sâmbătă, 26 mai 2012

Pacient de Nuța Istrate Gangan

Deci s-a hotărât: Suntem bolnavi! Dragostea nu mai este "destin străvechi cu cireşe la urechi", "cea mai frumoasa partitura din muzica lumii, "Floarea de Nu-mă-uita aşezata in buzunarul vieţii".
Nu mai este "Leoaica tânăra".
Medicii, psihologi si psihiatri au hotărât. E boala curata. Au luat-o, au analizat-o, au întors-o pe toate părţile, au pus-o pe masa de operaţie, au disecat-o sub microscop si au trecut-o in randul bolilor nervoase.
Marii poeţi ai lumii se răsucesc in morminte, Eros probabil a fost pus in cămaşa de forţă.
Noi ăştia normalii si îndrăgostiţii, ştiam ca aveam ceva probleme nediagnosticate, dar, hm-mm... parca nu ne credeam chiar duşi. Am devenit pacienţii unei lumi bolnave, o lume in care nu se mai poate deosebi sentimentul de simptom. Nu avem nevoie de leacuri, dar parca am avea nevoie de nişte concedii lungi, medicale si romantice.
Pentru ca, la urma urmei, sunt bolnava de tine.
Sunt Pacient!
Daca aste este sa fie boala mea cea mare, atunci vreau sa rămân bolnava. Si vreau sa trăiesc printre bolnavi adevăraţi nu închipuiţi.
Ciudata fire avem. Pentru nefericirile noastre, pentru o prea mare capacitate de iubire sau pentru lipsa ei, dăm vina tot pe ea. Dragostea.
Dragostea-i de vina:)
Dar daca stai bine si te gândeşti dragostea a fost si va rămâne mereu aceeaşi.
Noi suntem cei diferiţi. Noi o prelucram si transformam, noi ii adaugăm ingredientele care fie o fac dulce ca mierea, fie amara ca fierea:)
Depinde de cine te îndrăgosteşti nu cat te îndrăgosteşti. Te poţi îndrăgosti de cineva care se îndrăgosteşte de tine in acelaşi timp si dragostea devine frumoasa si liniştită, susur de izvor cristalin in toată regula. Si daca in timpul acestei iubiri, ceva se întâmpla de-o parte sau de alta, aceeaşi iubire care susura liniştit devine val ucigaş.
Se întâmpla sa te îndrăgosteşti de mister WrongGuy si dragostea devine febră si obsesie si nebunie, nu?
Apoi când Mister WrongGuy ajunge la concluzia ca tu eşti de fapt cea pe care o aştepta si se transforma in Mister Right, aceeaşi iubire care pur si simplu te-a îmbolnăvit devine medicamentul care te salvează.
Si cu ce-i de vina dragostea? Când te-ai îndrăgostit de ai folosit aceeaşi unitate de măsură. Doar ca pe parcurs te-ai schimbat din pisicuţa blânda in leoaica.Ai vrut, ai cerut și nu ai primit. Apoi, când ai primit ai redevenit pisicuţa care-şi apară ca o leoaica iubirea.
Judecam dragostea in funcţie de reacţiile pe care le avem. Ai observat ca atunci când dai mai mult primeşti mai putin si atunci când el se zgârceşte, doreşti mai mult? Ai observat ca atunci când iţi doreşti ceva sau pe cineva mult prea mult, drumul ti se pare mai lung si mai anevoios? Si dezamăgirea bineînţeles, direct proporţională cu măsura dorinţei in cazul in care ceea ce-ţi doreai atât de mult s-a dovedit a fi de fapt exact ceea ce nu îţi trebuia?
Întotdeauna avem ca etalon marile iubiri ale lumii. Dramele prin care au trecut, sfârşiturile nefericite, sau fericite, după caz, sacrificiile, otrava si elixirul, operele literare născute in urma acestor iubiri, sinuciderile sau cămaşa de forţă. Sau nunta cu alai de flori si luna de miere in Havaii.
Cred ca daca am înceta sa ne comparam cu eroii din literatura si filme si am cobori pe pământ mai aproape de vecina si vecinul care au o căsnicie frumoasa, doi copii si un căţel, vecini pe care-i zărim prin fereastra, seara stand discret de vorba, la un pahar cu vin, la lumina unei lumânări, privindu-se surâzând, după ce casa s-a liniştit si copiii au adormit, am fi mult mai fericiţi.
Si nu am mai pune iubirea pe aceeaşi lista cu bolile nervoase.

P/S. Iubirea este un act de iertare nesfârşită, o privire tandra care a devenit obicei". (Peţer Ustinov)

Lâna de aur chihlimbar de Radu Adrian Gelu

Apolonius obsedat de ideea,
A duce pe Iason în Colchideea,
Îi plănui în legendă odiseea,
Lâna de aur fiindu-i vrerea.

53 îi suiră pe Argo corabia,
Orfeu şi a lui Heracle sabia,
Crenguţa de stejar a o purta,
Peste Istru la Aiete-n Tracia.

Phelias din Etolia îi stârniră,
Ai aduce aurul la care aspiră,
Prin furtunile apelor anormale,
Colchisul al scotoci-n escale.

Ce n-a ştiut Apolonius în fine,
Lâna de aur în ambră ciorchine,
În Ţara Luanei se aduna-n tezaur,
Din lacrimile împietrite de faur.

UN ALT ADIO de Renate Müller

Respiraţie-n miresme de mai de Radu Adrian Gelu

Crengile-n muguri respiră-n mai,
timpul primăverii trecând-n alai,
în cânt de păsări dirijor e cucul,
dă bucurie, ciocârlia, guguştiucul...

Aerisite miresme sclipesc culori,
fluturi-n zbor printre suave flori,
farmec în adâncime de lumină,
aduc verde viaţă-n orice tulpină...

Nuanţe de zori duc visele la cer,
frunţii încreţite de timp-n mister,
templului de nori şoapte-n ocol,
aducându-i prospeţimii un obol...

Timpul îşi caută-n verde, mireasă
a zămisli fructul vieţii ca aleasă,
înflorindu-i splendoarea-n soare,
duce primăverii voalul la altare...

RĂSPUNS VAG de Patricia Serbanescu

bolta-n noapte e tăcută
şi ne-mprăştie refrene,
luna, e ascunsă-n cută
naşte-acum cu noi poeme...
sfinţii menestreli veghează
vântul ne răsfiră gene
norii se mai balansează,
vine mistica selene...

te întrebam dacă-ţi sunt dragă
răspunsul se aude vag...
îmi bate lacrima în pleoapă
şi cerul drag, îmi cade-n cap
retorică-ntrebare pun
ce-i dragostea în rostul firii?
chiar de te crezi un nou stăpân
dări şi tribut plătesc iubirii...

fără să vreau, au căzut sorţii
şi-acum mă dau de cesul morţii,
inima-mi cântă, dar nu dansează...
cât stai în suflet, produci doar stază.
grea-i despărţirea şi-nsingurarea...
Doamne... ce bine-i! Ne-ai dat uitarea!

UD PÂNĂ LA PIELE de Stefan Oana Valentin

Curtez 
fiecare picătură de ploaie
fierbinte și clară
spre rădăcina-mi.

Sorb
nori înmiresmați ud
cu nările largi
fremătându-mi.

Împlinesc
atingerea apei
cu epiderma
tremurându-mi.

Și dorm
înflorind vise
în lujer prea viu... 
trezindu-mă.

25 05 2012
ȘTEFAN OANĂ

Sohodol... de Nicoara Nicolae-Horia

Șapte Sohodoale sunt în lume, dar numai unul singur e leagănul nașterii mele...

La tine
veni-voi,
Sat
apăsat
de nevoi,
Sohodol-
fântână cu apă
stelară,
setea gândului tău
mă-nfioară.
Plecat-am din tine
în lume
copil
rătăcind
prin pădurile lumii
dar
n-am uitat niciodată
de casă,
de nume,
de laptele mumii,
de fluier,
de roată...
Între noi doi
e-o singură cale!
Primește-mă dar
în pridvorul
cel sfânt
al iertărilor
tale...

Din volumul „Acasă”


Vizita a şaptea... de Radu Adrian Gelu

În talpă-ţi sărut umbra
a coapse-ţi penumbra
ce-mi urcă sărutarea
în fierbinte adorarea...

Murmur epiderma albă
nudă naiadă codalbă
numărând parfumuri
ca ivite din albumuri...

În Eden mi-e parcursul
a avidelor buze excursul
spre adorata-mi floare
ce-n grădină crin apare...

Coapsele lumină-n umbră
cer alintul şi-n penumbră
în escale fac lent păşitul
de crin crescând apetitul...

Ascult a somnu-ţi suflarea
crinului-i dau amânarea
doar un pic, căci noaptea
e loc şi de vizita a şaptea...

Îngerii din noi de Catalin Ciorba


Tu ştii că îngerii se-ascund în oameni?
Şi nu au aripi căci nu vor să se trădeze.
Se uita-n ochii tăi şi-ţi spun că lor le semeni,
Îţi stau alături findca vor să te salveze.

Au doar privirea mult mai luminată,
Şi te privesc direct când te ascultă,
Povara ta de ei e uneori luată,
Te însoţesc pe drum cu grijă multă.

Îţi seamănă decât puţin la-nfăţişare,
Dar te învaţă tot ce ai nevoie,
Îţi mângâie tristeţi sau vreo durere,
Şi te aşteaptă ani întregi de bunăvoie.

Când tu ajuţi pe cineva eşti înger,
Şi nu ai aripi ca să nu te deconspiri,
Puţini ar ştii să îţi citească-n ochi vreun fulger,
Şi tu cândva trăiai din amintiri.

Cătălin Ciorbă

Zamolxe!... Ţi-s Dac!... de Radu Adrian Gelu

Piatra tare-mi dă înălţime,
Piatra Rotării… se-nvârte
cu gându-mi în adâncime,
de sclav-n vie pasiune 
şi-n ancestrală viziune…

Înălţime de tracic Olimp,
în regatul tărâmului de vise,
piatră cu găuri de sânge,
prin pustiuri de ani uitate,
treazul somn-mi posedă…

Fantome aevea mă-npresoară,
de nici-unde tot coboară,
în val de pulbere de aur,
ce lumina o-nconjoară laur,
strălucirea gloriei de alt-dat…

În muritoarea lume pe altar
a dacicelor jertfe, ofrandă
ţie Zamolxe-ţi ridic pios,
a mea simţire-n recompensă
în suliţile sacre o ofer…

Ştiu acum că ţi-s dac-n neam,
şi mândru de astă virtute,
n-am cuşmă nici barbă sură,
vertical stau-n furtunile vieţii
ca om, în tracica descendenţii…