Sunt îndoieli… de Boris Ioachim

Sunt îndoieli în miez de noapte –

Sunt spaime fără de motiv…
Şi-mi zbârnâie în creier şoapte,
Cum c-am ajuns la-al vieţii tiv.

Şi atunci, orbecăiesc prin casă,
Cu pas nesigur – de om beat…
Nicicum trecutul nu mă lasă –
Deşi, credeam că l-am uitat.

Îmi amintesc de tinereţea
Ce mi-am trăit-o fără sens…
Căci, soră bună, doar tristeţea
Mi-a fost alăturea – intens.

Şi veselia mi-a fost falsă –
În spate-a fost doar râs forţat…
Nu m-am simţit niciunde acasă
Şi mult prea-adesea am clacat.

Căci de copil am fost prea sigur
Că-mi va fi viaţa colţ de Rai –
Azi, când de toate sunt nesigur,
Mă bântuie banalu-mi trai.

Că mi-am făcut prea multe planuri –
Nu cred c-a fost un lucru rău…
Căci doar voinţă şi elanuri
Te-mpiedică să cazi în hău.

Fără speranţe şi visare
Suntem doar nişte bieţi roboţi
Căci, slăbiciunea-n orişicare,
Mereu îndeamnă: ”stai, nu poţi!”

Secretul vieţii, pururi zace,
În aste vorbe - cu temei:
Să vrei doar ceea ce poţi face –
Dacă nu poţi ceea ce vrei.

Căci, numai astfel, mulţumirea
O vom gusta, mereu, deplin…
Vom şti să preţuim iubirea –
Şi nu vom şti ce-nseamnă chin.

…Sunt îndoieli în miez de noapte –
Spaime târzii, calea-mi aţin…
Mă bântuie, cu aspre şoapte,
Regrete ce din urmă vin…

‎* * * de Iurie Osoianu

Întregul glob e împotrivă mea 

Mărite Doamne 
De secole 
Călcându-mă*n picioare 
La fel cum ai călca 
În jumătăți de toamne 
Culesii struguri 
Dar nu asta doare 

Ci doare, că Biserică ta sfântă 
Mă condamnă 
Prin liturghii 
Slăvindu-mi ocupanții 
Citește-mi Doamne 
Versul printre rânduri 
Și lasă-mă 
Să *nec popimea asta 
În sudalme... 

Că pe mancurti, oricum m-oi răzbună 
Oricum 
În obîrșia-mi milenară 
Îi voi topi, 
Îi voi asimla 
*i voi inneca 
În răul Timpului 
Ce ne-a păstrat că Țara 

Mă iartă Doamne, pentru nesăbuite gânduri 
Dar inc*odată te mai rog 
Cu disperare 
Acuma să citești 
Direct aceste rânduri 
Și să mă*ntorci cumva acasă 
În România mea cea Mare 

AZI, UN STRIGĂT NEAUZIT de Olga Alexandra Diaconu

Azi

un strigăt neauzit
se desprinde din mine,
din oceanul rotit al stihiilor
ce mă supun
şi se face arc peste cer

Nici nu mai ştiu
cum e
când mă adun –
sunt doar deschidere
şi-o lumină tresaltă în mine,
semn pentru drum

De când ai plecat,
am învăţat să respir litere
şi alfabetul răspândit
în scrisorile tale
îmi face mersul mai viu,
mai înalt

Am sufletul transparent
de iubire
şi păsările se rotesc atât de sus
parc-ar scrie cu aripile
gând înflorit spre tine dus

Simt un avânt de sevă în mine,
devin copac,
nici rădăcina nu se mai ţine –
vrea să m-apleci
peste margine
şi-n noaptea asta, 
chiar fără tine,
tot am să ard.

DE TE IUBESC… de Olga Alexandra Diaconu

De te iubesc, ce rost mai are-un nume? –

iubirea brusc topeşte literele vieţii
când năvăleşte ca un val în spume
şi nesperat taie răceala gheţii

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire
şi simt cum mă învăluie un val
de parcă amândoi devenim fire –
două singurătăţi pierdute în astral

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire
şi simt cum lin mă pierd în spuma mării
ce-alunecă pe corpul devastat
de adânci meandre ale-ngândurării

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire –
să nu se piardă-n literele zării
micuţii pescăruşi ce smulg din fire
cufundând clipa, urmele-nserării.

IUBIREA de Olga Alexandra Diaconu

Iubirea e un anotimp

ce se roteşte după stele –
ne-nalţă până în Olimp
sau ne coboară printre iele

Iubirea este doar un cuib
cu porumbei pândiţi de şarpe –
ne-mpodobeşte cu-al ei nimb
Şi-apoi veninul ne desparte

Iubirea este doar un vultur
ce-n ceruri ′nalte se roteşte –
ea ne găseşte orişiunde
Şi, când dispare, nu vesteşte

Iubirea e doar un abis
în care te cufunzi de dor,
prin care treci ca într-un vis
Şi apoi cazi ca dintr-un zbor.

La moartea Mariei de Iurie Osoianu

Coboară țara drapelele în dublu doliu 

Și tu , coboară moldovene 
Capul obosit 
O spun fără vre-un gând ascuns 
Și umbră de orgoliu 
-La Cishinau 
Biesu a murit 

Acolo sus îl va întîlni pe 
Pavaroti 
Ca împreună poate 
În duet Dumnezeesc 
Să-i cânte creatorului 
Că sunt flămînd și că mi-e sete 
Că nu mai pot răbda 
Sub jugul asta nebunesc... 

Că azi am declarat o zi de doilu 
Și viacuri sunt decând am fost uitat 
Și numai pot trăi mereu în purgatoriu 
Și nu mai pot atîta să mai tac 

Te rog Marie , pentru mine intervine 
Mai amintește-i Creatorului de noi 
Și roagă-l ca cumva să fie bine 
Să ne mai scoata din robie și nevoi 

Coboară țara drapelele în dublu doliu 
Și tu , coboară moldovene 
Capul obosit 
O spun fără vre-un gând ascuns 
Și umbră de orgoliu 
-La Cishinau 
Biesu a murit

ŢII MINTE? de Olga Alexandra Diaconu

Ţii minte

pomul tânăr din livadă?
În joacă
îl plantasem
amândoi
şi-am spus cuvânt de jurământ:
cine-a plantat,
va trebui să-l vadă

Au trecut ani,
noi am uitat
şi azi
iar l-am văzut:
e decât casa
cu doi metri mai înalt
şi, frunza
când uşor i-a fremătat,
te-am revăzut o clipă
şi-am oftat

Dar frunza lui
m-a mângâiat încet,
de parcă mi-ar fi zis:
lasă-l pe el,
eu îţi rămân prietenul fidel. 

PRINDE COARDA CEA MAI PURĂ de Olga Alexandra Diaconu

Prinde coarda cea mai pură

chiar când mă săruţi pe gură -
vreau să fiu vioara ta
Prinde coarda cea de sus
când văzduhul s-a supus
Prinde coarda cea de jos
când murim de tot duios

Şi mai prinde-o altă coardă
dragostea să ne tot ardă
să devenim un fuior
de lumină şi de dor

Să devenim cer deschis
cu un nimb în frunte scris.

E TOTUL SIMPLU-N FIRE de Olga Alexandra Diaconu

E totul simplu-n fire

şi-n mine simplu e -
sunt vamă de iubire
cum firea-ntreagă e

Iubirea ca o haină
prea lin mă înfăşoară 
port universu-n sânge
cum muzica-n vioară

Port universu-n vine
şi-n frunte licărind -
lumina treaz mă ţine
fără s-o mai aprind

Lumina asta trează
iubire e de veacuri
şi sufletu-mi aşează
în ceruri cu cerdacuri

De sus să tot privesc
iubirea cum coboară
şi-n mine fremătând
să mă mai nasc o oară.

AZI SIMT C-AM ÎNFLORIT PE DINĂUNTRU de Olga Alexandra Diaconu

Azi simt c-am înflorit

pe dinăuntru
de parcă
pomii-n floare-au izbucnit
şi s-au mutat în curtea mea de taină,
iar cei de prin grădină au pierit

Îmi port pe cale bucuria lină,
grădinii pomii vreau să îi întorc,
primind în schimb o noapte mai senină
pe care cerului eu să i-o torc

Mângâi cu palma mâţişorii fragezi -
vreau în căuş căpşorul să le –ncapă -
şi-ncet plutesc în mine
şi-ncep să mă rotesc -
cântul de păsări parcă m-ar purta
prin lumi secrete ce acum m-adapă

Nici nu mai ştiu unde să mă opresc –
în mine primăvara a rămas,
chiar dacă-n iarnă geamuri înfloresc
şi în troiene neaua e-n popas.