În faţa unui şemineu
Ascult cum bate vântul,
Din flăcări s-a născut mereu
Iubirea şi cuvântul.
De lângă măr, ades priveam
Cum stelele lucesc,
Ca doua flăcări ne iubeam
În raiul pământesc.
Adam şi Eva noi eram
În taine nepătrunse,
Intram golaşi, ne închinam
Gustând plăceri ascunse.
Cu amintiri mă încălzesc
De dorul tău aprinse,
Trăiesc iubind, iubind sfârşesc
Bătrân cu tâmple ninse.
Lacrimi fierbinţi mă năpădesc,
Iubirea le usucă,
Şi rai, şi iad se contopesc,
Apari ca o nălucă.
Cu gingăşie te privesc,
La fel ca altădată,
Scântei din ochii tăi pornesc,
Mă arzi nevinovată.
Luceşte chipul tău scăldat
De vâlvătăi nebune,
Amorul nostru s-a iscat
Cândva, dintr-un tăciune.
Din trup văpăile se-aprind,
Cumplit mă dogoresc,
Conturul vreau să ţi-l cuprind,
Durerea să-mi topesc.
În candelă destin am pus,
Ca focul viaţa trece,
Lumină eşti acolo sus,
Şi în odaia rece.
Te stinge vântul, bate lin,
Un înger stă la uşă,
La şemineu în braţe ţin
O urnă cu cenuşă
sâmbătă, 16 martie 2013
Poezie, poezie… de Lacramioara Lacrima
Tu imi esti alaturea
In versuri create-n rime
Eu redau ce simt in mine
Si te scriu cand imi e greu
Tot ce e-n sufletul meu
Printre lacrimi si visare
Te concep si am rabdare
Sa te astern pe o hartie
Liniste redandu-mi mie
Si te scriu la bucurie
Prin clipe de veselie.
Ca sosesti din inimioara
Printre ganduri care zboara
Ele pleaca spre iubire
Si te cauta pe tine,
Sa-ti exprime ce simt eu
Ca te voi iubi mereu
Poezia vrea sa-ti spuna
Despre dorul meu intr-una
Rimele sunt asezate
Ca sa sune ne-ntrebate
Dragostea ce ti-e trimisa
Intr-o poezie scrisa…
Poezie, poezie…
Plina de emotie
Frumusete in cuvinte
Catifeaua ce nu minte
Intr-o umbra sau lumina
De comunicare fina…
Esenta de trandafir
Cu petale si cu spini
Ce creste intr-o gradina
In imagini foarte fine
Taine in sinceritate
Culese in viata toata…
Poezie, poezie,
Esti imaginatie
Hrana mea pentru iubire
Mers launtric in gandire
Ca o muzica divina
Caci te port fara de vina,
Te aud si te urmez
Inchid ochii si visez
Steaua pare diamant
Ce luceste in neant
Luna-i aur langa ea
Iar tu esti dragostea mea…
RONDEL DE DIMINEATA de Ion Ene Meteleu
Norii si-au facut in cer salas,
Stau ca o umbrela peste soare,
Primavara-si cauta fagas.
Dinspre deal coboara lin,o boare,
Mangaindu-ti chipul tau gingas
Dar e dimineata si-i racoare,
Norii si-au facut in cer salas.
Abia spre amiaza,cald apare,
Soarele din norul urias,
Aruncand sageti din floare-n floare,
Ca un veritabil amoras.
Insa dimineata-i tot racoare.
Soartă de Costel Suditu
De-o să citiţi
Să vă gândiţi:
Vorbesc de cei care-s „cuminţi”;
Pentru acei care ţin cură
Doar cu „alcool şi băutură”,
Şi pentru doamnele ce-n viaţă,
S-au încurcat cu-aşa paiaţă.
Sunteţi femei barbare!
V-aţi moftangit cu rost,
Să nu mai fiţi la post;
Să faceţi, nu mai ştiţi, mâncare!
Că bietul om, bărbatul, (soţul),
Plecat de când nici zorii n-au mijit,
Găseşte, obosit sărmanul, şorţul,
Când se întoarce nene, obosit;
Ce-i drept e drept: şi Domnul ştie
Ce mult munceşte omu-n berărie,
Şi cât de mult, cu sticla se speteşte,
Turnând în el alcoolul ca apa într-un peşte;
Iar voi, nepăsătoare şi cu fumuri
Mereu îl daţi afară şi pe drumuri!
Nu ştiţi s-apreciaţi cât se omoară
Să vin-aşa cum e la soţioară!
A învăţat să nici nu se mai mire
Şi a uitat cum îl pupai ca mire;
S-a descotorosit de obiceiul antic
De a munci, că se simţea fanatic,
Şi voi, n-apreciaţi şi nu vedeţi subtilul:
E un bărbat sadea, dar plânge-n el copilul!
Că plânge-n el, copilul,
Să-l mângâiaţi, şi voi,
Să-l întrebaţi de griji şi de nevoi,
Să-i apăsaţi cu palmele pe carne…
S-o fi lovit în muchii de budane!
Şi încercaţi cu întrebări suave
Să-i mai aflaţi nevoile firave
Când peste palmele muncite cu pahare
Îşi lasă fruntea grea, atârnătoare;
Vă ţineţi ocupate mai tot timpul,
Vă-mbrobodiţi aiurea cu muncitul!
Mai staţi şi voi o clipă, parcă nu-i
Şi el motiv să puneţi sorţu-n cui!
Ce tot atât sulemeneală, fugă?
Voi nu vedeţi decât a voastră trudă!
Priviţi-l cum se clatină, abia
De poate să se-ntoarc-acas-aşa!
Măcar, nu vă e milă
De el, că munca voastră nu-i provoacă silă
Şi vă suportă?!... toate-l lasă rece,
Ca şi dorinţa voastră – când el e-atât de bun,
Să-şi ducă umbra-n lume, şi să plece;
Dar ce vă pasă vouă,
Vă stau în suflet stele şi cer şi lună nouă!
Nerecunoscătoare, vă tot plimbaţi prin parcuri
Aşa, pustii, de rele ce sunteţi, şi pe lacuri;
Vă place printre fluturi şi păsări, şi-ntre flori
Fără să vă gândiţi la cum îl trec fiori
Şi cât de greu îi este şi de greaţă
Că ziua-şi începuse ca sorb, de dimineaţă;
Nu, nu doamnelor, să ştiţi
Că voi habar n-aveţi cum să iubiţi!
Vă tot jenaţi la nunţi cu ei, că zvântă
Pe rând, pahare, sticle şi-apoi turtă,
Nu-i ajutaţi şi voi să se întoarcă
Măcar până la poartă!
Nu vă e jenă nici măcar un pic,
Că-l neglijaţi pe om pentru nimic?
Nu ştiţi ce-i aia căsnicie!
Cât se munceşte el pentr-o simbrie!
Chiar de-i c-o lună dată, înainte…
Tu, strângi din buză şi din dinte
Şi plângi… de parcă plânsul tău
Ar naşte binele din rău!
Te pune doamnă şi speteşte
De vrei să-l ţii pe om regeşte,
Nu te mai plânge, că sunt toate
Aşa cum tu le vrei aflate;
Ce crezi, că el s-ar încurca
Dac-ar simţi că n-ar putea?...
Nu, n-aveţi inimă în voi!
Nu vă daţi seama de nevoi
Când o minune de bărbat
De vreo trei sticle-nflăcărat,
Cu ştremeleagul fluturând în vânt
Învârtoşat, măi nene, şi flămând,
Abi-ajungându-i latul de uliţă
Venind şi pregătit şi cu dorinţă!
Iar voi, voi, voi nu băgaţi de seamă
Acel moment! O!... nu, nici nu vedeţi!...
Purtaţi pe umeri, ce mai epoleţi!
Cum să nu ieşi în poartă, şi gătită
Să nu ţi-l pupi când vezi că eşti iubită?!
V-aţi carierizat,
Nu vă mai prinde omul la miezat!
Sărmanul, inocentul, şi bietul de bărbat…
S-a apucat de băutură şi fumat;
De frica apei, stă un nespălat;
De sfaturile scrise-nspăimântat;
E ţapul fără coarne…
Nici că vă pasă vouă, sunteţi doamne!
Să vă gândiţi:
Vorbesc de cei care-s „cuminţi”;
Pentru acei care ţin cură
Doar cu „alcool şi băutură”,
Şi pentru doamnele ce-n viaţă,
S-au încurcat cu-aşa paiaţă.
Sunteţi femei barbare!
V-aţi moftangit cu rost,
Să nu mai fiţi la post;
Să faceţi, nu mai ştiţi, mâncare!
Că bietul om, bărbatul, (soţul),
Plecat de când nici zorii n-au mijit,
Găseşte, obosit sărmanul, şorţul,
Când se întoarce nene, obosit;
Ce-i drept e drept: şi Domnul ştie
Ce mult munceşte omu-n berărie,
Şi cât de mult, cu sticla se speteşte,
Turnând în el alcoolul ca apa într-un peşte;
Iar voi, nepăsătoare şi cu fumuri
Mereu îl daţi afară şi pe drumuri!
Nu ştiţi s-apreciaţi cât se omoară
Să vin-aşa cum e la soţioară!
A învăţat să nici nu se mai mire
Şi a uitat cum îl pupai ca mire;
S-a descotorosit de obiceiul antic
De a munci, că se simţea fanatic,
Şi voi, n-apreciaţi şi nu vedeţi subtilul:
E un bărbat sadea, dar plânge-n el copilul!
Că plânge-n el, copilul,
Să-l mângâiaţi, şi voi,
Să-l întrebaţi de griji şi de nevoi,
Să-i apăsaţi cu palmele pe carne…
S-o fi lovit în muchii de budane!
Şi încercaţi cu întrebări suave
Să-i mai aflaţi nevoile firave
Când peste palmele muncite cu pahare
Îşi lasă fruntea grea, atârnătoare;
Vă ţineţi ocupate mai tot timpul,
Vă-mbrobodiţi aiurea cu muncitul!
Mai staţi şi voi o clipă, parcă nu-i
Şi el motiv să puneţi sorţu-n cui!
Ce tot atât sulemeneală, fugă?
Voi nu vedeţi decât a voastră trudă!
Priviţi-l cum se clatină, abia
De poate să se-ntoarc-acas-aşa!
Măcar, nu vă e milă
De el, că munca voastră nu-i provoacă silă
Şi vă suportă?!... toate-l lasă rece,
Ca şi dorinţa voastră – când el e-atât de bun,
Să-şi ducă umbra-n lume, şi să plece;
Dar ce vă pasă vouă,
Vă stau în suflet stele şi cer şi lună nouă!
Nerecunoscătoare, vă tot plimbaţi prin parcuri
Aşa, pustii, de rele ce sunteţi, şi pe lacuri;
Vă place printre fluturi şi păsări, şi-ntre flori
Fără să vă gândiţi la cum îl trec fiori
Şi cât de greu îi este şi de greaţă
Că ziua-şi începuse ca sorb, de dimineaţă;
Nu, nu doamnelor, să ştiţi
Că voi habar n-aveţi cum să iubiţi!
Vă tot jenaţi la nunţi cu ei, că zvântă
Pe rând, pahare, sticle şi-apoi turtă,
Nu-i ajutaţi şi voi să se întoarcă
Măcar până la poartă!
Nu vă e jenă nici măcar un pic,
Că-l neglijaţi pe om pentru nimic?
Nu ştiţi ce-i aia căsnicie!
Cât se munceşte el pentr-o simbrie!
Chiar de-i c-o lună dată, înainte…
Tu, strângi din buză şi din dinte
Şi plângi… de parcă plânsul tău
Ar naşte binele din rău!
Te pune doamnă şi speteşte
De vrei să-l ţii pe om regeşte,
Nu te mai plânge, că sunt toate
Aşa cum tu le vrei aflate;
Ce crezi, că el s-ar încurca
Dac-ar simţi că n-ar putea?...
Nu, n-aveţi inimă în voi!
Nu vă daţi seama de nevoi
Când o minune de bărbat
De vreo trei sticle-nflăcărat,
Cu ştremeleagul fluturând în vânt
Învârtoşat, măi nene, şi flămând,
Abi-ajungându-i latul de uliţă
Venind şi pregătit şi cu dorinţă!
Iar voi, voi, voi nu băgaţi de seamă
Acel moment! O!... nu, nici nu vedeţi!...
Purtaţi pe umeri, ce mai epoleţi!
Cum să nu ieşi în poartă, şi gătită
Să nu ţi-l pupi când vezi că eşti iubită?!
V-aţi carierizat,
Nu vă mai prinde omul la miezat!
Sărmanul, inocentul, şi bietul de bărbat…
S-a apucat de băutură şi fumat;
De frica apei, stă un nespălat;
De sfaturile scrise-nspăimântat;
E ţapul fără coarne…
Nici că vă pasă vouă, sunteţi doamne!
Milion de lacrimi… de Radu Adrian Gelu
preling obrazul din cerul cel gri,
cristale vii, diamante cât aluna,
picur clar chiar de-s norii negri…
Tăcut izvor a milion de lacrimi,
cascadă caută a umple oceanul
viu, unde în derivă plutesc inimi
spre morgane. Off vicleanul…
Uneori, lacrimi false udă rimelul
şi plimbând pe obraz minciuna,
cu iubirea naivă joacă alunelul,
lacrimă adevăr nefiind niciuna…
Milion de lacrimi tot o fericire,
aduc atunci plutirea-n morgană
cu şoapte, jurăminte de iubire
o inimă-n capcană de curtezană…
15.03.2013
IMBRATISARE de Ion Ene Meteleu
Parul tau imi curge peste umeri,
Cand in brate tandru te ridic,
Rasfatata pasii mi-i inumeri,
Si ma rogi sa te mai strang un pic.
Nu te las jos,nu vreau sa te superi
Alintarea nu vreau sa ti-o stric,
Parul tau imi cade peste umeri,
Cand in brate tandru te ridic.
Nu vreau sa te fac din nou sa suferi,
Nu te-as mai rani pentru nimic
Am sa te plimb pe lacul cu nuferi
Si-n desis vreau sa-mi dai un pupic.
Parul tau imi curge peste umeri.
Cand in brate tandru te ridic,
Rasfatata pasii mi-i inumeri,
Si ma rogi sa te mai strang un pic.
Nu te las jos,nu vreau sa te superi
Alintarea nu vreau sa ti-o stric,
Parul tau imi cade peste umeri,
Cand in brate tandru te ridic.
Nu vreau sa te fac din nou sa suferi,
Nu te-as mai rani pentru nimic
Am sa te plimb pe lacul cu nuferi
Si-n desis vreau sa-mi dai un pupic.
Parul tau imi curge peste umeri.
CHEMARE (Rondel) de Ion Ene Meteleu
Unde ne jucam ca doi copii,
Vantu-n parul tau sa se dezmierde,
Si s-ascultam tril de ciocarlii.
Jos prin iarba deasa ne vom pierde,
Si din flori vom face jucarii,
Vino iar iubito-n lunca verde,
Sa ne alergam ca doi copii.
Un ungher in suflet tot mai crede
Ca indragostiti din nou vom fi,
Caci pe chipul tau se intrevede
Un suras strengar,zi dupa zi.
Hai,iubito, iar in lunca verde !
Lacrimă m-ai iubit... de Radu Adrian Gelu
acum iartă dacă și tu m-ai iubit,
chiar de vei picura dorul neostoit,
speranței a duce finitul în infinit...
Iubire, un sărut mai poate fi sortit,
ca alint zâmbetului în lacrimă boltit,
și îmbătat de apa vieți-ți în clipocit,
să port lacrima amurgului cărunțit...
Ridicat-am templu în gândul însorit,
arcadă peste a lacrimilor izvor vestit,
ofrandă inima a-ți aduce fiind ispitit,
pe altarul sfânt ca veșnic îndrăgostit...
Lacrima de iubire la durere are apetit,
iar ruga mută nicicând ea n-a amuțit,
nici când soarta în speranță e un cuțit,
de lacrimă dorul nu poate fi despărțit...
15.03.2013
în ore-ntunecate de Renate Müller
zburd în aşteptarea ta
sunt ramura deplină
pe care te poţi aşeza
când te vei întoarce
fără tine mi-e greu
îţi dăruiesc florile
nopţilor culese
de pe câmpiile lunii
făptură de sticlă
când moartă când vie:
închid acum pleoapele
iluziilor deşarte
sunt ramura deplină
pe care te poţi aşeza
când te vei întoarce
fără tine mi-e greu
îţi dăruiesc florile
nopţilor culese
de pe câmpiile lunii
făptură de sticlă
când moartă când vie:
închid acum pleoapele
iluziilor deşarte
Timid se înalţă lăstarul de Ovidiu Oana-pârâu
Timid se înalţă lăstarul
Pe lângă cumplitul troian,
El trece spre ceruri hotarul,
Pornit din adâncuri, mai an.
Încet îşi întoarce privirea,
Văzând doar omături în zare,
În muguri îşi mută uimirea
Sclipirii din albul cel mare.
O rază de sus îl veghează
Prinzându-l în calda-i lumină.
Ăst timp, norii negri se-aşează,
Să tulbure bolta senină.
Lui soarele cald îi zâmbeşte
Şi-i spune: - Fii tare copile !
El neguri apoi risipeşte,
Gonindu-le-n zare umile.
- V-ajunge ! Pe-a cerului faţă,
O iarnă aţi stat, însă azi
E vreme de nouă viaţă !
Şi năruie neaua din brazi.
Zăpada căzută-l înclină
Şi-l face să geamă amar,
Dar vânturi îl fac să-şi revină
Plăpândul lăstar de stejar.
Cu-a soarelui daruri pe faţă,
Desface o pată de verde,
Văzând prin lumini ca prin ceaţă,
Omătu-n pământ cum se pierde.
Şi-nalţă omagiu spre astru
Frunziş împletind înmiit.
- Copac mă înalţ spre albastru,
Puternic, prin ani împlinit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)