Nu mai este
"Leoaica tânăra".
Medicii, psihologi si psihiatri au hotărât. E boala curata. Au luat-o, au analizat-o, au întors-o pe toate părţile, au pus-o pe masa de operaţie, au disecat-o sub microscop si au trecut-o in randul bolilor nervoase.
Marii poeţi ai lumii se răsucesc in morminte, Eros probabil a fost pus in cămaşa de forţă.
Noi ăştia normalii si îndrăgostiţii, ştiam ca aveam ceva probleme nediagnosticate, dar, hm-mm... parca nu ne credeam chiar duşi. Am devenit pacienţii unei lumi bolnave, o lume in care nu se mai poate deosebi sentimentul de simptom. Nu avem nevoie de leacuri, dar parca am avea nevoie de nişte concedii lungi, medicale si romantice.
Pentru ca, la urma urmei, sunt bolnava de tine.
Sunt Pacient!
Daca aste este sa fie boala mea cea mare, atunci vreau sa rămân bolnava. Si vreau sa trăiesc printre bolnavi adevăraţi nu închipuiţi.
Ciudata fire avem. Pentru nefericirile noastre, pentru o prea mare capacitate de iubire sau pentru lipsa ei, dăm vina tot pe ea. Dragostea.
Dragostea-i de vina:)
Dar daca stai bine si te gândeşti dragostea a fost si va rămâne mereu aceeaşi.
Noi suntem cei diferiţi. Noi o prelucram si transformam, noi ii adaugăm ingredientele care fie o fac dulce ca mierea, fie amara ca fierea:)
Depinde de cine te îndrăgosteşti nu cat te îndrăgosteşti. Te poţi îndrăgosti de cineva care se îndrăgosteşte de tine in acelaşi timp si dragostea devine frumoasa si liniştită, susur de izvor cristalin in toată regula. Si daca in timpul acestei iubiri, ceva se întâmpla de-o parte sau de alta, aceeaşi iubire care susura liniştit devine val ucigaş.
Se întâmpla sa te îndrăgosteşti de mister WrongGuy si dragostea devine febră si obsesie si nebunie, nu?
Apoi când Mister WrongGuy ajunge la concluzia ca tu eşti de fapt cea pe care o aştepta si se transforma in Mister Right, aceeaşi iubire care pur si simplu te-a îmbolnăvit devine medicamentul care te salvează.
Si cu ce-i de vina dragostea? Când te-ai îndrăgostit de ai folosit aceeaşi unitate de măsură. Doar ca pe parcurs te-ai schimbat din pisicuţa blânda in leoaica.Ai vrut, ai cerut și nu ai primit. Apoi, când ai primit ai redevenit pisicuţa care-şi apară ca o leoaica iubirea.
Judecam dragostea in funcţie de reacţiile pe care le avem. Ai observat ca atunci când dai mai mult primeşti mai putin si atunci când el se zgârceşte, doreşti mai mult? Ai observat ca atunci când iţi doreşti ceva sau pe cineva mult prea mult, drumul ti se pare mai lung si mai anevoios? Si dezamăgirea bineînţeles, direct proporţională cu măsura dorinţei in cazul in care ceea ce-ţi doreai atât de mult s-a dovedit a fi de fapt exact ceea ce nu îţi trebuia?
Întotdeauna avem ca etalon marile iubiri ale lumii. Dramele prin care au trecut, sfârşiturile nefericite, sau fericite, după caz, sacrificiile, otrava si elixirul, operele literare născute in urma acestor iubiri, sinuciderile sau cămaşa de forţă. Sau nunta cu alai de flori si luna de miere in Havaii.
Cred ca daca am înceta sa ne comparam cu eroii din literatura si filme si am cobori pe pământ mai aproape de vecina si vecinul care au o căsnicie frumoasa, doi copii si un căţel, vecini pe care-i zărim prin fereastra, seara stand discret de vorba, la un pahar cu vin, la lumina unei lumânări, privindu-se surâzând, după ce casa s-a liniştit si copiii au adormit, am fi mult mai fericiţi.
Si nu am mai pune iubirea pe aceeaşi lista cu bolile nervoase.
P/S. Iubirea este un act de iertare nesfârşită, o privire tandra care a devenit obicei". (Peţer Ustinov)
Medicii, psihologi si psihiatri au hotărât. E boala curata. Au luat-o, au analizat-o, au întors-o pe toate părţile, au pus-o pe masa de operaţie, au disecat-o sub microscop si au trecut-o in randul bolilor nervoase.
Marii poeţi ai lumii se răsucesc in morminte, Eros probabil a fost pus in cămaşa de forţă.
Noi ăştia normalii si îndrăgostiţii, ştiam ca aveam ceva probleme nediagnosticate, dar, hm-mm... parca nu ne credeam chiar duşi. Am devenit pacienţii unei lumi bolnave, o lume in care nu se mai poate deosebi sentimentul de simptom. Nu avem nevoie de leacuri, dar parca am avea nevoie de nişte concedii lungi, medicale si romantice.
Pentru ca, la urma urmei, sunt bolnava de tine.
Sunt Pacient!
Daca aste este sa fie boala mea cea mare, atunci vreau sa rămân bolnava. Si vreau sa trăiesc printre bolnavi adevăraţi nu închipuiţi.
Ciudata fire avem. Pentru nefericirile noastre, pentru o prea mare capacitate de iubire sau pentru lipsa ei, dăm vina tot pe ea. Dragostea.
Dragostea-i de vina:)
Dar daca stai bine si te gândeşti dragostea a fost si va rămâne mereu aceeaşi.
Noi suntem cei diferiţi. Noi o prelucram si transformam, noi ii adaugăm ingredientele care fie o fac dulce ca mierea, fie amara ca fierea:)
Depinde de cine te îndrăgosteşti nu cat te îndrăgosteşti. Te poţi îndrăgosti de cineva care se îndrăgosteşte de tine in acelaşi timp si dragostea devine frumoasa si liniştită, susur de izvor cristalin in toată regula. Si daca in timpul acestei iubiri, ceva se întâmpla de-o parte sau de alta, aceeaşi iubire care susura liniştit devine val ucigaş.
Se întâmpla sa te îndrăgosteşti de mister WrongGuy si dragostea devine febră si obsesie si nebunie, nu?
Apoi când Mister WrongGuy ajunge la concluzia ca tu eşti de fapt cea pe care o aştepta si se transforma in Mister Right, aceeaşi iubire care pur si simplu te-a îmbolnăvit devine medicamentul care te salvează.
Si cu ce-i de vina dragostea? Când te-ai îndrăgostit de ai folosit aceeaşi unitate de măsură. Doar ca pe parcurs te-ai schimbat din pisicuţa blânda in leoaica.Ai vrut, ai cerut și nu ai primit. Apoi, când ai primit ai redevenit pisicuţa care-şi apară ca o leoaica iubirea.
Judecam dragostea in funcţie de reacţiile pe care le avem. Ai observat ca atunci când dai mai mult primeşti mai putin si atunci când el se zgârceşte, doreşti mai mult? Ai observat ca atunci când iţi doreşti ceva sau pe cineva mult prea mult, drumul ti se pare mai lung si mai anevoios? Si dezamăgirea bineînţeles, direct proporţională cu măsura dorinţei in cazul in care ceea ce-ţi doreai atât de mult s-a dovedit a fi de fapt exact ceea ce nu îţi trebuia?
Întotdeauna avem ca etalon marile iubiri ale lumii. Dramele prin care au trecut, sfârşiturile nefericite, sau fericite, după caz, sacrificiile, otrava si elixirul, operele literare născute in urma acestor iubiri, sinuciderile sau cămaşa de forţă. Sau nunta cu alai de flori si luna de miere in Havaii.
Cred ca daca am înceta sa ne comparam cu eroii din literatura si filme si am cobori pe pământ mai aproape de vecina si vecinul care au o căsnicie frumoasa, doi copii si un căţel, vecini pe care-i zărim prin fereastra, seara stand discret de vorba, la un pahar cu vin, la lumina unei lumânări, privindu-se surâzând, după ce casa s-a liniştit si copiii au adormit, am fi mult mai fericiţi.
Si nu am mai pune iubirea pe aceeaşi lista cu bolile nervoase.
P/S. Iubirea este un act de iertare nesfârşită, o privire tandra care a devenit obicei". (Peţer Ustinov)
