joi, 14 martie 2013

Rime de primavara… de Lacramioara Lacrima

In raze de soare
Vise au culoare
Frunze, frunzulite
In pom, pe crengute.
Pasari, pasarele
Canta sprintenele
Vantul bate lin
Cerul e senin.
Minunat-e afara
Zi de primavara
Flori sunt pe campii
Glasuri de copii
Se aud de prin zare
Prilej de-ncantare.
Izvorul doineste
Si se-nveseleste
Iar cei ce iubesc…
N-au timp, se grabesc
Sa stea in natura
Pe verdeata pura
Intr-o poienita
Ca sa-si dea gurita...
Sau intr-o livada
Fluturii sa-i vada
Sub meri inflorit
Ei sunt fericiti…

Iar cand se-nsereaza
Inimi ce vibreaza…
Vor fi-nlantuite
De dor si ispite
Luna va fi plina
Le va da lumina
In taina, o stea
Ii va mangaia...
Vis de primavara
Petrecut afara…
In decor de noapte
Si-n dulcile soapte
In ecou de greieri
Iubire cutreieri
Viata-i ca un basm
Plina de fantasm…
Ingeri vor sosi
Lor le va zambi
Si ii va pazi…
Pana-n zori de zi
Iar in palma lor
Ei vor prinde dor
In suflet iubire…
Multa fericire…

DOR DE CRIN -Popa Ines Vanda

Sufletul ? 
Trădat,rănit 
descumpănit 
și sfârtecat.
Înaripat
de-ndrăgostit.
Abis nescris
zapis închis în vis
de dor.

Și inima?
Un colț de cer
clocotitor,
cu întristări
și cu fior
Aleanul ei ?
o cântă vântu-n adieri
pecetluind
sărut.

Și fluturii ?
Pictează zâmbete
din nori,
pe-aripa lor
ninsori de dor
cu roua dulce
din culori,
ofrandă
crinului.

Din depărtări
topit de drag,
angelic mag,
din rai șirag,
duiosul crin
imaculat
îmi bea alintul
din priviri și
irosiri.

Eu?
În zbor
ador un visător
mă sting de dor
arzând stingher
și temător.
Iubesc un crin!
Eu veșnic dor
El trecător!

Pe-această lume de Renate Müller

Câte morţi murim
pe-această lume
şi viaţa noastră 
scade zi cu zi

şi câte suferinţi
stau să ne-ndrume
spre alte drumuri
grele şi pustii

câte speranţe
spulberate-n noi
şi câte aşteptări
înecate-n ploi

Săgeţi de rândunele de Renate Müller

Când razele de soare
se plimbă pe cărare
iar inima îmi cântă
şi-nspre cer se-avântă

acorduri de vioară
cu glas de primăvară
săgeţi de rândunele
în gândurile mele

atunci copilăria
m-atinge cu magia
din vremi de tinereţe
acum la bătrâneţe

Ce-aş mai putea să-ţi fiu? de Ovidiu Oana-pârâu


Ce-aş mai putea să-ţi fiu în prag de iarnă?
O iarnă-n care timpul alb pe tâmple
Lăsat-a loc uitării să se-ntâmple
Şi fulgilor din neguri să se cearnă.

Ce-aş mai putea să-ţi fiu în miez de iarnă?
O iarnă care'nnămeţeşte temple
Silind uitarea-n ele să contemple
De viscol şfichiuiri pe post de goarnă.

Au obosit chiar norii să aştearnă
Poclăzi de-omăt de sănii scrijelite.
Gem flăcări reci în horn, bolborosite,
Blestemele sfârşitului de iarnă.

marți, 12 martie 2013

Și iar au înflorit castanii de Emil Marian

Privesc și simt cum se scurg anii,
E-april și-au înflorit castanii,
Parc-a trecut o săptămînă,
De la plimbarea mînă-n mînă.
Umblat-am mult, așa-n neștire,
Vrăjit adînc de-a ta privire,
Stăteai de mine strîns lipită,
Eram topit...mi-erai iubită.
Făceam trei pași și ne opream,
Ca doi flămînzi ne sărutam,
Eram doar noi și Universul,
Acum sunt singur, doar cu versul,
A plecat timpul, m-au nins anii,
Dar înfloresc mereu castanii...

Ce multe!... de Costel Suditu

Ce multe sunt, ce multe
Şi cât sunt de puţine!
Ce boante zac tăcute
De-atâta ascuţime!

O, fibră ce vibrezi
Fără de căpătâi,
Eşti oarbă de nu vezi
Că semne-ţi fac? Rămâi!

C-am fost şi nu am fost,
Că sunt, şi nici nu sunt
Atâta înjosire
Din seva ta, pământ!

Ce multe sunt puţine
Şi strigă pe tăcute
Tocite de-ascuţime!
Ce multe! Ce multe!...

Iubita mea – lumina mea albastră de Boris Ioachim

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea!

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat’!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân…
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm…
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm…

Cică... de Iurie Osoianu

cică ăla, stiti voi care, cică nu l-a insultat 
cică ăilalti cu salvarea au venit din moft curat 
cică Marele Maestru e și-un mare minciunos 
cică nu-i a lui cimofti paznicul cu gâtul gros...

't-ui Bosfor și Dardanele și 't-ui mama ei de țară
să păzim o nulitate după ce-am păzit o chioară
care -n rol de președinte își citește cuvântarea
pe silabe cum la școală ni se da cîndva dictarea.?!!

chiar aș vrea să-ntreb poporul , oare-i într-atît de orb
că mereu -și-alege-n frunte fel de fel de fel de corbi
ce -i tot ciugulesc încaltea nu că carnea sângerândă
ci și ultima speranță, ca și el, la fel , flămîndă...?!!!

și mă simț lovit de gândul deshuceat și derizoriu
-națiunea mea trăiește peste Prut. În teritoriu
au rămas numai mancurtii și o droiae de lichele
restul a fugit în lume. De bodorini și de rele.

O lacrimă căpruie de Radu Adrian Gelu

Pe patul de nuferi
ce visul îl înfioară,
tu inimă ce suferi,
vibrezi ca o vioară.

Iubire și speranţă
de etern „te iubesc”
în suspinul pe viață,
eu sincer „te doresc”.

Vis după vis cascadă,
o lăcrimioară căpruie
sărut de dor în arcadă
dă strunelor aritmie.

Frumoasă ești lacrimă,
o licoare de viu cristal
ce iubirea tainic animă,
a sorbi al fericirii pocal.

Așteptare tremurândă,
tumult de nerăbdare,
suspinul dorul colindă
visul a iubi cu ardoare.