Frumos de Mariana Mihai

Frumos si curat imi sopteste azi vantul

Prin blanda adiere ce mangaie pamantul,
Ca este loc sub soare si-n inimile bune
... Ca pacea si iertarea-mpreuna sa se-adune.

Frumos glasuieste azi cerul innorat
Si verdele campiei,frumos a imbracat
Si stau ca marturie in fata omenirii,
De grija ce ne-o poarta,Parintele zidirii.

Frumos si curat ma-ncearc-a mea simtire,
Cand cad de oboseala,ma umple cu iubire.
Si-asa frumos ma poarta pe aripi de speranta,
Cu dragoste in toate...cu dragoste de viata.

Veneticilor de Iurie Osoianu

De două veacuri nu mai ştiu că moldovean

Înseamnă-a fi stăpân al ţării mele…
…Lăsaţi-mi măcar numele ce-l am
În valurile vremii să se spele.

Tu cel ce-ai năvălit în casa mea,
Cu secole-napoi şi nechemat de mine,
Cu ce ardoare, zău, te-aş alunga
Cu huiduieli şi bici…de-aş fi la fel ca tine.

Şi dacă nicidecum nu simţi nevoia de-a pleca,
Şi dacă gustul pâinii mele-ţi place,
Tu resemnează-te că asta-i ţara mea,
Pământul meu, de mii de ani încoace!

Munceşte-n pace glia mea, te rog,
Şi limba mea, te rog învaţ-o-n pace,
Şi-n freamătul acestui tricolor -
Ridică-te, chiar dacă imnul meu nu-ţi place!

De două veacuri nu mai ştiu că moldovean
Înseamnă-a fi stăpân al ţării mele…
… Şi doar legendele mai ţin c-am fost cândva Titan
Şi cântecele vechi - c-am coborât din stele…

Sete de Gia Ionascu (A Whisper Away)

Mă țin cu mâinile încleștate

de marginea zilelor
în care am adunat toate amintirile 
pe care le-am iubit o dată, de două, de trei,
ori cu plus infinitul iubirii 
puse de D-zeu în noi.

Norii si-au oprit hohotul
cu pumni de iertare
și i-au promis soarelui
că n-au să-i mai țină umbră
până data viitoare.

Ochii își scaldă setea
în două cercuri de apă.

NICI O VESTE DESPRE TINE de Boris Ioachim

Oare minte mă mai ţii

Când ţi-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlţâie furtuna?

Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ţi-e privirea
Şi în amintiri zâmbeşti
Spre minuni dumnezeieşti?

Într-adins, cătându-ţi locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineţi
Te mai plimbi printre tristeţi?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

Şi-n zadar şopteşte vântul,
Fiindcă nu-i pricep cuvântul
Iar în poleiala lunii
Văd doar semnele minciunii.

...Oare minte mă mai ţii
Că mai sunt printre cei vii,
Şi, abătut, sub anii răi,
Mai visez la ochii tăi?

Mă întreb, mă tot întreb
Şi-ndoieli în mine fierb:
Ţi-o fi rău, sau ţi-o fi bine? –
Nici o veste despre tine...

ÎMBATĂ-MĂ IUBITE de Patricia Serbanescu

Îmbată-mă iubite cu-al tău sărut fugar

Şi spune-mi c-aşteptarea nu-i piatră de hotar!
Mai spune-mi că revii când vinul e şampanie
Şi cu a ta iubire, alungi a mea jelanie...

O lacrimă se scurge prelinsă dintr-o geană
Când vei veni la mine? trece şi-această iarnă...
Tristeţea mă inundă când flacăra trosneşte,
Promisiuni deşarte ard, în focul ce mocneşte.

Îmbată-mă iubite, cu zâmbet de zenit!
Acum, când vine iarna, visul mi-a’ncremenit
Amurgul fuge-n stele la ochii albăstrii,
Ce par două mărgele, sub norii plumburii...

Te-aştept cu dor iubite, pun geană lângă geană
Vom stinge multe doruri, de-om bea... o damigeană.

DE CE?... de Patricia Serbanescu

De ce iubirea iscată din plăcere

Ne-aduce fericirea cu lacrimi şi durere?
Când suferinţa vine din vorbe măsurate
Ne proiectează des, într-o singuratate
Iubirea-i dăruită de sfântul Om, Iisus
Şi e precum năluca, acum vine...s-a dussss...
Aşa se va-ntâmpla cât vieţuim pe Terra
Şi sufletul se schimbă, nu numai... atmosfera
O strângem cu centura, clădindu-i edificii
În schimb ne onorează cu lacrimi...sacrificii
Cine să poarte vina că pleacă...vine-n zbor,
Umanul...echilibrul sau...Şeful Creator?
O fi greşit codarea, vărsându-ne preaplinul
Şi-a despărţit cu ştiinţă, umanul, androginul...
De-atunci se tot întreabă, de ce nu s-o-mplinii?
Că viaţa searbăd trece cu-a fi...sau a nu fi...

Doamne... de Iurie Orosanu

Doamne, ce fatarnicie si cat josnic e in germani

Merkel , plina de trufie , plaiul meu , si-asa orfan
L-a cedat dinnou Rusiei , pentru treizeci trei de-arginti. 
Ciumei rosii - cenusia - ce n-a fost a lor nicicand.

Doamne, ce fatarnicie si cat josnic e in germani... 
Hans cu ce melancolie ne cedaza lui Ivan 
Rupe Doamne protocolul Ribentrop si Molotov 
Or , sa cred ca trei*s*noua e ceva fara istov ?!!

Doamne, ce fatarnicie si cat josnic e in germani..
Doamne , fa cumva sa fie , arienii dolofani
Castane sa-si coaca singuri si la propriul sau foc.
Iar in mana Romaniei , pune-o boage de noroc

Doamne , chiar pe-o vesnicie-mi facui soarta nemiloasa
Liber vizitand Rusia - sa nu pot intra in casa 
Ca sa vin in Romania mi se cere ... ce surpriza
Nu ca banul - ci chiar trupul pentru pasaport si viza...

Doamne , fa cumva sa fie ca pe vremea l lui Stefan
Sa pot spune cu mandrie- sunt roman si moldovean
Cine-mi va ravni nevasta si averea mea si glia
Cu gand rau venind - aicea sa-i ramana scafarlia...

Doamne , te mai rog sa-mi dai si barbati in fruntea tarii
Si sa-mi spui-mai este mult pan-la capatul rabdarii
Ca de veacuri tot astept un nou Tepes- Lapusneanu
Ce mi-ar scoate din blestem si nevoile si neamul...

Cunoasterea de sine de Vali Zavoianu

De-atatea ori am rascolit prin ieri

Sa caut in iubirile trecute
Fiorii nebunesti ai unei seri
Suspinele ce astazi imi sunt mute.

De-atatea ori am cautat sa ies
De prin iubiri cu porti de inchisoare
Atunci cand in sfarsit am inteles
Ca in captivitate totul moare.

De-atatea ori am vrut sa inteleg
De ce-am fost pedepsita din iubire
De ce-am fost pusa uneori s-aleg
De ce-am imbratisat o amagire.

Un milion de lectii de-nvatat
Si tot atatea rani nevindecate
Raspunsuri care nu le-as fi aflat
De nu traiam de ce-urile toate.

Vinovată de Veronica Simona Mereuta

a destinului curbă,
între însorit şi întunecare
se cer una pe cealaltă,
între dute-n-colo,vino-n-coace,
sunt puncte de vedere hotărâtoare,
nisip mişcător de dună şi ţărm de mare.

Te aştept,de fiecare dată altfel,
cu o întrebare,pretext de tăcere,
îţi iubesc mângâierea din palme şi 
te alung ,să-mi pot aminti de mine,
privind pustiul ce ne desparte.

De mult nu-mi mai fac noptile albe,
la ce bun semnul de carte,
când depărtarea te-adună şi viaţa
te-împarte din glezne la tâmple,
şuvoi de dorinţe deşarte?!

încă mai număr secunde,
vinovată

E vremea când... de Nicoara Nicolae-Horia

E vremea când se mișcă grăunțele în ciur,

Nu vezi câte gunoaie se-mprăștie în jur?!
Pe cei bătrâni cinstește-i și ia mereu aminte,
Învață ce-i tăcerea, când să rostești cuvinte-

Așa grăia înțeleptul, așa îți spun și eu,
La tot ce scoți din gură ia seama, fiul meu!
Și vântul și scuipatul de ies din gura ta
Tu suflă în scânteie și nu scuipa în ea;

Când nicio înălțare fără cădere nu-i,
Cel ce aruncă piatra în sus pe capul lui
Simți-va lovitura și va cădea în ea
Și cel ce sapă groapa cu râvnă altuia;

Cuvântul întru toate să-ți fie gaj mereu
Și pune limbii tale lacătul cel mai greu,
Să nu-l descuie-n grabă nici ura, nici mânia,
Pe buze să-ți rodească tăcerea precum via

Când sunt tăiați lăstarii la timp și cu măsură,
Tu caută în toate și-n tot învățătură.
Să-ți fie calea vieții precum lumina, dreaptă-
Cuvântul e-nceputul cel mai presus de faptă;

Așa grăia înțeleptul, așa îți spun și eu,
La tot ce scoți din gură ia seama, fiul meu!
Nu vezi câte gunoaie se-mprăștie în jur?
E vremea când se mișcă grăunțele în ciur..