RESTURI DE CLIPĂ… de Ioana Burghel

Dumnezeu
fărâmă norii în palme..
Dintr-un colț
îngerii
aruncă pietre..

S-au răzvrătit
demonii împotriva pământului
și fulgere ard
sânii fecioarelor…

Aș cumpăra o clipă de eternitate…
Dar cu ce drept?
cine sunt eu?
n-am sângerat în urma cuielor…

Port doar
o singură Cruce…

E inegal războiul dintre
Întuneric și
Lumină
dar clipele
nu se vând ca la bazar…

Cerul se despică…
Îngeri și Demoni
adună resturi de vieți…

Dumnezeu
fărâmă norii
cu palmele…

Undeva, visul tânguie... de Radu Adrian Gelu

Între tunete-n sunet de lacrimă,
undeva țipă câte-o inimă frântă
ca un trandafir cu spin în scrimă,
amar dorul ce tânguind își cântă...

Undeva visul rupt valul îl poartă,
și talazuri în insomnii rostogolite
bat la poarta a oceanului soartă,
picuri de durere și iluzii contopite...

Gândul cel trist iubește ploaia,
încercând durerea a-și ascunde
cu șir de picuri, lacrima și văpaia
în clepsidra eternelor secunde...

14.03.2013

verde crud de Vali Zavoianu

în verde crud s-a primenit pământul,
s-au molipsit de primavară munţii
şi s-au gătit cu flori ca-n pragul nunţii,
cu adieri călduţe cântă vântul.

pădurea toată nurii-şi etalează
prin rochia brodată-n violete
şi-a împletit toţi mugurii în plete,
petale albe-n jurul ei dansează.

atâta zâmbet peste toate trece,
pe-alei de parc se plimbă-ndrăgostiţii
şi norii toţi semnează armistiţii
cu gerul şi zăpada ca să plece.

un puşti zglobiu împarte mărţişoare
şi mamei şi bunicii şi mătuşii,
e verde crud până şi tocul uşii
şi-n toate sufletele-i cald şi soare.

am vise verzi ca verdele de-afară,
s-au molipsit de primavară toate
şi scriu acest poem sperând că poate
va dăinui această primavară.

14.03.2013, ©Zavoianu Vali

De ce plânge... de Radu Adrian Gelu

Cerul frunții de ce plânge?
Plânge gândul în diamante,
izvorul dorului se prelinge,
departe-i zâmbetul infante...

Trista lumină de ce plânge?
Plânge raza apusului ce vine
și lasă mărgăritare de sânge
culmilor ce despart destine...

Lacrima cristal de ce plânge?
Plânge fiecare căpruie surată
alinând dorul ce inima frânge
tot caută-n vis o iubire curată...

Lira în poezie de ce plânge?
Plânge struna-n lacrima udă,
patima cuvânt-dor răsfrânge,
în picuri de romantică trudă...

13.03.2013

Rime de primavara… de Lacramioara Lacrima

In raze de soare
Vise au culoare
Frunze, frunzulite
In pom, pe crengute.
Pasari, pasarele
Canta sprintenele
Vantul bate lin
Cerul e senin.
Minunat-e afara
Zi de primavara
Flori sunt pe campii
Glasuri de copii
Se aud de prin zare
Prilej de-ncantare.
Izvorul doineste
Si se-nveseleste
Iar cei ce iubesc…
N-au timp, se grabesc
Sa stea in natura
Pe verdeata pura
Intr-o poienita
Ca sa-si dea gurita...
Sau intr-o livada
Fluturii sa-i vada
Sub meri inflorit
Ei sunt fericiti…

Iar cand se-nsereaza
Inimi ce vibreaza…
Vor fi-nlantuite
De dor si ispite
Luna va fi plina
Le va da lumina
In taina, o stea
Ii va mangaia...
Vis de primavara
Petrecut afara…
In decor de noapte
Si-n dulcile soapte
In ecou de greieri
Iubire cutreieri
Viata-i ca un basm
Plina de fantasm…
Ingeri vor sosi
Lor le va zambi
Si ii va pazi…
Pana-n zori de zi
Iar in palma lor
Ei vor prinde dor
In suflet iubire…
Multa fericire…

DOR DE CRIN -Popa Ines Vanda

Sufletul ? 
Trădat,rănit 
descumpănit 
și sfârtecat.
Înaripat
de-ndrăgostit.
Abis nescris
zapis închis în vis
de dor.

Și inima?
Un colț de cer
clocotitor,
cu întristări
și cu fior
Aleanul ei ?
o cântă vântu-n adieri
pecetluind
sărut.

Și fluturii ?
Pictează zâmbete
din nori,
pe-aripa lor
ninsori de dor
cu roua dulce
din culori,
ofrandă
crinului.

Din depărtări
topit de drag,
angelic mag,
din rai șirag,
duiosul crin
imaculat
îmi bea alintul
din priviri și
irosiri.

Eu?
În zbor
ador un visător
mă sting de dor
arzând stingher
și temător.
Iubesc un crin!
Eu veșnic dor
El trecător!

Pe-această lume de Renate Müller

Câte morţi murim
pe-această lume
şi viaţa noastră 
scade zi cu zi

şi câte suferinţi
stau să ne-ndrume
spre alte drumuri
grele şi pustii

câte speranţe
spulberate-n noi
şi câte aşteptări
înecate-n ploi

Săgeţi de rândunele de Renate Müller

Când razele de soare
se plimbă pe cărare
iar inima îmi cântă
şi-nspre cer se-avântă

acorduri de vioară
cu glas de primăvară
săgeţi de rândunele
în gândurile mele

atunci copilăria
m-atinge cu magia
din vremi de tinereţe
acum la bătrâneţe

Ce-aş mai putea să-ţi fiu? de Ovidiu Oana-pârâu

Ce-aş mai putea să-ţi fiu în prag de iarnă?

O iarnă-n care timpul alb pe tâmple

Lăsat-a loc uitării să se-ntâmple

Şi fulgilor din neguri să se cearnă.

Ce-aş mai putea să-ţi fiu în miez de iarnă?

O iarnă care'nnămeţeşte temple

Silind uitarea-n ele să contemple

De viscol şfichiuiri pe post de goarnă.

Au obosit chiar norii să aştearnă

Poclăzi de-omăt de sănii scrijelite.

Gem flăcări reci în horn, bolborosite,

Blestemele sfârşitului de iarnă.

Și iar au înflorit castanii de Emil Marian

Privesc și simt cum se scurg anii,
E-april și-au înflorit castanii,
Parc-a trecut o săptămînă,
De la plimbarea mînă-n mînă.
Umblat-am mult, așa-n neștire,
Vrăjit adînc de-a ta privire,
Stăteai de mine strîns lipită,
Eram topit...mi-erai iubită.
Făceam trei pași și ne opream,
Ca doi flămînzi ne sărutam,
Eram doar noi și Universul,
Acum sunt singur, doar cu versul,
A plecat timpul, m-au nins anii,
Dar înfloresc mereu castanii...