ÎNVOLBURAREA E DOAR ÎN ADÂNC de Olga Alexandra Diaconu

S-a liniştit la suprafaţă marea,

învolburarea e doar în adânc
Ca dintr-un vis îţi mai aud chemarea
şi pescăruşii aripile-şi strâng

Nu mai trimit pe aripile-ntinse
mesaje dinspre tine în amurg,
nici eu nu număr zilele proscrise
şi clipele-n surdină cum se scurg

Doar marea o păstrez adânc sub pleoape,
înveşmântată-n sute de culori
când soarele torid se scaldă-n ape
şi nu mai lasă peste ceruri nori

Lumina peste frunte să-ţi ajungă,
iubirea să-mi aducă înapoi
şi raze, care gândurile-alungă,
să ne-nlumine sufletu-n şuvoi.

ALEAN de Boris Ioachim

Unde sunteţi, vecinii mei?

Acele babe susurând poveşti
Cu zâne, cu balauri şi cu zmei,
Cu Feţi-Frumoşi şi întâmplări crăieşti.

Unde sunteţi, moşnegii mei sfătoşi?
Cu vorba voastră, pururea domoală,
Ce-mi povesteaţi despre haiduci pletoşi
Pân’ ostenit vă adormeam în poală.

Unde sunt, azi, poveştile acele
Care cu limpezi slove s-au săpat
Pe-albastrul amintirii mele
Şi-ntreaga viaţă m-au urmat?

Sub cruci de lemn, încet, s-a risipit
O lume-n basme-nveşmântată
O lume-adânc învăluită-n mit
Cum nu va mai fi niciodată.

Grădini pustii şi case părăsite
Mă-ntâmpină când, searbăd, mă întorc
Pe acele locuri – de-acum ofilite
Unde viaţa îmi părea un joc.

“Unde sunteţi vecinii mei,
Azi, când nimicul mă pătrunde?”
- Strig întruna, dar din patru zări,
Silnic, doar ecoul îmi răspunde.

antialean de Iurie Osoianu

...frumos, al naibii de frumos 

printre copii ne-ai mai întors 
prin anii unui veșnic eri 
cu flori de ninse primăveri 

...frumos, al naibii de frumos 
În brațe la unchesi sfătoși 
cerșeam în adincimi de nopți 
povești despre haiduci pletoși 

...frumos, al naibii de frumos 
a fost cândva cum n*a mai fost 
am savurat cu jind noroc 
prin spusă moșilor -strămoși 

...frumos, al naibii de frumos 
a fost cândva mai tot ce-a fost 
azi nu mai am unde veni 
și nare cine mă primi 

dar orișicum a fost frumos 
și orișice *și avea un rost 
azi rost mai au doar amintiri 
cu cruci de lemn prin cimitir...

Eliberare de Vali Zavoianu

In tot vartejul lumii s-a oprit

A cautat un loc ferit si-a plans
Acele lacrimi care i s-au strans
In sufletul odata insorit.

A plans cum plange cerul cand e nor
Peste pamant cu ropot cald si mut
A pus in lacrimi tot ce a durut
Ca sa-i ramana sufletul usor.

17.05.2012, Zavoianu Vali

Lacrimă desculţă... de Nicolae Nicoara-Horia

Toate despărţirile sunt triste,
Cele din care nu mai vii-napoi-
„Când voi pleca să-mi pui în mâini batiste
Şi încălţările să-mi fie noi.

Mă chemă Cerul-gata eşti, Linuţă?
Ce cunoscut îmi pare acel glas!”
Sărmana Mamă, lacrimă desculţă
Prin lumea asta fără de popas.

Aud cum geme liniștea pe cruce,
Când vine seara-n ochii ei căprui
Îşi face aşternutul să se culce
Cu Tatăl nostru spus la căpătâi.

Acum când scriu ea doarme fericită,
Tăcerile din ziuă n-o mai dor,
Doar versul meu se-aude cum recităââ
Pe fruntea ei ca umbra unui nor…

Iubire proscrisă de Boris Ioachim

Suntem iubiţii cei mai interzişi –

Noi – doi nefericiţi amanţi proscrişi…
Tu eşti departe – eu şi mai departe
Căci pasul meu se-ndreaptă către moarte.

Dar ne putem iubi într-o-ntâlnire
Cât alţii într-o-ntreagă vieţuire.
Căci ochii mei în ochii tăi se-neacă
Şi gura ta, de vlagă, gura-mi seacă.

Şi doar c-o scurtă sărutare, reuşim,
În lumi de basm, pe dată, să păşim…
Doar păru-ţi mătăsos, dacă-l ating,
Din ceruri, stele, peste ochi mă ning.

Privirea ta, gingaşă şi duioasă
Fără de grai şi gând deodat’ mă lasă –
Iar glasul tău şi dulce vorba ta,
Pân’ şi războaie ar opri, de-ar vrea.

Parfumul gurii tale-n minte de-mi adie
Mă simt cuprins de-o dulce nebunie
Şi mă-nspăimânt, în mine, c-ai putea,
Vreodată, să dispari din viaţa mea.

Iubita mea, făptură interzisă,
Deşi altuia, pe nedrept, promisă,
Nici depărtări, nici piedici nu te ţin,
De mine şi de doru-mi plin de chin.

Căci eu nu pot nicicum ca să accept
Să mi-te scot din minte şi din piept.
Şi nimeni nu va reuşi – oricât ar vrea
Altui bărbat, vreo clipă, să te dea.

…Spre depărtarea-n care eşti se-ndreaptă
Gândirea mea şi gândul tău-l-aşteaptă
Şi te doresc, în ceasul rece, de acum,
Atât de mult – că peste munţi fac drum

Şi peste ape fac din doruri poduri
Şi drumul meu e neted, fără noduri
Şi drept şi luminos e ca o rază
De stea, ce calea mea o luminează.

Iubita mea, doreşte-mă o clipă –
Atât: cât o bătaie de aripă;
Căci dacă trupu-ţi nu îl am aproape -
Te port în suflet şi sub triste pleoape…

Cautator de timp de Gabriela Dangu

Cautator de timp din timpul nevecie,

Tu crezi ca timpul cand mai credeam in noi
Mai este inca timp sau timpul nostru stie
Ca inca mai e timp sa ne-mpartim la doi?

Cautator de timp din timpul rupt in clipa,
E timpul sa crezi iar in timp,
Sa poti sa zbori in ganduri sau poti sa pleci in pripa,
Descopera in fiecare zambet un intreg anotimp…

Cautator de timp, tu nu esti nemurire,
Esti trecator prin viata, chiar si prin cea de-apoi,
Doar tu esti insasi viata si focul din privire,
Esti timpul dintre lume si timpul dintre ploi…

Cautator de timp, imi esti un ultim zbor
Prin miile de vieti din ale mele vremi
Si-am sa te las sa pleci, ca doar esti trecator
Si du-te...doar vino cand te chem….

Cautator de timp, tu ia-ma, dar, cu tine,
In ziua asta, sau poate doar in noapte,
Acum e timpul nostru in veacul care vine,
In viata asta sau, poate, dupa in moarte…
16.05.2012

De-ai fi… de Gabriela Dangu

De-ai fi tu mal...ma lasa sa-ti fiu stanca,
de-ai fi rugaciune, eu sa-ti fiu porunca...
de-ai fi tu val...ma lasa sa-ti fiu soare,
de-ai fi albastra, ma lasa sa-ti fiu mare...
de-ai fi tu zambet... ma lasa sa-ti fiu suras,
de-ai fi rasarit, eu sa iti fiu apus...
de-ai fi tu gand...ma lasa sa-ti fiu cuvant,
de-ai fi tu padure, eu sa iti fiu crang...
de-ai fi tu praf...ma lasa sa-ti fiu ploi,
de-ai fi pamant, eu sa iti fiu noroi...
de-ai fi tu pasare...ma lasa sa-ti fiu zbor,
de-ai fi tu cer, eu sa-ti fiu nor...
de-ai tu noapte…ma lasa sa-ti fiu zi,
de-ai fi ai fost, eu sa iti fiu verbul a fi…
de-ai fi fost Eva…ma lasa sa-ti fiu mar,
de-ai fi pierduta, eu sa-ti fiu far…
de-ai fi tu pana…ma lasa sa iti fiu cerneala,
de-ai fi Pol Nord, eu sa-ti fiu Aurora Boreala…
de-ai fi noapte…ma lasa sa-ti fiu luna,
de-ai fi furtuna, eu sa-ti fiu vreme buna…
de-ai fi prezent…ma lasa sa-ti fiu trecut,
de-ai fi durere, eu sa te fi durut…
de-ai fi cuvinte…ma lasa sa-ti fiu carte,
de-ai fi indragostita, eu sa iti fiu in soapte…
de-ai fi taram…ma lasa sa-ti fiu teritoriu,
de-ai fi tu rai, eu sa-ti fiu purgatoriu…
de-ai fi scrisoare…ma lasa sa-ti fiu stire,
de-ai fi neiubita, eu sa iti fiu iubire…
de-ai fi tu ras…ma lasa sa-ti fiu hohot,
de-ai fi palma, eu sa iti fiu ropot…
de-ai fi tu vorba…ma lasa sa-ti fiu glas,
de-ai fi plecata, eu sa iti fi ramas…
de-ai fi tu scara…ma lasa sa-ti fiu treapta,
de-ai fi tu dor, pe mine ma asteapta…
de-ai fi pagana…ma lasa sa-ti fiu sfant,
de-ai fi o lume, eu sa-ti fiu amanunt…

10 ianuarie 2012

Perfectul fir de iarbă de Ovidiu Oana-pârâu

Sunt doar un accident structural

rătăcind prin univers,
atent la fiecare fir de iarbă
cu credinţa că imaginea lui nu va fi
ultimul lucru pe care îl văd.

Aşa pot să duc mai departe
aglomerarea de materie
primită fără voie în administrare,
rânjind cu satisfacţie
la fiecare defect
pe care mi-l găsesc
şi îl compar cu perfecţiunea
celui din urmă fir de iarbă zărit.

Iubirea – câmp înţelenit de Boris Ioachim

De unde să mai scot cuvinte,

Cu glas uscat şi răguşit?
Şi cum să fac să mai ţin minte
Tot ce-am gândit, tot ce-am rostit?

Adun cuvinte şi secvenţe
Din ce-am vorbit, din ce-am trăit…
Le distilez pân’ la esenţe – 
Să aflu dacă te-am iubit.

Căci nu mai ştiu ce e iubire –
Ba, chiar mă-ntreb, dac-am ştiut…
În van scrutez prin amintire,
Să-ţi dau un chip – frumos ori slut.

Ce calmă-mi este, azi, secunda!
Căci timpul totu-a risipit…
Răceala-mi limpezeşte unda
Unei iubiri ce s-a topit.

Mi-e cerul minţii limpezime
De apă din izvor curat…
Dorinţe calme prind s-anime
Sufletul meu întunecat.

Întunecat de patimi grele,
Pe care-adânc mi le-ai sădit
Când-mi înfigeai pân’ la plăsele
Un dor ca fierul înroşit.

Ciudate-mi par acele ceasuri
Când trupul rece-ţi frământam
Şi când, cu gâtuite glasuri,
Despre iubire aiuram.

Tăcut îmi este astăzi glasul –
Nici nu mai ştiu pe unde eşti…
Tăcută-mi este clipa, ceasul –
Arar, mă întreb de mai trăieşti.

Iubire…ce bizar îmi sună
Acest cuvânt, azi, fără sens –
Când stă ascuns sub groasă brumă
Într-un alt veac şi univers.

Şi, totuşi, mai păstrez din tine
Fărâme calde din trecut:
Sclipiri de zâmbete senine
Şi umbra unui vag sărut.

Atât. În rest, albă uitare,
În minte mi s-a-nţelenit;
Şi ştiu răspunsul la-ntrebare:
Doar am visat – nu te-am iubit…