COAJĂ DE MIEZ de Stefan Oana Valentin

Nesădiți, firavi, lujeri de miei
Noroiți cu greșeala diurnă
Ne lingem uimiți printre răni

Dintre fapte, ultima urmă.

Înflorim, impasibil, degeaba
Ne ardem în nori printre zei
Uităm iubirea, mila, în graba
De a cânta, suav, din flori de tei.

Epatăm, social, carnea de fruct
Pudibonzi, avem haine prea mici
Viermii ne cântă în coajă abduct
Ne vindem zeama, printre urzici.

Vărsăm pe trepte albe de viitor
Sângele bunilor noștri, pătați
Viermii din cărnuri mușcă de zor
Suntem închiși, în carne expați.

Ne e somn de petale în floare
Dor de mugur pleznit avem în gât
Rădăcini smulse între picioare
Cântec din frunză de buze de mut.

Suntem coaja, dură, prea mare
De sâmburi mici de suflet, amar
Un cerc închis, surd și atâta de tare
Urlat cu ecou, repetitiv, în urechi.

27 08 2012
ȘTEFAN OANĂ

Divina armonie (infernul, purgatoriul, paradisul) de Ovidiu Oana-parau

I. Infernul

Motto:

Spre-amiaza vieţii noastre muritoare

ajuns, într-o padure-ntunecoasă

mă rătăcii pierzând dreapta cărare...

(Dante Alighieri)  

Infernul meu e-aici, în lumea vie

Eu l-am aflat privind cu bucurie,

Doar o secundă chipu-ţi de copilă,

Dar gândul m-a oprit fără de milă.

Sunt prizonierul traiului de-acasă

Acum, când soarta asta nemiloasă

Pe tine-n dar ca înger te-a adus,

Tu zorii eşti, când eu sunt doar apus.

Nu, nu-mi dă pace gândul ! Mi-asupreşte

Iubirea când în giulgiuri o-nveleşte.

Mi-a răstignit credinţa clătinată,

Nu-i pasă lui de-o dragoste curată.

Mă macină când macii sunt în floare

Şi inima-mi doreşte cu ardoare,

Ca pacea peste mine să se-aşeze

Şi sufletul din nou să-mi lumineze.

* * *

II. Purgatoriul

Motto:

Înalţe pânze-a-nchipuirii navă

Şi-apuce-n larg pe ape ce-s mai clare,

Lăsând în urmă marea de otravă...

(Dante Alighieri) 

Am adormit şi pe poet l-am invocat,

Cerându-i să mă-ndrume în păcat;

Se-apropie de mine şi zâmbeşte,

Cu glasul liniştit îmi povesteşte:

„Nu încerca să schimbi ce legea firii

Ţi-a sorocit, ca rob să-i fii iubirii !

E drept că azi apusul te zoreşte,

Iar zorii te-au legat parcă hoţeşte.

Nu te opri, căci dragostea-i lumină,

Ca răsăritul într-o zi senină !

Adună-te şi pune-i în privire,

Amorul tău de taine ca menire.

Şi poate s-o-ndemna să prindă-n rază,

Dorinţa ta cu-arome de amiază.

Şi-n doi veţi străluci precum un astru,

Născut dintr-un copil şi-un dor sihastru. 

* * *

III. Paradisul

Motto:

Mărirea celui ce-i izvor mişcării

pătrunde-n Univers şi străluceşte

mai tare-n miez, mai slab în geana zării...

(Dante Alighieri)

Din somn am revenit cu gând la tine

Şi zorii-au năvălit arzând spre mine,

Uimirea-mi copleşind-o cu speranţă,

Iar visul risipind prin cutezanţă.

- „De ce-ai venit ?” am întrebat în şoaptă.

- „Aşa-i firesc ! a zis. Timpul aşteaptă

Apusul când în noapte se aşează,

Urmat apoi de zori ce luminează.

Prin asta, legea firii te dezleagă

Unindu-te cu fata ce ţi-e dragă.

În doi să zămisliţi doar bucurie

Să vă îngemănaţi în armonie !” .......

infernul, purgatoriul, paradisul...

pe creste poţi s-ajungi doar când abisul

deplin e, iar credinţa ta în cer,

iubirea o preschimbă-n giuvaer.

***

16 Ianuarie 2011

Visul, vele purpurii… de Radu Adrian Gelu

Visul, aripi deschise ce par vele purpurii,
suflet lăstun, lotcă vie a oceanului vânt,
navigând norii care-şi dănţuie franjurii,

ca futurele ce iubirii îi vibrează un cânt…

Visul, sărut în zbor pe urma paşilor lunii,
plutire de păpădie în parfum de veşnicie,
scăldat în laptele ce udă astralul fântânii,
speră în potopul de emoţii cu străşnicie…

Visul, dincolo de orice imaginaţie zboară,
tainic dor şi fierbinte fulg al vieţii mister,
ce arde pieptu-mi de lăstun, mă-nfioară,
visul e zboru-mi evadării din tristul crater…

Altfel de stare de Elena Valeria Ciura

Dis-de-dimineaţă
Mi-a deschis portiţa,
Bucuria!

Era-n roz şi alb drapată,
Precum rapsodia
Forilor de nalbă ,
Din a nunţii salbă.

Mi-a promis -
Pe viaţă
Fericirea!

Ochii lui ca peruzeaua
Unduiau spre ceruri
Cercuri de iubire
Şi de adevăruri!

L-am privit
Şi l-am iubit
Ca pe-un soare-n asfinţit!

Pastel I-III de Nicoara Nicolae-Horia

Adam dormind sub pomul interzis,
Frumoasa Evă îl ruga fierbinte-
Fă-mă Femeie! Doamne, ce cuvinte!

Şi merele cădeau răscoapte-n Vis...

Eva oftând acolo în Grădină,
Nimeni nu ştie Adevărul ei...
Adam şoptind, cu ochii plini de vină-
Femeie, spune-mi, fericirea ce-i?!

Adoarme vântul ostenit pe harpe,
Ce linişte-i de jos şi până Sus!
Doar sâsâitul blestemat de şarpe
Se-aude-n urma celor care nu-s...

Datoria... de Nicoară Nicolae-Horia

„Plătește-mi ce ești dator... Îngăduiește-mă și îți voi plăti...”
Matei 18, 28-29

Mă simt dator precum era și ea,
Sluga aceea din cuvântul sfânt,
Și datoria nu-i atât de grea-
Am s-o plătesc întreagă pe pământ;

Știu, datoria către Dumnezeu
Niciodată n-o să se termine!
„Îngăduiește-mă”, te rog și eu,
Frate mult mai datorat ca mine...

Lacrimi de pian...cantec - de Iurie Osoianu

Ai apărut lângă pianul meu,
Venind de undeva, din răsărituri,
Răpind, printr-un acord instantaneu
Din universul meu, tot infinitul

Iertați-mi note suspinânde de fiori,
Acorduri care plâng pe la agape.
Dar lacrimile de pian grozav mai dor,
Cu despărțiri alunecânde peste clape

Te rog de-mi iartă, drag necunoscut,
Nevinovata mea chemare din privire....
Și tristul zâmbetului meu ce-i doar tribut
Plătit de-o veșnicie – veșniciei...

În ochii tăi, atâtea adâncimi,
În blondul tău, atâta nud si soare.
... Plângea pianul meu cu profunzimi,
Cu simfonii de stele căzătoare...

De-a pururi vinovați și izgoniți
Pentru păcatul prim și plin de vină,
Mă plec în fața Creatorului, cerșind
...iubirea Evei,... vinovată.... primă...!

Şi ruga asta, împletită din cerşiri
Şi tainicul ascuns prin asfințituri,
Va fi comoara noastră de iubiri,
De inceputuri noi și de sfârșituri.

Te vreau înghenuncheat în fața mea,
Învăluit de voluptate și iubire.
Răpitul infinit din lumea ta,
Să-mi aparțină veșnic numai mie.

Cu negrul absolutului, absorb
Imaculatul veșniciei de ninsoare...
Plângeau peste pianul nostru orb,
Acorduri rătăcite de scrisoare…

Rugăciunea unui dac - de Iurie Osoianu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor
Nici Lupu presedinte, nici Godea tradator
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Voronin era toate, Voronin era una
Pe când siretul Gimpu, si jalnicul Chirtoacă
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Din ce adinc de mama nascu-i acest Ulinici

El singur statu hot inainte de-a sta hotii
Cind nu-l stia mai nimeni, acum il stim cu totii
E l este papusarul ce-aduce fericire
Acestu-i colt de Tara si rest de omenire
El este fondatorul de firme si partide
El pentru noi se roaga, tot el de noi se ride
E ce-l ce ne hraneste pe noi cu franzelute
Dospite prin offshor-uri,ca nu cumva sa puta ...
Pe-acest neom Tu Doamne facuta-i cel întâi
Ce mi-ar răpi chiar piatra ce-o am de căpătâi.

Gonit de statul asta prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice procuror un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte
Că neagra saracie simţirea-mi mi- a *mpietrit-o,
Că fug din tara asta, pe care am iubit-o -
,Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
I-ar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Î ndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
In lumea stapinita de lupi si papusari
De chori necomuniste si gimpi neliberali
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

TU... noi? - de Cătălin Codru

Tu eşti tu...
Dar eu... sunt... noi?
În gând bun cu amândoi?
În amestecul de turbă, ce-şi aşteaptă iarna sfântă?
Întunericul... nimic
Coborât din infinit?
Înălţat spre nu ştiu unde
Păsările să-l inunde
Întunericul de sus?
Răstignit ca un apus?
Întunericul în care sunt doar stele
Căzătoare
Sunt şi stele existente
Cu aprinderi remanente
Însă... acolo
Sus eşti tu!
Acum nu pot spune nu
Suntem unu... suntem doi
Dacă tu eşti între noi
Dacă eu sunt tu... sunt eu!
Sus acolo-i Dumnezeu
Care,în tine,a pus sămânţa...
Şi din noaptea asta sfântă
Dacă... am şi eu lumina... sunt şi eu
O rădăcină
Dacă tu şi eu... eşti tu,
Împărţirăm sufletul... suntem noi şi Dumnezeu,
Tu şi noi suntem doar eu,
Infinitul cel prezent... se târăşte lin...
Dar lent.
Unde ai sălăşlui?
În ce noapte în ce zi?
Cum ai fi dacă n-ai fi?
Fi-ţi-ar noaptea numai zi!
Strigătele bucurii,
Întunericul... lumina!
Să trăieşti fără vreo vină!
Eu, să te aştept mereu...
Dacă tot ce eşti sunt eu!

Eu te iubesc Moldovă - de Iurie Osoianu

Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Te înrămez în amintiri ce-s aidoma
Cu deja-vu al frunzei rupte de la ram
Cu retrăiri-iluzii și dureri -phantome
Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Îți fac cadou parada asta militară
Să înțeleagă toți – prieteni sau dușmani
Că nu jelesc nimic să te afirm ca țară
Eu te iubesc Moldovă , la douăzeci de ani
Deschis îți spun -de abea încep a înțelege
Că tu ești Țara mea și eu sunt moldovean
Și o credința avem și un pămînt și-o lege
Eu te iubesc Moldovă , la douăzeci de ani
Nu mai doresc nici alipiri nici aderări nici alianțe
Că-ci înțeleg că am visat in van
Și timpul ce sa dus, că-i pură relevantă
Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Doresc să ai tărie”n braț și sânge rece…
Și cânii astea lătra iar avan
Și caravana asta ,
Doamne , greu mai trece…