Pleacă vara... de Nicoară Nicolae-Horia

Pleacă vara- frunză arsă,
Nu mai pot să o amân
Şi de mine nici nu-i pasă
Amărât dacă rămân...

Rece şi amară-i huma
Ca o umbră de cucută,
Pleacă vara, cade bruma
Peste amăgirea mută...

Cât a stat cu noi la cină
A fost tristă şi săracă
Şi cu ce sunt eu de vină-
Pleacă vara şi ce-i dacă?...

Vina ce-am ajuns... - de Petre Violetta

Cine ştie să-mi pătrundă printre genele închise
Pe sub care-am strâns albastrul dimineţilor curate?
N-ai ştiut s-ascunzi tăcerea, nici în vise n-au fost scrise
Şoapte adunate-n taină, dăruite pe furate...

Melancolice colinde, aninate-n ramuri goale
Plâng şi-acum rătăcitoare printre inimi sângerânde;
Hohoteşte iar destinul, la răscrucile fatale
Când o pană frântă-n două mai suspină pe neunde...

Şi nebunii râd albastru, când în palmă prind epave
Ale ultimilor ploi...Ştii, când îţi cântam un fulger?
Ştii când îmi tunai un zâmbet şi ce-nlănţuiri grozave
Între trup şi gând ardeam...Şi ce-ngheţ urma, ce ger?

Mă deschid acum spasmodic, într-un ţipăt de lumină
Germinând sub întrebari şi-ndoieli fără răspuns;
Lasă-mi ploile albastre să mă spele de rugină,
De rugina toamnei tale şi de vina ce-am ajuns!

LIMBA, MÂNĂ DE GÂND - de Oană Stefan Valentin

Zborul fără de oase
se târâie pasăre ruptă
în zbatere de lumină
cu pumnii strânși.

Umerii fără de stern
cad uciși pe brânci
în coate de abdomen
cu dinți sterpeziți.

Fuga fără de țintă
se împușcă în ochi
repede, crud și clar
să nu sufere întuneric.

Mâna fără degete
se taie din limbă
să nu mai mimeze
gândurile mute.

Strig cădere în pumni
fără de oase zburate
gândind degete răsfirate
mușcate cu dinții smulși.

Marie... - de Nicoară Nicolae-Horia

M-am întrebat adeseori în gând,
Atunci, în Ziua Adormirii tale,
Când aerul se auzea plângând,
Din Somn nu a fost nimeni să te scoale?

Și astăzi întrebarea se destramă
Ca aburul din miezul pâinii frânt,
Cum stau lângă tăcerea ta de Mamă-
Deșteaptă-te, Marie, din cuvânt!

Tu iartă-mi, dar, suspinul efemer
Din inima de dragoste preaplină,
Știu, trupul tău s-a înălțat la cer,
Născător de-a pururi de lumină.

Cum putea să plece fără el
Sufletul, cel fără de prihană?
Acum, aici, pentru Jertfitul Miel
Curg lacrimile tale din icoană...

Rostindu-ți numele și e de-ajuns,
Mi se umple versul meu de bine,
Ave Marie! Dumnezeu și-a pus
Toată veșnicia Lui în tine!...

TRIMITE DOAMNE! - de Patricia Serbanescu

trimite Doamne câte-un înger
ca semn, c-avem şi noi părinţi,
şi dă-ne veste, cu un fulger
că ne apropiem de sfinţi.

ajunşi spre asfinţit, ne arde
avem pe chip, numai durere
vino…şi numără-ne fapte!
să încetăm cu-atâta vrere…

căci toată viaţa e doar curgeri
n-am căutat decât spre Tine,
îmi dai iubire, îmi dai înfrângeri
să treacă vremea, să Fii cu mine!

nu sunt hotare între noi
aici, trăirea-i doar o luptă,
de ne-om vedea iară, noi doi
ţi-oi povesti de ,,lancea ruptă,,.

umanitatea-i numai fapte
poate aşa am fost meniţi,
aici trăim… dualitate
suntem şi surzi si muţi, croiţi.

de vom ajunge-n Poarta Vieţii
vom sta pe câmpul cerului,
având în braţe toţi scaieţii
schimbaţi, cu crinii Domnului.

de n-ar fi fost doruri fugare
demuuuult… ispita era moartă,
am fi zburat sub mândru soare
şi am fi fost, mâna Ta dreaptă!

citesc poemul tău - de Belean Maria

scris în pietre cu nisip
marea este un loc din care privești cerul
iar scoicile
sunetul la capătul căruia pot să ajung mereu
nimeni nu-mi simte lipsa
dorm de ani în crengile mărului
anotimpuri desenându-mi pe piele
incantații
coji
nimeni nu-mi vede lipsa
în fiecare scoică las răvașe
și cu un gest alene
le așez în nisip doar în partea stângă
unde cordul lasă bătăile mai dese
mai sacadate
și calde
dar
nimeni nu-mi aude lipsa
uneori aș vrea să dau pâinea inimii
firimituri pradă păsărilor
să ducă ele semnul printre pietre și nisipuri
ca nu cumva elixirul vieții
să nu aibă hrană
și să o ia razna de nebun
să nu te mai găsească
cu mâinile noduroase modelez plastelina nisipului
sub cântecul suav al sirenei
marea șoptește
ascultă

o să vină și acea clipă
în care plasa liniștii ne va sta de strajă
strivindu-ne

Când m-am durut - de Costel Suditu

Mereu mi-am zis să nu mai scriu despre durere;
Nu despre a mea Doamne!
Eu am învăţat să o mănânc şi-mi e uşor;
Despre aşa de multă câtă Ai dat omului;
Oare ce de la Tine am primit, cu adevărat i se spune viaţă?
Acestea toate ce simţim şi vedem,
Cum să le spunem?
Eu nu aşa am înţeles viaţa;
Nu spun că m-am săturat de durere,
Să fie, că nu îngraşă,
Dar eu aş spune astfel:
Când a fost de m-am durut,
Mama mea, de durere, râdea;
Când mi-am dat seama că dor,
Începeam să înţeleg durerea;
Acum, am un număr de ani de durere
Şi voi mai avea cât oi vrea Tu,
Că e darul cel mai de preţ
Pe care l-ai făcut omului
Până când va fi să trăiască.

Inima de femeie… de Lacrimioara Lacrima

Inima de femeie

Oricand poate sa iti dea
Iubire cu scanteie
Iubeste-o, nu ezita
Ea stie s-astepte
Cu multa rabdare
Si far’ de regrete
Chiar din departare.
Doreste alint
Multa ocrotire
Te poarta in gand
Sperand fericire…
N-o alunga, n-o rani,
E gingasa si buna
Mereu te-o iubi
Visand ca-mpreuna
Va fi implinita
Cand bate cu a ta
Iar clipa de clipa
Nu vrea altceva …
Decat sa o crezi
S-asculti glasul ei
Desi…nu o vezi
E locul dragostei…
*
Inima de femeie…
Rezista la ploaie si vant
Ascunde si rabda-n tacere
Un vers in poem renascand
Cu pasiune, mult dor,
Paseste fara de teama
De-i este greu sau usor
Cu dragoste te tot cheama
Nu cere ci doar tanjeste
In nopti pline de stele
La cel pe care-l iubeste
Sclipind amintiri printre ele
Priveste-o cum lumineaza
Si atunci cand este trista
Asterne flori si danseaza
Emana parfum ce persista,
Se bucura, plange cu tine,
Sensibila in mangaieri
Iti daruieste iubire…
Astazi si maine…ca ieri
Vrea ca sa-ti fie aproape
A ta pentru o vesnicie
Afectiunea ei te indreapta
Sa stii…o inima de femeie…
*
Inima unei femei are o cheita…daca iti este daruita…descui si vei descoperi cel mai mare dar …dragostea…

Amăgire - de Nuța Istrate Gangan

Ai absolvit magna cum laudae
tristeţea clovnului
şi singurătatea alergătorului de cursă lungă

Ai un doctorat în zâmbet trist
poker strâmb
şi suspendare în ghilimele

Tu treci prin toate iadurile
doar ca să-ţi poţi pune pecetea
pe coapsa mea cea stângă

Îţi înşeli sufletul cu minciună
doar ca să-mi poţi
defini o clipă de adevăr

tu ai inventat o nouă definiție
pentru nefericire
și ai brevetat jocul de-a soarta

însă nu ai înțeles
că ceea ce îti doreai
să găsești
fusese deja descoperit cu mult înaintea ta
de doi oameni și un fruct oprit

Să-ţi spun: La revedere !? - de Irina Nedelciu

Să-ţi spun: La revedere!?

Ar fi prea dureros
Şi chiar nu am putere
Să îţi zâmbesc frumos.

Aşa că-mi plec privirea
Şi şoapta mi-o ascund,
Lăsându-mi doar iubirea
Să te alinte-n gând.

Vor trece poate zile,
Vor trece poate luni,
Doar caldă amintire
Voi strânge-n ambii pumni.

Ca semn de mulţumire,
Că eu... te-am cunoscut
Voi aduna în file
Suava-ţi şoaptă-n cânt.

Iar peste ani, când soarta
Îmi va zâmbi în cer,
Îmi voi deschide cartea
Scriindu-mi: Nu mai sper.