ÎNTOARCERE DIN VIS de Elena Iuliana Constantinescu

Voiam ca ziua de mâine
Să-ți închidă fereastra,
O creangă albă
În geamul tău să bată…
Tu să nu dormi!
Să-mi urmezi gândul
La marginea luminii,
Să mă privești ca pe-o petală
Din contur albastru,
Să mă stropești cu roua lacrimilor tale
Și-apoi, tăcerea din cuvinte s-asculți înfiorat.

Frumoasa e dragostea… de Lacramioara Lacrima

Frumoasa e dragostea cand se daruieste,
Fericit va fi acela care o si traieste…
Viata pare fara griji si asa usoara
Timpul ti-e prieten bun, mai placut el zboara.
Oamenii cand se iubesc, devin mult mai buni,
Caci din suflet se-ndragesc,vorbe calde-si spun…
Atunci cand tu esti mai trist, durerea te-apasa
Ai cui sa o-mpartasesti si ti-e inteleasa…
Lacrima de-a aparut, ochii umezindu-ti
Ti-o va sterge cel iubit, suflet mangaindu-ti
Vei zambi si vei dori sa-l imbratisezi…
Cu speranta chiar si-n vis…ai vrea ca sa-l vezi…

Dragostea vine deodata, nu te-anunta, se iveste,
Si precum ca focu-n vatra,intr.-una te mistuieste…
Printre picaturi de ploaie sau prin razele de soare
Daca esti indragostit…vremea importanta n-are…
Ai in inima caldura si doresti ca s-o reversi
S-o simta omul iubit, cel cu sufletul ales…
Cel ce stie sa te alinte, sa-ti dea inapoi iubire
Sa te stie-n siguranta…sa ai numai fericire…
Cum sa nu-l iubesti, cand o merita din plin?
Cum sa nu te-ndragostesti, fara a stii, chiar din senin?
Cand tu vezi ce mult ii pasa si-l interesezi oricum
Il iubesti si il doresti orice zi-ncepand de-acum…

Toata viata sa iubesti, sa oferi ce poti in jur,
Sa ai tot ce iti doresti, sa iubesti din suflet…pur!
Se spune ca de iubesti…vei primi si tu-napoi
Dragostea ca o poveste dulce este pentru noi
Presarata cu saruturi si atingeri prea gingase
Dorinte ce te patrund si devii chiar patimas…
Ca un vis plin de magie si de tainica tandrete
I-i zaresti fara sa dormi…minunata-i frumusete
Dragostea nu are varsta…o poti intalni oricand
Poti s-o dai… mai putina nu-i nicicand
Vrei sa-i dai celui iubit, tot ce ai si fara veste
Sa simta ca e iubit, dragostea frumoasa este…

Iubita mea, n-ai grijă... de Cătălin Codru

Să nu te-ngrijorezi iubito,
Am stins eu felinarele prin parcuri...
Şi curcubeiele pierdute...
Să nu se mai rănească-n garduri.

M-am îngrijit şi de alei,
Am măturat de-acum toţi paşii,
I-am curăţat cu sârg şi cu temei,
Să nu-i strivească-n goană pătimaşii.

Din liliac am scuturat parfumul,
Cum vântul adia odinioară,
N-a mai rămas în viaţă decât unul...
Cel care înflorea întâia oară.

Ştii banca noastră... am mutat-o,
Să nu se-aşeze alţi nebuni pe ea,
Doar luna... n-am împrumutat-o...
Era prea singură... frumoasa mea.

Iubita mea de-acum să nu ai grijă...
Căci greierii s-au risipit... de-a lor orchestră.
S-a dus şi taina... n-a rămas vreo vrajă,
Care-ar putea fura cumva, povestea noastră.

călători de Leonid Iacob

El, călătorul viselor şarade,  

bolnav de ispitirea unui veac  

strângea nisipul albelor balade  

dar de iubire tot era sărac.  

Păşea în urma florilor-ispite  

şi-ar fi dorit un zâmbet să îi dea,  

era mereu cu tâmplele albite  

de dor din el, de dor de ea.  

O, călătoare-a viselor frumoase,  

mai dă-mi cuvinte-n nisipit pridvor  

să le ridic cu aripi de vântoase  

spre ochiul tău de suflet şi de zbor.  

Raspuns de Dori Lederer

ÎNDOIALĂ de Elena Iuliana Constantinescu

Când valuri plămădeau
În beția lor de apă
O nouă arcă ne-mplinită,
Când albatroșii adunau
În aripi răsfrânte de vânt
Cioburi de furtuni nebune,
Acolo, în larg de albastru,
Înflorind din ruga mea fierbinte
A tresăltat, învăluită-n glas de vânt și anotimp,
O stâncă.
Tot așteptând
Să piardă marea gustul sării
Am poposit sub roșu de corali,
Și prințul Timp veni ca să îmi ceară
În schimbul roții lui cu fir de aur,
Mănunchiul meu de gânduri despletite
Să-l dăruiesc…

poem fără consecințe de Bogdan Dumbraveanu

zilele trecute 
fără vreun efect vizibil
erau mai bune

nu am mai deranjeam
ordinea universului
nu mai băteam cuie la
sănătatea pământului
nu obligam pe nimeni
să-mi citească
''capodoperele''
ori să-mi admire mâzgălelile

ce bine mă simțeam
totul se petrecea în mine
niciun motiv de
mândrie niciunul
de vinovăție
iarba creștea nestingherită
pietrele trăiau viața lor de pietre
animalele se mâncau
unele pe altele
oamenii tundeau iarba
stivuiau pietrele în ziduri
îmblânzeau animalele ca să
le poată mânca apoi fără eforturi
de sărbători

cât despre poezie ce să spun
ea se năștea discret în zarea
zilelor trecute
fără vreun efect vizibil

Iubindu-te, m-am preschimbat în munte de Ovidiu Oana-pârâu

Bazar cu fleacuri şi trăiri mărunte

Am fost sau, poate, doar telal veros;

Iubindu-te m-am preschimbat în munte

Zi de Brumar cu soare zgrunţuros.

Păream un zeu iar tu o muritoare

Scrutând fuioare ce-mi mijeau pe tâmple

Cuvintele -suvoaie trecătoare-

Goneau spre tine îndrăznind să umple

Ca fluviul marea, ori ca râul vadul

Strivind destinul sub porniri nebune

N-aveam habar ca ele sunt răsadul

Ce va-ncolţi în mine ca minune.

De prea mult bine ne-am lipsit de lume

Făr' de-ai pofti la viitoare nunţi

Ea neştiind să-i dea iubirii nume

Nu are-a cere să colinde munţi.

Te-a ocrotit pădurea, pernă steiul,

Din fulgi de nea ţi-am zămislit pocladă

Nici gând de somn, în doi ţeseam temeiul,

Pârâul fiu, miri, munte şi Naiadă.

Ne-ascunde noaptea sub umbrar de astre,

Te-mbrăţişez cu-atingeri de cascadă

Munte sub munte, icnetele noastre

Alungă zorii, nimeni să ne vadă.

NIMENI NU ŞTIE CINE ESTE... de Patricia Serbanescu

Ce-am reţinut din Ancestral?...
Goniţi din planul sideral
În infinitul fără bornă
Într-un Nimic, ce n-avea formă,
Ne construiam mintea, de lut
Eram ceaslov, făr’conţinut…

Dar mintea, încă ne înşeală
În jur avem, doar amăgiri,
Iluzii dulci urcă pe scară
Gânduri grăbite şi-nchipuiri…

Ce-am fi putut măcar, reţine
Din mâlul ce ne-a tras în jos,
Când doar trăirea îşi menţine
Iluzii-n cercul… vicios.

În noi rămâne doar conştiinţa
Îmbogăţită zi de zi
Şi rafinându-ne greu fiinţa,
Mai înţelepţi, vom deveni.

Suntem legaţi doar de iluzii
Noian de doruri ce-s deşarte,
Cu fiecare pas ce-l facem
Ne îndreptăm vădit, spre moarte.

Nimeni nu ştie cine este
Speranţele roiesc acerb,
Oglinda dacă o priveşte
Îşi răscoleşte-un Eu, imberb.

Ne-am născut în zi nefastă?
Nimeni n-o va aminti
O fi fost, mană cerească
Să ne putem… defini.

15.02.2013

Emoţie de Boris Ioachim

Mai lăcrimează streşinile-alene
Şi zările, deodată, s-au lărgit…
Iar soarele-priveşte, printre gene,
Mai luminos, mai cald şi mucalit.

În dimineţi, de ceaţă-nveşmântate,
Se simte miros de pământ trezit
Şi vânt şopteşte-n adieri ciudate –
Că primăvara - ar fi la răsărit.

Frumoasă, diafană, năzuroasă,
Păşind încet, cu tot alaiul ei…
Pe unde trece – verdele-şi revarsă –
Şi printre verde, azvârle ghiocei.

Bătrâna iarnă a început să plângă
Şi lacrimile-i curg, şiroi, pe văi…
Căci gerul ei nu poate să învingă
Azurul clar şi a-soarelui văpăi.

Miei speriaţi, tresaltă prin ocoale,
Purtând în ochi copilăreşti mirări,
Iar guguştiuci vioi tot dau târcoale
Zburând zglobiu spre neştiute zări.

…Prea multe semne, într-adins, se-arată,
Învederând, în dimineţi, schimbări …
Ci, primăvară, hai, soseşte odată –
Şi nu te mai complace-n alintări!