Nu trebuie să-ți întorci
Fața de la mine!…
Nu peste mult vei plecaȘi fi-vom mai singuri decât vreodată am fost,
Păsările noastre au zburat…
Îți amintești de cocostârcul singuratic
Ce ne-a prezis despărțirea-ntr-o zi?
Dar, te rog, prelungește puțin clipa,
Să-mi întorc privire și să întreb:
Asta a fost tot?!
Motto:”Nu ţi-aş scrie poate nici acum acest rând
dar cocoşii au cântat de trei ori în noapte -...”
Lucian Blaga
Urzind, mereu, speranţe, mi-au tot murit iluzii –
O viaţă prost croită, trăită în confuzii…
Mi-s umezi tare ochii, când mă gândesc la tine –
Clădeşte tu castele pe-o viaţă în ruine.
Pândeşte adevărul, de undeva, din vise –
Nu-i chip să-l scot afară, dintre speranţe stinse.
Crâmpeie de-amintire îmi fulgeră prin minte –
De acolo mă mai mustră chip de copil cuminte.
De-ai şti cât de sensibil şi tandru poate fi
Un suflet îndărătnic, iubito, te-ai cruci!
Dar undeva, pe calea ce bâjbâie spre viaţă,
M-am rătăcit, căci astăzi, nimicul mă răsfaţă.
Erori şi vise sterpe am tot purtat în cârcă
Şi-ncrederea în oameni, simţeam cum mă încurcă;
Prieteni – numai unul! – n-am prea avut pe-aproape
Când, ros de remuşcare, cădeam în negre ape.
S-a stins, în ani, sclipirea din ochii-mi plin de soare –
I-a-nvăluit tristeţea şi-adânca disperare…
Ştiu, cam patetic sună această spovedire
În aste vremuri stranii – scăldate-n nesimţire,
Dar prea naivi şi singuri, adesea, se nasc inşi -
Sunt cei aleşi de viaţă spre a sfârşi învinşi.
Din vis şi idealuri nu poţi stârni imbolduri –
De-aceea, stins mi-e glasul, uscat şi plin de noduri…
E-o lume ce-şi ridică, cu râvnă, poale în cap
Şi-a fi murdar la suflet – nu-i nici un handicap.
Aşa că, azi, iubito, îţi scriu cuvinte-amare
Căci prea ades, în minte, sfârşitul îmi apare.
Dar poate că iubirea şi gândul plin de tine,
Mai fac să stea-n picioare o viaţă în ruine…
Mi-s tare umezi ochii, când te gândesc, ştii bine –
Doar tu-mi hrăneşti speranţa în ziua cea de mâine...
Declar pe propria mea raspundere,
ca iubirea mi-e paradoxal de rotunda,
imi asum toti fluturi din stomac
si nu ma dezic de arsura din capul pieptului,
pe care o revendic cu vehementa.
Prin solia pescarusilor albi,
mi-ai spart retina cu lacrimi,
iar tristetea mi-e teribil de sarata,
comensal al valului de mare.
Acolo,la hotarul luminii,
m-ai botezat festila de felinar,
dandu-mi impresia de soare matur,
lasandu-ma sa acopar intunericul in bruma precoce.
De buna voie si nesilit de nimeni.
marturisesc,
ca sufletul imi este un fel de terminal,
pe care se incarca de-a valma sentimente,
cu valabilitatea indoielnica,
dar cu o vigoare iesita din comun.
Planeta risca,
sa fie contaminata cu iubire.
uitându-mă la cocoș m-am uitat
am început să ciugulesc viața
semințelor
uitându-mă la câine m-am uitat
am început să adulmec pașii
obiectelor
uitându-mă la frunză m-am uitat
am început să vântui cu verde
cerul
uitându-mă la iubită m-am uitat
am început nu știu cum să-mi fie drag de
mine
uitându-mă în oglindă m-am uitat
fericit că măcar puțin îți seamăn
Dumnezee
nu-i loc în carne de întrebări
vise, gânduri
tot ce-ar putea pluti cu grație
se solidifică, decade
nu știu cine sunt, nu știu încotro
merg, de ce mă atașez de
lucruri fără greutate,
azi nu e ziua omului în mine
nu tânguieli premonitorii,
doar zborul celui ce nu găsește
sens mai dă să nască miză
zilei de mâine,
florilor din glastră
culori cum nu am mai văzut,
amintirilor de tine
discretă, inedită bucurie
mândrește-te cu trupul tău
de amintiri ce va rămâne mai viu
în mine decât vei fi
într-o încarnare, întotdeauna
fără amintiri
demonul acestei întâmplări
de a fi
e că în carne de abia e loc
de carne
btd,12.02.2013
Ești vara care mă-ncălzește
Și îmi topește inima,
Dar eu rămân la toate rece,
Prea rece, iubirea mea!
Hai să-nghețăm amândoi
În iarna ce ne ține,
Zăpezi să cadă peste noi,
Zăpezi să ne aline!
Să-avem o casă din ghețari,
O masă, etajere,
Un pat rece, înfrigurat,
Oglindă și perdele;
Vom sta acolo amândoi,
În jur numai troiene,
E albă liniștea ce-o auzim
Și timpul care trece.
Vom fi doi oameni de zăpadă
În casa noastră din ghețari.
Troiene grele ne apasă
Și-o zi în plus în calendar.
Simți uneori câte-un fior,
Iubire, nu te teme!
Ninsori vor crește simțitor
Și trece încă vreme...
Inima mea înghețată
Va arde lângă a ta,
Ce ninși suntem de viață,
Prea albi, iubirea mea!
10.01.2011
ce dacă mă doare dorul de soare
iar ferestrele ar trebui să rămână deschise
până la tine sunt cărări întortocheate
îndemn cu dute-vino
îmi asmute neliniştea de-a despica nodul
cu vârful descântecului rămas neîncercat
pentru mine teama ar fi o poveste de leagăn
înainte înapoi au devenit ritm de anticar
trecut de potrivit locului de odihnă
mai ştii balansoarul care mi-ar alina umbletul de-a valma?
nu, încă
totul se plăteşte aici
nici pe departe nu voi reuşi
să-mi achit fantasma ce-mi ţine încă
loc de umbră
VeSMe
...Şi ce să-ţi spun, când nu mai sunt de spus
Decât tăceri groteşti, stânjenitoare?!
Iubira noastră, tristă, a apus –
Tu n-ai habar ce mult durerea – doare.
Arsura rece, a zăpezii, parcă,
Mă clatină, sub vântul grobian,
Cum clatină talazu-n mare o barcă...
Se apropie un nou sfârşit de an.
Aş vrea să te colind în asfinţituri
Dar glas nu am – tăcerea ta l-a frânt;
Şi ger mă scurmă, cu-ngheţate râturi –
Şi-oricum, în suflet, nu port nici un cânt.
Dar te visez, mereu, în miez de noapte –
Ba te visez chiar şi în miez de zi...
Dar ne-mai auzind a tale şoapte,
Eu nu mai ştiu ce-nseamnă „a iubi”.
Făptura ta, de acum, îmi e străină
-Sau, poate că, străină mi-a tot fost?! –
Cândva, mi-erai şi ţel, mi-erai lumină
Şi, vieţii mele, îi dădeai un rost.
Azi, alte ţeluri, alte idealuri,
Încerc să încropesc în viaţa mea...
Privesc pe geam: ninsoarea cade-n valuri
Ca albe draperii de catifea.
...Şi ce să-ţi spun, când nu mai sunt de spus
Decât tăceri groteşti, stânjenitoare?
Iubirea-mi pentru tine a apus -
Într –un noian de ceaţă şi ninsoare...
Oh... buna dimineata draga mea !
Hai, nu mai sta ascunsa dupa soare.
Cobori, sarind usor din stea in stea,
Sa vezi cum noaptea, parasita, moare.
Of... buna dimineata draga mea !
Eu ti-am adus in palme o licoare...
Am adunat-o vesel undeva
Din lacrimile noptii care moare...
Sa nu tresari, sunt eu in zori de zi.
Dar... buna dimineata draga mea !
Sunt primul ce-ti aduce bucurii
In acesti stropi magnifici de cafea !
Ei... Buna dimineata draga mea !
Stelian Maria
Svängsta
2013-02-11
Si nu mai plang
Decat de dor
Sa pot s-ating
Vise in zbor,
Cu ele prind
Privind in timp
Iubire aprind
Apoi un cant,
O lacrima cade
De bucurie…
Vrea ca sa-mi sa sada
Pe obraz sa-imi fie
Sa se odihneasca
O las ca sa-mi spuna
Ca lumea-i a noastra
De dragoste plina…
Iata o sterg
Ochii-i inchid
Ganduri astern
Si nu mai plang,
Stiu ca mi-e dor
La fel iti e
Nu e usor…
Nici mie, nici tie!
Si nu mai plang
Iubirea-i frumoasa
Durerea-o infrang
Mai stiu ca iti pasa
Acum ca ne-avem
Ca ne iubim…
Doar printr-un semn
Placut mai pasim
In viata, in lume,
Sperand asa mult
Doar eu si cu tine
O taina in gand
In suflet, in noi,
In a noastre simtiri
Tot amandoi…
Secrete-n priviri,
Iubirea ne cheama
Si mai departe
Luand-o in seama
Ea ne imparte…
Caldura, lumina,
Placeri in alint
O zi mai senina
Si nu mai plang…
