zilele trecute
fără vreun efect vizibil
erau mai bune
nu am mai deranjeam
ordinea universului
nu mai băteam cuie la
sănătatea pământului
nu obligam pe nimeni
să-mi citească
''capodoperele''
ori să-mi admire mâzgălelile
ce bine mă simțeam
totul se petrecea în mine
niciun motiv de
mândrie niciunul
de vinovăție
iarba creștea nestingherită
pietrele trăiau viața lor de pietre
animalele se mâncau
unele pe altele
oamenii tundeau iarba
stivuiau pietrele în ziduri
îmblânzeau animalele ca să
le poată mânca apoi fără eforturi
de sărbători
cât despre poezie ce să spun
ea se năștea discret în zarea
zilelor trecute
fără vreun efect vizibil
sâmbătă, 16 februarie 2013
Iubindu-te, m-am preschimbat în munte de Ovidiu Oana-pârâu
Bazar cu fleacuri şi trăiri mărunte
Am fost sau, poate, doar telal veros;
Iubindu-te m-am preschimbat în munte
Zi de Brumar cu soare zgrunţuros.
Păream un zeu iar tu o muritoare
Scrutând fuioare ce-mi mijeau pe tâmple
Cuvintele -suvoaie trecătoare-
Goneau spre tine îndrăznind să umple
Ca fluviul marea, ori ca râul vadul
Strivind destinul sub porniri nebune
N-aveam habar ca ele sunt răsadul
Ce va-ncolţi în mine ca minune.
De prea mult bine ne-am lipsit de lume
Făr' de-ai pofti la viitoare nunţi
Ea neştiind să-i dea iubirii nume
Nu are-a cere să colinde munţi.
Te-a ocrotit pădurea, pernă steiul,
Din fulgi de nea ţi-am zămislit pocladă
Nici gând de somn, în doi ţeseam temeiul,
Pârâul fiu, miri, munte şi Naiadă.
Ne-ascunde noaptea sub umbrar de astre,
Te-mbrăţişez cu-atingeri de cascadă
Munte sub munte, icnetele noastre
Alungă zorii, nimeni să ne vadă.
Emoţie de Boris Ioachim
Mai lăcrimează streşinile-alene
Şi zările, deodată, s-au lărgit…
Iar soarele-priveşte, printre gene,
Mai luminos, mai cald şi mucalit.
În dimineţi, de ceaţă-nveşmântate,
Se simte miros de pământ trezit
Şi vânt şopteşte-n adieri ciudate –
Că primăvara - ar fi la răsărit.
Frumoasă, diafană, năzuroasă,
Păşind încet, cu tot alaiul ei…
Pe unde trece – verdele-şi revarsă –
Şi printre verde, azvârle ghiocei.
Bătrâna iarnă a început să plângă
Şi lacrimile-i curg, şiroi, pe văi…
Căci gerul ei nu poate să învingă
Azurul clar şi a-soarelui văpăi.
Miei speriaţi, tresaltă prin ocoale,
Purtând în ochi copilăreşti mirări,
Iar guguştiuci vioi tot dau târcoale
Zburând zglobiu spre neştiute zări.
…Prea multe semne, într-adins, se-arată,
Învederând, în dimineţi, schimbări …
Ci, primăvară, hai, soseşte odată –
Şi nu te mai complace-n alintări!
Şi zările, deodată, s-au lărgit…
Iar soarele-priveşte, printre gene,
Mai luminos, mai cald şi mucalit.
În dimineţi, de ceaţă-nveşmântate,
Se simte miros de pământ trezit
Şi vânt şopteşte-n adieri ciudate –
Că primăvara - ar fi la răsărit.
Frumoasă, diafană, năzuroasă,
Păşind încet, cu tot alaiul ei…
Pe unde trece – verdele-şi revarsă –
Şi printre verde, azvârle ghiocei.
Bătrâna iarnă a început să plângă
Şi lacrimile-i curg, şiroi, pe văi…
Căci gerul ei nu poate să învingă
Azurul clar şi a-soarelui văpăi.
Miei speriaţi, tresaltă prin ocoale,
Purtând în ochi copilăreşti mirări,
Iar guguştiuci vioi tot dau târcoale
Zburând zglobiu spre neştiute zări.
…Prea multe semne, într-adins, se-arată,
Învederând, în dimineţi, schimbări …
Ci, primăvară, hai, soseşte odată –
Şi nu te mai complace-n alintări!
LACRIMA DESTINULUI-Popa Ines Vanda
Cu arșița din mine și doru-mi devorează,
Cresc noi vlăstări de tine, îți tot aud ecoul
Țin candela aprinsă și îngerii oftează.
Se frânge-n mine cerul și steaua se preface
Că-mi luminează viața, dar nu-i decât trădare,
M-ai răstignit în tine, sunt prizonier pe cruce
Îți cer doar grațiere și vreau eliberare!
De-am îndrăznit iubirii să mă jerfesc pe-altare
Și chezășie sfântă am pus pe tot ce-mi ești,
Mă iartă că mă doare, îmi ninge-a disperare,
Amână tu exilul, de nu vrei să-l oprești.
Rescrie-mă cu vise, sfințește-mă în suflet
Și-nvață-mă sărutul să pot să ți-l păstrez,
Mi-ești smirnă și tămâie, blestemul unui urlet,
Un mâine niciodată, restanța unui crez.
În ceasuri de zăbavă un serafim veghează
Se-ntrepătrund adesea abisul și cu hăul,
În veșnicii iubirea cu tine doar rimează,
Ți-e prizonieră umbra-mi, absența ta-i călăul.
Azi nici nu știu a spune ce mi-este cel mai greu
Că dalta unui sculptor te-a modelat în mine,
Sau nenuntite clipe sfidate de un zeu
Ne-au picurat neșansă și juguri în destine.
Să nu uiți niciodată că-ți voi rodi luceferi
Și-n sfântă rugăciune am să te port mereu,
Iar lanțuri de-așteptare de nu poți să le spulberi
Cu flori de lămâiță te-nchin Lui Dumnezeu.
Întrebări de Cătălin Codru
Din întrebări m-am întrupat...
Şi nu a fost întâia oară,
Când m-am pierdut...
Şi-s vinovat, că n-am ştiut ce-o să mă doară.
Acum din joaca de cuvinte,
Îmi fac o soartă... un destin,
Nu am ştiut ca prima oară,
Ce-i gol în mine... e şi plin.
Înot... sau zbor ca întrebarea,
Ce se întinde peste lume,
E vie vorba sau răbdarea?
Să dau trăirilor un nume...
Din întrebări se nasc răspunsuri,
Sunt: bune, rele sau rebele?
Cuvintele cu mii de sensuri,
Din întrebări din doruri grele.
Şi-n răsăritul altor vremuri,
Mi-aş pune încă o întrebare...
E viu cel care nu-şi răspunde?
... Sau mort e cel ce nu le are?
Şi nu a fost întâia oară,
Când m-am pierdut...
Şi-s vinovat, că n-am ştiut ce-o să mă doară.
Acum din joaca de cuvinte,
Îmi fac o soartă... un destin,
Nu am ştiut ca prima oară,
Ce-i gol în mine... e şi plin.
Înot... sau zbor ca întrebarea,
Ce se întinde peste lume,
E vie vorba sau răbdarea?
Să dau trăirilor un nume...
Din întrebări se nasc răspunsuri,
Sunt: bune, rele sau rebele?
Cuvintele cu mii de sensuri,
Din întrebări din doruri grele.
Şi-n răsăritul altor vremuri,
Mi-aş pune încă o întrebare...
E viu cel care nu-şi răspunde?
... Sau mort e cel ce nu le are?
Parolă de Veronica Simona Mereuta
îţi aduc aminte de tine
viaţa impersonală te-a şlefuit
până-n zaua de unde-i prea greu să fii
lanţ dulce de slăbiciune omenească
ai rămas un fir
de te-ai face bici măduva ţi-ar jeli
balada ultimului nemurit umblător
scânteia e preţul glasului ce aprinde focul
sita palmelor tale cunoaşte drumul
până vei învăţa să deschizi iar
ochi mari, umezi de dorul izbânzii
şi nu culoarea,nici muzica e cea care face dansul
sunt bărcuţele alea mici de hârtie
lăsate în voia valului şi vântului din gând
fără grija că au să se stingă
nu-ţi aminti că m-ai iubit fără să vrei,
doar că ştiu să nu te uit pentru că vreau
să fiu mai mult!
VeSMe
Am sa te fur… de Lacramioara Lacrima
Eu mi-am promis, ti-o jur!
Sa vin pe neasteptate
Si sa fugim departe
N-ai sa poti sa te ascunzi
Pentru ca nu am sa te anunt…
De-o fi ziua, de-o fi noapte,
Vreau doar ca sa-mi fii aproape
Dragostea cand te cuprinde
Nu te-ntreaba ce si unde
Iti doresti mereu mai mult
Iubirea sa ti-o asculti…
Sa te-ndrume, sa-ti arate
Ca-i o minunata arta…
Daca poti ca sa iubesti
Orice dor sa-l implinesti
Nu conteaza departarea
Alungand insingurarea
Dragostea tie-n orice drum
Of, iubite am sa te fur,
Sa ne bucuram intr-una
Ca putem fi impreuna
Numarand stelute-n noapte
Sa ma tii numai in brate….
Si intr-o zi am sa te fur
Iubirii sa-i dam contur
Cunoscand nemarginire
Voi fi numai eu cu tine…
Ploaia dac-o fi sa pice
Nu voi ma fi singurica
Stropii-or bate la fereastra
Tot cantand dragostea noastra.
Dimineata-n zori de zi
Cand soare va rasari
C-un sarut te voi trezi
Visatori ne vom privi…
Cu atingeri fine, calde,
Vom trai ziua intreaga
Ne vom spune ne-ncetat
Cat de mult am asteptat
Clipele ce-acum le-avem
Cat de fericiti suntem
Visul nostru fiind aievea
Neluandu-l nimenea
Daca vrei sa pleci, apoi,
Eu am sa te fur din nou
Ca sa fii un timp cu mine
Sa uitam ce-i rau in lume….
Poli de Veronica Simona Mereuta
la mijloc tu aşteptând pornirea
să te destrame în umblet
eh,nu chiar din prima pe ape
mai aproape
nici chiar uscat
destul alocat raţiunii de-a te adapta
unui drept drum
fum, mai degrabă scrum
apoi iarbă fărâmă de vânt
la tine început de susur
izvor şi-un picior de stol
de rândunele
la rând în cuib
jumătate glastră
cât cuprinde măiastră strună
chiar o întreagă vioară
măcar o seară
o lună plină
cu tot ce-ai visat
cu tot ce-ai uitat fără să vrei
că ştii
VeSMe
Abonați-vă la:
Postări (Atom)