marți, 10 ianuarie 2012

Zavoianu Vali - Slow waltz

Azi te-ai inaltat
Intr-un zbor curat
Si-a plutit inalt
Dorul
Si-ai imbratisat
Vis far" de pacat
Ce mi-a imbracat
Zborul
Nu stiu de-ai plecat
Nici dac-ai lasat
Tot nemangaiat
Fiorul
Canta cadentat
Soarele-atarnat
Si s-a luminat
Norul
De-a alunecat
Pasul dezbracat
Peste fermecat
Covorul
Cred ca te-am iertat
Chiar de-ai renuntat
Si e neschimbat
Decorul
Cand s-a terminat
Totul de cantat
Trist va fi secat
Izvorul
Si-am ingenuncheat
Si am sarutat
Umbra ce-a valsat
Amorul.

10.01.2012, Zavoianu Vali


Petre Violetta - Renastere

Trăind în cercul nostru de cuvinte,
Mărunt, adulmecând parşiv păcate,
Nimic din ce suntem nu se dezminte,
Căci ne sfârşim,în lacrimă şi moarte.
Dacă te gust mai mult şi mai amar,
Din rotunjimi în tainele ascunse,
Îmi trece foamea de mărgăritar,
Şi setea gleznelor, de tine strânse.
Eu te mai cânt în palmele deschise,
În care te aştept să-mi strigi tăceri,
Cu ţipete arzând, pe pielea-mi scrise
Să-mi linişteşti uitările de ieri.
Mi-e clipa ascuţită-n noduri strânse,
Secundele se-agită fantomatic,
În ochi se furişează frici pătrunse,
De tine într-un amalgam cu gust cromatic.
Hai, vino în pădurea mea cu lună plină,
Pe-o filă de poveste-ntr-un ecou,
De dincolo de noi şi de-a mea vină,
Hai, vino, să ne inventăm din nou!

Radu Adrian Gelu - Cioplitori-n rime - o poveste…

A fost odat, este şi va tot fi poveste,
la moara timpului a cerne cuvântul,
în făină de stele ai ţese veşmântul,
prin lumină a duce iubirea la creste…

Verde, verde-i brâul de sub creastă,
între cer şi pământ, viaţa taie norii,
rezemaţi-n stâncă, anii ţin condorii,
cu freamăt de aripi-n şiruri de castă…

Din trupul de piatră se naşte izvorul,
cel alb şi luminos al iubirii, de a rodi
sămânţa tainei vieţii, visul a-npodobi
a celor şapte porţi, curcubeul, dorul…

Pe poteca fulgerului-n nor, un lăstun
poartă călăuză la fântâna cu apă vie
sufletele-nsetate, cu roua să convie
respectul şi adoraţia muntelui tribun…

Călător pribeag cu sufletul şi mintea,
cutremurând pasul rătăcirii-n stâncă,
îşi cată Mecca prin vâlceaua adâncă,
purtând-n desaga-i gânduri ca lintea...

În praful râului-şi tot lăcrimează fluxul,
stării de veghe somnambulă-n lumina
nopţii, când visă iubirea ca şi morfina
ce-i zâmbi inima, amânându-i refluxul…

Cu glasul mângâietor ca raza de soare,
iată i se născu pruncul, cioplitor-n rime,
ca înbăiat-n rouă nouă, zisul să-i anime,
a săruta parfumul iubirii-n fiece floare…

Pruncu-nstelat crescu repede bărbat,
primind solia a apăra cântul de neam,
respectând cuvântul dor, de la Adam,
va înălţa privirea între trăiri ce se zbat…

Păşind prin Ţara Negrăită, într-o pajişte,
întâlni o mie şi una de regine-n rochiţe
multicolore, foşnitoare, purtând coroniţe,
cu nestemate d-argint sceptre-n mirişte…

Un murmur de privire azurie aude-n plai,
ea, o floare-ntre frumuseţi, respira piatra
în truda-i a creşte, regină ca şi Cleopatra
plânge dor-n zâmbet pe obrazu-i bucălai…

Trezit de suava melodie ce n-o mai auzise,
în căuşul palmei-şi simţi cum îi bate inima,
găsind că-n dorul inimii şi ea cioplea rima,
iubirea de iubire lăstunului îi înmugurise…

Zboru-i sihastru-n lacrimă, în dans cu zâne,
îşi atinse curcubeul la roşia îngerilor poartă,
cu mugurele floare încolţind-n a sa soartă,
în tainică comuniune de vise-n dor fântâne…

Tu, floare cu azuriu-ţi plângând la cele stele,
cioplind iubirea-n rime, te găsii iată surioară,
eu lăstun, te botez rândunică şi din chilioară,
zboară cu zâmbet pe aripioară-n cântecele…

Între florile celeste pe picuri rouă se-nfrăţiră,
cioplitor cu cioplitor în rima versuită-n iubire,
şuşotind între steluţele copilăriei-n clocotire,
fiecare patima-i de care tocmai se despărţiră…

Colindând-n zbor gând, munţilor aer le respiră,
un lăstun şi-o rândunică, parte din măreţia lor,
îşi adapă rădăcinile sorbind liber-n a vieţii izvor,
ca umbra ce-nsoţeşte lumina, sunt strune-n liră…

Cerbul şi căprioara la taifas-n luminiş le şoptiră
că rima lor îi forţa iubirii, ce vindecă, înalţă ţelul,
deschide peceţile curcubeului ce-şi înalţă inelul,
la taina eternităţii luminii, virtute ce-o întâlniră…

Prin Ţara Nerostită, printre munţii de cuvinte,
pădurile de sublimă trăire, cioplesc candoare
două dălţi într-un zâmbet, fiecare cu o floare
pun rimă aripii de dor, din a lor inimă fierbinte…

Zavoianu Vali - Un fel "de noapte buna" (recita Nicolae Dobos).

Iti scriu acum de noapte buna
Tu suflet incarcat de dor
S-adormi tinandu-ma de mana
Prin vise sa plutesti usor.

Nu stiu de m-ai chemat pe mine
In taina soarta cand ti-ai plans
Si nici nu stiu de se cuvine
Sa te cuprind in brate strans.

Stiu doar c-am auzit chemarea
Si-n ea caldura ce-mi lipsea
Si ca-mi alungi insingurarea
Iar dorul are forma ta.

Iti scriu acum ca esti departe
Sa stii cat doare lipsa ta
Si pun intr-un sertar deoparte
Tot ce ti-as da de m-ai lasa.

5.01.2012, Z.V.



Zavoianu Vali
A fost o surpriza totala...multumesc domnului Nicolae Dobos de la Radio Vocea Romanului

luni, 9 ianuarie 2012

Petre Violetta - Eu mor în mine

Să te dezleg ca pe un semn de întrebare,
Din cercul răstignit în rădăcini,
Şi să te-adun din tăinuite vini,
Când noaptea ne suspină şi ne doare.

Şi va mai ninge peste cerul tău cu flori.
Ascunde-ţi înflorirea de furtună!
Nu trebuie să scrie ''noapte bună'',
Pe visele din albele chemări!

Din seva mea ţi-aduni nemărginirea,
Himeră-a zorilor din dimineţi albastre,
Era acolo harta vieţii noastre,
Pe-un colţ de cer ce îşi plângea trezirea.
..........................................................
Eu mor în mine-n fiecare zi,
Pe tine te aştept să mă-ncălzeşti,
Cu mângăierile ce zac fireşti,
În fiecare vers ce-l vei citi...

Zavoianu Vali - E iarnă chiar şi pentru îngeri

Mă pierd în neaua care vine
Din cer plutind în dalbe plângeri
O iarnă a-nceput în mine
Şi-i iarnă chiar şi pentru îngeri.

Şi albul nesfârşit se-aşterne
Cum să-ndrăzneşti acum să sângeri?
Înduri doar neaua ce se cerne
E iarnă chiar şi pentru îngeri.

Fii ninsă azi a lumii faţă
Un giulgiu alb să te aştearnă
Senină-i astă dimineaţă
Şi pentru îngeri este iarnă.

9.01.2012, Zavoianu Vali

Octavian Petrescu - Hard Rock

Lampa se stinge,
Oraşul e mort,
Lampa se stinge cu mine cu tot,
Şi plâng cu sânge
Şi noaptea plânge
Şi nu mai pot!

Îmi este frică
De-a mea risipă.
Mă rog şi cer
O mângâiere
Ruptă din cer…

Dar lampa se stinge,
Oraşul e mort,
Lampa se stinge cu mine cu tot,
Şi plâng cu sânge
Şi noaptea plânge
Şi nu mai pot!

(Octavian, 2004)

Petre Violetta - Singurul rotund

Ascute-ţi aripa-n durere
şi în umbră,
De fiecare dată când
mai vrei să zbori,
Eu îţi aştern Lumina lunii
să-ţi ajungă,
Pe geana visului
neadormit în zori.

Şi nu răspunde strigătului
blond de ielă,
Din noaptea răstignită-n
amăgiri,
E-acolo, printre drumuri,
o rebelă,
Mistuitoare vrere
de iubiri.

Eu mă ascund aşa
neterminată,
În singurul rotund
ce-a mai rămas,
Acolo nu voi pierde
niciodată,
Singurătatea
ultimului ceas...

Să mă citeşti
în armonii pierdute,
În calendarul întrerupt
al unui pas,
Ascunde-ţi aripa
de zboruri slute,
Păstrează-mă în loc
de bun-rămas!

Nutziyka Brindau - Pentru cei care cred in plagieri !

M-am trezit citind poetii,
Si ce calda armonie
Azi, in timpul cand eretii
Publica toti “poezie”.

Si-i citesc si-mi par cu totii,
Harfe si minuni in stele,
Si ma tem, stiti voi: de hotii
Care fura din poeme.

Ah, amar si stricaciune.
Ce folos sa SCRIE Riga,
Cand, cu-un niscai de carbune,
Un erete scrie pilda?!

Mi-e urat si mi-este jale
Cand ei isi imprima zaturi,
Si-mi doresc, fara scapare
Ca sa zaca toti in lanturi.

Eu ? nu-s nici macar un peste
In ocean, ci intr-un bol
Gandul meu se impleteste
Cu durerea muzelor.

Semnat: Zambarici ;)

Petre Violetta - Ploaie de-nceput

Tu mângîi cu părerea de iubire,
De teama golului sau rănii sângerânde,
Pe glezna amintirilor rotunde,
Îţi laşi sărutul oglindindu-ţi nemurire.

Eu te primesc în golul meu de viaţă,
Să-mi umpli locul tremurat de geană,
Apleac-ţi ramura, sămânţa să-mi aştearnă
Şi-nnoadă-te în firul meu de aţă!
.................................
Să-mi cânţi în creştet ploaie de-nceput
Să nu mă doară ce m-a mai durut...