Dacă dragoste nu e...de Iurie Osoianu

Dacă dragoste nu e, nimic nu e.

Nici pom si nici pasare, nici doina nici fluer
Doar negru'ntuneric, doar frig si pustie
... Si candela stinsa si stinsa faclie...

Dacă dragoste nu e, nu e nimic
Nici mama , nici tata , nici cantec , nici vis
Nici ceruri cu stele si nici soare-n amiezi
Nici mare , nici munte nici vesnicul crez...

...Dar daca ea totusi exista, iubirea.
Da-mi Doamne din harul iubirii si mie
Asi scimba ... nemurirea, de-asi avea nemurire
Doar pe-un strop de speranta doar pe-un pic de iubire...

Nu te-am cunoscut deloc, nu-i asa?" de Nuța Istrate Gangan

Cred ca fiecare om care a ramas, trecut sau trece prin viata ta, are undeva, in interior o parte pe care tu nu ai stiut-o. Ca ti-a fost sau iti este sot, iubit, amant sau prieten, fiecare are o pagina din cartea lui pe care esti foarte surprins cand ajungi s-o citesti. Daca cumva ajungi vreodata, bineinteles. La romani se spune ca "mananci un sac de sare cu un om si tot nu-l cunosti":).

Mai bine insa sa mananci cinci saci de zahar si sa nu pui sare pe limba toata viata ?
Mai bine sa nu stii ?
Intalnesti un om, te bazezi pe primul instinct, te lasi acaparat, il cunosti si te cunoaste, intemeiezi o relatie si ai impresia ca nimic nu este chiar atat nou sub soare.
Oamenii se-ntalnesc, se atrag, devin prieteni, soti sau amanti, devin camarazi, isi impart necazuri si bucurii, merg la aceeasi biserica unii, impart un pat sau viata altii...
Viata. Viata pur si simplu. Nimic nou.

Pana intr-o zi cand ceva un ceva anume, declanseaza un intreg arsenal de indoiala si intrebari. E ca si cum ai construit o cladire inalta si durabila, esti convins ca ai investit in cele mai bune materiale si in cei mai destoinici constructori. Si, intr-o zi acesta cladire se darama sub ochii tai ca si cum ar fi fost un biet castel de nisip.
Fara sa banuiesti nimic.
Atunci cand te asteptai mai putin.
Pentru o secunda lunga, toate intamplarile anterioare, discutiile, intrebarile tale si raspunsurile lui, iti fulgera prin fata ochilor.
Creierul tau scaneaza cu viteza uimitoare tot ce a constituit acel om pentru tine pana in secunda aceasta.
Secunda in care il privesti lung si cu tristete si neincredere ii spui "Nu te-am cunoscut deloc, nu-i asa?"

Cred ca un om reactioneaza mai bine la o inima franta decat la increderea stirbita.

Să mă vindec de iubire… de Boris Ioachim

Să mă vindec de iubire

Cerc să fug spre amintire
Dar vrăjit de dorul greu
Tot mă-ntorc spre sânul tău.

Sânul tău, ca de fecioară,
Care face să mă doară
Anii mei, ce-mi par prea mulţi,
Anii mei – posaci şi sluţi.

Mai ştii, tu, cum vântul rău
Se juca cu părul tău
Şi-ntr-adins ţi-l tot zburlea
Şi gelos ţi-l înfoia?

Mai ţii minte, fată dalbă,
Cum stăteam culcaţi în iarbă
Şi scrutam copacii groşi
Cum priveau invidioşi

La iubirea noastră mută,
La privirea ta de ciută
În care privirea mea
Ca-ntr-un lac se îneca?

Fără gând, fără vorbire,
Te sorbeam dintr-o privire
Şi-mbătaţi de buze moi –
Lumea-ntreagă - eram noi.

S-a dus vara, plânge firea
Şi-a rămas doar amintirea…
Să mă vindec de iubire –
Nu găsesc nici o ieşire.

Gândul meu – copil zănatic,
Sufletu-mi – flăcău tomnatic
Şi toată făptura mea –
Tânjesc la iubirea ta.

…Cum spuneam, cam în neştire,
Să mă vindec de iubire 
Spre-amintire vreau să fug –
Dar iubirea ta mi-e jug…

ALEŞII... de Patricia Serbanescu

Moto: Căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic... 

nelegiuiţii mişună pretutindeni.(Psalmul 11)

Aştept trompeta care doarme-n dorul lelii
Peste noian de vise... pe mormânt...
Poate-n sfârşit, o să-njugăm la carul vremii
La soarta ţării! că e darul cel mai sfânt!

De n-om trezi cu totii in picioare
N-om critica pe nimeni, niciodată!
Dar vom deschid ocnele de sare
Şi-om presăra-o fin...neprelucrată...

Refuz să mă tot bâlbâi prin reforme,
Mă tot gândesc ce are neamul meu divin...
Caci am primit de peste tot... doar norme
Încă primim, din occident... ordin.

De ne-am uni cu fraţi plecaţi peste hotare
Am fi ca frunza... şi crescuţi ca iarba
Şi-am dovedi ca n-am trăit degeaba,
Formând precum strămoşii... 
O Românie Mare!

Cu sufletul,acasa... de Cornelia Stamati

Cand dorm, mi-e sufletul acasa

Atat de bland si trist, nemangaiat...

Respira adanc si tace ingenuncheat...

Cand dorm mi-e tampla uda si sfioasa.

Un geamat surd, imi sparge nefiinta

Si lacrima-nfioara, ochiul stins,

Nu vreau in plans, sa-mi pierd credinta,

Desi, demult in tample a nins...

Sub pleoape,amintiri colinda vii,

Miroase cald si bine, a bunica...

Bat orologii clipele tarzii...

Respir adanc si-ncerc sa alung frica...

Cand dorm, mi-e sufletul, acasa...stii?...

Scrisoare lui Ștefan cel Mare și Sfînt de Iurie Osoianu

Un secol tehnologic avansat 

Ne conserveaza*n neagră sărăcie 
Și țara parcă-i scoasă la mezat 
De comunisti și oaia AEI-e 

Pentru putere aici la Chișinău se zbat
Partidele nomenclaturii ce*nca-i vie 
Și Bucureștiul parcă a scuipat 
Pe visul meu cu Marea Românie 

Întotdeauna noi, am fost obiect de schimb 
-Mărite Ștefane, ne fă cumva dreptate 
Că să ajung la Putna să mă*nchin adînc 
Mă *nchhin adînc întâi prin consulate 

Ce poate fi și mai stupid și mai absurd 
-Ca viza de intrare și control la vamă 
Asemeni adincimi în vaduri de la Prut 
N-a intuit cindva nici mareșalul Stalin... 

Și că să vezi , subiectul a atarei abordări 
Sunt numai eu , țăranul simplu, talpa țării 
Pe cînd cu ușurință tiruri cu țigări 
Forțează Prutul avintati în albăstrimea zării 

Măria Ta cindva cu sabie și foc 
Salvata-i neamul și lărgii hotare 
Netoții astea azi , nici contrabandă nu mai pot 
Să facă omenește ... Figurează prin dosare. 

-De rîsul lumii mai dăunăzi n*am aguns?!! 
Nici unul dintre ei n*a vrut să fie președinte ... 
În circul asta intuesc un sens ascuns 
-Mă vor belit și jupuit ca înainte... 

Mă vor dinnou aguns sub comuniști 
Dinnou ca înainte să mă sugă 
Păi cum altfel liberalistii-ghimpleristi 
Ar mai putea apoi miniștri să agungă.?!! 

Și cum altfel bulbucii pedelisti 
Ar mai putea să controleze acest picor de țara 
Altfel decît prin foștii kagebisti 
Și prin Zubco , de la Procuratura Generală 

Și cum alfel haiducii lui Filat 
Ar mai putea înfăptui programul-minim 
-Întîi ne facem șeful împărat 
Apoi reimpartim mai totul ce- a furat P...Ulinici?!! 

Da poate Ștefane , Măria ta 
Coborî cu voia Domnului din ceruri 
Pe-o zi măcar cu crucea și cu spadă ta 
Să dai războiul ultim a¦ nepoțeilor lui Lenin 

Moldova n- a fost a mea și nu e a voastra...
Ci a urmașilor noștri, și a urmașilor urmașilor noștri 
-Să-mi spui te rog Măria Ta 
Îți sunt urmași acești golani de bodaproste?! 

Acești mancurti și hoți și trădători 
Ce astăzi au aguns în fruntea țării mele 
-Ei sunt urmașii gloriosului popor 
Învingător în lupte și războaie grele?! 

Și pentru ei atunci , Măria Ta te-ai străduit 
Și ai visat Măria Ta pe vremile acele 
-Ca azi s-avem în fruntea țării pui de bolisevici 
Icoană lor fiind satana Lenin?! 

Blagoslovește Ștefane poporul muribund 
Redai și suflu vieții și încrederea în mine 
-Eu parcă-l văd pe potlogarul de Voronin în genunci 
Că vermele prin glod , tirindu-se spre Ține 

-Reintegrarea Țării să ne-o pui la punct 
Stîrpind cu foc și spadă seminția de negină 
Poporul Basarabiei de secole (f...t) cernut 
Tu adă-l înapoi la sânul Țării -mume 

Căci simț că Bucureștiul nu mai vrea 
La fel cum Chișinăul n-a dorit vre-odată 
Să fie România țara mea 
-Un tot întreg Bugeacul și Carpatul 

Și numai tu Mărite Ștefan ai putea 
Să ni-l trimiți pe Țepeș să mai tragă-n țeapă 
Cohortă trădătorilor de neam 
Nomenclatura asta nespălata 

-Aici Mărite Ștefane închei scrisoarea mea 
Și ți-o trimit la cer umil, cu plecăciune 
-Mai poate Basarabia visa 
Mai poate moldoveanul vers să spunaa¦ 

Sunt îndoieli… de Boris Ioachim

Sunt îndoieli în miez de noapte –

Sunt spaime fără de motiv…
Şi-mi zbârnâie în creier şoapte,
Cum c-am ajuns la-al vieţii tiv.

Şi atunci, orbecăiesc prin casă,
Cu pas nesigur – de om beat…
Nicicum trecutul nu mă lasă –
Deşi, credeam că l-am uitat.

Îmi amintesc de tinereţea
Ce mi-am trăit-o fără sens…
Căci, soră bună, doar tristeţea
Mi-a fost alăturea – intens.

Şi veselia mi-a fost falsă –
În spate-a fost doar râs forţat…
Nu m-am simţit niciunde acasă
Şi mult prea-adesea am clacat.

Căci de copil am fost prea sigur
Că-mi va fi viaţa colţ de Rai –
Azi, când de toate sunt nesigur,
Mă bântuie banalu-mi trai.

Că mi-am făcut prea multe planuri –
Nu cred c-a fost un lucru rău…
Căci doar voinţă şi elanuri
Te-mpiedică să cazi în hău.

Fără speranţe şi visare
Suntem doar nişte bieţi roboţi
Căci, slăbiciunea-n orişicare,
Mereu îndeamnă: ”stai, nu poţi!”

Secretul vieţii, pururi zace,
În aste vorbe - cu temei:
Să vrei doar ceea ce poţi face –
Dacă nu poţi ceea ce vrei.

Căci, numai astfel, mulţumirea
O vom gusta, mereu, deplin…
Vom şti să preţuim iubirea –
Şi nu vom şti ce-nseamnă chin.

…Sunt îndoieli în miez de noapte –
Spaime târzii, calea-mi aţin…
Mă bântuie, cu aspre şoapte,
Regrete ce din urmă vin…

‎* * * de Iurie Osoianu

Întregul glob e împotrivă mea 

Mărite Doamne 
De secole 
Călcându-mă*n picioare 
La fel cum ai călca 
În jumătăți de toamne 
Culesii struguri 
Dar nu asta doare 

Ci doare, că Biserică ta sfântă 
Mă condamnă 
Prin liturghii 
Slăvindu-mi ocupanții 
Citește-mi Doamne 
Versul printre rânduri 
Și lasă-mă 
Să *nec popimea asta 
În sudalme... 

Că pe mancurti, oricum m-oi răzbună 
Oricum 
În obîrșia-mi milenară 
Îi voi topi, 
Îi voi asimla 
*i voi inneca 
În răul Timpului 
Ce ne-a păstrat că Țara 

Mă iartă Doamne, pentru nesăbuite gânduri 
Dar inc*odată te mai rog 
Cu disperare 
Acuma să citești 
Direct aceste rânduri 
Și să mă*ntorci cumva acasă 
În România mea cea Mare 

AZI, UN STRIGĂT NEAUZIT de Olga Alexandra Diaconu

Azi

un strigăt neauzit
se desprinde din mine,
din oceanul rotit al stihiilor
ce mă supun
şi se face arc peste cer

Nici nu mai ştiu
cum e
când mă adun –
sunt doar deschidere
şi-o lumină tresaltă în mine,
semn pentru drum

De când ai plecat,
am învăţat să respir litere
şi alfabetul răspândit
în scrisorile tale
îmi face mersul mai viu,
mai înalt

Am sufletul transparent
de iubire
şi păsările se rotesc atât de sus
parc-ar scrie cu aripile
gând înflorit spre tine dus

Simt un avânt de sevă în mine,
devin copac,
nici rădăcina nu se mai ţine –
vrea să m-apleci
peste margine
şi-n noaptea asta, 
chiar fără tine,
tot am să ard.

DE TE IUBESC… de Olga Alexandra Diaconu

De te iubesc, ce rost mai are-un nume? –

iubirea brusc topeşte literele vieţii
când năvăleşte ca un val în spume
şi nesperat taie răceala gheţii

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire
şi simt cum mă învăluie un val
de parcă amândoi devenim fire –
două singurătăţi pierdute în astral

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire
şi simt cum lin mă pierd în spuma mării
ce-alunecă pe corpul devastat
de adânci meandre ale-ngândurării

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire –
să nu se piardă-n literele zării
micuţii pescăruşi ce smulg din fire
cufundând clipa, urmele-nserării.