Frumoasa durere de Mariana Mihai

Si-n durere poti sa razi,

Sa-ti faci viata mai usoara,
Sa nu lasi sa te mai doara,
...In iubire de te-afunzi.

Poti sa faci Rai din durere,
Cand iubesti si treci prin viata,
Chiar,cu lacrimile-n fata...
Daca vrei,gasesti repere.

Cand uratul te-mpresoara,
Pragul inimii de-ti trece,
Crezand ca la tine-i merge,
Tu,cu dragoste-l doboara.

Si-n durere sta frumosul,
Daca stii si vrei sa-l vezi
Si-n frumos mereu sa crezi,
Da-i frumosului,prinosul.

Mariana Mihai,4 iunie 2012

Sub al lunii felinar de Radu Adrian Gelu

Stelele lunecă peste briza norilor,
violet străluce-n culoarea de dor,
Luna aprinde un felinar globular,
o memorie de flăcări a bolţii altar...

Aerul nopţii respiră doar a sărut,
când te ating moale-n alint tăcut,
şoapta suflu-ţi de amor gustând,
în îmbrăţişare cu pasiune arzând…

Buzele tot gustă în dulce foame,
dorinţa scânteind ochii-n flame,
senzaţii de incendiu par a atinge
piept la piept, extazul a nu stinge…

Ca mierea-i dulcele gust al iubirii,
în dansul buzelor închinat fericirii,
fiece por şi puls dându-i plăcerea
topind suflet în suflet, clocotirea…

Obsesie de Boris Ioachim

Otrava argintie a zărilor mă cheamă

Să plec spre-o altă lume, mai bună şi mai calmă.
S-a dus a mea viaţă – un biet fuior de fum –
Şi nu mai văd, în faţă, cărare şi nici drum.

Călcând mereu pe-alături, mereu m-am tot lovit –
De piatra neputinţei cu sârg m-am poticnit…
E viaţa doar o luptă?! Pe naiba – e doar chin!
Şi cerul lumii noastre prea rar este senin.

Să tot croieşti la planuri, uşor e de făcut –
Dar soarta-ţi pune piedici, cu chicotit tăcut.
Aproapele ţi-e, totuşi, mereu îndepărtat
Şi blestemat e omul să fie-nsingurat.

Ce-i, oare, fericirea? Nu e, cumva, de veci,
Un mozaic de vise şi un ciudat ghiveci
În care, laolaltă, stau mierea şi veninul –
Dar mierea-i prea puţină – veninu-i dă preaplinul.

Nu-i, oare, fericirea făcută din bucăţi,
Dar prost alcătuită, din mult prea strâmbe părţi?
Căci ne minţim, cu toţii, că suntem fericiţi
Când, totuşi, din născare, de soartă priponiţi

Ne zbatem să răzbatem mai sus, către azur,
Dar, fără de tăgadă, ne învârtim în jur
Atât cât lanţul sorţii, mai lung, mai scurt, mai gros –
Ne lasă să întindem o mână spre frumos…

…Otrava argintie a zărilor mă cheamă
Să plec din astă lume, fără regret sau teamă…
Căci dusă mi-e viaţa – banal fuior de fum
Şi pulbere sunt toate – speranţele sunt scrum.

zi de vară de Ovidiu Oana-pârâu

a plouat

iar vântul norii

îi alungă către zare

şi aduc

lumină zorii

risipind-o-n lumea mare

harnic

soarele-şi ridică

voinicia-n ziua nouă

raza lui

fiebinte strică

lăcrămioarele de rouă

s-au pornit

din muşuroaie

lungi şiraguri de furnici

câte una

mai greoaie

o înghite un arici

în înalturi

ciocârlia

stă de veghe peste toate

risipindu-şi

melodia

peste câmpuri cu bucate

sus pe munţi

ca o năframă

curcubeul desenează

un tablou

ce se destramă

sub căldura de amiază

către seară

se strâng roată

fetele cu cofe-n mână

apă rece

vin să scoată

din adâncul de fântână

doar un strigăt

le zoreşte

către casă de-ntârzie

pe cer

luna-şi risipeşte

larg paloarea argintie.

Ovidiu Oana-pârâu la 4 iunie 2012

Sunt spărgător de grevă… de Boris Ioachim

Sunt spărgător de grevă-ntr-al dragostei protest –
Tu protestezi de o vreme, dar eu pot să atest
Că nu-ţi respect protestul – şi că respect, fidel,
Credinţa în iubire, căci nu pot fi altfel.

Cu cât tu eşti mai rece – căldura-ţi suplinesc,
Când eşti nepăsătoare – şi-n locul tău iubesc,
De aspră-ţi este vocea, în vocea mea se simte
Nu ton plin de tandreţe, ci de torent fierbinte.

Când ochii tăi, de altmiteri, atâta de duioşi,
Îi simt privind spre mine-ncruntaţi şi furioşi –
În ochii mei, tandreţea-nfloreşte mai cu spor
Şi adânc trimit spre tine priviri pline de dor.

Când inima-ţi nu bate, adânc, precipitat
Şi simt că tu, aproape, de mine ai uitat,
Tot pieptul îmi tresaltă, haotic şi ciudat,
De parcă două inimi, la unison, se zbat.

Tu când priveşti cu silă la zloata de afară
Şi-nfrigurată tremuri, visând la primăvară,
La rându-mi, pe fereastră, privind fulgii de gheaţă,
Gândindu-mă la tine, eu văd în jur verdeaţă.

În noaptea friguroasă, nu simţi aşa, deodată,
Că-ntreaga ta făptură se încălzeşte-ndată? –
Mi-e sufletul cu tine – şi-n tine dar nu vezi,
Tu simţi acestea, însă, refuzi ca să mă crezi.

Şi-n general, iubito, iubirii făcând grevă,
Tu nu mă storci de vlagă, ci cu vioaie sevă,
Îmi umpli trupul, care-i destul de obosit,
Şi parcă, dintr-odată, sun viu şi-ntinerit.

…Sunt spărgător de grevă şi asta e firesc
Dintr-un motiv prea simplu: frumoaso, te iubesc!
Şi nu-ţi respect protestul, căci eu rămân fidel
Credinţei mele-n tine – căci nu pot fi altfel

N o s t a l g i e de Iurie Osoianu

Peste fiecare clipă petrecută 

într-o lume ce-o credeam iubire 
s-a lăsat o nostalgie așternută 
peste colț de suflet și de fire 

...nostalgie , nostalgie , nostalgie 
Înrămată în formele tăcerii 
nu -mi mai lua din clipele uitării 
vamă în favoarea veșniciei ... 
nostalgie , nostalgie , nostalgie 
sentiment al naibii de himeric 
cu sclipiri de negru cu isteric 
pe albastrul pur al nebuniei... 
nostalgie , nostalgie , nostalgie 
soră dreaptă cu melancolia 
lacrimă curgând pe isteria 
unei stânci de albă gelozie 
nostalgie , nostalgie , nostalgie... 

Peste fiecare clipă petrecută 
într-o lume ce-o credeam iubire 
s-a lăsat o nostagie așternută 
peste colț de suflet și de fire ...

03 iunie 2012
Moscova

ÎNCRUCIȘATE CUVINTE de Stefan Oana Valentin

Zâmbetul plin

ți-l ung pe cuvinte
ochi întind
lung pe vers
pielea ți-e odă
de zbor înainte
rima îți vine
așa bine în mers
in vin pui dulce
licoare de nebunie
și mi-e sete
poem să te beau
să-mi faci o
cafea din silabe
o mie
lingurița las-o
unde era
și hai să vorbim
citind pe iubire
îmbracă-te-n strofe
albe voal
de rochie mireasă
la gât gablonz
de titlu să-ți pui
arată-ți literele 
odată
citiților toți...

02 06 2012
ȘTEFAN OANĂ

Singurătate de Boris Ioachim

Pe cât de vast e Cerul – pe-atât de strâmb şi-ngust

Îmi pare că-i Pământul pe care traiu-mi duc…
Din fierea lumii noastre, cu resemnare gust
Şi–oriunde-mi îndrept paşii, mă simt un pui de cuc.

Mi-e soarele, adesea, un fel de blând reper
Însă, mai des, prin ceaţă, orbeşte bâjbâi, greu…
Încerc, vieţii mele – viaţă să-i ofer,
Până ce, la odihnă, m-o cere Dumnezeu.

Îmi curmă, pân’ la sânge, grumajii, jug de bou –
Deşi, cu disperare, să-l zvârl, mereu, încerc…
Dar ştiu că nu am vână, nici stofă de erou –
Şi, ca şi ceilalţi semeni, banal prin lume trec.

Gândesc senin la moarte, visând un zbor înalt
Şi-ncerc, spre bolta-albastră, privirea să-mi ridic…
Dar ştiu că mai aproape-i căderea – simplu salt
Spre ceea ce se cheamă, abstract şi sec: NIMIC.

Slăvim, mereu, viaţa – fără să ştim, de fapt,
Ce-nseamnă, cu ardoare, viaţa să-ţi trăieşti –
Căci junghiaţi de vicii, minciună şi de rapt,
Nu mai simţim, prin preajmă, suflări dumnezeieşti.

Dar, poate, că acesta ni-i rostul pe Pământ:
Să fim doar nişte trestii, ce se-ndoiesc năuc,
După cum se roteşte al sorţii rece vânt
Şi singuri să petrecem – ca puiul cel de cuc…

ORA DINTRE ZILE de Irina Nedelciu

Pe aripi de iubire m-ai înălţat, iubite,

La ora dintre zile când vise adormite,

Îmi povesteau de tine cu adieri mărunte,

Suave, diafane şi cu miros de munte.

Mă îmbrăcau în picuri de Lună şi căldură

Simţeam pe trup agonic sărutul tău de gură,

Iar peoapa tremurândă mi se zbătea flămândă,

Sorbind a ta privire ca hrană de-mplinire.

Mă fermecai în zâmbet cu şoaptele-ţi cochete

Mă fereca-i în braţe, cântându-mi la ureche,

Acorduri de pulsaţii a inimii pereche

Le auzeam pe tâmple, ca murmurul de veghe.

O linişte duioasă mă-nvăluia sfiosă

În şoapta de iubire a orei dintre zile,

Iluminând sensibil privirea-mi de sub pleoapă

În visul adormit din noaptea fermecată.

Irina Nedelciu la 3 iunie 2012

NU MA CAUTA! de Cristina Maroiu

Nu ma cauta in putinele sensuri

pe care ti le poate naste imaginatia!

Degeaba crezi ca ma poti cuprinde
in ghilimele si paranteze
si ca ma poti aseza,
cuminte papusa,
intr-o definitie goala,
pe marginea unui raft mucegait de norme!

Am mai trecut candva pe-acolo
cu pasii pierduti si grei,
asa ca:nu, multumesc!
Prefer sa ma inec in toate
lacrimile din lume
decat sa ma imbacsesc
in nelumina ochilor tai!

Tu imi strigi trecutul
cu glas spart in silabe;
dar uiti ca mi-ai ramas dator
cu un ocean de cuvinte nerostite!
Uiti ca ti-am imprumutat
prezentul inimii mele,
firida cu firida...

Iti ceri dreptul asupra noptilor
neistovite in pacatele focului
si-mi ordoni ,cu naprasnica bataie din picior,
sa ma intorc de la tropice si emisfere
si sa redevin concret ,femeie!

Te mira ca nu-ti mai aud glasul dogit?
e tarziu..si am ratacit cararea catre tine...
Astazi imi dansez pleoapele
pe nori de vise albe!

Poate ca suntem ceea ce am fost odata,
dinainte de a ne intui:apa si vapaie,
doua paralele,sortite sa nu se ingane
niciodata!

Si cum oare ar mai putea fi altfel
cand tu ma agati de cotidianul febril,
pe cand eu ma catar visatoare
catre stele?

Cristina Maroiu
10.03.2012