...așa este,
confundăm nefericirea cu nemulțumirea.
Și e normal să fie
așa, pentru că acestea două merg mână în mână.
Doar dacă ești
călugăr budist și te mulțumești numai cu haina de pe tine, atunci probabil, îți
permiți să elimini nemulțumirea din nefericire și mulțumirea din duet și devii,
simplu,fericit.
Cred că oamenii se
împart în patru categorii:
Triști, amari, acri
și dulci-amărui.
Pare amuzant, știu,
dar stai și cugetă un pic.
Cei triști și au
trecut prin iad și nu și-au mai revenit niciodată. Și "iadul" poate
avea multe definiții în situația de față. De obicei îl asociez cu despărțiri
bruște și dureroase, pierderi imense de capital sufletesc sau moartea unei
ființe foarte dragi.
"Rănește-mă
cât vrei, nici o rană nu va putea fi la fel de adâncă precum aceea care m-a
transformat în cel ce sunt astăzi" . Și poate, cu extrem de multă dragoste
și rabdare, un om trist se poate transforma într-un târziu într-unul
dulce-amărui.
Cei amari au avut
partea lor de nefericiri și nu îndrăznesc să mai creadă că ceva bun este
pregătit și pentru ei. Undeva. Curând...
De obicei,
sentimentul acesta amar că fierea, îți inundă ființa ori de câte ori îți
amintești de toate relațiile eșuate prin care ai trecut, toate eșecurile prin
care tu ai trecut în același timp în care cei de lângă tine s-au bucurat de un
anumit succes pe care tu, dintr-un motiv sau altul, l-ai considerat nedrept. Acești
oameni sunt oamenii lui "Așa a fost să fie". Are și amărăciunea
tandrețea și rostul ei dacă încetul cu încetul se transformă în resemnare
Cei acri sunt
nefericiții care se complac în situații nefericite(relații de obicei)din cauza
profitului material, convenienței,"ochilor și gura lumii". Acești
oameni sunt oamenii lui"Rău cu rău, dar mai rău fără rău"
Se
"cuibăresc" confortabil în situații călduțe doar pentru că sunt
asigurați material și trăiesc nefericiți și acri. Și "spoiti"
bineînțeles. Cu zâmbete false și cu mașini scumpe. Au momente când nu se
suportă pe ei înșiși. Și, din când în când, își scot căpșorul afară și
împroașcă cu venin ieftin. Și asta este singura "fericire" mai
acătării cu care se tratează.
Îi întâlnim destul
de des și sunt cei care la final vor pierde cel mai mult, pentru că intotdeana
își vor polei ieftin durerea de care bineînțeles, nu sunt scutiți. Și este
normal ca durerea să nu le fie înțeleasă pentru că, din cauza mândriei nu și-o
vor exterioriza; pentru că în interior ei știu exact ce sunt și unde greșesc.
În exterior însă își vor purta cu mândrie tichia de mărgăritar. Dar, de multe
ori, acești oameni vor fi loviți si răniți atunci cănd nu se așteaptă si de cei
la care se așteptau cel mai puțin. Spune-mi cine ești ca să-ți spun cine iți
sunt prietenii.
Desi pare ciudat,
uneori, aceasta lovitură, este exact lucrul de care aveau nevoie pentru a se
trezi si a începe să trăiască intr-adevăr.
Și sunt
dulci-amaruii...
Oamenii care speră,
care știu că fericirea nu este altceva decât liniștea de zi cu zi. Care au
trecut printr-o durere mare, dar au știut că viață este un drum doar cu
direcția"înainte". Au momente de deznădejde, privesc înapoi cu durere
și cu celebra mânie câteodată, dar pășesc mai departe, pentru că au în interior
puterea de a merge mai departe. Știu ce înseamnă fericirea, știu ce înseamnă
durerea tristețea și deznădejdea. Au trăit destul de intens și fericire și
nefericire.
Nu le este prea
greu s-o ia de la capăt doar pentru că știu valoarea liniștii. Au nevoie doar
de un impuls, doar de un umăr puternic și un zâmbet încrezător și o pot luă de
la capăt.
Viață este o
continuă luptă că ești sau nu fericit. Că ești mulțumit cu cel ce ești sau nu.
Doar că, în funcție de felul în care știm să ne trăim viață, sau de materialul
din care suntem construiți, această luptă se da pe baricade diferite de la om
la om. Și, după luptă, cel mai adesea, apreciem enorm, gramul de liniște pe
care ni l-am câștigat. Și dreptul de a ne lasă seara capul pe pernă liniștiți.
Nu vom fi feriți de trezitul acela ciudat, la două noaptea, când, ca printr-o
nefericită minune somnul îți dispare făcând loc unor gânduri și răscoliri pe
care le credeai uitate. Depășite.Dar, întotdeauna, după o zi lungă vom avea
sentimentul acela nedefinit când, îți simți tot interiorul liniștit, inimă
împăcată că a mai trecut o zi și că tu, ca om, ai făcut totul ca cei de lângă
tine să adoarmă fericiți. Că sunt familie sau nu. Că ți-au dat "bună
ziua" sau nu.
Dar, pentru tot
restul vieții vom rămâne niște fericiți dulci-amărui. Pentru că un om
inteligent apreciază mai mult drumul parcurs până la atingerea scopului final
decât scopul în sine.
