Nu, încă de Veronica Simona Mereuta

ce dacă mă doare dorul de soare
iar ferestrele ar trebui să rămână deschise
până la tine sunt cărări întortocheate
îndemn cu dute-vino
îmi asmute neliniştea de-a despica nodul
cu vârful descântecului rămas neîncercat
pentru mine teama ar fi o poveste de leagăn
înainte înapoi au devenit ritm de anticar
trecut de potrivit locului de odihnă
mai ştii balansoarul care mi-ar alina umbletul de-a valma?

nu, încă
totul se plăteşte aici
nici pe departe nu voi reuşi
să-mi achit fantasma ce-mi ţine încă
loc de umbră

VeSMe

Tăceri de Boris Ioachim

...Şi ce să-ţi spun, când nu mai sunt de spus
Decât tăceri groteşti, stânjenitoare?!
Iubira noastră, tristă, a apus –
Tu n-ai habar ce mult durerea – doare.

Arsura rece, a zăpezii, parcă,
Mă clatină, sub vântul grobian,
Cum clatină talazu-n mare o barcă...
Se apropie un nou sfârşit de an.

Aş vrea să te colind în asfinţituri
Dar glas nu am – tăcerea ta l-a frânt;
Şi ger mă scurmă, cu-ngheţate râturi –
Şi-oricum, în suflet, nu port nici un cânt.

Dar te visez, mereu, în miez de noapte –
Ba te visez chiar şi în miez de zi...
Dar ne-mai auzind a tale şoapte,
Eu nu mai ştiu ce-nseamnă „a iubi”.

Făptura ta, de acum, îmi e străină
-Sau, poate că, străină mi-a tot fost?! –
Cândva, mi-erai şi ţel, mi-erai lumină
Şi, vieţii mele, îi dădeai un rost.

Azi, alte ţeluri, alte idealuri,
Încerc să încropesc în viaţa mea...
Privesc pe geam: ninsoarea cade-n valuri
Ca albe draperii de catifea.

...Şi ce să-ţi spun, când nu mai sunt de spus
Decât tăceri groteşti, stânjenitoare?
Iubirea-mi pentru tine a apus -
Într –un noian de ceaţă şi ninsoare...

Iubitei mele de Stelian Maria

Oh... buna dimineata draga mea !
Hai, nu mai sta ascunsa dupa soare.
Cobori, sarind usor din stea in stea, 
Sa vezi cum noaptea, parasita, moare.

Of... buna dimineata draga mea !
Eu ti-am adus in palme o licoare...
Am adunat-o vesel undeva
Din lacrimile noptii care moare...

Sa nu tresari, sunt eu in zori de zi.
Dar... buna dimineata draga mea !
Sunt primul ce-ti aduce bucurii
In acesti stropi magnifici de cafea !

Ei... Buna dimineata draga mea !

Stelian Maria

Svängsta
2013-02-11

Si nu mai plang… de Lacramioara Lacrima

Si nu mai plang
Decat de dor
Sa pot s-ating 
Vise in zbor,
Cu ele prind
Privind in timp
Iubire aprind
Apoi un cant,
O lacrima cade
De bucurie…
Vrea ca sa-mi sa sada
Pe obraz sa-imi fie
Sa se odihneasca
O las ca sa-mi spuna
Ca lumea-i a noastra
De dragoste plina…
Iata o sterg
Ochii-i inchid
Ganduri astern
Si nu mai plang,
Stiu ca mi-e dor
La fel iti e
Nu e usor…
Nici mie, nici tie!

Si nu mai plang
Iubirea-i frumoasa
Durerea-o infrang
Mai stiu ca iti pasa
Acum ca ne-avem
Ca ne iubim…
Doar printr-un semn
Placut mai pasim
In viata, in lume,
Sperand asa mult
Doar eu si cu tine
O taina in gand
In suflet, in noi,
In a noastre simtiri
Tot amandoi…
Secrete-n priviri,
Iubirea ne cheama
Si mai departe
Luand-o in seama
Ea ne imparte…
Caldura, lumina,
Placeri in alint
O zi mai senina
Si nu mai plang…

vară abandonată de Renate Müller

m-am împiedicat de tăcere
în genunchi am cerşit
mâini pline de mângâieredar indeferenţa m-a străpuns
cu lama ei de oţel

m-am împiedicat de raze
în fire subţiri de lumină
ce în surdină fremătau
atunci când sau rupt
pe când eu mă zbăteam

m-am împiedicat în tine
în ochii tăi de tăciuni
ce mă priveau fără vină
care începuseră miraţi
să-mi surâdă în milă

Vântul de Ovidiu Oana-pârâu

n primăvară naşte armonia,

Valsând prin pajişti câte-o adiere,

Arşiţei domolind monotonia

Când poartă nori să plouă mângâiere.

Apoi, din ape, fură abur dulce

Şi-l face înălţimilor umbrare,

De-aşa răcoare, pleacă să se culce,

Chiar astrul istovit de preumblare.

După răpciune, aripe dezleagă,

Purtându-le spre zări neruginite,

Zorind şi gospodarii să culeagă,

Bogatul rod al toamnei împlinite.

Frunzişuri surpă-n codru sub rafale,

Pătând mirific iarba-ngălbenită,

Din ceruri nea şi ger cumplit prăvale,

Ca viscol peste viaţa troienită.

DE PRIMĂVARĂ de Boris Ioachim

Din streşini lăcrimează gheaţa
De palma vântului atinsă
Şi înviorată-i dimineaţa
Când gura gerului e-nchisă.

Scăpată-i firea de zăpadă
Când soarele sărută geamul
Şi-un ghiocel iese să vadă
De nu cumva-nverzit-a ramul.

Pe garduri gureşi guguştiucii
Înadins îşi înteţesc gâlceava
I-ascult şi gândurile-mi negre
Se risipesc în vânt, ca pleava.

E-un zvon de vrăbii guralive
Şi gârlele se-ntrec în clocot
Iar mânjii bolţi-n înserare
Se tachinează-n vesel ropot.

Se hârjonesc zburdalnici miei
-Vag firul ierbii se iţeşte –
Cu toporaşi şi cu brânduşe
Natura iar se primeneşte.

Fuior de abur izbucneşte
Din reavănul miros de glie
Şi-un ciripit sfios soleşte
Gingaşul tril de ciocârlie.

Pe-ntreaga fire e stăpână
Fără tăgadă primăvara
Şi zile calde or să vină
Să înverzească-ntreagă ţara.

O, Doamne, mulţumescu-ţi, dară,
Pentru-acest nou belşug de soare
Şi, rogu-te, fă să răsară
Speranţe noi în fiecare!

CLIPĂ… de Ioana Burghel

Prin clepsidra timpului
mă strecor
nisipsă pot fi iar
clipă a zilei de mâine…

Tristete… de Lacramioara Lacrima

Trist e cerul fara soare
Parca n-are-mbratisare
La fel si privirea mea
De n-o vede pe a ta,
Norii picura si plang
Ochii-mi lacrimeaza-n vant
Intai cad pe obrajori
Si se scurg incetisor
Se-ntalnesc cu stropii reci
Pe pamant isi fac poteci…
Pomii-si clatina creanga
Stiu, nu te iubesc degeaba…
Triste-ar fi zilele mele
Daca, tu n-ai fi in ele
Noptile ar fi pustii
De-ai uita ca sa mai vii,
Luna n-ar mai straluci
La stele n-as mai privi
Chipul tau nu mi-ar zambi
Visele s-ar duce toate
Pe cine-as avea aproape?
Dimineata-n zori de zi
Cu cine m-as mai trezi?

Ce trista natura-ar pare
De n-ar avea primavara
Fara flori ce infloresc
Pasari care ciripesc
Apele n-ar clipoci
De n-ai fi, cine as fi ?
Fiinta zavorata in mine
Ar ingana prin suspine
Ca nu este altcineva
Cum este faptura ta
Asta doar…ca te iubesc…
Alta n-as vrea sa gasesc
Atat timp cat ma iubesti
Nu pot sa te-nlocuiesc
Pentru ca esti minunat
Cum esti chiar ca n-am aflat
Suflet bland si bun, senin,
In durere sa m-alini,
Ma-ntelegi in tot ce spun
Merg cu tine pe-al tau drum
Si te-astept cat pot, cat pot.
Uite viata-mi are rost…
Trista e gurita mea
Fara sarutarea ta…

ALBASTRUL de Elena Iuliana Constantinescu

Conturul meu,
l-am văzut într-o zi
Modelat pe o roată
Agățată la soare,
Iar ochii mei, i-am găsit
Aruncați pe un mal de ocean.
Bustul meu…
Reușise la prima vedere,
Dar ochii
Polarizau încă albastru.
Rămase doar gândul să-l caut
În bobul de rouă curat.