Răpus de
truda zilei se lasă învelit
Cu
voalurile nopţii şi cergile stelare,
Rememorându-şi
drumul, visând la răsărit.
Pornise-n
zorii zilei înviorat de ceaţa
Lăptoasă
din iatacul iubitei lui trezite,
De
alintări de valuri care-i mângâie faţa
Şi raze
jucăuşe, asupra-i risipite.
Ea,
primenită-n grabă, începe să se-ntindă
Spre mal
purtând mareea, simbol de voluptate,
Iubitului
să-i prindă privirea în oglindă
Şi să-i
întoarcă zâmbet din unde sărutate.
Îmbujorat
şi vesel escaladează munţii,
Cernând
lumină-n codrii, cristale în izvoare,
O
ciocârlie vornic, a dat semnalul nunţii,
Între
solarul mire şi mult iubita-i mare.
Au
petrecut trei zile, nuntaşi nenumăraţi,
În aer,
pe pământuri şi în adânc de ape,
Ascunşi
sub orizonturi, doar norii supăraţi,
Tunau că
nu vrea vântul să-i ducă mai aproape.
El, tată
în înalturi, ea, mamă roditoare,
Eterna
lor iubire, chiar viaţa a născut,
Ea ziua
îl dezmiardă cu blânda ei răcoare
În noapte-i face leagăn, abisul
aşternut.
