SUFLET ALB de Stefan Oana Valentin

Sfâșiat de prea multă
neagră și rece lumină
zâmbet frânt în ochi amuțit
vis pierdut fără față de pernă
plâns prea plouat fără sfârșit
fulger topit în nepătruns
renaște acum tril de sirenă
privește-ți uimirea vie-n oglindă
nu vezi că flori ai fierbinte sub limbă
că râzi voios ca un pas de copil
acum nu mai e loc de ocară
de aspru sub pleoape nicicum
învață-ți durerea sa doară
cântă cu aripi pân' la genunchi
lasă trecutul
de ciudă să moară
de nou și spre sus
verdele-ți trunchi! 

Flori de salcâm de Boris Ioachim

Cu dărnicie, către lume,

Trimite-al Raiului tărâm
În dulci parfumuri îmbăiată –
Suava floare de salcâm.

Cu veselie râd ciorchinii
De-un alb curat şi diafan –
De fac să cadă, umilită,
Semeaţa floare de castan.

Roşcata zare-şi descreţeşte,
Deodată, fruntea-n răsărit
Şi de uimire se albeşte –
Ghicind că vara a venit.

Adie-n aurul amiezii
Vânt cald, cu iz dogorâtor,
Împrăştiind parfum de floare,
Dinspre salcâmi, foşnind uşor.

Cuprins de-o dulce ameţeală,
Mă-ntreb, de floare îmbătat,
De nu cumva, de plictiseală,
În lume Raiul s-a mutat.

O, Doamne, iartă-mi, Te rog, gândul –
Dar prea frumos e primprejur!
Şi când mă ning, cu flori, salcâmii
Mă simt copil şi mă simt pur.

Şi-Ţi mulţumesc că-n rânduiala
Lucrării Tale-ai pus temei;
Şi aştept, topindu-mă sfiala,
Parfumul florilor de tei…

Greșești ! Plătești ! de Nuța Istrate Gangan

Știi...toți avem părți negative, toți facem nazuri și avem metehne și ,mai toți, avem câte o tinichea atârnata de coadă sau câte un bagaj mai ușor la unii, mai burdușit la alții, bagaj pe care-l cărăm peste tot pe unde ne ducem. Nimeni, dar absolut nimeni nu se culca seară drac și se trezește dimineață înger fără să treacă prin apa Iordanului sau fără măcar să-și facă un proces de conștiință, acolo, în intimitatea trăirii lui.

Cât de ușor uităm oamenii care la un moment dat au însemnat ceva în viață noastră...
Mi se pare nedrept că odată un om am însemnat "lumea-ntreagă" pentru ține. apoi din cauza unei greșeli, greșeală numit soartă câteodată, acel om dispare, pur și simplu.
Îl vezi, îl auzi, îi zâmbești, dar nu mai există în locul acela din inimă ta, loc în care odată a fost stăpân și rege.
Și da, e normal să fie așa, chiar dacă normalul este așa, o chestie relativa, care ni se poate ajusta după nevoi și dorințe.
Nu-mi plac oamenii ipocriți.
Nu-mi plac oamenii gen"nu am văzut, nu am auzit ,nu sunt eu acela, nu am fost acolo"
Îți pot răspunde cu cea mai dulce și tandră voce: "ba da ...ai fost...":). Doar că astăzi locul din inimă este ocupat de alți stăpâni și regi.
Greșești, regreți, cel căruia i-ai greșit te iartă, deși nimic, niciodată nu va mai fi la fel, dar, câtă putere îți trebuie să te ierți pe ține însuți atunci când știi că ai greșit? Când ai greșit aproape intenționat amăgindu-te cu faptul că acel lucru a fost singurul lucru pe care-l puteai facă în situația data?
Aproape întotdeauna există și o a două variantă, aproape întotdeauna ai de ales, dar ai gândit cu inimă și nu cu creierul și ai greșit.
Pentru că este omenește să greșești.
Dar este omenește să uiți și să ierți.Știu că inimă nu se înșală chiar dacă greșește.
Dar la urmă, când tragi linie și îți faci socotelile, dincolo de calculul rece al creierului, tot inimă este cea care se frânge. Că într-un film cu mafioți: Greșești. Plătești ! Cu lacrimi și nopți nedormite cu regrete și tăceri și cu imposibilitatea de a te ierta.
Și , ciudat, deși este dureros de omenesc, în cazul în care întâlnim o situație similară vom repetă aceeași greșeală. Cu toate că, într-un colț al creierului nostru devenit deja super-sensibil la greșeală, știm exact că greșeala repetată va fi din ce în ce mai greu de iertat.
Totuși, dăm credit inimii ...
Inimă care se frânge iar și iar, murind astăzi, renăscând mâine, mai tânără și mai puternică și mai pregătită că niciodată pentru greșeală.
Și pentru neiertare.

Iubito, flori de liliac de Boris Ioachim

Iubito, liliacul alb

Din viaţa mea, din visul meu,
Mă faci puternic, mă faci slab –
Când inocent – când derbedeu.

E-atâta verde-n jur acum
Şi linişte-n fiinţa mea!
Petale-şi scutură pe drum
Pomii – ca nişte fulgi de nea.

Altoi cu tine aş vrea să fiu
O ramură aş vrea să-mi fii…
Nu suntem tineri, asta ştiu –
Da-n suflete suntem copii.

Să-ţi cânt în nopţile târzii
Despre iubire, sub vegheri
De stele lucii, aurii,
Sau să ne pierdem în tăceri?

Ştiu: azi mi-e glasul răguşit –
Dar sufletul nu mi-e moşneag…
Şi te doresc cum te-am dorit
Şi aş vrea să-ţi fiu la fel de drag

Cum drag ţi-eram cândva, demult
Când din priviri destul era
Să-mi umpli trupul de tumult –
Să fim totuna – cât aş vrea!

Chiar dacă anii tot solesc
În noi şuvoaie de răceli
Ca un copil te mai iubesc –
Nicicum să nu ai îndoieli.

…Iubito, flori de liliac,
Ce-mi parfumezi şi zi şi gând,
Fără de tine sunt sărac –
Cu tine sunt bogat oricând…

De ziua ta -Irina Nedelciu

GURĂ DE TIMP de Stefan Oana Valentin

Dacă gura ți-ar fi timp
aș revărsa clipe noi
pe buze de freamăt
înaripate din măr

Viermii din cotoare
vor dansa fierbinte roșu
de gingii obosite
în măsele de minte

Cresc îndoit arc
la poala-ți fecundă
ridică-te... oră
și voi fi drept!

Atata lumina de Vali Zavoianu

Am daruit fara de teama

Zambind, iubire si senin
Fara sa tin vreodata seama
De se intoarce mai putin.

Iubirea nu e cu masura
Si nu se vinde la tejghea
Nu-i text pentru cei buni de gura
Nici pandativ de tinichea.

E cea mai calda-mbratisare
Cand te simti singur uneori
Iubirea e lumina care
Iti da aripile sa zbori.

E o lumina in privire
E umarul cand iti e greu
Iubirea este fericire
Iubirea, este Dumnezeu.

Ovidiu Oana Parau

Nu sunt poet !

Sunt un biet pământean
ce a trecut pe aspre cărări.
Pe drumul spre stele
s-au strâns mulţumiri
sub forma de riduri
şi aspre fire sure în barbă.
Ca să găsesc
ieşirea din labirint,
am ales cea mai aspră încercare:
truda cuvântului scris.

Noi de Gia Ionascu ( A Whisper Away)

Unde este...noi?

Brațul meu crește ram
din umărul dragostei tale
și degetele își fac
șoptită cărare
pe conturul buzelor
răsfrânte în vis.

Unde este...noi?

Săgeți de adevăr
adunate sub pleoape
bat din aripi golul
ce umple distanța
dintre visul meu
și...al meu.

Unde este...noi?
Închid ochii și ascult.
Inima bate: ... noi, noi, noi.

Părere de Veronica Simona Mereuta

Poate că n-ar trebui să muşti,în nimicnicia ta,vreodat',

mai cu seamă neaşteptat de te-apucă neîndurarea vreunui dor
neumblat pe cărările destinului tău.

Se prea poate să nu ai aproape decât o inimă,
chiar şi-a doua,legată prin firul acela subţire,
deasupra o sabie de-o tot pomeneşti,iubite.

Ştiu că n-ai să înţelegi de ce nu găsesc altceva,
mai bun de aşternut,în locul căutat,poate cuib
sau doar înnoptat...mi-e somn de visul acela nevisat.

Mă dor şi literele şi zborurile închise nerostit,
iar de n-am să mă pot întoarce,sau trezi,sau adeveri,
mâine e noua zi pe care ştii că o iubesc,
cea în care voi lua de la capăt necunoscutul.