Soldat fidel,
iubirii, zilnic îi dau onorul –
Deşi, câteodată,
mai fac pe dezertorul…
De fiecare dată,
pedeapsa-mi ispăşesc,
Iubita-mi cere-un lucru: mai mult să o doresc.
Ar trebui, iubito, să ştii că tu greşeşti
Găsind, mereu, cu cale, astfel să pedepseşti
Un suflet, căci sub soare şi cât cuprinde firea
O singură pedeapsă plăcută e – iubirea.
Îţi par o glumă, poate, cuvintele ce-ţi scriu
Dar vreau, iubirii noastre, soldat fidel să-i fiu
Şi gurii tale fine, să-i fiu supus ostaş –
Să dezertez nu-mi place – căci aş părea un laş.
O luptă inegală, mereu, iubirea noastră,
Ne face dimineaţa, când neagră, când albastră
Dar eu, care din fire, mă simt cam dezertor,
La zâmbetul tău dulce, mă-ntorc, plin de fior.
Şi uite-aşa, iubito, când dulce, când amar –
Ne ducem existenţa-ntr-al dragostei hotar…
Când tu, cam mohorâtă, pedeapsa-mi pregăteşti
Ştiu că eu sunt soldatul, obraznic, ce-l iubeşti.
Şi simt, aşa, deodată, în sufletu-mi - cătană,
O dulce fierbinţeală şi-o dureroasă rană…
Mi-e inima fierbinte, când dulce îmi zâmbeşti –
Şi-o rană sângerândă, când supărată eşti.
Dar, nu ştiu cum se-ntâmplă, c-atuncea dezertez,
Când tu eşti aiurită şi uiţi să mă dezmierzi…
Dar când buzele tale îmi ard gura-mbufnată,
Devin soldat cuminte – şi înfloresc pe dată.
…Soldat fidel iubirii zilnic îi dau onorul –
Deşi, câteodată, mai fac pe dezertorul…
Dar cât trăiesc sub soare şi cât mă ţine firea –
Pedeapsa ta-i sublimă – căci este doar iubirea…
