LUME FĂRĂ ORIZONTURI de Ioana Burghel

Lume fără orizonturi
rătăcind
încotro oare?
Lumea mea
agonizând
spune-mi
sufletul te doare?

Vreau să știu de simți
când ninge
dacă te mai uzi
când plouă
de mai simți când dintre
gene
soarele culege rouă…

Spune-mi
lume
pentru tine
a iubi e doar un verb
sau e foșnetul de frunze
rupte-n crâng de-un pui de cerb?

N-ai răspunsuri
lumea mea
de ce ,,Pasărea Măiastră,,
și-a frânt zborul
undeva
n-ai răspunsuri pentru mine
n-ai răspuns nici pentru tine
incotro
să-mi spui, tu
lume…

Fâşia orizontului de Renate Müller

Privesc cu-ndoială
zarea nemărginită
lovită de nicovala
cerului oţelit

Urmăresc cu durere
sufletul ei strivit
de copitele norilor
trecători

Fâşii rupte din cer
şi pământ bătut
lăsate pradă
vulturilor hulpavi

Călători printre iluzii de Boris Ioachim

Prietene, pânză de vise,
Nu încerca-n zadar să ţeşi…
Dintre dorinţe interzise
Încearcă, grabnic, ca să ieşi.

Căci sub faţade luminoase,
Ce par s-ascundă mari minuni
Şi gânduri-nalte, generoase –
Nu vei găsi decât minciuni.

Printre iluzii şi regrete
Trişti călători am fost mereu…
Să facem să nu se repete
Ce-ai greşit tu – ce-am greşit eu.

Te uită, e deja, pe-aproape,
O nouă toamnă – ceru-i plin
De funigei şi-albastre ape –
Prietene, hai, fii senin!

Nu suntem singurii, sub soare,
Ce-ncet şi sigur ne sfârşim…
Fii vesel, deci, şi ai răbdare –
Frumos, poate, îmbătrânim.

La poarta sufletelor surde
Nu încerca, din nou, să baţi
Ci lasă-ţi mintea ca să zburde
Doar către ochi senini, curaţi.

Şi apleacă-ţi, totuşi, fruntea-n taină
(Ştiu că divinul ţi-e străin!)
Şi, s-ar putea, o nouă haină
Să te-nfăşoare pe deplin.

Căci în iubire trecătoare
N-ai fost şi nu eşti împlinit…
Azi, când la tâmple porţi ninsoare –
Vag ţi-aminteşti c-ai fost iubit.

Prietene, tu ştii, poveţe -
Pe gâtul inimii nu-ţi bag…
Pe noi nu poate să ne-nveţe,
Nimeni din lume – cu arţag.

Dar călător printre iluzii
Ai obosit să fii – să fiu;
Sătui suntem de deziluzii –
Să mai visăm, e prea târziu…

te vreau! de Ovidiu Oana-pârâu

centuri de brațe

trup durut

peceți pe buze

dulci sărut

gene clipire

doi bujori

de fericire

ard fiori

în pântec

coapse

dăruire

viori

descântec

împlinire.

De-ar fi sa-ti daruiesc ceva… de Lacramioara Lacrima

De-ar fi sa-ti daruiesc, ceva in viata ta,
Ti-as oferi din cer, o mica, blanda stea,
Sa-ti lumineze calea, simtind iubirea mea,
Si ea sa te-nsoteasca pe unde vei umbla
Sa ai doar bucurii, sa fii mereu iubit,
Necunoscand durerea si sa fii fericit
Apoi, ti-as darui din piept inima mea
Tu s-o pastrezi acolo, acolo, undeva
Sa nu fie ranita, de rau sa o pazesti,
Macar pentru o clipa sa vrei sa o iubesti…
Caci, zilele se duc si poate fi pacat
Sa nu cunosti iubirea, iubind cu-adevarat,
Iubirea dainuieste in sufletul cel care
Nu cere dar tot da…fara de intrebare…
Te cheama mai aproape sub soapta sufleteasca
Speranta plamadita ca fin sa te iubeasca….

De-ar fi sa-ti daruiesc ceva, doar pentru tine
Fara a sta pe ganduri…ti-as da un strop din mine
Un zambet, un sarut, o calda-mbratisare
Sa-ti poarte mangaiere in clipe de-ntristare
De ti-ai dori mai mult…deloc n-as ezita…
Ti-as darui ce am…cu toata dragostea
Sa nu uiti niciodata ca cineva, candva,
Zi dupa zi, gandeste…la toata fiinta ta
Si chiar de niciodata nu te voi intalni
Tu vei ramane vesnic in mine si vei fi
Acelasi suflet drag ce-atunci l-am cunoscut
O vreme peste timp…si-un joc ce-a inceput
Un joc nevinovat in versuri si in glume
Habar chiar nu aveam…de tine, de-al tau nume…
Cand ploaia-mi pregatea atatia picuri reci
I-ai transformat in vals, prin viata mea sa treci

Dar vremea a trecut, mereu te-am cautat,
In vise scaparate, clipe de neuitat,
Momente ce au curs, in mine, le ador,
Ce n-am crezut nicicand ca imi vor da fior
Ceva neinteles, ceva necunoscut…
Ceva maret dar simplu…cum de a aparut?
Asa este iubirea…soseste nechemata
In suflet iti patrunde si in faptura toata,
Avant spre nemurire, nimic nu-i nascocit
Zburam spre fericire, iubind ca ne-am iubit,
De sunt intunecata prin tine luminez
Alung umbre din jur…cu totul te urmez
Si ne iubim mereu, ne scufundam, plutim,
Iubirea ne-nfasoara, ce mult o pretuim
De-ar fi sa-ti daruiesc ceva, ceva anume
Iubitule, ti-as da…orice sa-ti fie bine…

Depresie XIX de Boris Ioachim

Frigul din suflet tânjeşte soare,
Iar plictiseala-mi visează mirare…
E-o lume goală, trăind degeaba –
Doar nenorocul îşi face treaba.

Ni-i viaţa prea plină de răutate
Minciuna-i la rang de sinceritate
Iubirea-i o vorbă, acolo, şi ea –
Iluzie stearpă – de vreme rea.

Cu glas de şoaptă, plin de minciună,
Rostim o vorbă ce-i doar o glumă –
Proastă şi tristă, dar des o rostim:
„Iubesc” – dar ce-nsemnă, deloc nu ştim.

Sinceritatea-i o marfă proastă –
Ipocrizie e viaţa noastră.
Sincer să fie, nimeni nu poate,
Iar adevăru-i demult pe moarte.

Ni-s vieţile pline doar de iluzii –
Şi din speranţe creăm confuzii.
Care ni-i scopul, la urma-urmei?! –
Să fim asemeni cu restul turmei.

Nimeni nu vrea să-şi salte grumazul –
Lumii, puţin, să-i schimbe macazul.
Viaţa ne-o ducem după instincte –
Albul şi negrul nu-s prea distincte.

Doar cenuşiul, veşnic, tronează –
Drumul vieţii, ni-l tot veghează.
Despre dreptate, nu-i nici o veste…
Egalitatea-i doar o poveste –

Un basm frumos, dar mare minciună -
Fraternitatea-i o glumă bună,
Căci nesimţirea în toate aşează -
Sămânţa-i tare – balon de emfază…

…Frigul din suflet, tânjeşte soare,
Dar plictiseala adânc mă doare…
În lumea stearpă, trăiesc degeaba –
Doar nenorocul îşi face treaba…

CÂNTEC DE PLECARE de Elena Iuliana Constantinescu

Nu trebuie să-ți întorci 
Fața de la mine!…
Nu peste mult vei plecaȘi fi-vom mai singuri decât vreodată am fost,
Păsările noastre au zburat…
Îți amintești de cocostârcul singuratic
Ce ne-a prezis despărțirea-ntr-o zi?
Dar, te rog, prelungește puțin clipa,
Să-mi întorc privire și să întreb:
Asta a fost tot?!

SCRISOARE de Boris Ioachim

Motto:”Nu ţi-aş scrie poate nici acum acest rând
dar cocoşii au cântat de trei ori în noapte -...”
Lucian Blaga

Urzind, mereu, speranţe, mi-au tot murit iluzii –
O viaţă prost croită, trăită în confuzii…
Mi-s umezi tare ochii, când mă gândesc la tine –
Clădeşte tu castele pe-o viaţă în ruine.

Pândeşte adevărul, de undeva, din vise –
Nu-i chip să-l scot afară, dintre speranţe stinse.
Crâmpeie de-amintire îmi fulgeră prin minte –
De acolo mă mai mustră chip de copil cuminte.

De-ai şti cât de sensibil şi tandru poate fi
Un suflet îndărătnic, iubito, te-ai cruci!
Dar undeva, pe calea ce bâjbâie spre viaţă,
M-am rătăcit, căci astăzi, nimicul mă răsfaţă.

Erori şi vise sterpe am tot purtat în cârcă
Şi-ncrederea în oameni, simţeam cum mă încurcă;
Prieteni – numai unul! – n-am prea avut pe-aproape
Când, ros de remuşcare, cădeam în negre ape.

S-a stins, în ani, sclipirea din ochii-mi plin de soare –
I-a-nvăluit tristeţea şi-adânca disperare…
Ştiu, cam patetic sună această spovedire
În aste vremuri stranii – scăldate-n nesimţire,

Dar prea naivi şi singuri, adesea, se nasc inşi -
Sunt cei aleşi de viaţă spre a sfârşi învinşi.
Din vis şi idealuri nu poţi stârni imbolduri –
De-aceea, stins mi-e glasul, uscat şi plin de noduri…

E-o lume ce-şi ridică, cu râvnă, poale în cap
Şi-a fi murdar la suflet – nu-i nici un handicap.
Aşa că, azi, iubito, îţi scriu cuvinte-amare
Căci prea ades, în minte, sfârşitul îmi apare.

Dar poate că iubirea şi gândul plin de tine,
Mai fac să stea-n picioare o viaţă în ruine…
Mi-s tare umezi ochii, când te gândesc, ştii bine –
Doar tu-mi hrăneşti speranţa în ziua cea de mâine...

DECLAR de Aurel Peteoaca

Declar pe propria mea raspundere,
ca iubirea mi-e paradoxal de rotunda,
imi asum toti fluturi din stomac
si nu ma dezic de arsura din capul pieptului,
pe care o revendic cu vehementa.
Prin solia pescarusilor albi,
mi-ai spart retina cu lacrimi,
iar tristetea mi-e teribil de sarata,
comensal al valului de mare.
Acolo,la hotarul luminii,
m-ai botezat festila de felinar,
dandu-mi impresia de soare matur,
lasandu-ma sa acopar intunericul in bruma precoce.
De buna voie si nesilit de nimeni.
marturisesc,
ca sufletul imi este un fel de terminal,
pe care se incarca de-a valma sentimente,
cu valabilitatea indoielnica,
dar cu o vigoare iesita din comun.
Planeta risca,
sa fie contaminata cu iubire.

uitare norocoasă de Bogdan Dumbraveanu

uitându-mă la cocoș m-am uitat
am început să ciugulesc viața 
semințelor

uitându-mă la câine m-am uitat
am început să adulmec pașii
obiectelor

uitându-mă la frunză m-am uitat
am început să vântui cu verde
cerul

uitându-mă la iubită m-am uitat
am început nu știu cum să-mi fie drag de
mine

uitându-mă în oglindă m-am uitat
fericit că măcar puțin îți seamăn
Dumnezee