Sunt obosită şi nimic nu-mi cântă
Până şi vara se ascunde, încă,
Stau în tandem cu ploaia furtunoasă
Ce mă alintă-n zâmbet furioasă.
Pe boltă... fulgere zvârlugi
Pleznesc cu biciul luminat, în
cruci,
Cer cenuşiu de nori nedumeriţi
Ce stau prostiţi,ieşiţi parcă din
minţi.
Şi ea,pădurea, freamătă-n neştire
De supărarea stropului ce vine,
Nimic, dar chiar nimic n-o
linişteşte,
Îşi plânge soarta, ce-n torente o
loveşte.
Direcţionat, privesc spre munte cu-n
oftat,
El stă ascuns în nori, e întristat,
Cu fulgerul ce îl curtează-nflăcărat
Prin stropii reci şi vântul cel
turbat.
În ochi mi se revarsă doar tristeţe
Când pasu-n iarbă delicat musteşte,
Văd firul verde, cum se-neacă, cum
se frânge!
Şi inima-mi pe loc, amarnic plânge.
În simfonia ploii totul se
răstoarnă,
Nu-i loc de soare sau de cald afară,
Nu-i loc de zumzet sau de clinchet
de copil,
Ci doar de ploaie şi de vânt.Amarnic chin !
Irina
Nedelciu la 6 iunie 2012
