Sunt de Veronica Simona Mereuta

străin de viaţă şi moarte,
undeva la mijlocul drumului
sub formă de cărare sau car şi boi,
deopotrivă buni şi răi,
lăsând cailor grija de-a nu muri
înaintea câinilor,stăpânilor...
altor vieţuitoare ce nu ştiu ce spun.

Sunt
îmbibat de verde,
chiar de nu posed clorofilă
ori alte poţiuni dătătoare de har şi muză,
visez la o peluză suspendată
deasupra acelui pom
ce te face să te crezi om
fie şi numai pentru că
ai incercat să afli
dacă epilogul se asortează
cu introducerea.

Sunt
marcant de rebelă
într-un cer îndeajuns de etern
necesar şi suficient încărcat de stele,
cât de aprins personala galaxie,
cât de ridicat
muntele personal de înţelepciune şi îndurare,
umbrela umilă de vreme rea.

Sunt
acelaşi eu,
chiar de-mi schimb părul,
din lung în scurt,
acelaşi mi-e urletul
către luna ce-o simt aproape,

în tot de-a una!

Metamorfoză de Veronica Simona Mereuta

Cuib de rândunică atins de 
blestemul pustiului din frunzele de toamnă
Elipsă de suflet 
repetând miracolul naşterii
din pământul înflorind primăvăratic
Amorsă de iubire
pentru fiecare grăunte de adevăr
câştigat cu osteneala zborului frânt
şi păstrat apoi,iluzoriu,
în caseta cifrată a timpului,
metamorfozat în vis cu aplicabilitate terestră.
Armonie de culori,
disecate în nuanţe de umbre,
condensate în întunericul definitiv,
al lamentărilor unui "Va fi..."
fără şanse de început.
Fantomă albastră
ridicată deasupra jăraticului,
purtată pe aripi de şarpe 
cu solzi de argint
către genune de uitare.

Carnaval de suflete triste
bântuind prin taverna Hades-ului,
în aşteptarea miracolului întrupării
în mugurele de fluier
ce va purifica durerea
până la esenţa surâsului
înaintând victorios
către zâmbetul omului drept,
fără nevoi inutile,
precum aceea de a fi îndreptat.

Început de izvor
adunat din lacrimi şi rostogolire,
întru credină nesfârşită
dar nu orbită de adânciri
închipuite la nesfârşit
într-o margine de prăpastie
interminabilă...

Naufragiul de Lavinia Amalia

Am naufragiat in marea ta de doruri

Pe valul fauririlor abstracte
Tesuta in tentacole de zboruri
Din soaptele-ti dospite si prea coapte.

Se cerne noaptea-n meteori din stele
Pasc tarmu-ncremenit de pietre seci
Ma risipesc sub ploi prea efemere
Alunecand printre morminte reci(...zeci)

Caci nu-ti mai vad fantanile albastre
Si cumpana privirii e plecata
Iar pribegia-i pasare maiastra
Ce-atarna-n zbor cu aripa-i uscata

Vreau sa mai vad macar o data zarea
Ce impleteste vis spre nemurire
Vreau sa veghez luceferii din marea
Unde viorile danseaza de iubire...

Umbrele gandului de Lavinia Amalia

Meteoritii necuvintelor zdrobesc 

vlastarii visarilor,
iar spinii crescuti printre cioburile
oglinzilor de suflet sparte,
ne invenineaza cu necredinta
Rumegam iarba gri a indiferentei
amaraciunea ei,paralizandu-ne simturile
Dreptatea e doborata cu viclenie
de vanatori priceputi
ce cauta sa ucida albii porumbei
(ce mai cad si de oboseala 
in lupta cu speranta).
Rade sarcastic soarta privind
cum ne traim iubirile modificate genetic
Cate traditii ne-or mai ingenunchea aripile?...
Umbra gandului meu zboara inca,
rebela de infim
,cautandu-tein norii care te ascund,
ca sa te adun,
sa mi te picur in vasul de-alabastru
injumatatit de esenta
parfumului sufletului meu...

Ruga si cainta de Lavinia Amalia

Pasesc spre tine,Tata

din greaua pribegie
ce am crezut odata
ca-mi va fi bogatie
Vin cu desaga plina
de cioburi si dispret
Tu picura-mi lumina
din haru-Ti fara pret
Sa imi arunci departe
desertaciunea mea
ca spini sa nu mai fie
patrunsi in fruntea Ta
Da-mi candela vegherii
si undelemn bogat
ca sa razbesc in noaptea
ce astazi,m-a aflat...
Si daca-mi deschizi cerul 
prin haru-TI minunat,
limpezeste misterul
acelui vis inalt,
cautat printre ramuri
prea slute si uscate
fragmentand dezvoltarea
in strategii uzate...
Vreau ca macar o data
sa-asezi in al meu suflet
ingemanari de zboruri
pe-al dorurilor cantec...

Poezia vietii de Mariana Mihai

Poezia e speranta...
Lasa sufletul sa zboare,
Mangaie frumos in viata,
... Precum razele de soare.

Poezia indulceste
Tot amarul inimii,
Temelii de dor cladeste,
Stinge focul inimii.

Poezia e o arma
Care-nvinge orice rau...
Orice zid,in versuri sfarma
Si te poarta-n carul sau.

Poezia e taramul
Dragostei si armoniei...
Dulce-si scutura parfumul
Pana-n tara vesniciei.

au hohotit castanii peste stradă de Ovidiu Oana-pârâu

au hohotit castanii peste stradă

cu albul florii verdele-l spoiesc

ciorchinii reuniţi într-o arcadă

cu umbra lor răcoarea o sporesc

iar cei din parcuri cuvertura albă

aşează pe coroane dolofane

ţesând în aer răcoroasă salbă

pe creştetul luminii diafane

un hohot de culoare azi cuprinde

simeza mediocră citadină

creează un decor ce se extinde

şi străzile preschimbă în grădină

natura generoasă zămisleşte

scenografia-i splendidă-n toţi anii

prinosul de frumos mi-l dăruieşte

când înfloresc pe strada mea castanii

Cu Tine! de Mariana Mihai

Cand pasii grei,durut ma poarta

Pe drum cu spini si maracini...
Privesc spre fruntea-n sangerata
Si Te aud ce-adanc suspini.
... 
Cand cred ca nu mai am putere
Si mi se stinge-a mea vointa...
Tu ma ridici pana la stele
Si-mi spui ca totu-i cu putinta.

Daca iubirea-n piept imi seaca
Si bunatatea imi dispare...
Eu simt cum dinspre Tine pleaca,
Belsug de binecuvantare.

Cu Tine,viata are sens...
Cu Tine,Doamne,zi de zi
Imi port durerea-n univers
Si ma agat de vesnicii!

Categoric...Nu! de Mariana Mihai

Nu lasa lumea sa-ti spuna

De nimic,ca n-ai fi buna...
N-o lasa,ca te doboara.
... Vrea sa-i fii inferioara.

Nu lasa ca pasii tai
Sa se-ncurce cu cei rai,
Mergi pe calea ta curata,
Lasa lumea-n a ei plata!

Nu uita,e scurta viata!
Se va rupe-odata ata.
Lumea piere ca un fum...
Ca balonul de sapun.

N-aduna,amaraciune,
Ci,cu bucurie spune...
Tot ce stii frumos si bun,
Fii lumina pe-al tau drum!

Ruga de Mariana Mihai

Nu vreau un Dumnezeu de sarbatoare,

In templu nu doresc sa IL inchid...
Ci, vreau fierbinte,vesnica-nchinare,
... Prin Duhul Sfant,spre Ceruri,mana-ntind.

Nu vreau sa uit curata-nvatatura...
De basmele lumesti,eu vreau sa ma feresc,
Caci ochii Lui...nu pot sa vada ura...
In Tine,Doamne-ajuta-ma sa cresc!

Nu stiu o cale-n lume,mai sfanta,mai curata,
Decat cararea-ngusta cu al meu Iisus...
Cu candela iubrii,EL drumul imi arata...
De mana Sa cea draga,ma las cu dor condus!