Cu sufletul,acasa... de Cornelia Stamati

Cand dorm, mi-e sufletul acasa

Atat de bland si trist, nemangaiat...

Respira adanc si tace ingenuncheat...

Cand dorm mi-e tampla uda si sfioasa.

Un geamat surd, imi sparge nefiinta

Si lacrima-nfioara, ochiul stins,

Nu vreau in plans, sa-mi pierd credinta,

Desi, demult in tample a nins...

Sub pleoape,amintiri colinda vii,

Miroase cald si bine, a bunica...

Bat orologii clipele tarzii...

Respir adanc si-ncerc sa alung frica...

Cand dorm, mi-e sufletul, acasa...stii?...

Scrisoare lui Ștefan cel Mare și Sfînt de Iurie Osoianu

Un secol tehnologic avansat 

Ne conserveaza*n neagră sărăcie 
Și țara parcă-i scoasă la mezat 
De comunisti și oaia AEI-e 

Pentru putere aici la Chișinău se zbat
Partidele nomenclaturii ce*nca-i vie 
Și Bucureștiul parcă a scuipat 
Pe visul meu cu Marea Românie 

Întotdeauna noi, am fost obiect de schimb 
-Mărite Ștefane, ne fă cumva dreptate 
Că să ajung la Putna să mă*nchin adînc 
Mă *nchhin adînc întâi prin consulate 

Ce poate fi și mai stupid și mai absurd 
-Ca viza de intrare și control la vamă 
Asemeni adincimi în vaduri de la Prut 
N-a intuit cindva nici mareșalul Stalin... 

Și că să vezi , subiectul a atarei abordări 
Sunt numai eu , țăranul simplu, talpa țării 
Pe cînd cu ușurință tiruri cu țigări 
Forțează Prutul avintati în albăstrimea zării 

Măria Ta cindva cu sabie și foc 
Salvata-i neamul și lărgii hotare 
Netoții astea azi , nici contrabandă nu mai pot 
Să facă omenește ... Figurează prin dosare. 

-De rîsul lumii mai dăunăzi n*am aguns?!! 
Nici unul dintre ei n*a vrut să fie președinte ... 
În circul asta intuesc un sens ascuns 
-Mă vor belit și jupuit ca înainte... 

Mă vor dinnou aguns sub comuniști 
Dinnou ca înainte să mă sugă 
Păi cum altfel liberalistii-ghimpleristi 
Ar mai putea apoi miniștri să agungă.?!! 

Și cum altfel bulbucii pedelisti 
Ar mai putea să controleze acest picor de țara 
Altfel decît prin foștii kagebisti 
Și prin Zubco , de la Procuratura Generală 

Și cum alfel haiducii lui Filat 
Ar mai putea înfăptui programul-minim 
-Întîi ne facem șeful împărat 
Apoi reimpartim mai totul ce- a furat P...Ulinici?!! 

Da poate Ștefane , Măria ta 
Coborî cu voia Domnului din ceruri 
Pe-o zi măcar cu crucea și cu spadă ta 
Să dai războiul ultim a¦ nepoțeilor lui Lenin 

Moldova n- a fost a mea și nu e a voastra...
Ci a urmașilor noștri, și a urmașilor urmașilor noștri 
-Să-mi spui te rog Măria Ta 
Îți sunt urmași acești golani de bodaproste?! 

Acești mancurti și hoți și trădători 
Ce astăzi au aguns în fruntea țării mele 
-Ei sunt urmașii gloriosului popor 
Învingător în lupte și războaie grele?! 

Și pentru ei atunci , Măria Ta te-ai străduit 
Și ai visat Măria Ta pe vremile acele 
-Ca azi s-avem în fruntea țării pui de bolisevici 
Icoană lor fiind satana Lenin?! 

Blagoslovește Ștefane poporul muribund 
Redai și suflu vieții și încrederea în mine 
-Eu parcă-l văd pe potlogarul de Voronin în genunci 
Că vermele prin glod , tirindu-se spre Ține 

-Reintegrarea Țării să ne-o pui la punct 
Stîrpind cu foc și spadă seminția de negină 
Poporul Basarabiei de secole (f...t) cernut 
Tu adă-l înapoi la sânul Țării -mume 

Căci simț că Bucureștiul nu mai vrea 
La fel cum Chișinăul n-a dorit vre-odată 
Să fie România țara mea 
-Un tot întreg Bugeacul și Carpatul 

Și numai tu Mărite Ștefan ai putea 
Să ni-l trimiți pe Țepeș să mai tragă-n țeapă 
Cohortă trădătorilor de neam 
Nomenclatura asta nespălata 

-Aici Mărite Ștefane închei scrisoarea mea 
Și ți-o trimit la cer umil, cu plecăciune 
-Mai poate Basarabia visa 
Mai poate moldoveanul vers să spunaa¦ 

Sunt îndoieli… de Boris Ioachim

Sunt îndoieli în miez de noapte –

Sunt spaime fără de motiv…
Şi-mi zbârnâie în creier şoapte,
Cum c-am ajuns la-al vieţii tiv.

Şi atunci, orbecăiesc prin casă,
Cu pas nesigur – de om beat…
Nicicum trecutul nu mă lasă –
Deşi, credeam că l-am uitat.

Îmi amintesc de tinereţea
Ce mi-am trăit-o fără sens…
Căci, soră bună, doar tristeţea
Mi-a fost alăturea – intens.

Şi veselia mi-a fost falsă –
În spate-a fost doar râs forţat…
Nu m-am simţit niciunde acasă
Şi mult prea-adesea am clacat.

Căci de copil am fost prea sigur
Că-mi va fi viaţa colţ de Rai –
Azi, când de toate sunt nesigur,
Mă bântuie banalu-mi trai.

Că mi-am făcut prea multe planuri –
Nu cred c-a fost un lucru rău…
Căci doar voinţă şi elanuri
Te-mpiedică să cazi în hău.

Fără speranţe şi visare
Suntem doar nişte bieţi roboţi
Căci, slăbiciunea-n orişicare,
Mereu îndeamnă: ”stai, nu poţi!”

Secretul vieţii, pururi zace,
În aste vorbe - cu temei:
Să vrei doar ceea ce poţi face –
Dacă nu poţi ceea ce vrei.

Căci, numai astfel, mulţumirea
O vom gusta, mereu, deplin…
Vom şti să preţuim iubirea –
Şi nu vom şti ce-nseamnă chin.

…Sunt îndoieli în miez de noapte –
Spaime târzii, calea-mi aţin…
Mă bântuie, cu aspre şoapte,
Regrete ce din urmă vin…

‎* * * de Iurie Osoianu

Întregul glob e împotrivă mea 

Mărite Doamne 
De secole 
Călcându-mă*n picioare 
La fel cum ai călca 
În jumătăți de toamne 
Culesii struguri 
Dar nu asta doare 

Ci doare, că Biserică ta sfântă 
Mă condamnă 
Prin liturghii 
Slăvindu-mi ocupanții 
Citește-mi Doamne 
Versul printre rânduri 
Și lasă-mă 
Să *nec popimea asta 
În sudalme... 

Că pe mancurti, oricum m-oi răzbună 
Oricum 
În obîrșia-mi milenară 
Îi voi topi, 
Îi voi asimla 
*i voi inneca 
În răul Timpului 
Ce ne-a păstrat că Țara 

Mă iartă Doamne, pentru nesăbuite gânduri 
Dar inc*odată te mai rog 
Cu disperare 
Acuma să citești 
Direct aceste rânduri 
Și să mă*ntorci cumva acasă 
În România mea cea Mare 

AZI, UN STRIGĂT NEAUZIT de Olga Alexandra Diaconu

Azi

un strigăt neauzit
se desprinde din mine,
din oceanul rotit al stihiilor
ce mă supun
şi se face arc peste cer

Nici nu mai ştiu
cum e
când mă adun –
sunt doar deschidere
şi-o lumină tresaltă în mine,
semn pentru drum

De când ai plecat,
am învăţat să respir litere
şi alfabetul răspândit
în scrisorile tale
îmi face mersul mai viu,
mai înalt

Am sufletul transparent
de iubire
şi păsările se rotesc atât de sus
parc-ar scrie cu aripile
gând înflorit spre tine dus

Simt un avânt de sevă în mine,
devin copac,
nici rădăcina nu se mai ţine –
vrea să m-apleci
peste margine
şi-n noaptea asta, 
chiar fără tine,
tot am să ard.

DE TE IUBESC… de Olga Alexandra Diaconu

De te iubesc, ce rost mai are-un nume? –

iubirea brusc topeşte literele vieţii
când năvăleşte ca un val în spume
şi nesperat taie răceala gheţii

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire
şi simt cum mă învăluie un val
de parcă amândoi devenim fire –
două singurătăţi pierdute în astral

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire
şi simt cum lin mă pierd în spuma mării
ce-alunecă pe corpul devastat
de adânci meandre ale-ngândurării

Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire –
să nu se piardă-n literele zării
micuţii pescăruşi ce smulg din fire
cufundând clipa, urmele-nserării.

IUBIREA de Olga Alexandra Diaconu

Iubirea e un anotimp

ce se roteşte după stele –
ne-nalţă până în Olimp
sau ne coboară printre iele

Iubirea este doar un cuib
cu porumbei pândiţi de şarpe –
ne-mpodobeşte cu-al ei nimb
Şi-apoi veninul ne desparte

Iubirea este doar un vultur
ce-n ceruri ′nalte se roteşte –
ea ne găseşte orişiunde
Şi, când dispare, nu vesteşte

Iubirea e doar un abis
în care te cufunzi de dor,
prin care treci ca într-un vis
Şi apoi cazi ca dintr-un zbor.

La moartea Mariei de Iurie Osoianu

Coboară țara drapelele în dublu doliu 

Și tu , coboară moldovene 
Capul obosit 
O spun fără vre-un gând ascuns 
Și umbră de orgoliu 
-La Cishinau 
Biesu a murit 

Acolo sus îl va întîlni pe 
Pavaroti 
Ca împreună poate 
În duet Dumnezeesc 
Să-i cânte creatorului 
Că sunt flămînd și că mi-e sete 
Că nu mai pot răbda 
Sub jugul asta nebunesc... 

Că azi am declarat o zi de doilu 
Și viacuri sunt decând am fost uitat 
Și numai pot trăi mereu în purgatoriu 
Și nu mai pot atîta să mai tac 

Te rog Marie , pentru mine intervine 
Mai amintește-i Creatorului de noi 
Și roagă-l ca cumva să fie bine 
Să ne mai scoata din robie și nevoi 

Coboară țara drapelele în dublu doliu 
Și tu , coboară moldovene 
Capul obosit 
O spun fără vre-un gând ascuns 
Și umbră de orgoliu 
-La Cishinau 
Biesu a murit

ŢII MINTE? de Olga Alexandra Diaconu

Ţii minte

pomul tânăr din livadă?
În joacă
îl plantasem
amândoi
şi-am spus cuvânt de jurământ:
cine-a plantat,
va trebui să-l vadă

Au trecut ani,
noi am uitat
şi azi
iar l-am văzut:
e decât casa
cu doi metri mai înalt
şi, frunza
când uşor i-a fremătat,
te-am revăzut o clipă
şi-am oftat

Dar frunza lui
m-a mângâiat încet,
de parcă mi-ar fi zis:
lasă-l pe el,
eu îţi rămân prietenul fidel. 

PRINDE COARDA CEA MAI PURĂ de Olga Alexandra Diaconu

Prinde coarda cea mai pură

chiar când mă săruţi pe gură -
vreau să fiu vioara ta
Prinde coarda cea de sus
când văzduhul s-a supus
Prinde coarda cea de jos
când murim de tot duios

Şi mai prinde-o altă coardă
dragostea să ne tot ardă
să devenim un fuior
de lumină şi de dor

Să devenim cer deschis
cu un nimb în frunte scris.