Soarele părul îşi despleteşte de Renate Müller

Soarele părul îşi despleteşte

îl întinde peste câmpii şi văi
cu o coroană se-mpodobeşte
inundă pământul cu lumina ei

Vrăjeşte de dimineaţă
dă farmec auriu zilei
topeşte voalul de ceaţă
străluceşte cu mii de scântei

Picăturile clare de rouă
mărgăritare ce sclipesc
lacrimi trimise nouă
dintr-un tezaur ceresc.

Renate Müller

CALATORIE CATRE CENTRUL INIMII de Cristina Maroiu

Nu cauta mai presus decat cerul!

Icar a plecat nepregatit la drum
si a sfarsit cu aripile
infrante de necunoastere!
Dar daca tot vrei sa te avanti
dincolo de propriile-ti limite
regaseste-te mai intai
pe tine insuti!

Nu te initia in limbajul oracolelor,
ci asculta-ti glasul din interior!
“ Uite, cum poti sa traiesti fara inima?”
(asta parea a spune robotul
care pasea sacadat inainte-inapoi
intr-o vitrina de bazar)
Deci opreste-te, respira,
rosteste o ruga
si nu vei disparea cu totul 
in neant!
…………………………..
Cu ochii larg-deschisi,
ma opresc doar o secunda,
cat sa-mi aud inima: e acolo!
Orologiu sangeriu,
danseaza sarabande cu venele
din care isi ia obolul 
cu nesat…

Cristina Maroiu
05.06.2012

Mă umplu de tine... de Nicoara Nicolae-Horia

Şi iarăşi mă umplu de tine
Ca Marea de murmurul ei,
Starea de veghe când vine
Înapoi să nu mi-o mai iei

Şi aşa e târziu pe pământ,
Fără de ţărmuri să-mi fie
Până la capătu-i sfânt
Năvalnica mea liturghie.

Eu ştiu ce oftat o cuprinde
Pe viţa cu dor de araci,
Nimic dintre noi nu se vinde-,
Sărută-mi cuvântul şi taci...

Când tata s-a hotărât să moară de Boris Ioachim

Cu nori cerneşte zarea amurgu-nvineţit,

Abraş se zbate vântul, cu scâncet de vioară...
Sătul de-atâta muncă şi vag cam plictisit - 
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară.

Se-nvârte prin ogradă, firav şi gârbovit,
Încet frecându-şi barba ţepoasă şi căruntă...
În ochi îi joacă-un licăr stingher, dar mucalit - 
De-ai crede, bunăoară, că s-a gătit de nuntă.

La gard, încearcă parii, cu-n gest de alintare :
„Ca toate din ogradă, s-au şubrezit un pic...”
Şi apoi rosteşte alb, cu ascunsă disperare:
„De acuma, însă, mie – nu-mi trebuie nimic...”

Sub norii de cenuşă, stă tata-nţepenit
Şi tot amarul toamnei pe umeri îi adastă
Şi-n minte-mi vine gândul, că-n lume s-a ivit,
Ca-atâtea generaţii, într-o zodie nefastă.

Sub bolta împietrită stă tata, fără glas...
Cu albastrul din privire ţintind, parcă, în gol ...
La margini de mileniu, e-un semn de bun-rămas - 
Cu el se stinge-o lume – sub veac nepăsător.

S-a-ntunecat... văzduhul, de ploaie-i pregătit...
O stranie durere m-a împietrit în seară;
Sătul de veacu-acesta ursuz şi nesimţit –
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară...

Inconştientul de Veronica Simona Mereuta

acela de-i spunem colectiv se răzvrăti,
a pacea nelumească,
aşteptat lumesc reflux a dumnezeire,
sfinţire păgână de lut umilit.

Pot să mai ştiu ce n-am vrut vreodată
să mi se întâmple,
pot opri ploile şi întoarce izvoarele din drumul lor,
învolburate ape reci de răscoală?!

De ce,nu e doar o întrebare banală,
e un fulger pe care îl iubeam,de fiecare dată,
când mi se întâmpla,este/era amăgirea mea,
speranţă de lebădă ce n-a ştiut vreodată zbura,
mai înalt decât o păpădie,oricât de înalt a încercat.

Te iubesc,sau îmi doresc,
aşa cum surâsul vrea să ajungă zâmbet larg,
chiar dacă nu ştie să fie cel mai înalt catarg,
de doruri,de valuri,de iluzii,
şi se uită topind ţurţuri,doar aşa,
..să poată veni primăvara!

Vero
04.06.2012

Iviri stelare de Radu Adrian Gelu

În noaptea de argint cu Luna,

scântei mii răspândesc lumina,
pe cerul prea întunecat şi vast,
constelaţii pâlpâie-n contrast...

În fiecare noapte-n fiece secundă,
puzderii de diamante vii inundă
ca nisipu-n spuma mării răsăritul,
cu strălucirea lor apropie infinitul...

Revăd cu încântare ivirile stelare,
întuneric spărgând-n albă culoare,
când Mica Ursă varsă lapte-n alee,
perpetuum născând Calea Lactee...

Orion mereu aflat la o vânătoare,
struneşte Pegasul la Carul Mare
de a urmări Dragonul dar şi Leul,
Gemeniilor dăruind apoi trofeul...

Cântec de singurătate de Renate Müller

Fac atâtea lucruri din singurătate

din când în când la lună zbor
deschid ecluza lacrimilor ferecate
şi mă las purtată-n voia lor

stau cu pleoapele închise
lumânările în noapte greu le sting
strâng în suflet flori îndurerate
cu degetele vântul îl ating

noaptea cânt la lună şi la stele
ziua clipele eu ştiu să le întind
în archiva amintirilor mele 
umilă răsfoiesc în cărţi citind

Renate Müller - Heidelberg

Început de cireşar de Boris Ioachim

Iubito-n început de cireşar

De ce îmi pare viaţa în zadar,
Când verdele e-atâta de intens –
De ce îmi pare totul fără sens?

Să fie doar un gând rătăcitor
Ieşit din sfâşierea unui dor
Ce vine din trecutul meu neclar –
Când viaţa o priveam ca prin cleştar?

Pe stradă trec perechi, râzând, şoptind
Şi mă străbate, ca un fulger, gând
Un gând ceţos, rece şi-ntunecat –
Că nu vom fi, alături, niciodat’.

E-un soare blând şi atât de generos
Că poleieşte totul cu frumos…
Şi mierlele, ah!, mierlele cum cântă!
Iar rândunici-săgeţi spre-azur se avântă.

Cireşele de mai demult sunt coapte
Iar ceru-i plin de stele vii în noapte…
Şi mă frământă-o întrebare grea:
Mai e pe acolo, oare, steaua mea?

Căci deznădejdea iar mi-e boală grea…
De-ar fi – să fie! – măcar steaua ta
Din când în când ca să mă privegheze
Şi calea-mi, câteodată, s-o vegheze.

Sau, poate, cer prea mult? - e steaua ta!
Pe-a mea cred c-a furat-o cineva…
Căci e ceva banal, azi, a fura –
De ce-ar fi curios să furi o stea?!

…Dar, poate, doar un duh rău m-a vrăjit
Şi totul nu-i decât un gând smintit
Stârnit de triste auzite veşti…
Tu tot frumoasă, fremătândă, eşti?

Autobiografică... de Nicoara Nicolae-Horia

Citesc ce vreau, nu mă obligă nime,

De scriu, la fel, cuvintele îmi vin
Și se așează singure în rime
Precum toamna strugurii în vin.

Chiar dacă am origini sănătoase
La școli înalte n-am avut acces,
Nu mi-a plăcut nici goana după oase,
Nici la uspețe mire, mai ales.

Din văi adânci și până-n munți, înalții,
Mi-am urcat singur drumul și cu zel,
Am loc destul de mine și de alții
Și nu am fost invidios defel.

Semănător de liniște și pace,
Cât nu-nțeleg nu voi nega vreodată,
Nu spun că nu-i frumos ce nu îmi place
Nimic din viața care mi-a fost dată.

Toate simțurile nu mi-s adormite,
Și ca de obicei sunt mult mai viu,
Numai gândul cine mi-l trimite,
Sigur, niciodată n-o să știu.

Acest poem în ramă n-o să-l pun,
Contururile lui încă nu-s clare,
Aici mai multe nu vreau să vă spun,
Nici ochii voștri nu mai au răbdare.

Iubesc ce vreau, nu mă obligă nime
De cine, când să mi se facă dor,
Respir și eu un aer sub cerime
Tot mai puțin și cu miros de clor...

4 Iunie 2012

Tăcerile sufletului de Dorina Litra

Am gustat din lacrima fericirii - 

era dulce-amăruie,
Mi-a atins sufletul 
şi l-a-nfiorat de plăcere.

Am gustat lacrima disperării - 
era amară, sărată, 
Mi-a atins sufletul 
şi l-a umplut de durere.

Ţi-am atins sufletul - 
era plin de durere,
Sufletul meu ţi-a zâmbit, 
acum.... doar tăcere.