ținut
(numai al meu)
în care ploile
fără a mai alege
timpul în care să cadă
vor purifica sufletul
de toate resturile
într-un ultim efort
de îndepărtare a lutului
conservând
amintirea ființei
care am fost
în stropi
potolind setea de viață
a altor păsări…

În urme
dintr-un cânt
se va naște 

Încredinţare de Boris Ioachim

Încredinţat, mai mult ca niciodată,
Că primăvara-n taină va veni,
Sub chip de rouă limpede, curată –
Cuvânt, încerc, iubito, a-ţi rosti...

Cuvânt senin, de dragoste de tine –
Nu vorbe mari, sucite într-adins...
Iubirea mea, te simt adânc, în mine –
Ştiu: pe furiş, hoţeşte, te-ai prelins!

Te port în mine-n ceasuri de tristeţe,
Te port în mine când zâmbesc, ghiduş...
Şi-n ochi te port – senină frumuseţe –
Lumină, ce sclipeşte jucăuş.

Te port în mine, dulcea mea povară,
Ca pe-un poem ce cântă neîncetat,
Din zori de zi până-n cernită seară,
Poem nescris – de dor şi de oftat.

Îmi curgi prin vene ca un murmur dulce –
Dar , mai ades, ca un şuvoi de foc
Ce nu îmi lasă trupul să se culce
Ci–l tot îmbie la năvalnic joc!

Tu ştii că firea mea e cam posacă –
M-au nins, ca ierni, iluzii şi tristeţi –
Dar sufletul meu, plin de promoroacă,
Îl înfierbânţi şi, tandru, îl înveţi

Că viaţa poate fi oricând frumoasă
Şi că trecutul poate fi uitat –
Sau, lesne, poate face bună-casă
Cu un prezent în dragoste scăldat.

...Încredinţat, mai mult ca niciodată,
Că primăvară-mi eşti – orice va fi –
Vreau doar să-ţi spun, zglobie, dulce fată,
C-am reînvăţat ce-nseamnă: A IUBI...

Mireasă-n fiecare noapte de Ovidiu Oana-pârâu

Privirea mi se ţese în voal de gând fugar

Şi-nvăluie făptura-ţi sculptată pe altar,

Născând nuntiri nebune din zvârcoliri de tartori

Rămân în ceruri îngeri, neputincioşii martori.

Cu fiecare noapte îmi redevii mireasă,

Din depărtarea vremii, cu voia ta aleasă.

Când se îngână zorii, strivit în aşternut,

Te mai peţesc odată cu ultimul sărut.

Cu tine-ncepe primavara… de Lacramioara Lacrima

Cu tine-ncepe primavara
Cu flori si razele de soare
Cu prima frunza inverzita
Si ramura inmugurita…
Cu pasarelele cantand
Cu apele ce-ntr-una curg
Prima iubire ce am s-o pastrez
Caci, doar cu tine eu visez,
Ramai, mereu, tu vei ramane,
Cel mai iubit in a mea lume
O mangaiere-n al meu suflet
Un sentiment tesut in cantec
Ce-ajuta inima-mi sa bata
In ritm, dorului ce il poarta,
Spre o gradina ce-nfloreste
Ce-i mai frumos acolo se gaseste.
Iubirea defineste primavara
Cu versuri scrise-ntr-o scrisoare
In murmur pur de ghiocei
Rime legate printre clopotei
Covor de ganduri asternute
Iubitul meu sa mi-l sarute
Sa simte asa intaia oara
Cu el incepe primavara…

Ploaia mai rar va picura
Iarba molcom se v-agita
E atat de cruda si plapanda
Iar vremea este mult mai blanda
In seara greier va veni
Vom auzi placut tot…cri, cri, cri,
In ochi de stea va rasari
Chemarea mea din nopti tarzii
Cand zori de zi se vor ivi
La rasarit eu voi privi
Imi va zambi privirea ta
Esti primavara mea…
Ce a-nceput cu o lumina
Conturul vantului ce-aduna
O taina ascunsa-n fericire
Clipe superbe-n implinire
Albastru este cer…senin
Umbre de nori s-au dus, nu vin,
Jos pe pamant e un taram
In dragoste sa il pasim
O muzica se aude-n zare
Cu tine-ncepe primavara
Va continua…imbatator…
Parfum, culoare..te ador…

Şi rai, şi iad de Ene Adrian Daniel

În faţa unui şemineu
Ascult cum bate vântul,
Din flăcări s-a născut mereu
Iubirea şi cuvântul.

De lângă măr, ades priveam
Cum stelele lucesc,
Ca doua flăcări ne iubeam
În raiul pământesc.

Adam şi Eva noi eram
În taine nepătrunse,
Intram golaşi, ne închinam
Gustând plăceri ascunse.

Cu amintiri mă încălzesc
De dorul tău aprinse,
Trăiesc iubind, iubind sfârşesc
Bătrân cu tâmple ninse.

Lacrimi fierbinţi mă năpădesc,
Iubirea le usucă,
Şi rai, şi iad se contopesc,
Apari ca o nălucă.

Cu gingăşie te privesc,
La fel ca altădată,
Scântei din ochii tăi pornesc,
Mă arzi nevinovată.

Luceşte chipul tău scăldat
De vâlvătăi nebune,
Amorul nostru s-a iscat
Cândva, dintr-un tăciune.

Din trup văpăile se-aprind,
Cumplit mă dogoresc,
Conturul vreau să ţi-l cuprind,
Durerea să-mi topesc.

În candelă destin am pus,
Ca focul viaţa trece,
Lumină eşti acolo sus,
Şi în odaia rece.

Te stinge vântul, bate lin,
Un înger stă la uşă,
La şemineu în braţe ţin
O urnă cu cenuşă

Poezie, poezie… de Lacramioara Lacrima

Poezie, sora mea
Tu imi esti alaturea
In versuri create-n rime
Eu redau ce simt in mine
Si te scriu cand imi e greu
Tot ce e-n sufletul meu
Printre lacrimi si visare
Te concep si am rabdare
Sa te astern pe o hartie
Liniste redandu-mi mie
Si te scriu la bucurie
Prin clipe de veselie.
Ca sosesti din inimioara
Printre ganduri care zboara
Ele pleaca spre iubire
Si te cauta pe tine,
Sa-ti exprime ce simt eu
Ca te voi iubi mereu
Poezia vrea sa-ti spuna
Despre dorul meu intr-una
Rimele sunt asezate
Ca sa sune ne-ntrebate
Dragostea ce ti-e trimisa
Intr-o poezie scrisa…

Poezie, poezie…
Plina de emotie
Frumusete in cuvinte
Catifeaua ce nu minte
Intr-o umbra sau lumina
De comunicare fina…
Esenta de trandafir
Cu petale si cu spini
Ce creste intr-o gradina
In imagini foarte fine
Taine in sinceritate
Culese in viata toata…
Poezie, poezie,
Esti imaginatie
Hrana mea pentru iubire
Mers launtric in gandire
Ca o muzica divina
Caci te port fara de vina,
Te aud si te urmez
Inchid ochii si visez
Steaua pare diamant
Ce luceste in neant
Luna-i aur langa ea
Iar tu esti dragostea mea…

RONDEL DE DIMINEATA de Ion Ene Meteleu

Dimineata inca e racoare,
Norii si-au facut in cer salas,
Stau ca o umbrela peste soare,
Primavara-si cauta fagas.

Dinspre deal coboara lin,o boare,
Mangaindu-ti chipul tau gingas
Dar e dimineata si-i racoare,
Norii si-au facut in cer salas.

Abia spre amiaza,cald apare,
Soarele din norul urias,
Aruncand sageti din floare-n floare,
Ca un veritabil amoras.

Insa dimineata-i tot racoare.

Soartă de Costel Suditu

De-o să citiţi
Să vă gândiţi:
Vorbesc de cei care-s „cuminţi”;
Pentru acei care ţin cură
Doar cu „alcool şi băutură”,
Şi pentru doamnele ce-n viaţă,
S-au încurcat cu-aşa paiaţă.

Sunteţi femei barbare!
V-aţi moftangit cu rost,
Să nu mai fiţi la post;
Să faceţi, nu mai ştiţi, mâncare!
Că bietul om, bărbatul, (soţul),
Plecat de când nici zorii n-au mijit,
Găseşte, obosit sărmanul, şorţul,
Când se întoarce nene, obosit;
Ce-i drept e drept: şi Domnul ştie
Ce mult munceşte omu-n berărie,
Şi cât de mult, cu sticla se speteşte,
Turnând în el alcoolul ca apa într-un peşte;
Iar voi, nepăsătoare şi cu fumuri
Mereu îl daţi afară şi pe drumuri!
Nu ştiţi s-apreciaţi cât se omoară
Să vin-aşa cum e la soţioară!
A învăţat să nici nu se mai mire
Şi a uitat cum îl pupai ca mire;
S-a descotorosit de obiceiul antic
De a munci, că se simţea fanatic,
Şi voi, n-apreciaţi şi nu vedeţi subtilul:
E un bărbat sadea, dar plânge-n el copilul!
Că plânge-n el, copilul,
Să-l mângâiaţi, şi voi,
Să-l întrebaţi de griji şi de nevoi,
Să-i apăsaţi cu palmele pe carne…
S-o fi lovit în muchii de budane!
Şi încercaţi cu întrebări suave
Să-i mai aflaţi nevoile firave
Când peste palmele muncite cu pahare
Îşi lasă fruntea grea, atârnătoare;
Vă ţineţi ocupate mai tot timpul,
Vă-mbrobodiţi aiurea cu muncitul!
Mai staţi şi voi o clipă, parcă nu-i
Şi el motiv să puneţi sorţu-n cui!
Ce tot atât sulemeneală, fugă?
Voi nu vedeţi decât a voastră trudă!
Priviţi-l cum se clatină, abia
De poate să se-ntoarc-acas-aşa!
Măcar, nu vă e milă
De el, că munca voastră nu-i provoacă silă
Şi vă suportă?!... toate-l lasă rece,
Ca şi dorinţa voastră – când el e-atât de bun,
Să-şi ducă umbra-n lume, şi să plece;
Dar ce vă pasă vouă,
Vă stau în suflet stele şi cer şi lună nouă!
Nerecunoscătoare, vă tot plimbaţi prin parcuri
Aşa, pustii, de rele ce sunteţi, şi pe lacuri;
Vă place printre fluturi şi păsări, şi-ntre flori
Fără să vă gândiţi la cum îl trec fiori
Şi cât de greu îi este şi de greaţă
Că ziua-şi începuse ca sorb, de dimineaţă;
Nu, nu doamnelor, să ştiţi
Că voi habar n-aveţi cum să iubiţi!
Vă tot jenaţi la nunţi cu ei, că zvântă
Pe rând, pahare, sticle şi-apoi turtă,
Nu-i ajutaţi şi voi să se întoarcă
Măcar până la poartă!
Nu vă e jenă nici măcar un pic,
Că-l neglijaţi pe om pentru nimic?
Nu ştiţi ce-i aia căsnicie!
Cât se munceşte el pentr-o simbrie!
Chiar de-i c-o lună dată, înainte…
Tu, strângi din buză şi din dinte
Şi plângi… de parcă plânsul tău
Ar naşte binele din rău!
Te pune doamnă şi speteşte
De vrei să-l ţii pe om regeşte,
Nu te mai plânge, că sunt toate
Aşa cum tu le vrei aflate;
Ce crezi, că el s-ar încurca
Dac-ar simţi că n-ar putea?...
Nu, n-aveţi inimă în voi!
Nu vă daţi seama de nevoi
Când o minune de bărbat
De vreo trei sticle-nflăcărat,
Cu ştremeleagul fluturând în vânt
Învârtoşat, măi nene, şi flămând,
Abi-ajungându-i latul de uliţă
Venind şi pregătit şi cu dorinţă!
Iar voi, voi, voi nu băgaţi de seamă
Acel moment! O!... nu, nici nu vedeţi!...
Purtaţi pe umeri, ce mai epoleţi!
Cum să nu ieşi în poartă, şi gătită
Să nu ţi-l pupi când vezi că eşti iubită?!
V-aţi carierizat,
Nu vă mai prinde omul la miezat!
Sărmanul, inocentul, şi bietul de bărbat…
S-a apucat de băutură şi fumat;
De frica apei, stă un nespălat;
De sfaturile scrise-nspăimântat;
E ţapul fără coarne…
Nici că vă pasă vouă, sunteţi doamne!